ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3113/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 92/PI din

29 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul F.N.I. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara nr. 197/II/2/2009 și 580/P/2009 și a obligat petentul la plata sumei

de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată petentul a solicitat

desființarea rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr.

1197/II/2/2010 și nr. 580/P/2009 și trimiterea cauzei la parchet pentru

reluarea cercetărilor penale.

Reține instanța de fond că petentul F.N.I.

care se află în executarea unei pedepse cu închisoare în penitenciarul

Timișoara a formulat o plângere împotriva intimatului C.I., judecătorul delegat

cu executarea pedepselor la Penitenciarul Timișoara, pe motiv că în cursul lunii iunie 2009 deși se afla în refuz de

hrană, intimatul a refuzat să stea de vorbă cu el și să-l audieze.

În faza actelor premergătoare a fost

audiat judecătorul delegat care a arătat că susținerile petentului nu sunt

reale și că acesta fiind în refuz de hrană trebuia să se adreseze conducerii

penitenciarului și numai în situația în care problemele ridicate nu sunt rezolvate,

conducerea penitenciarului încunoștiințează în scris judecătorul delegat pentru

a-l audia pe petent.

De asemenea, se reține că tot în

faza actelor premergătoare s-a solicitat petentului să menționeze în ce constă

activitatea infracțională a judecătorului delegat ca și mijloacele de probă

însă până la data de 20 septembrie 2010 nu s-au primit relațiile solicitate.

Prin rezoluția Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 580/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

întrucât nu s-a constatat nici un fel de activitate infracțională în sarcina

magistratului.

Plângerea formulată de petent

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 1197/II/2/2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., arătând că

rezoluțiile au fost pronunțate cu încălcarea dreptului la o anchetă efectivă și

la un proces echitabil.

Prin sentința penală recurată a fost

respinsă plângerea formulată de petent, reținând instanța fondului că nu poate

fi reținută nici o infracțiune în sarcina intimatului.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat recurs petiționarul F.N.I., solicitând casarea

sentinței și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de

intimat pe care îl consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Critica adusă nu este fondată

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate și din oficiu

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

recursul declarat de petiționar nu este fondat urmând a-l respinge ca atare

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că soluția

dispusă de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect fiind

menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul C.I.

Actele premergătoare efectuate în

cauză nu au evidențiat indicii care să facă posibilă tragerea la răspundere

penală a intimatului sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

Nici petiționarul nu a fost în

măsură să indice procurorului în ce constă presupusa activitate infracțională a

intimatului și nici nu a indicat mijloace de probă în acest sens.

De altfel, din actele existente la

dosar rezultă că petiționarul abuzează de dreptul său la petiție, această

situație fiind dovedită cu cele nouă încheieri pronunțate de judecătorul

delegat prin care s-au respins cererile formulate de petiționar în raport de

anumite drepturi pretins încălcate de conducerea penitenciarului.

Cu ocazia soluționării fiecărei

cereri petiționarul a fost audiat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din

Legea nr. 275/2006 de către judecătorul delegat C.I. fapt pentru care Înalta

Curte apreciază că aspectele invocate de petent în sensul că nu a fost audiat

nu corespund realității și în nici un caz nu pot atrage răspunderea penală a magistratului.

Față de considerentele arătate,

Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă ca nefondat recursul petiționarului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul F.N.I. împotriva sentinței penale

nr. 92/PI din 29 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie

2010.