ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4382/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4382/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar contată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
București, secția a II-a penală, sub nr. 7846/2/2010, petentul T.V. a formulat
plângere împotriva rezoluțiilor nr. 443/P/2010 din 19 mai 2010 și nr.
1083/II-2/2010 din 08 iunie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, apreciindu-le ca netemeinice și nelegale.
In motivare, petentul a arătat că a formulat plângere
penală împotriva intimatului T.V.C., din cadrul Secției 3 Poliție, pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 272 C. pen.,
deoarece, acesta a tergiversat, nejustificat, soluționarea unei cauze penale în
care avea calitatea de persoană vătămată și a sustras din dosar mai multe
fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminaliști cu ocazia cercetării
la fața locului.
Au mai fost adresate, de către numitul T.V., alte
trei plângeri, cu același obiect, Poliției Sectorului 1 și Secției 5 Poliție,
fiind înregistrate la datele de 02 noiembrie 2009, 24 noiembrie 2009 și 08
decembrie 2009.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile
art. 278
1
C. proc. pen.
La prezenta cauză au fost atașate dosarele în care
s-au pronunțat rezoluțiile atacate.
Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei,
Curtea a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 19 mai 2010 dată în dosarul nr.
443/ P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul
dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc.
pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal de
poliție T.V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și reținerea sau distrugerea
de înscrisuri, prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 272 C. pen.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul
T.V., soluționată prin rezoluția nr. 1083/11/2/2010 din 04 iunie 2010 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care, în baza art. 278
C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Din examinarea conținutului plângerii, s-a constatat
că petentul reia susținerile din plângerea inițială, fără a indica alte
mijloace de probă ori alte împrejurări în afara celor care au stat la baza
adoptării soluției.
Petentul s-a rezumat la o interpretare subiectivă a
probelor administrate în dosarul cauzei, însă, așa cum s-a arătat, din actele
premergătoare efectuate a rezultat, în mod clar, nevinovăția ofițerului de
poliție reclamat.
Curtea a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale
și temeinice, în considerarea următoarelor argumente:
Prin plângerea adresată Poliției Sectorului 1
București și înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, petentul T.V. a
solicitat efectuarea de cercetări față de inspectorul principal de poliție
T.V.C., din cadrul Secției 3, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de
art. 246 și art. 272 C. pen., constând în aceea că, ofițerul a tergiversat,
nejustificat, soluționarea unei cauze penale în care petiționarul avea
calitatea de persoană vătămată și a sustras, din acest dosar, mai multe
fotografii judiciare efectuate de tehnicienii criminaliști, cu ocazia
cercetării la fata locului.
Alte trei plângeri, cu obiect similar, au fost
adresate, de către petent, Poliției Sectorului 1 și Secției 3 Poliție, fiind
înregistrate la datele de
02
noiembrie 2009,
24 noiembrie 2009 și 08 decembrie 2009.
În cuprinsul acestora s-a arătat că dosarul
înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, sub
nr. 9971 /P/ 2007, a fost lăsat, în nelucrare, de către polițiștii care s-au
succedat în instrumentarea sa, dar, mai ales, de către inspectorul principal
T.V.C., care a și reținut, cu știință, planșa cu fotografii judiciare executată
cu ocazia cercetării la fața locului. Prin nedepunerea acesteia la dosarul
indicat, procurorul care supraveghează activitatea organelor de cercetare
penală din cadrul Secției 3 Poliție a fost pus în situația de a conforma
propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză, în caz contrar „soluția
putând fi alta".
De asemenea, cu ocazia audierii, petentul T.V. a
precizat că ofițerul a refuzat să administreze o serie de probe utile și
pertinente pentru soluționarea cauzei, urmărind, prin întreaga sa activitate,
să favorizeze autorii infracțiunilor.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale,
efectuate în cauză, au rezultat următoarele:
La data de 03 aprilie 2007, petentul T.V. a adresat
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București o plângere prin care
a solicitat efectuarea de cercetări față de numitul S.I. pentru comiterea
infracțiunilor prevăzute de art. 192, art. 208-209, art. 217 alin. (1), art.
259 și art. 180 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost trimisă la Secția 3
Poliție, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul celor sesizate, fiind
înregistrată sub nr. 4613/P/2007.
Petentul T.V. a mai formulat alte plângeri împotriva
numitului S.I. ce au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Sectorului 1 București sub nr. 9971/P/2007, 15869/P/2007, 17671/P/2007 și
5546/P/2008.
Începând cu luna mai 2007, cauzele au fost repartizate,
spre soluționare, inspectorului principal T.V.C., din cadrul Biroului de
Investigații Criminale.
