ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4183/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4183/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
penal de față:
Prin Sentința penală nr. 122/PI din 17 mai
2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de
petentul N.O., deținut în Penitenciarul Timișoara împotriva Rezoluției nr.
576/P/2009 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara.
Pentru a hotărî
astfel a reținut următoarele:
La data de 21 august
2009 petentul N.O. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
cu plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a
intimaților A.G., în calitate de director la Penitenciarul Timișoara și O.M.,
director adjunct al acestui penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.
de art. 189 C. pen, art. 249 C. pen, 247 C. pen, art. 246 C. pen, art. 248 C.
pen,art. 271 C. pen, art. 273 C. pen, art. 274 C. pen, art. 267 C. pen, pe
motiv că se află în executarea unei pedepse cu închisoarea și în această
perioadă i s-au încălcat o serie de drepturi, de către conducerea
penitenciarului, fiind obligat la un regim de detenție închis, i s-a încălcat dreptul
la muncă și dreptul la asistență medicală.
Prin Rezoluția nr.
576/P/2009 din data de 07 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru
infracțiunile reclamate.
În urma actelor
premergătoare procurorul a reținut că petentul a fost încarcerat la data de 23
octombrie 2006 în baza mandatului de drept prezumția 26 din 24 octombrie 2006
iar la data de 6 august 2007 a fost pus în libertate de Curtea de Apel
Timișoara. În această perioadă a fost sancționat de două ori prin Hotărârea
comisiei de disciplină nr. 5795 din 2 aprilie 2007 și nr. 38 din 23 iulie 2007
- prima prin care a fost sancționat pentru amenințarea personalului nu a fost
contestată.
La data de 01 aprilie
2008 petentul a fost rearestat în baza mandatului de executare a pedepsei nr.
1740/2007 fiind condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
furt calificat.
Fiind vorba de
aceeași pedeapsă executată parțial în arest preventiv și după rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare prin rearestare cele două sancțiuni au fost
menținute.
Comisia constată
conform art. 14 din Legea nr. 275/2006, de executare a pedepselor a hotărât ca
deținutul N.O. să execute pedeapsa în regim închis iar prin încheierea nr. 364
din 30 mai 2008 a fost admisă plângerea și a fost schimbat regimul de executare
în regim semideschis.
La data de 30 iunie
2009 rediscutat de comisie a fost menținut regimul semideschis iar împotriva
acestei măsuri a formulat plângere deținutul plângere respinsă de judecător
prin încheierea nr. 459/2009.
Procurorul a motivat
că intimații și-au executat corect atribuțiile de serviciu, respectiv punerea
în aprobarea hotărârii comisiei, iar ulterior a încheierii instanței astfel că
nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzut de art. 246
și 247 C. pen.
Cu privire la
infracțiunea de supunere la rele tratamente prevăzute de art. 267 C. pen. s-a
motivat că măsurile respective prevăzute de legile sau regulamentele care
determină regimul ce trebuie aplicat persoanelor aflate în stare de reținere
ori deținere nu pot constitui rele tratamente, dacă ele nu sunt abuzive
aprobate cu încălcarea legii ceea ce în speță nu s-a cauzat.
Tot astfel, pentru a
se reține săvârșirea de către intimați a infracțiunii prevăzut de art. 189 C.
pen. trebuie îndeplinită o cerință esențială pentru întregirea laturii
obiective și anume, acțiunea de restrângere a libertății să se facă în mod
ilegal ceea ce nu este cazul - reținerea fiind impusă de mandatul de executare
emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare.
În fine, infracțiunea
de împiedicare a participării la proces prevăzut de art. 261
1
C.
pen. are ca subiect pasiv martorul, ori deținutul prin plângerile împotriva
deciziilor de sancționare disciplinară a devenit martor în propria cauză.
Instanța procedând
conform art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen. a verificat plângerea pe
baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei; a copiei de pe registrul
de predare și primire a corespondenței purtate de petent în penitenciar și
referatul medical depus de Cabinetul Medical din cadrul Penitenciarului
Timișoara și a constatat că soluția de nerespectare a urmăririi penale este
fondată.
Împotriva sentinței a
declarat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică.
A susținut că după ce
a făcut plângere la parchet, datorită tratamentului medical, prin folosirea de
medicamente expirate a făcut semipareză la data de 22 noiembrie 2009.
Mai mult la 17
decembrie 2009 medicul specialist de la Spitalul Militar Timișoara a dat
dispoziție să fie supus unor investigații (raze sporiale) dispoziție
neexecutată astfel că viața e pusă în pericol.
În fine, a mai
susținut că din cauza regimului penitenciar s-a îmbolnăvit de TBC și nu este
tratat corespunzător și în plus nu s-a luat măsura să i se asigure un spațiu
care să respecte norma în milimetri cubi de aer.
Recursul este
nefondat.
Înalta Curte constată
că soluția de neurmărire penală dată de procuror și menținută de instanță este
legală și temeinică iar recursul nu este nefondat.
Acuzațiile formulate
au fost verificate și din actele aflate la dosar s-a reținut și motivat că
intimații nu au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, 247, 267 și 261
1
C. pen.
Persoanele care
îndeplinesc o activitate de natura celei desfășurate de intimați își desfășoară
activitatea în temeiul legii de execuție a pedepselor, fiind obligate să
îndeplinească atribuțiile ce le revin. Atâta timp cât aceste atribuții nu au
fost executate abuziv ele nu pot fi trase la răspundere.
Pe de altă parte în
cererea și motivele de recurs petentul nu aduce critici soluției și vine cu noi
acuzații pentru fapte pretins săvârșite de intimați după plângerea penală
adresată parchetului. Petentul susține în motivele de recurs că în luna
noiembrie mai precis 22 noiembrie 2009 a făcut hemipareză ori Rezoluția nr.
576/P/2009 este adoptată la 7 octombrie 2009.
Nemulțumirile
petentului pentru fapte ulterioare necercetate în cauză nu pot constitui temei
pentru reformarea soluției. Petentul are posibilitatea formulării unei noi
plângeri penale potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Recursul fiind
nefondat, urmează a fi respins ca atare conform dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul N.O. împotriva Sentinței penale nr.
122/PI din 17 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 23 noiembrie 2010.
Procesat
de GGC - NN