ÎCCJ, Decizia nr. 112/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 68 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 191/P/2008 din 29 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

rezoluția nr. 191/P/2008 din data de 29 ianuarie 2009, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a

dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii: S.L.D., P.C.V., P.M., T.F.,

T.G., L.V.L.G., G.N. și V.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și

pedepsită de dispozițiile art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru

a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a

reținut că la data de 18 februarie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică plângerea formulată de către M.C.V. și Manea Maria împotriva Completului

de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție format din judecătorii L.S.,

P.C.V., P.M., T.F., T.G., L.V.L.G., G.N. și V.L.

Petenții

au arătat că sunt nemulțumiți de soluțiile pronunțate de instanță în dosarele

nr. 9292/1/2007, nr. 9747/1/2007 și nr. 9269/1/2007 având ca obiect plângeri

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată

(art. 278

1

C. proc. pen.), soluțiile instanței fiind de respingere a

recursurilor, ca inadmisibile.

Procurorul

a constatat că din cuprinsul plângerii nu a rezultat că magistrații reclamați

au săvârșit, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, vreo faptă de natură

penală, activitățile magistraților circumscrise înfăptuirii actului de justiție

neputând fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele

nemulțumiri cu privire la hotărârile pronunțate putând fi valorificate numai prin

exercitarea căilor de atac.

Soluția

de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic

superior prin rezoluția nr. 16606/3637/II/2/2009 din data de 6 august 2009.

Cu

privire la plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., prima instanță a apreciat că

plângerea este nefondată, soluția dispusă de către procuror fiind legală și

temeinică.

S-a

reținut că prin plângerea penală formulată împotriva intimaților, petiționarul

a contestat, de fapt, legalitatea hotărârilor pronunțate de către aceștia, în

cauzele în care el a avut calitatea de parte și care au figurat pe rolul

Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de

28 ianuarie 2008.

De

asemenea, s-a apreciat că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu

constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni, în legătură cu îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu de către magistrații judecători reclamați, care și-au

exercitat atribuțiile de serviciu, în limitele competențelor stabilite de lege,

soluțiile de respingere, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petent,

fiind adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nemulțumirile

petiționarului putând fi examinate doar în căile legale de atac prevăzute de

dispozițiile procedurale în materie.

S-a

concluzionat în sensul că procurorul în mod corect a constatat incidența

cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele

reclamate nu există.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive,

privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen.,

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu distincțiile arătate

de norma anterior menționată.

În

cauza dedusă judecății procurorul a efectuat, în etapa actelor premergătoare,

potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., verificările apreciate ca fiind

utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul incidenței cazului prevăzut

de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de intimații magistrați.

Din

verificarea actelor dosarului se constată că, nemulțumit fiind de soluțiile

dispuse de către intimații magistrați și conferind activității desfășurate de

către aceștia relevanță penală, petentul a formulat plângere penală.

Se

reține, totodată, că intimații și-au exercitat legal prerogativele specifice

funcției cu care au fost investiți, interpretarea și aplicarea legii unei cauze

dedusă judecății, precum și pronunțarea soluției neputând constitui, prin ele

însele, infracțiuni.

Nemulțumirea

pur subiectivă și nedovedită a petentului cu privire la hotărârile pronunțate

în cauzele în care a avut calitatea de parte se impunea a fi exprimată pe calea

formulării căilor de atac împotriva respectivelor hotărâri, demers căruia nu i

se poate substitui formularea plângerii penale, care de altfel, nu are

aptitudinea de a conduce la reformarea hotărârilor considerate de parte ca

nelegale și/sau netemeinice.

Așa

fiind, se constată că în mod întemeiat, prin rezoluția atacată, procurorul a

dispus față de intimați soluția de neîncepere a urmăririi penale, faptele

reclamate neexistând în materialitatea lor, spre a exista temei pentru tragerea

la răspundere penală a acestora, aprecierile contrare ale petentului rămânând

la stadiul de simple aserțiuni neprobate.

Cu

privire la hotărârea recurată se reține că prima instanță a dat o evaluare

proprie justă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii

petentului, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

pronunțând o hotărâre legală, temeinică și riguros argumentată.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 68 din

22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6896/1/2009.

Obligă recurentul petent

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.