ÎCCJ, Decizia nr. 342/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 703

din 23 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva

rezoluției nr. 506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 17 aprilie

2008, petiționarul C.D. a formulat plângere împotriva judecătorilor din cadrul

Tribunalului București – L.M., T.D.I. și P.A.G. solicitând cercetarea acestora

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C.

pen., fiind nemulțumit de modul de soluționare a dosarului civil nr. 1492/2005

al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin rezoluția nr.

506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații menționați întrucât faptele nu există.

În cuprinsul

rezoluției atacate s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1053/R din 30 iunie

2005 pronunțată în dosarul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nr.

1492/2005, a fost soluționat recursul formulat de recurenții-pârâți P.E., S.S.,

P.G. și F.S. împotriva sentinței civile nr. 357 din 25 ianuarie 2005 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 6941/2004, în

contradictoriu cu recurentul-reclamant C.D. Instanța a constatat întemeiate

criticile recurenților referitoare la lipsa valorii probatorii a înscrisurilor

depuse de reclamant în susținerea pretențiilor privitoare la pretinsele

cheltuieli efectuate cu prilejul înmormântării și pomenilor defunctei F.M.,

considerând că înscrisurile depuse la filele 37 și 40 dosar fond sunt

înscrisuri sub semnătură privată și nu bonuri fiscale sau facturi, așa cum ar

fi trebuit în dovedirea pretențiilor reclamantului. Totodată, tribunalul a mai

constatat că celelalte bonuri fiscale depuse de reclamant nu se coroborează cu

toate probele administrate în cauză și nu fac dovada faptului că acesta ar fi

achitat din banii săi proprii toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea și

pomenirea defunctei.

Având în vedere toate

considerentele reținute, recursul declarat de către petent a fost respins.

Astfel, s-a constatat

că, în cauză nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către

judecătorii M.L., D.I.T. și A.G.P., întrucât, conform art. 124 alin. (3) din

Constituție „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, soluțiile

lor exprimând convingerea creată de probele administrate de către părți.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la procurorul ierarhic

superior persoana vătămată C.D., plângere ce a fost respinsă, ca nefondată,

prin rezoluția nr. 10139/5053/II/2/2009 din 28 octombrie 2009.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva

rezoluției de netrimitere în judecată petiționarul C.D. a formulat plângere

solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a

începe urmărirea penală împotriva intimaților pentru infracțiunile sesizate.

Prima instanță a

reținut că plângerea este nefondată, din examinarea actelor premergătoare

nerezultând indicii în sensul că magistrații judecători reclamați de petiționar

au comis vreo infracțiune cu prilejul soluționării cauzei ce a format obiectul

dosarului nr. 1412/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

soluția pronunțată în cauză fiind rezultatul convingerii judecătorilor, creată

pe baza probelor administrate, faptul că hotărârea respectivă nu l-a mulțumit

pe petiționar neputând atrage răspunderea penală a intimaților.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele

ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

prevăzute de norma precitată.

În cauza dedusă

judecății procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus, în etapa

actelor premergătoare, efectuarea, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc.

pen., a verificărilor apreciate ca utile cauzei, în baza cărora, motivat, a

dispus față de intimatele magistrat judecător soluția de neîncepere a urmăririi

penale.

Din verificările

actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică

deoarece intimații judecători și-au exercitat legal atribuțiile specifice

funcției deținute, fără prejudicierea drepturilor petentului, chiar dacă

soluția dispusă în cauza dedusă judecății l-a nemulțumit pe acesta.

Se constată,

totodată, că activitatea judiciară desfășurată de judecător, interpretarea și

aplicarea legii și pronunțarea unor soluții în cauzele judecate nu pot, prin

ele însele, să constituie infracțiuni, spre a constitui temei al angajării

răspunderii penale a magistraților.

În prezenta cauză,

nemulțumirile petentului privesc modul de soluționare de către intimații

judecători a unei cauze în care a fost parte, acestor aprecieri negative și

subiective petentul conferindu-le în mod eronat relevanță penală, infracțiunile

reclamate neexistând în materialitatea lor. Criticile formulate se impuneau a

fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele

apte a conduce la o eventuală reformare a unei hotărâri negativ apreciată de

parte și care nu pot fi completate și nici înlocuite prin formularea plângerii

penale, aceasta fiind o instituție juridică cu finalitate distinctă.

Se reține, astfel, că

prima instanță și-a format convingerea pe baza evaluării proprii juste a

materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, cu

respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 703 din 23

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9625/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.