ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4382/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar contată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 7846/2/2010, petentul T.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 443/P/2010 din 19 mai 2010 și nr. 1083/II-2/2010 din 08 iunie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, apreciindu-le ca netemeinice și nelegale. In motivare, petentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva intimatului T.V.C., din cadrul Secției 3 Poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 272 C. pen., deoarece, acesta a tergiversat, nejustificat, soluționarea unei cauze penale în care avea calitatea de persoană vătămată și a sustras din dosar mai multe fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminaliști cu ocazia cercetării la fața locului.

Au mai fost adresate, de către numitul T.V., alte trei plângeri, cu același obiect, Poliției Sectorului 1 și Secției 5 Poliție, fiind înregistrate la datele de 02 noiembrie 2009, 24 noiembrie 2009 și 08 decembrie 2009. În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. La prezenta cauză au fost atașate dosarele în care s-au pronunțat rezoluțiile atacate. Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele: Prin rezoluția din 19 mai 2010 dată în dosarul nr. 443/ P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal de poliție T.V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 272 C. pen.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul T.V., soluționată prin rezoluția nr. 1083/11/2/2010 din 04 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată. Din examinarea conținutului plângerii, s-a constatat că petentul reia susținerile din plângerea inițială, fără a indica alte mijloace de probă ori alte împrejurări în afara celor care au stat la baza adoptării soluției. Petentul s-a rezumat la o interpretare subiectivă a probelor administrate în dosarul cauzei, însă, așa cum s-a arătat, din actele premergătoare efectuate a rezultat, în mod clar, nevinovăția ofițerului de poliție reclamat. Curtea a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente: Prin plângerea adresată Poliției Sectorului 1 București și înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, petentul T.V.

a solicitat efectuarea de cercetări față de inspectorul principal de poliție T.V.C., din cadrul Secției 3, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 272 C. pen., constând în aceea că, ofițerul a tergiversat, nejustificat, soluționarea unei cauze penale în care petiționarul avea calitatea de persoană vătămată și a sustras, din acest dosar, mai multe fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminaliști, cu ocazia cercetării la fata locului.

Alte trei plângeri, cu obiect similar, au fost adresate, de către petent, Poliției Sectorului 1 și Secției 3 Poliție, fiind înregistrate la datele de 02 noiembrie 2009, 24 noiembrie 2009 și 08 decembrie 2009. În cuprinsul acestora s-a arătat că dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, sub nr. 9971 /P/ 2007, a fost lăsat, în nelucrare, de către polițiștii care s-au succedat în instrumentarea sa, dar, mai ales, de către inspectorul principal T.V.C., care a și reținut, cu știință, planșa cu fotografii judiciare executată cu ocazia cercetării la fața locului. Prin nedepunerea acesteia la dosarul indicat, procurorul care supraveghează activitatea organelor de cercetare penală din cadrul Secției 3 Poliție a fost pus în situația de a conforma propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză, în caz contrar „soluția putând fi alta". De asemenea, cu ocazia audierii, petentul T.V.

a precizat că ofițerul a refuzat să administreze o serie de probe utile și pertinente pentru soluționarea cauzei, urmărind, prin întreaga sa activitate, să favorizeze autorii infracțiunilor. Din actele premergătoare începerii urmăririi penale, efectuate în cauză, au rezultat următoarele: La data de 03 aprilie 2007, petentul T.V. a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de numitul S.I. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 192, art. 208-209, art. 217 alin. (1), art. 259 și art. 180 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost trimisă la Secția 3 Poliție, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul celor sesizate, fiind înregistrată sub nr. 4613/P/2007.

