ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1652/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 mai 2007 petentul P.G.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 2272/P/2006 și nr. 523/II/2/2007 din 16 aprilie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Prin sentința penală nr. 565 din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel București.

Petiționarul s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitând efectuarea de cercetări față de E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și față de E.G., ofițer de poliție la Poliția Sectorului 1 București, Secția 1 Poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 266 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 C. pen., art. 272 C. pen., infracțiuni comise cu ocazia soluționării Dosarului nr. 731/II/1/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București. Se susține, în plângere, că intimatul E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a avut spre soluționare lucrarea nr. 731/II/1/2006 în care a pronunțat o ordonanță nelegală, neconformă cu realitatea, favorizând astfel persoanele cercetate în Dosarul nr. 7470/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Se arată că, la săvârșirea faptelor arătate mai sus, a participat și E.G., ofițer de poliție la Poliția sectorului 1 București – Secția 1 Poliție. În fapt, prin ordonanța nr. 731/II/1/2006 din data de 7 aprilie 2006 E.M. a soluționat plângerea formulată de P.G.V. împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 7440/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza unei argumentații extinse. La datele de 18 aprilie 2006 și 7 august 2006, ordonanța nr. 731/II/1/2006 a fost comunicată persoanei vătămate. Prin rezoluția nr. 2271/P/2006 din data de 7 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E.M.

și E.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 C. pen., art. 272 C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 266, art. 268 și art. 272 C. pen. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actele efectuate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului, ocazie cu care acesta poate realiza o reapreciere a probelor. Modul de apreciere a probelor sau necesitatea administrării altora este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală excedând drepturilor procesuale conferite persoanei vătămate.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul P.G.V. ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 523/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestor rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petentul P.G.V. arătând că sunt nelegale, netemeinice și neconforme cu realitatea de fapt și de drept, întrucât i s-a adus o gravă vătămare drepturilor sale constând în refuzul înfăptuirii justiției. În acest sens, solicită trimiterea cauzei procurorului cu îndrumarea de a-l obliga să-i comunice procedural ordonanța nr. 731/II-1/2006 și repunerea sa în termen de a o putea ataca cu plângere la prim procuror și a administra probe.

În susținerea plângerii sale, petentul P.G.V. a depus la dosar un set de acte, neavând însă legătură cu cauza dedusă judecății, respectiv în raport de infracțiunile pretins comise de către intimații E.M. și E.G. Aceste înscrisuri se referă la relațiile dintre SC R. SRL și SC T. SRL și la plângerile formulate de SC C.I. SRL ce au format obiectul Dosarului nr. 7440/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. Împotriva rezoluției pronunțate în acest dosar petentul a formulat plângere la prim procurorul Parchetului, ce a fost soluționată de intimatul E.M. prin rezoluția nr. 731/II-1/2006, în sensul respingerii, ca neîntemeiată. În raport de activitatea desfășurată de intimatul E.M.

cu ocazia soluționării Dosarului nr. 731/II-1/2006, a formulat plângere petentul motivând că rezoluția nu i-a fost comunicată în termen și, de asemenea, că este nemulțumit de modul de soluționare, invocând mai multe infracțiuni, pentru care solicită cercetarea intimaților E.M. – procuror și E.G. - ofițer de poliție. Cu privire la comunicarea soluției pronunțată în Dosarul nr. 731/II-1/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sectorului 1 București, Curtea a reținut că ordonanța nr. 731/II/1/2006 a fost comunicată petentului la data de 18 aprilie 2006 și apoi recomunicată la cererea acestuia, la data de 7 august 2006. Petentul P.G.V. a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe conform art. 278 1 C. proc.

pen. la Judecătoria Sector 1 București, care a fost respinsă, ca tardivă. Recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 989 din 23 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Curtea a reținut că împrejurarea că rezoluția nr. 731/II/1/2006 nu i-a fost comunicată petentului, în termenul prevăzut de lege, acesta fiind unul din motivele invocate de petent în plângerea dedusă judecății, nu poate atrage răspunderea penală a prim-procurorului care a soluționat această plângere. Petentul avea posibilitatea să se prevaleze de termenul stabilit de dispozițiile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora „în cazul în care prim procurorul nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc.

