ÎCCJ, Decizia nr. 348/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 17

din 31 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I.

împotriva ordonanței nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerile

formulate în conformitate cu dispozițiile art. 222 C. proc. pen. și

înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 442/P/2008 și nr. 443/P/2008, conexate prin

ordonanța din 28 octombrie 2008, sub nr. 442/P/2008, partea vătămată M.I.,

deținut în Penitenciarul Arad, a solicitat efectuarea de cercetări penale și

tragerea la răspundere penală a magistraților judecători B.A. și L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C.

pen.

În motivarea

plângerii, petentul a susținut că cei doi magistrați judecători nu au analizat

corespunzător materialul probator administrat în dosarul nr. 4013/A/2005 al

Tribunalului Arad, Secția Penală și în mod ilegal, prin decizia penală nr. 28

din 19 ianuarie 2006 cei doi magistrați judecători l-au condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare, deși nu exista plângerea prealabilă a părții

vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 217 C. pen.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători reclamați, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. în conformitate cu art.

228 alin. (6) și (6)

1

C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C.

proc. pen.

Nemulțumit de

soluție, petentul M.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art.

278 C. proc. pen., ce a constituit obiectul lucrării nr. 357/II/2/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția din

data de 14 aprilie 2009 pronunțată în lucrarea cu numărul de mai sus, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, față de conținutul adresei cu nr. 508/A

din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, din care rezulta că,

magistratul judecător L.I. are grad de judecător de curte de apel, în temeiul

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., raportat la art. 29 lit. f) C. proc. pen.,

art. 30 C. proc. pen. și art. 33 C. proc. pen., a dispus infirmarea rezoluției

nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public

privind pe magistrații judecători L.I. și B.A., cercetați sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, prin ordonanța din 29 aprilie 2009 dată în dosarul nr.

544/P/2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător

L.I. de la Tribunalul Arad, dar cu grad de judecător de curte de apel, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Gurahonț, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 217 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 209 C. pen.,

reținându-se, în esență, că în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu

inculpații P.C., L.P. și C.S. au fost surprinși de polițiști în cariera Leasă,

în timp ce tăiau, în scopul distrugerii, un compresor aparținând SC C.A. SA

Deva, utilaj care a fost adus în stare de neîntrebuințare; prejudiciul cauzat a

fost de 386.000.000 lei.

Prin sentința penală

nr. 54 din 14 aprilie 2005, Judecătoria Gurahonț a condamnat pe cei trei inculpați,

inculpatul M.I. fiind achitat în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, împotriva sentinței nr. 54 din 14

aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonț, a fost admis prin decizia penală nr. 28

din 19 ianuarie 2006, pronunțată de completul de judecată compus din

magistrații judecători L.I. și B.A., în dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului

Arad.

Această decizie a

rămas irevocabilă prin decizia penală nr. 976/R din 13 septembrie 2006 (dosar

nr. 1362/P/2006) a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care au fost

respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate de inculpații C.N., C.S., M.I.,

P.C. și L.P.S., împotriva deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad.

Cererile de revizuire

și contestațiile în anulare, formulate ulterior de petent, au fost respinse, ca

nefondate.

Împotriva ordonanței

mai sus-menționată, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic

superior.

Procurorul șef de

secție, prin rezoluția din 15 iunie 2009 dată în dosarul nr.

5951/2839/II/2/2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea petiționarului,

confirmându-se astfel ordonanța nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009.

Cu privire la

plângerea formulată potrivit art. 278

1

C. proc. pen. și adresată

primei instanțe, aceasta a reținut că este nefondată.

Astfel, s-a constatat

că potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiune de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane și că în ceea ce privește activitatea magistraților,

atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt

învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord

cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori

apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o

exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele

putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în

fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuind să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

S-a reținut că

petentul a formulat plângerea penală împotriva magistraților care au soluționat

dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, aceștia, prin admiterea apelului

declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, pronunțând o soluție

nefavorabilă inculpatului M.I., prin decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006

(dosar nr. 4013/A/2006) magistrații mai sus menționați dispunând condamnarea

lui M.I. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, constatând că probele

administrate în cauză au demonstrat vinovăția acestuia.

Din conținutul

actelor premergătoare efectuate, s-a constatat că afirmațiile petiționarului nu

au suport probator, fiind doar expresia nemulțumirii subiective a unei persoane

care nu a primit satisfacția dorită în fața autorităților judiciare, astfel

încât prima instanță a concluzionat că în mod corect procurorul a constatat că

fapta penală cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul

judecător reclamat (aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor)

nu există, în cauză făcându-se aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-3 dosar recurs) pentru

greșita condamnare a petentului de către intimați în cauza în care a avut

calitatea de inculpat, pretinderea unei sume de bani de către intimați pentru a

dispune o soluție de achitare, neadministrarea probelor necesare în respectiva

cauză.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale

presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței

datelor referitoare la săvârșirea unei infracțiuni și a unei condiții negative,

a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma

precitată.

În cauza dedusă

judecății procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., a

dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca

fiind utile cauzei, în baza cărora, motivat, a constatat incidența cazului de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a)

C. proc. pen. și a dispus, motivat, soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că, în mod just, procurorul a apreciat că faptele

reclamate de către petent nu există în materialitatea lor, deoarece intimatul

judecător și-a exercitat legal prerogativele funcției cu care a fost învestit,

fără a prejudicia drepturile petentului.

Se reține sub acest

aspect că activitatea de jurisdicție desfășurată de judecător, care presupune

interpretarea și aplicarea legii, aprecierea probelor și, în final, pronunțarea

unei soluții într-o cauză dedusă judecății, nu poate constitui, prin ea însăși,

infracțiune, chiar dacă soluția pronunțată a nemulțumit pe una dintre părți.

Criticile pe care

petentul le-a adus modului în care judecătorii reclamați au soluționat cauza în

care a avut calitatea de inculpat trebuiau exprimate prin exercitarea căilor de

atac declarate, potrivit legii procesuale în vigoare, împotriva hotărârii

apreciate negativ, acestea neputând fi completate prin formularea plângerii

penale care, de altfel, nici nu poate avea finalitatea urmărită de petent, de

reformare a unei hotărâri judecătorești.

Intimatul judecător

s-a limitat la a-și exercita atribuțiile de serviciu, specifice funcției cu

care a fost învestit, susținerile contrare ale petentului fiind lipsite de

temei și neputând fundamenta tragerea la răspundere penală a magistratului.

Așa fiind, se

constată că în mod corect prima instanță, în baza evaluării proprii juste a

materialului dosarului, ordonanței atacate și plângerii petentului, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a menținut soluția

de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, hotărârea astfel

pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs, referitoare la modul eronat, în opinia petentului, de soluționare a

unei cauze în care a avut calitatea de inculpat exced obiectului prezentei

cauze și, după cum s-a arătat și anterior, trebuiau invocate ca apărări în

căile de atac, iar nu prin formularea unei plângeri penale, neconstituind

dovezi în sensul comiterii de către intimați a unor fapte penale.

Motivul de recurs

privind pretinsa comitere a unei infracțiuni de corupție de către intimatul

judecător L.I. excede obiectului prezentei cauze și devoluțiunii acesteia în

primă instanță, limitată sub aspectul verificării legalității și temeiniciei

soluției procurorului care a vizat pretinsa comitere a infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen.

Pentru considerente

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinței nr. 17 din 13

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6102/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.