ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2010

Asupra

recursului penal de față;

î

n baza actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea

din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în baza dispozițiilor

art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată

față de inculpatul P.I., măsură pe care a menținut-o în continuare,

apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului [art. 148

lit. f) C. proc. pen.] - impun în continuare privarea sa de libertate.

Instanța

a mai reținut că, prin sentința penală nr. 326 din 29 octombrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Argeș, inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani

închisoare cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen. pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174

raportat la art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

a) C. pen. Prin aceeași hotărâre, s-a menținut starea de arest a inculpatului

și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând

cu data de 9 noiembrie 2008 la zi.

În

motivarea hotărârii, în esență, s-a reținut de către instanța de fond, că în

ziua de 8 noiembrie 2008, inculpatul, în timp ce se afla în locuință împreună

cu bunica sa - victima P.I. - pe fondul unui conflict cu aceasta, a sugrumat-o,

provocându-i leziuni ce au condus la deces.

În ce

privește starea de arest a inculpatului, instanța de fond a dispus menținerea

acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., cu motivarea

că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive și anume art. 148

lit. f) din același cod, se mențin.

Împotriva

acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.I.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând recursul prin prisma motivelor invocate

și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată

că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu

poate fi privat de libertate. De la această regulă generală sunt înscrise și

excepții.

Î

n art.

5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul

de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în

vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive

temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

Î

n raport

de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția

reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate

trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de

legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea

procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

Dispunerea

măsurii arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.

Potrivit

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Conform

alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

Î

n

cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control

judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea penală și a constatat,

în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea

de libertate a inculpatului, respectiv infracțiunea dedusă judecății este una

gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există

probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Condiția

existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită,

având în vedere infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus

judecății, aceasta fiind deosebit de gravă (infracțiunea de omor calificat).

Î

n

cauză există probe că inculpatul a săvârșit o faptă de natură penală care prin

natura ei și modul în care a fost săvârșită, duc la concluzia existenței

pericolului pentru ordinea publică.

Lăsarea

în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea

penală.

Pericolul

social potențial se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța

faptelor comise.

Fapta

săvârșită de inculpat aduce atingere vieții persoanei, astfel încât punerea

acestuia în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială,

de nesiguranță în rândul opiniei publice, fapt ce, în final, s-ar repercuta

negativ asupra finalității actului de justiție.

Î

n

speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea

publică este actual și persistent, Curtea de Apel

Pitești reținând corect că

nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 17 decembrie 2009 a Curții

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 402/109/2009.

Obligă

recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 ianuarie 2010.