ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1652/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 7 mai 2007 petentul P.G.V. a formulat

plângere împotriva rezoluțiilor nr. 2272/P/2006 și nr. 523/II/2/2007 din 16

aprilie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 565

din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat

competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel București.

Petiționarul s-a adresat cu

o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitând

efectuarea de cercetări față de E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sector 1 București și față de E.G., ofițer de poliție la Poliția Sectorului 1

București, Secția 1 Poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 266 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 C. pen., art. 272 C.

pen., infracțiuni comise cu ocazia soluționării Dosarului nr. 731/II/1/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București.

Se susține, în plângere, că

intimatul E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București, a avut spre soluționare lucrarea nr. 731/II/1/2006 în care a

pronunțat o ordonanță nelegală, neconformă cu realitatea, favorizând astfel

persoanele cercetate în Dosarul nr. 7470/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București.

Se arată că, la săvârșirea

faptelor arătate mai sus, a participat și E.G., ofițer de poliție la Poliția

sectorului 1 București – Secția 1 Poliție.

În fapt, prin ordonanța nr. 731/II/1/2006

din data de 7 aprilie 2006 E.M. a soluționat plângerea formulată de P.G.V.

împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 7440/P/2004 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria sectorului 1 București, plângere ce a fost respinsă ca

neîntemeiată, în baza unei argumentații extinse.

La datele de 18 aprilie 2006

și 7 august 2006, ordonanța nr. 731/II/1/2006 a fost comunicată persoanei

vătămate.

Prin rezoluția nr. 2271/P/2006

din data de 7 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E.M. și E.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 266 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 C.

pen., art. 272 C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 266, art. 268 și art. 272 C. pen.

Pentru a pronunța această

soluție, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.,

plângerea împotriva măsurilor luate sau actele efectuate de procuror se rezolvă

de prim procurorul parchetului, ocazie cu care acesta poate realiza o

reapreciere a probelor. Modul de apreciere a probelor sau necesitatea

administrării altora este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală

excedând drepturilor procesuale conferite persoanei vătămate.

Împotriva acestei soluții a

formulat plângere petentul P.G.V. ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 523/II/2/2007

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestor rezoluții,

în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., a

formulat plângere petentul P.G.V. arătând că sunt nelegale, netemeinice și

neconforme cu realitatea de fapt și de drept, întrucât i s-a adus o gravă

vătămare drepturilor sale constând în refuzul înfăptuirii justiției.

În acest sens, solicită

trimiterea cauzei procurorului cu îndrumarea de a-l obliga să-i comunice

procedural ordonanța nr. 731/II-1/2006 și repunerea sa în termen de a o putea

ataca cu plângere la prim procuror și a administra probe.

În susținerea plângerii

sale, petentul P.G.V. a depus la dosar un set de acte, neavând însă legătură cu

cauza dedusă judecății, respectiv în raport de infracțiunile pretins comise de

către intimații E.M. și E.G.

Aceste înscrisuri se referă

la relațiile dintre SC R. SRL și SC T. SRL și la plângerile formulate de SC C.I.

SRL ce au format obiectul Dosarului nr. 7440/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 1 București.

Împotriva rezoluției

pronunțate în acest dosar petentul a formulat plângere la prim procurorul

Parchetului, ce a fost soluționată de intimatul E.M. prin rezoluția nr. 731/II-1/2006,

în sensul respingerii, ca neîntemeiată.

În raport de activitatea

desfășurată de intimatul E.M. cu ocazia soluționării Dosarului nr. 731/II-1/2006,

a formulat plângere petentul motivând că rezoluția nu i-a fost comunicată în

termen și, de asemenea, că este nemulțumit de modul de soluționare, invocând

mai multe infracțiuni, pentru care solicită cercetarea intimaților E.M. –

procuror și E.G. - ofițer de poliție.

Cu privire la comunicarea

soluției pronunțată în Dosarul nr. 731/II-1/2006 a Parchetului de pe lângă

Judecătoriei Sectorului 1 București, Curtea a reținut că ordonanța nr. 731/II/1/2006

a fost comunicată petentului la data de 18 aprilie 2006 și apoi recomunicată la

cererea acestuia, la data de 7 august 2006.

Petentul P.G.V. a formulat

plângere împotriva acestei ordonanțe conform art. 278

1

C. proc. pen.

la Judecătoria Sector 1 București, care a fost respinsă, ca tardivă.

