ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4164/2009

RO M Â N I A

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sesizarea

înregistrată la 7 mai 2009, numitul M.D. a solicitat cercetarea numitului D.C. prim-procuror

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

In motivarea

sesizării, M.D. a apreciat că primul procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Lugoj ar fi dat dispoziții unor procurori din cadrul parchetului al

cărui conducător este, precum și lucrătorilor de poliție care au efectuat acte

de cercetare penală în mai multe dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Lugoj, anume dosarele 24/P/2008, 38/P/2008, 1209/P/2008,

2588/P/2008, în scopul de a-l ajuta pe numitul N.G., persoană care ar fi fost

cercetată în aceste cauze penale.

Petiționarul

a arătat că magistratul a împiedicat conexarea unor dosare iar presupusa

favorizare a lui N.G., a fost explicată de către autorul sesizării prin faptul

că N. ar fi fost și este și în prezent informatorul procurorului.

Prin

Rezoluția din 12 iunie 2009, dată, în dosarul nr. 358/P/2009, de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

intimatul D.C., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de

art. 264 C. pen.

Pentru a

dispune astfel, s-au reținut următoarele :

Între M.D. și

N.G.N. există o relație tensionată, generată de faptul că cele două părți au

formulat, una împotriva celeilalte, mai multe plângeri penale, ce au făcut

obiectul unor dosare penale ce au fost soluționate de către magistrați

procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj iar intimatul D.C.

în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a

soluționat plângerile împotriva actelor emise de către procurorii.

S-a arătat

că în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute

de lege, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris, fiind

obligatorii pentru procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea

penală că, primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nu

putea să dispună, în exercitarea activității de repartizare a cauzelor penale

la procurorii din componența parchetului. Altfel spus, procurorul care urma să

dea soluție în acel dosar era cel care avea obligația de strângere a probelor

necesare aflării adevărului în cauză, independent de datele și indiciile

existente la momentul depunerii actului de sesizare, iar nu primul procuror,

căruia legea nu îi permite să dea dispoziții procurorului de caz prin care sa

arate ce mijloace de probă trebuiesc a fi administrate într-un dosar sau să

interzică administrarea lor.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu poate fi reținută în

sarcina intimatului săvârșirea vreunei fapte penale

Împotriva sus-identificatei rezoluții,

petiționarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc.

pen., plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 7493/II/2/2009

din 23 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara .

Ca urmare, nemulțumit, petiționarul s-a

adresat cu plângere instanței de judecată competente, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 259 PI din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că, în mod corect, în raport cu

actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut inexistența infracțiuni

reclamate de aceasta împotriva intimatului.

Împotriva

sentinței sus-menționate, petiționarul M.D. a declarat recursul de față, la

judecarea căruia nu a fost prezent.

Recursul nu este fondat.

Procedând la examinarea sentinței

atacate în raport cu notele scrise de recurs precum și din oficiu, sub toate

aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de intimatul D.C.

adoptată

de Parchet și confirmată de prima instanță , este temeinică și legală, din

moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii prevăzute de

art. 264 C. pen., infracțiune ce ar fi fost săvârșită de acesta.

Înalta Curte constată că, din actele

premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de

către magistratul intimat, iar simpla nemulțumire față de soluția dată de

acesta nu poate constitui un argument solid și serios pentru a declanșa

urmărirea penală împotriva sa.

Împrejurarea că petiționarul este

nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a

indicat-o în plângerea sa.

Împotriva unor acte ale procurorului

sau a unor hotărâri considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale

prevăd posibilitatea exercitării căilor de atac, tocmai pentru ca, în cazul

unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano,

posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau a unei soluții de

către procuror să poată fi considerată, prin ea însăși, infracțiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților

care au pronunțat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluție să

se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac,

neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauza în care

petiționarul a fost parte și pronunțând o soluție, întâmplător, defovorabilă

acestuia - intimatul nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și

acte atribuite în competența sa prin lege, motiv pentru care în sarcina

acestuia nu se poate reține vreo faptă penală.

Față de cele expuse, în

cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de

fond și, în consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.D.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.D. împotriva sentinței penale

nr. 259 PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 decembrie 2009.