ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. La data de 31 iulie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea formulată de T.V. împotriva numitului Z.M., subcomisar în cadrul Secției 15 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 272 C. pen. În plângerea penală și în declarația sa, petentul a arătat că la data de 13 august 2009 a depus sub semnătură de primire, pentru a fi avut în vedere la soluționarea Dosarului nr. 7975/P/2005, un centralizator, adresă care cuprindea mai multe documente pentru a fi avute în vedere la soluționarea dosarului. Petentul a precizat că prin nedepunerea acestor documente la dosar de către scm.
Z.M., s-a dispus față de el de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. T.V. a arătat că formulând plângere împotriva soluției a constatat că scms. Z.M. nu a depus la dosar adresa centralizatoare și actele anexe pe i le-a predat pe bază de semnătură. 2. Prin rezoluția nr. 13947P/2009 din 17 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de scms. Z.M., referitor la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 242 C. pen. și art. 272 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că scms.
Z.M. nu a reținut sau distrus înscrisurile la care face referire T.V., aceste înscrisuri fiind depuse într-un alt dosar cu aceleași părți, respectiv Dosarul nr. 6571/P/2006. A mai rezultat că ofițerul de poliție a instrumentat mai multe cauze referitoare la aceeași societate comercială, astfel explicându-se faptul că documentele respective au fost atașate la Dosarul nr. 6571/P/2006. În consecință, a reținut că nu au existat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., de către scms. Z.M. De asemenea, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 și 249 C. pen. 3. Împotriva rezoluției procurorului, petentul T.V. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc.
pen., ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nr. 747/II/2/2010 din 6 mai 2010, reținându-se că petentul face o critică nu a soluției pronunțate în cauza cu nr. 1394/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ci a celei pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în cauza cu nr. 7975/P/2005; or, nemulțumirile petentului cu privire la această soluție pot face obiectul plângerii în fața instanței de judecată competente. B. În baza art. 278 1 C. proc.
pen., petentul a formulat plângere în fața judecătorului, arătând în esență că rezoluția conține aprecieri eronate cu privire la lipsa intenției în cazul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., aprecieri eronate cu privire la lipsa consecințelor socialmente periculoase în privința infracțiunii de neglijență în serviciu, precum și aprecieri eronate cu privire la inexistența faptei relativ la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri. A mai arătat că p rin nedepunerea unor înscrisuri destinate Dosarului nr. 7975/P/2005, pe considerentul că nu ar avea legătura cu cauza, s-a împiedicat ajungerea acestor mijloace de probă la cunoștința procurorului care a supravegheat urmărirea penală și astfel a fost confirmată o soluție, cu omisiunea unor probe, activitate care a împiedicat realizarea corectă a actului de justiție.
Prin sentința penală nr. 253 din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 6 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nr. 747/II/2/2010, prin care a fost confirmată rezoluția nr. 1394/P/2009 din 17 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în luna septembrie 2005, SC I.A. SA s-a adresat cu plângere organelor de poliție solicitând a se efectua cercetări și față de T.V., administrator al SC A.P.
SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 291 C. pen. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București sub nr. 7975/P/2005 și repartizată spre soluționare scms. Z.M. din cadrul Poliției Sector 4 - Secția 15 Poliție care, la data de 11 ianuarie 2006, a dispus începerea urmăririi penale față de T.V. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 291 C. pen., rezoluția fiind confirmată de către procuror. Propunerea organelor de poliție de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Fiind audiat, Z.M. a declarat că în cursul anului 2008 a avut în lucru mai multe dosare privind plângerile formulate de T.V.
și V.M. Printre acestea s-a aflat și Dosarul nr. 7975/P/2005 în care T.V. avea calitatea de învinuit. Z.M. a precizat că în data de 13 august 2008 a primit o adresă prin care i se înmânau mai multe copii de pe contractele ce făceau obiectul cercetărilor. Întrucât și celelalte dosare aveau legătură cu Dosarul nr. 7975/P/2005 au fost depuse copii de pe actele primite și în acestea. Z.M. a arătat că adresa prin care i s-au înmânat copii de către petent se află la urma Dosarului nr. 6571/P/2006, întrucât se referă la aceeași societate comercială. De asemenea, centralizatorul nu conținea date care să fie valorificate în cursul urmăririi penale, considerându-l un cuprins al actelor ce erau deja atașate la dosar.
Referitor la adresele din 04 iulie 2003 a SC I.A. SA și a SC A.P. SRL, Z.M. a arătat că acestea nu aveau legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru care nu le-a atașat. Din procesul-verbal din data de 03 decembrie 2009 reiese faptul că la Dosarul nr. 7975/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București aflat la Judecătoria Sectorului 4 București se găsesc următoarele înscrisuri: adresa SC A.P. SRL către SC I.A. SA (filele 137, 203), sentința comercială nr. 13737 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului București (filele 46, 55, 140, 216), ordonanța nr. 10555/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (filele 69, 145, 209), adresa SC I.A. SA către T.V.