Recursul formulat împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 989 din 23

aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Curtea a reținut că

împrejurarea că rezoluția nr. 731/II/1/2006 nu i-a fost comunicată petentului,

în termenul prevăzut de lege, acesta fiind unul din motivele invocate de petent

în plângerea dedusă judecății, nu poate atrage răspunderea penală a

prim-procurorului care a soluționat această plângere.

Petentul avea posibilitatea

să se prevaleze de termenul stabilit de dispozițiile art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen. potrivit cărora „în cazul în care prim procurorul nu a

soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen. (20 de

zile), termenul prevăzut în alin. (1) respectiv 20 de zile curge de la data

expirării termenului inițial de 20 de zile.

Petentul nu s-a prevalat de

aceste dispoziții legale, ci a preferat să formuleze plângere penală împotriva

intimatului E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului

1 București.

Pe fondul plângerii, acesta

fiind un alt motiv invocat de petent în cauza dedusă judecății, procurorul E.M.

a respins plângerea ca neîntemeiată argumentând în drept și în fapt soluția

adoptată.

De altfel, cum s-a reținut

și în rezoluția atacată, acest aspect nu poate constitui temei al răspunderii

penale, aprecierea materialului probator fiind un atribut exclusiv al organului

de urmărire penală și al instanței de judecată, orice persoană având

posibilitatea să urmeze căile de atac prevăzute de lege în cazul în care este

nemulțumită de soluția adoptată.

În cadrul Dosarului nr. 731/II/1/2006

se regăsește și plângerea datată de persoana vătămată 17 martie 2006, acesta

fiind un alt motiv al plângerii dedusă judecății.

Cu privire la intimatul E.G.,

în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de împrejurarea că

dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. se referă exclusiv la activități

desfășurate de procurori și nu de organele de poliție.

Împotriva sentinței penale nr.

7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen

legal a declarat recurs petiționarul P.G.V., solicitând casarea acesteia și

rejudecarea cauzei în vederea administrării probelor solicitate și aprecierii

întregului material probator.

În motivarea recursului său

se arată de către petiționar că prima instanță a efectuat o cercetare

judecătorească incompletă, respingându-i cererea de probatorii formulată la

data de 14 noiembrie 2007, prin care a solicitat audierea făptuitorilor și a

martorilor, precum și depunerea de înscrisuri din care să rezulte că nu i-a

fost comunicată ordonanța nr. 731/II/1/2006.

De asemenea, făptuitorii au

început urmărirea penală fără să îl audieze și fără să îi comunice acest lucru,

încălcându-i dreptul la apărare, iar în ordonanță procurorul E.M. a făcut

mențiuni false, în sensul că petiționarului i-a fost comunicată soluția

dispusă.

Prin Decizia penală nr. 2392

din 1 iulie 2008 Înalta Curte a admis recursul petiționarului P.G.V., a casat

sentința penală nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I

penală, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Curtea de Apel

București, secția I penală, prin sentința penală nr. 314 din 4 decembrie 2008,

reluând judecarea cauzei a respins, ca nefondată, plângerea petentului.

Împotriva acestei sentințe

petiționarul a formulat recurs, apreciind sentința ca nelegală și netemeinică

și astfel cum arată în concluziile scrise „are dreptul corolar la o ancheta

penală manifestată printr-un rol activ care să asigure aflarea adevărului cu

privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului”.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere împotriva

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror, rezoluției de

neîncepere, ordonanței sau, după caz, rezoluției de clasare în termen de 20 de

zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit

art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la instanță.

Folosirea unei atare căi de

atac, impune instanței căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece

cauza în primă instanță, să procedeze la examinare soluției date de procuror,

în cadrul acestor acte procedurale, sub aspectul cerințelor de legalitate și

temeinicie.

Astfel, din examinarea

dosarului în care s-au dat rezoluțiile atacate și a lucrării instanței de fond

se reține că faptele reclamate nu au fost confirmate de nici o probă.

Astfel, cum s-a arătat din

prezentarea pe larg a situației de fapt, petiționarul reiterează nemulțumirea

modului de soluționare a plângerilor.

Or, aprecierea probelor

revine exclusiv magistratului (procuror sau judecător) fiind o competență

stabilită de legea procesual penală.

Ca atare, această apreciere

nu realizează conținutul constitutiv al unei infracțiuni, iar cât privește

intimatul E.G., acesta s-a aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Constatând că, actele

premergătoare efectuate și în consecință sentința pronunțată nu au reținut că

în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor susținute a

fi fost săvârșite nu sunt îndeplinite, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.G.V. împotriva sentinței penale nr. 314 din 4

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar să

plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5

mai 2009.