ÎCCJ, Decizia nr. 348/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 17 din 31 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva ordonanței nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerile formulate în conformitate cu dispozițiile art. 222 C. proc. pen.

și înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 442/P/2008 și nr. 443/P/2008, conexate prin ordonanța din 28 octombrie 2008, sub nr. 442/P/2008, partea vătămată M.I., deținut în Penitenciarul Arad, a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților judecători B.A. și L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petentul a susținut că cei doi magistrați judecători nu au analizat corespunzător materialul probator administrat în dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, Secția Penală și în mod ilegal, prin decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 cei doi magistrați judecători l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, deși nu exista plângerea prealabilă a părții vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 217 C. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. în conformitate cu art. 228 alin. (6) și (6) 1 C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. Nemulțumit de soluție, petentul M.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., ce a constituit obiectul lucrării nr. 357/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rezoluția din data de 14 aprilie 2009 pronunțată în lucrarea cu numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, față de conținutul adresei cu nr. 508/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, din care rezulta că, magistratul judecător L.I.

are grad de judecător de curte de apel, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., raportat la art. 29 lit. f) C. proc. pen., art. 30 C. proc. pen. și art. 33 C. proc. pen., a dispus infirmarea rezoluției nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public privind pe magistrații judecători L.I. și B.A., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin ordonanța din 29 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 544/P/2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător L.I.

de la Tribunalul Arad, dar cu grad de judecător de curte de apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 217 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 209 C. pen., reținându-se, în esență, că în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu inculpații P.C., L.P. și C.S. au fost surprinși de polițiști în cariera Leasă, în timp ce tăiau, în scopul distrugerii, un compresor aparținând SC C.A. SA Deva, utilaj care a fost adus în stare de neîntrebuințare; prejudiciul cauzat a fost de 386.000.000 lei.

Prin sentința penală nr. 54 din 14 aprilie 2005, Judecătoria Gurahonț a condamnat pe cei trei inculpați, inculpatul M.I. fiind achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, împotriva sentinței nr. 54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonț, a fost admis prin decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunțată de completul de judecată compus din magistrații judecători L.I. și B.A., în dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia penală nr. 976/R din 13 septembrie 2006 (dosar nr. 1362/P/2006) a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care au fost respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile formulate de inculpații C.N., C.S., M.I., P.C. și L.P.S., împotriva deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad. Cererile de revizuire și contestațiile în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse, ca nefondate. Împotriva ordonanței mai sus-menționată, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Procurorul șef de secție, prin rezoluția din 15 iunie 2009 dată în dosarul nr. 5951/2839/II/2/2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea petiționarului, confirmându-se astfel ordonanța nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009. Cu privire la plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen. și adresată primei instanțe, aceasta a reținut că este nefondată.

Astfel, s-a constatat că potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane și că în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuind să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

S-a reținut că petentul a formulat plângerea penală împotriva magistraților care au soluționat dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, aceștia, prin admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, pronunțând o soluție nefavorabilă inculpatului M.I., prin decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 (dosar nr. 4013/A/2006) magistrații mai sus menționați dispunând condamnarea lui M.I. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, constatând că probele administrate în cauză au demonstrat vinovăția acestuia.

Din conținutul actelor premergătoare efectuate, s-a constatat că afirmațiile petiționarului nu au suport probator, fiind doar expresia nemulțumirii subiective a unei persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața autorităților judiciare, astfel încât prima instanță a concluzionat că în mod corect procurorul a constatat că fapta penală cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul judecător reclamat (aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) nu există, în cauză făcându-se aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-3 dosar recurs) pentru greșita condamnare a petentului de către intimați în cauza în care a avut calitatea de inculpat, pretinderea unei sume de bani de către intimați pentru a dispune o soluție de achitare, neadministrarea probelor necesare în respectiva cauză. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței datelor referitoare la săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza dedusă judecății procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca fiind utile cauzei, în baza cărora, motivat, a constatat incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus, motivat, soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului se constată că, în mod just, procurorul a apreciat că faptele reclamate de către petent nu există în materialitatea lor, deoarece intimatul judecător și-a exercitat legal prerogativele funcției cu care a fost învestit, fără a prejudicia drepturile petentului. Se reține sub acest aspect că activitatea de jurisdicție desfășurată de judecător, care presupune interpretarea și aplicarea legii, aprecierea probelor și, în final, pronunțarea unei soluții într-o cauză dedusă judecății, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, chiar dacă soluția pronunțată a nemulțumit pe una dintre părți.

Criticile pe care petentul le-a adus modului în care judecătorii reclamați au soluționat cauza în care a avut calitatea de inculpat trebuiau exprimate prin exercitarea căilor de atac declarate, potrivit legii procesuale în vigoare, împotriva hotărârii apreciate negativ, acestea neputând fi completate prin formularea plângerii penale care, de altfel, nici nu poate avea finalitatea urmărită de petent, de reformare a unei hotărâri judecătorești. Intimatul judecător s-a limitat la a-și exercita atribuțiile de serviciu, specifice funcției cu care a fost învestit, susținerile contrare ale petentului fiind lipsite de temei și neputând fundamenta tragerea la răspundere penală a magistratului. Așa fiind, se constată că în mod corect prima instanță, în baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, ordonanței atacate și plângerii petentului, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs, referitoare la modul eronat, în opinia petentului, de soluționare a unei cauze în care a avut calitatea de inculpat exced obiectului prezentei cauze și, după cum s-a arătat și anterior, trebuiau invocate ca apărări în căile de atac, iar nu prin formularea unei plângeri penale, neconstituind dovezi în sensul comiterii de către intimați a unor fapte penale. Motivul de recurs privind pretinsa comitere a unei infracțiuni de corupție de către intimatul judecător L.I. excede obiectului prezentei cauze și devoluțiunii acesteia în primă instanță, limitată sub aspectul verificării legalității și temeiniciei soluției procurorului care a vizat pretinsa comitere a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței nr. 17 din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6102/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.