Petentul T.V. a mai formulat alte plângeri împotriva numitului S.I. ce au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 9971/P/2007, 15869/P/2007, 17671/P/2007 și 5546/P/2008. Începând cu luna mai 2007, cauzele au fost repartizate, spre soluționare, inspectorului principal T.V.C., din cadrul Biroului de Investigații Criminale. Prin mai multe ordonanțe emise în perioada anilor 2007-2008, cauzele ce au format obiect al dosarelor menționate au fost conexate sub nr. 4613/P/2007. La finalizarea cercetărilor, intimatul a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de numitul S.I., în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 192, art. 193, art. 208 alin. (1) și (2), art. 208-209 C. pen., art. 217 alin. (1), art. 220 C. pen., art. 246, art. 259, art. 290, art. 291 și art. 320 C. pen., propunerea fiind confirmată prin rezoluția nr. 4613/P/2007, din data de 03 februarie 2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. In motivarea soluției, s-a reținut că, din actele premergătoare, nu au rezultat date certe și concludente de natură să confirme aspectele învederate de persoana vătămată în cuprinsul actului de sesizare și să releve latura obiectivă a infracțiunilor, declarațiile petentului T.V. necoroborându-se cu alte mijloace de probă.

Prin rezoluția nr. 2941/II/2/2009 din data de 12 iunie 2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva acestei soluții. La dosarul cauzei s-a aflat un proces-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 28 martie 2007 de către subinspectorul I.C., din cadrul Secției 3 Politie, ca urmare a sesizării numitului T.V. cu privire la distrugerea ușii de acces, pătrunderii fără drept și sustragerii de bunuri din locuința sa situată în București, ocazie cu care, au fost efectuate fotografii judiciare de către agentul șef N.N. din cadrul Biroului Criminalistic, fotografii judiciare ce nu au fost depuse la dosarul nr. 4613/p/2007.

In urma verificărilor s-a stabilit faptul că lipsesc două planșe fotografice, înregistrate sub nr. 295/2007 și 297/2008, care înfățișau ușa de acces în imobil - cu mențiunea scrisă că sistemul de închidere nu prezintă urme de forțare - și, respectiv, persoana vătămată având mâneca de la haină ruptă, au rămas la urma dosarului din arhiva Secției 3 Poliție. Cu ocazia audierii sale, intimatul T.V.C., a arătat că planșele fotografice nu se aflau la dosar la momentul în care a fost preluat de la lucrătorul care 1-a instrumentat înaintea sa, iar în urma investigațiilor a stabilit că acestea nu au fost înaintate Biroului Investigații Criminale. A mai susținut că nu a urmărit să rețină aceste fotografii judiciare sau să împiedice depunerea lor la dosar și că circumstanțele de la fața locului erau consemnate în procesul-verbal întocmit la data de 28 martie 2007, planșa fotografică având doar rolul de a fixa vizual o serie de aspecte mai semnificative.

Având în vedere situația de fapt rezultată în urma efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, Curtea de Apel București a apreciat că, în mod temeinic și legal, procurorul a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de inspectorul principal de poliție T.V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., deoarece faptele sesizate nu există, în materialitatea lor, iar simpla nemulțumire, exprimată de una din părțile unei cauze penale, față de modul de soluționare a acesteia, neînsoțită de dovezi din care să rezulte că agentul de poliție a săvârșit vreo faptă de natura celor prevăzute de Codul penal, nu poate constitui, prin ea însăși, un temei legal pentru a angaja răspunderea penală a ofițerului de poliție care efectuează cercetarea penală.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 272 C. pen., Curtea a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal de poliție T.V.C., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. Astfel, infracțiunea de distrugere sau sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., are ca obiect material un înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt organ de jurisdicție ori adresat unuia dintre aceste organe, înscris ce trebuie să fie necesar soluționării unei cauze, nu și orice alt înscris folosit de organul judiciar în activitatea pe care o desfășoară.