Prin mai multe ordonanțe emise în perioada anilor
2007-2008, cauzele ce au format obiect al dosarelor menționate au fost conexate
sub nr. 4613/P/2007.
La finalizarea cercetărilor, intimatul a întocmit un
referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de numitul S.I., în
baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracțiunilor
prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 192, art. 193, art. 208 alin. (1) și (2),
art. 208-209 C. pen., art. 217 alin. (1), art. 220 C. pen., art. 246, art. 259,
art. 290, art. 291 și art. 320 C. pen., propunerea fiind confirmată prin
rezoluția nr. 4613/P/2007, din data de 03 februarie 2009, a Parchetului de pe
lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
In motivarea soluției, s-a reținut că, din actele
premergătoare, nu au rezultat date certe și concludente de natură să confirme
aspectele învederate de persoana vătămată în cuprinsul actului de sesizare și
să releve latura obiectivă a infracțiunilor, declarațiile petentului T.V.
necoroborându-se cu alte mijloace de probă.
Prin rezoluția nr. 2941/II/2/2009 din data de 12
iunie 2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul T.V.
împotriva acestei soluții.
La dosarul cauzei s-a aflat un proces-verbal de
cercetare la fața locului întocmit la data de 28 martie 2007 de către
subinspectorul I.C., din cadrul Secției 3 Politie, ca urmare a sesizării
numitului T.V. cu privire la distrugerea ușii de acces, pătrunderii fără drept
și sustragerii de bunuri din locuința sa situată în București, ocazie cu care,
au fost efectuate fotografii judiciare de către agentul șef N.N. din cadrul Biroului
Criminalistic, fotografii judiciare ce nu au fost depuse la dosarul nr.
4613/p/2007.
In urma verificărilor s-a stabilit faptul că lipsesc
două planșe fotografice, înregistrate sub nr. 295/2007 și 297/2008, care
înfățișau ușa de acces în imobil - cu mențiunea scrisă că sistemul de închidere
nu prezintă urme de forțare - și, respectiv, persoana vătămată având mâneca de
la haină ruptă, au rămas la urma dosarului din arhiva Secției 3 Poliție.
Cu ocazia audierii sale, intimatul T.V.C., a arătat
că planșele fotografice nu se aflau la dosar la momentul în care a fost preluat
de la lucrătorul care 1-a instrumentat înaintea sa, iar în urma investigațiilor
a stabilit că acestea nu au fost înaintate Biroului Investigații Criminale. A
mai susținut că nu a urmărit să rețină aceste fotografii judiciare sau să
împiedice depunerea lor la dosar și că circumstanțele de la fața locului erau
consemnate în procesul-verbal întocmit la data de 28 martie 2007, planșa
fotografică având doar rolul de a fixa vizual o serie de aspecte mai
semnificative.
Având în vedere situația de fapt rezultată în urma
efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, Curtea de Apel
București a apreciat că, în mod temeinic și legal, procurorul a constatat că
acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de inspectorul principal de
poliție T.V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C.
pen. și art. 264 C. pen., deoarece faptele sesizate nu există, în
materialitatea lor, iar simpla nemulțumire, exprimată de una din părțile unei
cauze penale, față de modul de soluționare a acesteia, neînsoțită de dovezi din
care să rezulte că agentul de poliție a săvârșit vreo faptă de natura celor
prevăzute de Codul penal, nu poate constitui, prin ea însăși, un temei legal
pentru a angaja răspunderea penală a ofițerului de poliție care efectuează
cercetarea penală.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.
272 C. pen., Curtea a constatat că, în mod corect, procurorul a dispus
neînceperea urmăririi penale față de inspectorul principal de poliție T.V.C.,
în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii
obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
Astfel, infracțiunea de distrugere sau sustragere de
înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., are ca obiect material un înscris
emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt
organ de jurisdicție ori adresat unuia dintre aceste organe, înscris ce trebuie
să fie necesar soluționării unei cauze, nu și orice alt înscris folosit de
organul judiciar în activitatea pe care o desfășoară.
Este necesar soluționării unei cauze înscrisul care
poate ajuta organul judiciar la luarea unor măsuri sau darea unor hotărâri ori
pronunțarea unor soluții pe parcursul desfășurării activității procesuale, iar
aprecierea dacă înscrisul este sau nu necesar soluționării cauzei o face numai
organul judiciar.
Curtea a constatat că, atât organul de cercetare
penală, cât și procurorul, nu au apreciat planșa fotografică ca un element
determinant în pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de
numitul S.I. și că, din actele premergătoare începerii urmăririi penale
întocmite în cauză, nu a rezultat existenta elementului intențional al laturii
subiective a infracțiunii.
