ÎCCJ, Decizia nr. 342/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 342/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 20 iunie 2011
Asupra recursului de
față;
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin sentința nr. 703
din 23 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva
rezoluției nr. 506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost
menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor
judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 17 aprilie
2008, petiționarul C.D. a formulat plângere împotriva judecătorilor din cadrul
Tribunalului București – L.M., T.D.I. și P.A.G. solicitând cercetarea acestora
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C.
pen., fiind nemulțumit de modul de soluționare a dosarului civil nr. 1492/2005
al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Prin rezoluția nr.
506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de magistrații menționați întrucât faptele nu există.
În cuprinsul
rezoluției atacate s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1053/R din 30 iunie
2005 pronunțată în dosarul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nr.
1492/2005, a fost soluționat recursul formulat de recurenții-pârâți P.E., S.S.,
P.G. și F.S. împotriva sentinței civile nr. 357 din 25 ianuarie 2005 pronunțată
de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 6941/2004, în
contradictoriu cu recurentul-reclamant C.D. Instanța a constatat întemeiate
criticile recurenților referitoare la lipsa valorii probatorii a înscrisurilor
depuse de reclamant în susținerea pretențiilor privitoare la pretinsele
cheltuieli efectuate cu prilejul înmormântării și pomenilor defunctei F.M.,
considerând că înscrisurile depuse la filele 37 și 40 dosar fond sunt
înscrisuri sub semnătură privată și nu bonuri fiscale sau facturi, așa cum ar
fi trebuit în dovedirea pretențiilor reclamantului. Totodată, tribunalul a mai
constatat că celelalte bonuri fiscale depuse de reclamant nu se coroborează cu
toate probele administrate în cauză și nu fac dovada faptului că acesta ar fi
achitat din banii săi proprii toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea și
pomenirea defunctei.
Având în vedere toate
considerentele reținute, recursul declarat de către petent a fost respins.
Astfel, s-a constatat
că, în cauză nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către
judecătorii M.L., D.I.T. și A.G.P., întrucât, conform art. 124 alin. (3) din
Constituție „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, soluțiile
lor exprimând convingerea creată de probele administrate de către părți.
Împotriva rezoluției
de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la procurorul ierarhic
superior persoana vătămată C.D., plângere ce a fost respinsă, ca nefondată,
prin rezoluția nr. 10139/5053/II/2/2009 din 28 octombrie 2009.
Potrivit
dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., împotriva
rezoluției de netrimitere în judecată petiționarul C.D. a formulat plângere
solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a
începe urmărirea penală împotriva intimaților pentru infracțiunile sesizate.
Prima instanță a
reținut că plângerea este nefondată, din examinarea actelor premergătoare
nerezultând indicii în sensul că magistrații judecători reclamați de petiționar
au comis vreo infracțiune cu prilejul soluționării cauzei ce a format obiectul
dosarului nr. 1412/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă,
soluția pronunțată în cauză fiind rezultatul convingerii judecătorilor, creată
pe baza probelor administrate, faptul că hotărârea respectivă nu l-a mulțumit
pe petiționar neputând atrage răspunderea penală a intimaților.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost
motivat.
Analizând cauza sub
toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele
ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea
urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,
a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei
condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare
a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile
prevăzute de norma precitată.
În cauza dedusă
judecății procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus, în etapa
actelor premergătoare, efectuarea, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc.
pen., a verificărilor apreciate ca utile cauzei, în baza cărora, motivat, a
dispus față de intimatele magistrat judecător soluția de neîncepere a urmăririi
penale.
Din verificările
actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică
deoarece intimații judecători și-au exercitat legal atribuțiile specifice
funcției deținute, fără prejudicierea drepturilor petentului, chiar dacă
soluția dispusă în cauza dedusă judecății l-a nemulțumit pe acesta.
Se constată,
totodată, că activitatea judiciară desfășurată de judecător, interpretarea și
aplicarea legii și pronunțarea unor soluții în cauzele judecate nu pot, prin
ele însele, să constituie infracțiuni, spre a constitui temei al angajării
răspunderii penale a magistraților.
În prezenta cauză,
nemulțumirile petentului privesc modul de soluționare de către intimații
judecători a unei cauze în care a fost parte, acestor aprecieri negative și
subiective petentul conferindu-le în mod eronat relevanță penală, infracțiunile
reclamate neexistând în materialitatea lor. Criticile formulate se impuneau a
fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele
apte a conduce la o eventuală reformare a unei hotărâri negativ apreciată de
parte și care nu pot fi completate și nici înlocuite prin formularea plângerii
penale, aceasta fiind o instituție juridică cu finalitate distinctă.
Se reține, astfel, că
prima instanță și-a format convingerea pe baza evaluării proprii juste a
materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, cu
respectarea dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen.,
hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1, lit. b) C.
proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 703 din 23
aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 9625/1/2009.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.