ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2010

Asupra recursului penal de față; î n baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P.I., măsură pe care a menținut-o în continuare, apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - impun în continuare privarea sa de libertate. Instanța a mai reținut că, prin sentința penală nr. 326 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul P.I.

a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. Prin aceeași hotărâre, s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 9 noiembrie 2008 la zi. În motivarea hotărârii, în esență, s-a reținut de către instanța de fond, că în ziua de 8 noiembrie 2008, inculpatul, în timp ce se afla în locuință împreună cu bunica sa - victima P.I. - pe fondul unui conflict cu aceasta, a sugrumat-o, provocându-i leziuni ce au condus la deces.

În ce privește starea de arest a inculpatului, instanța de fond a dispus menținerea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., cu motivarea că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive și anume art. 148 lit. f) din același cod, se mențin. Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.I. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. De la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

Î n art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". Î n raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Dispunerea măsurii arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". Î n cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului, respectiv infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, aceasta fiind deosebit de gravă (infracțiunea de omor calificat). Î n cauză există probe că inculpatul a săvârșit o faptă de natură penală care prin natura ei și modul în care a fost săvârșită, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală. Pericolul social potențial se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor comise. Fapta săvârșită de inculpat aduce atingere vieții persoanei, astfel încât punerea acestuia în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în rândul opiniei publice, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

Î n speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică este actual și persistent, Curtea de Apel Pitești reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 402/109/2009. Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.