ÎCCJ, Decizia nr. 112/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 68 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 191/P/2008 din 29 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 191/P/2008 din data de 29 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii: S.L.D., P.C.V., P.M., T.F., T.G., L.V.L.G., G.N. și V.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reținut că la data de 18 februarie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică plângerea formulată de către M.C.V. și Manea Maria împotriva Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție format din judecătorii L.S., P.C.V., P.M., T.F., T.G., L.V.L.G., G.N. și V.L. Petenții au arătat că sunt nemulțumiți de soluțiile pronunțate de instanță în dosarele nr. 9292/1/2007, nr. 9747/1/2007 și nr. 9269/1/2007 având ca obiect plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 1 C. proc.

pen.), soluțiile instanței fiind de respingere a recursurilor, ca inadmisibile. Procurorul a constatat că din cuprinsul plângerii nu a rezultat că magistrații reclamați au săvârșit, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, vreo faptă de natură penală, activitățile magistraților circumscrise înfăptuirii actului de justiție neputând fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la hotărârile pronunțate putând fi valorificate numai prin exercitarea căilor de atac. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluția nr. 16606/3637/II/2/2009 din data de 6 august 2009. Cu privire la plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., prima instanță a apreciat că plângerea este nefondată, soluția dispusă de către procuror fiind legală și temeinică.

S-a reținut că prin plângerea penală formulată împotriva intimaților, petiționarul a contestat, de fapt, legalitatea hotărârilor pronunțate de către aceștia, în cauzele în care el a avut calitatea de parte și care au figurat pe rolul Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 ianuarie 2008. De asemenea, s-a apreciat că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații judecători reclamați, care și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în limitele competențelor stabilite de lege, soluțiile de respingere, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petent, fiind adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nemulțumirile petiționarului putând fi examinate doar în căile legale de atac prevăzute de dispozițiile procedurale în materie.

S-a concluzionat în sensul că procurorul în mod corect a constatat incidența cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele reclamate nu există. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu distincțiile arătate de norma anterior menționată. În cauza dedusă judecății procurorul a efectuat, în etapa actelor premergătoare, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., verificările apreciate ca fiind utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul incidenței cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații magistrați. Din verificarea actelor dosarului se constată că, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse de către intimații magistrați și conferind activității desfășurate de către aceștia relevanță penală, petentul a formulat plângere penală. Se reține, totodată, că intimații și-au exercitat legal prerogativele specifice funcției cu care au fost investiți, interpretarea și aplicarea legii unei cauze dedusă judecății, precum și pronunțarea soluției neputând constitui, prin ele însele, infracțiuni.

Nemulțumirea pur subiectivă și nedovedită a petentului cu privire la hotărârile pronunțate în cauzele în care a avut calitatea de parte se impunea a fi exprimată pe calea formulării căilor de atac împotriva respectivelor hotărâri, demers căruia nu i se poate substitui formularea plângerii penale, care de altfel, nu are aptitudinea de a conduce la reformarea hotărârilor considerate de parte ca nelegale și/sau netemeinice. Așa fiind, se constată că în mod întemeiat, prin rezoluția atacată, procurorul a dispus față de intimați soluția de neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor, spre a exista temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora, aprecierile contrare ale petentului rămânând la stadiul de simple aserțiuni neprobate.

Cu privire la hotărârea recurată se reține că prima instanță a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pronunțând o hotărâre legală, temeinică și riguros argumentată. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 68 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6896/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.