(filele 94, 195, 221), adeverința emisă de SC I.A. SA (filele 51, 88, 89, 138, 177) și raportul de evaluare a obiecțiunilor „Drum Incinta" (fila 97). În Dosarul de urmărire penală nr. 7975/P/2005 nu s-a găsit adresa centralizator prin care au fost depuse înscrisurile sus-menționate și adresa SC I.A. SA din 04 iulie 2003. Din procesul-verbal din data de 24 februarie 2010 reiese faptul că la urma Dosarului nr. 6571/P/2006 al Secției 15 Poliție se află la filele 106-108 centralizatorul, în original, depus de către petent, la fila 148 adresa din 03 iulie 2003 a SC I.A. SA iar la fila 150 adresa din 04 martie 2003 a SC A.P. SRL. Având în vedere cele expuse, prima instanță a apreciat că față de Z.M.
s-a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția, condiție esențială pentru existența infracțiunii. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 C. pen., în cauză s-a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, lipsind consecința socialmente periculoasă, împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ aplicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, petentul având la îndemână calea plângerii la instanța de judecată conform art. 278 1 C. proc.
pen. A mai reținut prima instanță că infracțiunea prev. de art. 242 C. pen. este o infracțiune contra autorității, al cărei obiect material îl constituie orice înscris care se află în păstrarea ori deținerea unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei alte unități prev. de art. 145 C. pen., cu excepția înscrisurilor emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt organ de jurisdicție ori destinate acestora. Distrugerea acestor din urmă înscrisuri ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus arătate să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze, constituie infracțiunea prev. de art. 272 C. pen., fiind o infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției.
C. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile din plângerea penală și cea adresată primei instanțe și solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale. În ceea ce privește sentința recurată, recurentul a arătat că aceasta conține aprecieri eronate asupra lipsei intenției făptuitorului în cazul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., fără vreo motivație concretă, la fel și referitor la lipsa consecințelor socialmente periculoase în cazul infracțiunii prev. de art. 249 C. pen., Totodată, a criticat sentința în ceea ce privește lipsa motivării referitor la infracțiunea prev. de art. 272 C. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat situația de fapt reclamată de petent apreciind, în mod corect, că activitățile desfășurate de intimatul - scms. Z.M. din cadrul Poliției Sector 4 - Secția 15 Poliție , în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prev. de art. 242, art. 246, art. 249 și art. 272 C. pen. Prin prisma propriului examen, Înalta Curte constată că, având în lucru mai multe dosare privind plângerile formulate de T.V. și V.M., printre care și Dosarul nr. 7975/P/2005 în care T.V.
avea calitatea de învinuit, intimatul - scms. Z.M. a atașat la urma Dosarului nr. 6571/P/2006 al Secției 15 Poliție un centralizator, în original, precum și adresele din 03 iulie 2003 a SC I.A. SA și din 04 martie 2003 a SC A.P. SRL, motivat de faptul că centralizatorul nu conținea date care să fie valorificate în cursul urmăririi penale, considerându-l un cuprins al actelor ce erau deja atașate la dosar, iar cele două adrese nu aveau legătură cu obiectul cauzei.
Pe de altă parte, soluția dispusă de procurorul care supraveghea urmărirea penală, de scoatere de sub urmărire penală a petentului și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ - urmare comportamentului procesual al intimatului care a împiedicat ajungerea acestor mijloace de probă la cunoștința procurorului și implicit realizarea corectă a actului de justiție - a fost desființată prin sentința penală nr. 2411 din 16 decembrie 2009 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 2340/4/2009, rămasă definitivă prin respingerea recursului. Or, corectarea soluțiilor emise de procuror în cauzele în care efectuează urmărire penală proprie sau doar exercită supravegherea organelor de cercetare penală se face pe calea controlului ierarhic, în condițiile art. 278 C. proc.
pen. și, respectiv, pe calea controlului judiciar, reglementat de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nefiind firesc ca eventualele greșeli în instrumentarea urmăririi penale să atragă, de plano, răspunderea penală a organelor de cercetare penală sau a procurorului, cu excepția împrejurării când se face dovada că au acționat cu rea credință, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale părților. În speță, soluția procurorului a fost corectată pe calea controlului judiciar și nu există dovezi ale exercitării atribuțiilor de serviciu, de către intimat, cu rea - credință, astfel că soluția dispusă față de acesta este corectă iar criticile formulate de petent sunt nefondate.
În ceea ce privește critica privind motivarea sumară a sentinței recurate, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, instanța de fond făcând o examinare efectivă a faptelor reclamate, precum și a încadrării juridice a acestora și analizând detaliat inexistența elementelor constitutive ale infracțiunilor sus menționate. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că rezoluția procurorului precum și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 253 din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.