ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2207/2009

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6568

din data de 23 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC

S.I.R.D. SA, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.C. SRL în

contradictoriu cu pârâtele SC S.I.R.D. SA Timișoara și D.R.D.P. Timișoara,

obligându-le pe acestea la plata sumei de 1.293.682 lei reprezentând penalități

de întârziere către reclamantă și a sumei de 16.128,34 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC

S.I.R.D. SA Timișoara a formulat apel, solicitând admiterea apelului,

modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale

pasive a acesteia și respingerea cererii față de această pârâtă.

Prin decizia comercială nr. 626 din

19 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, respingând acțiunea față de SC

S.I.R.D. SA Timișoara și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a se pronunța astfel, curtea

de apel a avut în vedere dispozițiile art. 13, art. 14 din contract potrivit

cărora debitorul obligației de plată este beneficiarul final al lucrărilor

executate, respectiv D.R.D.P. Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs reclamanta SC S.R.C. SRL București și pârâta D.R.D.P.

Timișoara, în termenul legal, recursul recurentei-reclamante nefiind timbrat cu

8061,17 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar recursul

recurentei-pârâte fiind timbrat cu 8061,17 lei taxă judiciară de timbru și 5

lei timbru judiciar, potrivit dovezilor de la dosar.

Intimata-pârâtă SC S.I.R.D. SA

Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității celor

două recursuri, pentru nemotivarea acestora, conform art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., în condițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., iar pe

fond a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Analizând recursurile, Înalta Curte

urmează a constata în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă că

acesta nu a fost timbrat nici până la termenul de astăzi, deși, potrivit

actului de procedură aflat la fila 13 din dosar i s-a pus în vedere să

îndeplinească această obligație, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Constatând că recurenta nu s-a

conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul

de azi când procedura a fost legal îndeplinită și cum în cauză nu operează

nicio scutire, în temeiul art. 308 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 20

alin. (1) și (3) din aceeași lege și la art. 35 alin. (1) și (5) din Normele

Metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv ale art. 9 alin. (1) din

O.G. nr. 32/1995, modificată recursul reclamantei va fi anulat, ca netimbrat.

În ceea ce privește recursul

formulat de pârâtă, se constată că aceasta a invocat dispozițiile art. 299-316 C.

proc. civ. ce reglementează întreaga procedură de judecată a recursului fără a

indica expres temeiurile de drept ale cererii, prin raportare la dispozițiile

exprese ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. privind cazurile în care poate fi

recurată o hotărâre judecătorească dar din dezvoltarea în fapt a motivelor,

cererea se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., limite

în care va fi analizată.

S-a arătat, astfel că, potrivit

interpretării corecte care trebuie dată contractului, deși art. 13 prevede că

decontarea se va realiza direct de către beneficiarul final, recurenta-pârâtă

în cauză, pe baza situațiilor de lucrări confirmate de intimata-pârâtă, nu

trebuie ignorată calitatea de parte în contract a acesteia din urmă și probele

cu acte privind modul cum s-au derulat raporturile juridice dintre părți prin

primirea și acceptarea la plată a facturilor, de către intimata-pârâtă, fiind

incident, astfel, art. 42 C. com. potrivit căruia în „obligațiile comerciale

codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulație contrară”.

Recursul este nefondat.

Din analiza obligațiilor asumate

prin contract rezultă că plata serviciilor prestate, în termenul fixat, prin

contract revenea numai recurentei-pârâte, pe baza situațiilor de lucrări

confirmate de intimata-pârâtă și însușite de cea dintâi, ca beneficiar final și

proprietar al lucrărilor executate, cum s-a și întâmplat, obligație care nu a

fost niciodată modificată, chiar recurenta-pârâtă făcând, de altfel, trimitere

în cererea de recurs la art. 13 din contract.

În concluzie, instanța de apel a dat

o interpretare corectă contractului, potrivit voinței reale a părților, și cum

obligația de plată a fost stabilită doar în sarcina recurentei-pârâte, nu se

poate reține nici aplicabilitatea art. 42 C. com., față de stipulația contrară

din contract, recurenta-pârâtă făcând confuzie între obligațiile de confirmare

a situațiilor de lucrări și acelea privind plata lucrărilor executate.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul

recurentei-pârâte va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC

S.R.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19 decembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

- prin D.R.D.P., Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19

decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.