ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4183/2010

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 122/PI din 17 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.O., deținut în Penitenciarul Timișoara împotriva Rezoluției nr. 576/P/2009 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: La data de 21 august 2009 petentul N.O. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților A.G., în calitate de director la Penitenciarul Timișoara și O.M., director adjunct al acestui penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 C. pen, art. 249 C. pen, 247 C. pen, art. 246 C. pen, art. 248 C. pen,art.

271 C. pen, art. 273 C. pen, art. 274 C. pen, art. 267 C. pen, pe motiv că se află în executarea unei pedepse cu închisoarea și în această perioadă i s-au încălcat o serie de drepturi, de către conducerea penitenciarului, fiind obligat la un regim de detenție închis, i s-a încălcat dreptul la muncă și dreptul la asistență medicală. Prin Rezoluția nr. 576/P/2009 din data de 07 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile reclamate. În urma actelor premergătoare procurorul a reținut că petentul a fost încarcerat la data de 23 octombrie 2006 în baza mandatului de drept prezumția 26 din 24 octombrie 2006 iar la data de 6 august 2007 a fost pus în libertate de Curtea de Apel Timișoara.

În această perioadă a fost sancționat de două ori prin Hotărârea comisiei de disciplină nr. 5795 din 2 aprilie 2007 și nr. 38 din 23 iulie 2007 - prima prin care a fost sancționat pentru amenințarea personalului nu a fost contestată. La data de 01 aprilie 2008 petentul a fost rearestat în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 1740/2007 fiind condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Fiind vorba de aceeași pedeapsă executată parțial în arest preventiv și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin rearestare cele două sancțiuni au fost menținute. Comisia constată conform art. 14 din Legea nr. 275/2006, de executare a pedepselor a hotărât ca deținutul N.O.

să execute pedeapsa în regim închis iar prin încheierea nr. 364 din 30 mai 2008 a fost admisă plângerea și a fost schimbat regimul de executare în regim semideschis. La data de 30 iunie 2009 rediscutat de comisie a fost menținut regimul semideschis iar împotriva acestei măsuri a formulat plângere deținutul plângere respinsă de judecător prin încheierea nr. 459/2009. Procurorul a motivat că intimații și-au executat corect atribuțiile de serviciu, respectiv punerea în aprobarea hotărârii comisiei, iar ulterior a încheierii instanței astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzut de art. 246 și 247 C. pen. Cu privire la infracțiunea de supunere la rele tratamente prevăzute de art. 267 C. pen.

s-a motivat că măsurile respective prevăzute de legile sau regulamentele care determină regimul ce trebuie aplicat persoanelor aflate în stare de reținere ori deținere nu pot constitui rele tratamente, dacă ele nu sunt abuzive aprobate cu încălcarea legii ceea ce în speță nu s-a cauzat. Tot astfel, pentru a se reține săvârșirea de către intimați a infracțiunii prevăzut de art. 189 C. pen. trebuie îndeplinită o cerință esențială pentru întregirea laturii obiective și anume, acțiunea de restrângere a libertății să se facă în mod ilegal ceea ce nu este cazul - reținerea fiind impusă de mandatul de executare emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare. În fine, infracțiunea de împiedicare a participării la proces prevăzut de art. 261 1 C. pen.

are ca subiect pasiv martorul, ori deținutul prin plângerile împotriva deciziilor de sancționare disciplinară a devenit martor în propria cauză. Instanța procedând conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. a verificat plângerea pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei; a copiei de pe registrul de predare și primire a corespondenței purtate de petent în penitenciar și referatul medical depus de Cabinetul Medical din cadrul Penitenciarului Timișoara și a constatat că soluția de nerespectare a urmăririi penale este fondată. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică.

A susținut că după ce a făcut plângere la parchet, datorită tratamentului medical, prin folosirea de medicamente expirate a făcut semipareză la data de 22 noiembrie 2009. Mai mult la 17 decembrie 2009 medicul specialist de la Spitalul Militar Timișoara a dat dispoziție să fie supus unor investigații (raze sporiale) dispoziție neexecutată astfel că viața e pusă în pericol. În fine, a mai susținut că din cauza regimului penitenciar s-a îmbolnăvit de TBC și nu este tratat corespunzător și în plus nu s-a luat măsura să i se asigure un spațiu care să respecte norma în milimetri cubi de aer. Recursul este nefondat. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de procuror și menținută de instanță este legală și temeinică iar recursul nu este nefondat.

Acuzațiile formulate au fost verificate și din actele aflate la dosar s-a reținut și motivat că intimații nu au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, 247, 267 și 261 1 C. pen. Persoanele care îndeplinesc o activitate de natura celei desfășurate de intimați își desfășoară activitatea în temeiul legii de execuție a pedepselor, fiind obligate să îndeplinească atribuțiile ce le revin. Atâta timp cât aceste atribuții nu au fost executate abuziv ele nu pot fi trase la răspundere. Pe de altă parte în cererea și motivele de recurs petentul nu aduce critici soluției și vine cu noi acuzații pentru fapte pretins săvârșite de intimați după plângerea penală adresată parchetului. Petentul susține în motivele de recurs că în luna noiembrie mai precis 22 noiembrie 2009 a făcut hemipareză ori Rezoluția nr. 576/P/2009 este adoptată la 7 octombrie 2009. Nemulțumirile petentului pentru fapte ulterioare necercetate în cauză nu pot constitui temei pentru reformarea soluției.

Petentul are posibilitatea formulării unei noi plângeri penale potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. Recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.O. împotriva Sentinței penale nr. 122/PI din 17 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN