ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

A. 1.

La data de 31 iulie 2009, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea formulată de T.V. împotriva

numitului Z.M., subcomisar în cadrul Secției 15 Poliție, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 272

C. pen.

În plângerea

penală și în declarația sa, petentul a arătat că la data de 13 august 2009 a

depus sub semnătură de primire, pentru a fi avut în vedere la soluționarea Dosarului

nr. 7975/P/2005, un centralizator, adresă care cuprindea mai multe documente

pentru a fi avute în vedere la soluționarea dosarului. Petentul a precizat că

prin nedepunerea acestor documente la dosar de către scm. Z.M., s-a dispus față

de el de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București

scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ.

T.V. a

arătat că formulând plângere împotriva soluției a constatat că scms. Z.M. nu a

depus la dosar adresa centralizatoare și actele anexe pe i le-a predat pe bază

de semnătură.

din 17 martie 2010 a

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de scms. Z.M., referitor la

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 242

C. pen. și art. 272 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul

care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat

că scms. Z.M. nu a reținut

sau distrus înscrisurile la care face referire T.V., aceste înscrisuri fiind

depuse într-un alt dosar cu aceleași părți, respectiv Dosarul nr. 6571/P/2006.

A mai rezultat că ofițerul de poliție a instrumentat mai multe cauze

referitoare la aceeași societate comercială, astfel explicându-se faptul că

documentele respective au fost atașate la Dosarul nr. 6571/P/2006.

În

consecință, a reținut că nu au existat indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 272 C. pen., de către scms. Z.M.

De asemenea,

s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 246 și 249 C. pen.

procurorului, petentul

T.V.

a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform art.

278 C. proc. pen., ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția procurorului

general al

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București,

nr. 747/II/2/2010 din 6 mai

2010, reținându-se că

petentul

face o critică nu a soluției pronunțate în cauza cu nr. 1394/P/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ci a celei pronunțate de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în cauza cu nr. 7975/P/2005;

or, nemulțumirile petentului cu privire la această soluție pot face obiectul

plângerii în fața instanței de judecată competente.

B. În baza art. 278

1

C.

proc. pen., petentul a formulat plângere în fața judecătorului, arătând în

esență că rezoluția conține aprecieri eronate cu privire la lipsa intenției în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., aprecieri eronate cu privire

la lipsa consecințelor socialmente periculoase în privința infracțiunii de

neglijență în serviciu, precum și aprecieri eronate cu privire la inexistența

faptei relativ la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri. A mai

arătat că p

rin nedepunerea unor înscrisuri destinate Dosarului nr. 7975/P/2005, pe

considerentul că nu ar avea legătura cu cauza, s-a împiedicat ajungerea acestor

mijloace de probă la cunoștința procurorului care a supravegheat urmărirea

penală și astfel a fost confirmată o soluție, cu omisiunea unor probe,

activitate care a împiedicat realizarea corectă a actului de justiție.

Prin sentința penală nr. 253 din 2

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 6 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nr. 747/II/2/2010,

prin care a fost confirmată rezoluția nr. 1394/P/2009 din 17 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind obligat petentul la plata sumei de 50

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut

că, în

luna septembrie 2005, SC I.A. SA s-a adresat cu plângere organelor de poliție

solicitând a se efectua cercetări și față de T.V., administrator al SC A.P. SRL

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 291 C. pen. Plângerea a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București sub nr.

7975/P/2005 și repartizată spre soluționare scms. Z.M. din cadrul Poliției

Sector 4 - Secția 15 Poliție care, la data de 11 ianuarie 2006, a dispus

începerea urmăririi penale față de T.V. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 291

C. pen., rezoluția fiind confirmată de către procuror. Propunerea organelor de

poliție de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București.

Fiind

audiat, Z.M. a declarat că în cursul anului 2008 a avut în lucru mai multe dosare privind plângerile formulate de T.V. și V.M. Printre acestea

s-a aflat și Dosarul nr. 7975/P/2005 în care T.V. avea calitatea de învinuit. Z.M.

a precizat că în data de 13 august 2008 a primit o adresă prin care i se

înmânau mai multe copii de pe contractele ce făceau obiectul cercetărilor.

Întrucât și

celelalte dosare aveau legătură cu Dosarul nr. 7975/P/2005 au fost depuse copii

de pe actele primite și în acestea.

Z.M. a

arătat că adresa prin care i s-au înmânat copii de către petent se află la urma

Dosarului nr. 6571/P/2006, întrucât se referă la aceeași societate comercială.

De asemenea,

centralizatorul nu conținea date care să fie valorificate în cursul urmăririi

penale, considerându-l un cuprins al actelor ce erau deja atașate la dosar.

Referitor la adresele din 04 iulie 2003 a SC I.A. SA și a SC A.P. SRL, Z.M. a

arătat că acestea nu aveau legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru care nu

le-a atașat.

Din

procesul-verbal din data de 03 decembrie 2009 reiese faptul că la Dosarul nr. 7975/P/2005

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București aflat la Judecătoria Sectorului 4 București se găsesc următoarele înscrisuri: adresa SC A.P. SRL către

SC I.A. SA (filele 137, 203), sentința comercială nr. 13737 din 20 decembrie 2004

a Tribunalului București (filele 46, 55, 140, 216), ordonanța nr. 10555/P/2004

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (filele 69, 145,

209), adresa SC I.A. SA către T.V. (filele 94, 195, 221), adeverința emisă de

SC I.A. SA (filele 51, 88, 89, 138, 177) și raportul de evaluare a obiecțiunilor

„Drum Incinta" (fila 97). În Dosarul de urmărire penală nr. 7975/P/2005 nu

s-a găsit adresa centralizator prin care au fost depuse înscrisurile

sus-menționate și adresa SC I.A. SA din 04 iulie 2003.

Din

procesul-verbal din data de 24 februarie 2010 reiese faptul că la urma Dosarului

nr. 6571/P/2006 al Secției 15 Poliție se află la filele 106-108

centralizatorul, în original, depus de către petent, la fila 148 adresa din 03

iulie 2003 a SC I.A. SA iar la fila 150 adresa din 04 martie 2003 a SC A.P. SRL.

Având în

vedere cele expuse, prima instanță a apreciat că față de Z.M. s-a dispus în mod

corect neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.

de art. 246 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția, condiție

esențială pentru existența infracțiunii.

În ceea ce

privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 C. pen., în cauză s-a dispus

în mod corect neînceperea urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective,

lipsind consecința socialmente periculoasă, împotriva soluției de scoatere de

sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ

aplicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, petentul

având la îndemână calea plângerii la instanța de judecată conform art. 278

1

C. proc. pen.

A mai

reținut prima instanță că infracțiunea prev. de art. 242 C. pen. este o

infracțiune contra autorității, al cărei obiect material îl constituie orice

înscris care se află în păstrarea ori deținerea unui organ sau a unei

instituții de stat ori a unei alte unități prev. de art. 145 C. pen., cu excepția

înscrisurilor emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată

sau de un alt organ de jurisdicție ori destinate acestora. Distrugerea acestor

din urmă înscrisuri ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia

dintre organele sus arătate să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri

sunt necesare soluționării unei cauze, constituie infracțiunea prev. de art. 272

C. pen., fiind o infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției.

C. Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în

esență criticile din plângerea penală și cea adresată primei instanțe și

solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale. În ceea

ce privește sentința recurată, recurentul a arătat că aceasta conține aprecieri

eronate asupra lipsei intenției făptuitorului în cazul infracțiunii prev. de art.

246 C. pen., fără vreo motivație concretă, la fel și referitor la lipsa

consecințelor socialmente periculoase în cazul infracțiunii prev. de art. 249 C.

pen., Totodată, a criticat sentința în ceea ce privește lipsa motivării

referitor la infracțiunea prev. de art. 272 C. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat.

Instanța de fond, în baza

materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat

situația de fapt reclamată de petent apreciind, în mod corect, că activitățile

desfășurate de intimatul -

scms. Z.M. din cadrul Poliției Sector 4 - Secția 15 Poliție

,

în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prev. de art.

242, art. 246, art. 249 și art. 272 C. pen.

Prin prisma propriului examen,

Înalta Curte constată că, având în lucru mai

multe dosare privind plângerile formulate de T.V. și

V.M., printre care și Dosarul nr. 7975/P/2005 în care T.V. avea calitatea de

învinuit, intimatul - scms. Z.M. a atașat la urma Dosarului nr. 6571/P/2006 al

Secției 15 Poliție un centralizator, în original, precum și adresele din 03

iulie 2003 a SC I.A. SA și din 04 martie 2003 a SC A.P. SRL, motivat de faptul

că centralizatorul nu conținea date care să fie valorificate în cursul

urmăririi penale, considerându-l un cuprins al actelor ce erau deja atașate la

dosar, iar cele două adrese nu aveau legătură cu obiectul cauzei.

Pe de altă

parte, soluția dispusă de procurorul care supraveghea urmărirea penală, de

scoatere de sub urmărire penală a petentului și aplicare a unei sancțiuni cu

caracter administrativ - urmare

comportamentului

procesual al intimatului care a împiedicat ajungerea acestor mijloace de probă

la cunoștința procurorului și implicit realizarea corectă a actului de justiție

- a fost desființată prin sentința penală nr. 2411 din 16 decembrie 2009

pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 2340/4/2009,

rămasă definitivă prin respingerea recursului. Or, corectarea soluțiilor emise

de procuror în cauzele în care efectuează urmărire penală proprie sau doar

exercită supravegherea organelor de cercetare penală se face pe calea

controlului ierarhic, în condițiile art. 278

C. proc. pen. și, respectiv, pe

calea controlului judiciar, reglementat de dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., nefiind firesc ca eventualele greșeli în instrumentarea urmăririi

penale să atragă, de plano, răspunderea penală a organelor de cercetare penală

sau a procurorului, cu excepția împrejurării când se face dovada că au acționat

cu rea credință, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale părților. În

speță, soluția procurorului a fost corectată pe calea controlului judiciar și

nu există dovezi ale exercitării atribuțiilor de serviciu, de către intimat, cu

rea - credință, astfel că soluția dispusă față de acesta este corectă iar

criticile formulate de petent sunt nefondate.

În ceea ce privește critica privind

motivarea sumară a sentinței recurate, Înalta Curte constată că este

neîntemeiată, instanța de fond făcând o examinare efectivă a faptelor

reclamate, precum și a încadrării juridice a acestora și analizând detaliat

inexistența elementelor constitutive ale infracțiunilor sus menționate.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că

rezoluția procurorului precum și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin.

(2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V.

împotriva sentinței penale nr. 253 din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția I-a penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.