Este necesar soluționării unei cauze înscrisul care poate ajuta organul judiciar la luarea unor măsuri sau darea unor hotărâri ori pronunțarea unor soluții pe parcursul desfășurării activității procesuale, iar aprecierea dacă înscrisul este sau nu necesar soluționării cauzei o face numai organul judiciar. Curtea a constatat că, atât organul de cercetare penală, cât și procurorul, nu au apreciat planșa fotografică ca un element determinant în pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de numitul S.I. și că, din actele premergătoare începerii urmăririi penale întocmite în cauză, nu a rezultat existenta elementului intențional al laturii subiective a infracțiunii. Față de considerentele expuse anterior, prin sentința penală nr. 278 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins plângerea, ca nefondată și a menținut rezoluțiile atacate. Împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționarul T.V., cauza fiind înregistrată pe rolul, Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7846/2/2010. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petiționarului este nefondat. În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei petiționarul a reiterat motivele invocate în plângere la instanța de fond și în fața procurorului manifestându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată de neîncepere a urmăriri penale față de intimat pentru infracțiunile pe care petiționarul apreciază că le-ar fi săvârșit.

Din actele premergătoare în cauza ce au format obiectul dosarului penal nr. 443/P/2010 și 1083/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenta elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționarul T.V. pretins săvârșite de către intimatul T.V.C. Împrejurarea că actele procedurale efectuate de către intimatul T.V.C. inspector principal de poliție în cadrul Secției 3 de Poliție București a întocmit referat de propunere de neîncepere a urmării penale față de persoane pe care petiționarul le aprecia că au săvârșit acte în cadrul unei cercetări judiciare în dosare care se aflau în cercetare la Secția de Poliție unde intimatul își desfășura activitatea, nu poate determina începerea urmăririi penale față de persoana reclamată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 272 și art. 264 C. proc.

pen. Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petent, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organele de urmărire penală. În mod corect a stabilit instanța de fond că intimatul T.V.C., având calitatea de inspector principal de poliție în cadrul Secției 3 de Poliție București a efectuat atribuțiile de serviciu îndeplinind actele procedurale pe care acesta le-a constatat pertinente și corecte în dosarele care se aflau în cercetare la secția unde acesta își desfășura activitatea, respectând procedurile legale ce reglementează cercetarea penală.

Îndeplinirea, de către intimat, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credință, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor sesizate. Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face vinovată de săvârșirea unei infracțiuni. Soluțiile adoptate de către procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea acestor dispoziții, petentul înțelegând să valorifice criticile și nemulțumirile față de acesta, prin exercitarea unui control judiciar efectuat de instanța competentă.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale recurentului. Respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de către intimatul T.V.C. în sumă de 900 lei, prin chitanța depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că la baza obligației de restituire a cheltuielilor judiciare stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.

În contextul acestor principii, prevederile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. civ., pe baza cărora se stabilesc cheltuielile judiciare pe care trebuie să le plătească petiționarul intimatului în măsura în care a provocat efectuarea acestor cheltuieli, la baza obligației de restituire a cheltuielilor judiciare stând culpa procesuală a recurentului petiționar, ca parte care a căzut în pretenții și ca parte din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare respectiv de către intimat.

Intimatul însă, în calitate de parte câștigătoare, este îndreptățit să obțină restituirea cheltuielilor pe care le-a făcut în timpul și din cauza procesului intentat împotriva sa de partea vătămată, însă instanța nu este ținută să acorde suma integral solicitată de către intimat, normele procedurale în materie precizând acordarea unor cheltuieli judiciare însă în măsura în care acestea sunt justificate. Într-o asemenea situație, pe baza actelor dosarului, instanța are libertatea de a aprecia în ce măsură recurentul petiționar a cauzat cheltuielile efectuate de intimat și, prin urmare, în ce măsură trebuie să fie obligat la plata acestor cheltuieli. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul petiționar la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii. În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul petiționar la plata parțială a contravalorii cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanța nr. 061 din 06 decembrie 2010, depusă la dosarul cauzei, către intimatul T.V.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 200 lei către intimatul T.V.C., reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul ales al intimatului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2010.