pen. (20 de zile), termenul prevăzut în alin. (1) respectiv 20 de zile curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile. Petentul nu s-a prevalat de aceste dispoziții legale, ci a preferat să formuleze plângere penală împotriva intimatului E.M., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. Pe fondul plângerii, acesta fiind un alt motiv invocat de petent în cauza dedusă judecății, procurorul E.M. a respins plângerea ca neîntemeiată argumentând în drept și în fapt soluția adoptată. De altfel, cum s-a reținut și în rezoluția atacată, acest aspect nu poate constitui temei al răspunderii penale, aprecierea materialului probator fiind un atribut exclusiv al organului de urmărire penală și al instanței de judecată, orice persoană având posibilitatea să urmeze căile de atac prevăzute de lege în cazul în care este nemulțumită de soluția adoptată.

În cadrul Dosarului nr. 731/II/1/2006 se regăsește și plângerea datată de persoana vătămată 17 martie 2006, acesta fiind un alt motiv al plângerii dedusă judecății. Cu privire la intimatul E.G., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de împrejurarea că dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. se referă exclusiv la activități desfășurate de procurori și nu de organele de poliție. Împotriva sentinței penale nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal a declarat recurs petiționarul P.G.V., solicitând casarea acesteia și rejudecarea cauzei în vederea administrării probelor solicitate și aprecierii întregului material probator.

În motivarea recursului său se arată de către petiționar că prima instanță a efectuat o cercetare judecătorească incompletă, respingându-i cererea de probatorii formulată la data de 14 noiembrie 2007, prin care a solicitat audierea făptuitorilor și a martorilor, precum și depunerea de înscrisuri din care să rezulte că nu i-a fost comunicată ordonanța nr. 731/II/1/2006. De asemenea, făptuitorii au început urmărirea penală fără să îl audieze și fără să îi comunice acest lucru, încălcându-i dreptul la apărare, iar în ordonanță procurorul E.M. a făcut mențiuni false, în sensul că petiționarului i-a fost comunicată soluția dispusă.

Prin Decizia penală nr. 2392 din 1 iulie 2008 Înalta Curte a admis recursul petiționarului P.G.V., a casat sentința penală nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 314 din 4 decembrie 2008, reluând judecarea cauzei a respins, ca nefondată, plângerea petentului. Împotriva acestei sentințe petiționarul a formulat recurs, apreciind sentința ca nelegală și netemeinică și astfel cum arată în concluziile scrise „are dreptul corolar la o ancheta penală manifestată printr-un rol activ care să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului”.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror, rezoluției de neîncepere, ordonanței sau, după caz, rezoluției de clasare în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la instanță. Folosirea unei atare căi de atac, impune instanței căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, să procedeze la examinare soluției date de procuror, în cadrul acestor acte procedurale, sub aspectul cerințelor de legalitate și temeinicie. Astfel, din examinarea dosarului în care s-au dat rezoluțiile atacate și a lucrării instanței de fond se reține că faptele reclamate nu au fost confirmate de nici o probă.

Astfel, cum s-a arătat din prezentarea pe larg a situației de fapt, petiționarul reiterează nemulțumirea modului de soluționare a plângerilor. Or, aprecierea probelor revine exclusiv magistratului (procuror sau judecător) fiind o competență stabilită de legea procesual penală. Ca atare, această apreciere nu realizează conținutul constitutiv al unei infracțiuni, iar cât privește intimatul E.G., acesta s-a aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Constatând că, actele premergătoare efectuate și în consecință sentința pronunțată nu au reținut că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor susținute a fi fost săvârșite nu sunt îndeplinite, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G.V. împotriva sentinței penale nr. 314 din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 mai 2009.