Față de considerentele expuse anterior, prin sentința
penală nr. 278 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a
II
a
penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată și a
menținut rezoluțiile atacate.
Împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie
2010, Curtea de Apel București, secția a
II
a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționarul T.V.,
cauza fiind înregistrată pe rolul, Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.
7846/2/2010.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma
criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este
legală și temeinică, iar recursul petiționarului este nefondat.
În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei
petiționarul a reiterat motivele invocate în plângere la instanța de fond și în
fața procurorului manifestându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată de neîncepere
a urmăriri penale față de intimat pentru infracțiunile pe care petiționarul
apreciază că le-ar fi săvârșit.
Din actele premergătoare în cauza ce au format
obiectul dosarului penal nr. 443/P/2010 și 1083/P/2010 al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București nu s-au identificat fapte sau împrejurări care
să contureze existenta elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de
către petiționarul T.V. pretins săvârșite de către intimatul T.V.C.
Împrejurarea că actele procedurale efectuate de către
intimatul T.V.C. inspector principal de poliție în cadrul Secției 3 de Poliție
București a întocmit referat de propunere de neîncepere a urmării penale față
de persoane pe care petiționarul le aprecia că au săvârșit acte în cadrul unei
cercetări judiciare în dosare care se aflau în cercetare la Secția de Poliție
unde intimatul își desfășura activitatea, nu poate determina începerea
urmăririi penale față de persoana reclamată pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 272 și art. 264 C. proc. pen.
Judecând plângerea, instanța de fond a verificat
rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul
cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de
petent, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile
stabilite de organele de urmărire penală.
În mod corect a stabilit instanța de fond că
intimatul T.V.C., având calitatea de inspector principal de poliție în cadrul
Secției 3 de Poliție București a efectuat atribuțiile de serviciu îndeplinind
actele procedurale pe care acesta le-a constatat pertinente și corecte în
dosarele care se aflau în cercetare la secția unde acesta își desfășura
activitatea, respectând procedurile legale ce reglementează cercetarea penală.
Îndeplinirea, de către intimat, în cadrul
atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac
prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială
buna-credință, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale
pentru comiterea infracțiunilor sesizate.
Începerea urmăririi penale este condiționată de
existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se
face vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.
Soluțiile adoptate de către procuror, în virtutea
dispozițiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea
acestor dispoziții, petentul înțelegând să valorifice criticile și
nemulțumirile față de acesta, prin exercitarea unui control judiciar efectuat
de instanța competentă.
Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte
de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale
recurentului.
Respingând plângerea și menținând rezoluția atacată,
prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor
art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație
și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V.
împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel
București, secția a
II
a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de
către intimatul T.V.C. în sumă de 900 lei, prin chitanța depusă la dosarul
cauzei, Înalta Curte constată că la baza obligației de restituire a
cheltuielilor judiciare stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia
s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de
partea câștigătoare.
În contextul acestor principii, prevederile art. 193 alin.
(6) C. proc. pen. raportat la art. 274 C. proc. civ., pe baza cărora se
stabilesc cheltuielile judiciare pe care trebuie să le plătească petiționarul
intimatului în măsura în care a provocat efectuarea acestor cheltuieli, la baza
obligației de restituire a cheltuielilor judiciare stând culpa procesuală a
recurentului petiționar, ca parte care a căzut în pretenții și ca parte din
vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute,
justificat, de partea câștigătoare respectiv de către intimat.
Intimatul însă, în calitate de parte câștigătoare,
este îndreptățit să obțină restituirea cheltuielilor pe care le-a făcut în
timpul și din cauza procesului intentat împotriva sa de partea vătămată, însă
instanța nu este ținută să acorde suma integral solicitată de către intimat,
normele procedurale în materie precizând acordarea unor cheltuieli judiciare
însă în măsura în care acestea sunt justificate.
Într-o asemenea situație, pe baza actelor dosarului,
instanța are libertatea de a aprecia în ce măsură recurentul petiționar a
cauzat cheltuielile efectuate de intimat și, prin urmare, în ce măsură trebuie
să fie obligat la plata acestor cheltuieli.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la cheltuieli
judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la
art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul petiționar la plata
parțială a contravalorii cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanța nr.
061 din 06 decembrie 2010, depusă la dosarul cauzei, către intimatul T.V.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul
T.V. împotriva sentinței penale nr. 278 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 50
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 200 lei
către intimatul T.V.C., reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul ales
al intimatului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2010.