ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1607/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții A.F.H.M.E.S. și M.M.A.A. i-au chemat în judecată pe pârâții W.M.M.S. și SC A.G. SRL și i-au solicitat Tribunalului București, secția comercială, să pronunțe o sentință prin care să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004, a contractului de cesiune din 2004 și a actului adițional din 16 noiembrie 2004 și să dispună repunerea părților în situația anterioară. În argumentarea acțiunii reclamanții au susținut că pârâtul W.M.M.S. a hotărât în baza unor procuri generale, excluderea reclamanților din societate și revocarea din funcția de administrator, că mandatarul și-a transferat părțile sociale pe numele său depășind limitele mandatului și încălcând astfel art. 1538 C. civ.

și art. 67 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 privind activitatea notarială. Tribunal București prin sentința nr. 14071 pronunțată la data de 18 decembrie 2008 a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004, a contractului de cesiune din 2004 și a actului adițional din 16 noiembrie 2004 dispunând și repunerea părților în situația anterioară. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile regulile mandatului comercial ci regulile aplicabile mandatului civil, concluzia bazându-se pe faptul că în comercial mandatul nu este gratuit. Pentru a dispune asupra transferului părților sociale cu sine însuși instanța de fond a reținut că mandatarul trebuia să dețină o procură în care clauzele actului ce urma să fie încheiat trebuiau precizate în așa fel încât să excludă riscul neglijării intereselor mandantului.

Cum dispozițiile Codului civil art. 1532 – art. 1559 nu au fost respectate s-a constatat nulitatea contractului de cesiune și a actului adițional din 2004 dispunându-se totodată și repunerea părților în situația anterioară. Tribunalul a analizat excepția lipsei calității procesuale active a asociatului W.M.M.S. pe care a considerat-o întemeiată în raport de prevederile art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată. În privința nulității hotărârii A.G.A. din 15 noiembrie 2004 soluția s-a bazat pe nerespectarea prevederilor art. 127 și art. 131 din Legea nr. 131/1990 referitoare la convocare. Sentința nr. 14071 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București a fost confirmată prin decizia nr. 309 din 26 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, prin care s-a respins apelul pârâților SC A.G.

SRL București și W.M.M.S. Criticile au vizat excepția lipsei calității procesuale active a asociatului unic care, în opinia apelanților, a fost greșit admisă de tribunal iar pe fondul cauzei s-a susținut că mandatarul a deținut o procură prin care mandanții i-au acordat puteri depline pentru cesionarea părților sociale a întregii societăți. Examinarea criticilor aduse sentinței au dus la concluzia că acțiunea în anulare se soluționează în contradictoriu cu societatea reprezentată legal așa încât în temeiul art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 soluția vizând această excepție s-a apreciat ca fiind legală. Pe fondul cauzei Curtea a examinat mandatul în conformitate cu art. 1536 C. civ. stabilind că pentru actele de administrare mandatul era valabil în timp ce pentru actele de înstrăinare se impunea cerința mandatului special cu limite precis determinate.

Verificarea mandatului prin prisma dispozițiilor art. 1539 C. civ. a format convingerea instanței de control judiciar că mandatarul a depășit puterile mandatului și a neglijat interesele mandantului încheind acte cu el însuși și în favoarea sa. În raport de acest examen al temeiniciei și legalității sentinței fondului, Curtea de Apel a reținut că soluția criticată este legală. Împotriva deciziei nr. 309 din 26 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, pârâții SC A.G. SRL București și W.M.M.S., au declarat recurs prin care au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. să admită recursul și, în fond, să respingă acțiunea reclamanților intimați ca nefondată.

În argumentarea criticilor aduse hotărârilor anterior pronunțate, recurenții au dezvoltat situația de fapt apreciind că instanța de apel a interpretat greșit probele. În concret au susținut că numai printr-o interpretare limitată la procura din 18 decembrie 2004 și fără a avea în vedere și conținutul celorlalte două procuri din 3 decembrie 2001 (rectificată) s-a ajuns la cele două hotărâri recurate. Autorii recursului au emis și ipoteza că nu s-a solicitat anularea actelor încheiate în numele mandanților ceea ce înseamnă în accepțiunea acestora că mandatul nu a fost depășit. Recursul este nefondat. 1. Prima chestiune de drept care se impune a fi reținută privește calitatea de reprezentant al societății recurente SC A.G.

SRL care potrivit înscrisului depus la dosar aparține altui asociat și nu recurentului W.M.M.S. Din certificatul constatator aflat la dosar, emis de O.R.C., rezultă că data numirii noului administrator a fost 15 aprilie 2010, astfel că, această numire nu prezintă sub aspect procesual și în raport de data promovării recursului nicio relevanță asupra dreptului societății de a declara recurs și de a-l susține. 2. Calea de atac a recursului extraordinar impune în sarcina persoanelor fizice și juridice care urmează o astfel de procedură obligația de a se conforma dispozițiilor art. 304 alin. (1) raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. În acest sens sunt de remarcat dispozițiile art. 304 alin. (1) prin care se specifică expres că „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate”.

Această cerință derivă din caracterul extraordinar al recursului prin care se exercită asupra hotărârilor doar un control de legalitate și nu o judecată în fond, lucru firesc dacă se are în vedere faptul că prin promovarea apelului, părțile au avut acces la o cale de atac devolutivă. În fine, accesul la o cale de atac și la o judecată imparțială presupune respectarea dispozițiilor procedurale care reglementează condițiile de fond și de formă prevăzute procedural, obligație care se desprinde nu numai din dispozițiile amintite mai sus, ci și din art. 129 alin. (1) C. proc. civ. prin care se stabilește în sarcina părților obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile și termenele stabilite de lege.

3. Înalta Curte constată că deși s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, din conținutul susținerilor prin care recurenții și-au exprimat nemulțumirea în privința deciziei pronunțată de Curtea de Apel nu rezultă în ce a constat schimbarea naturii actului ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Dimpotrivă, din expunerea făcută rezultă că se critică greșita interpretare a probelor și concludența lor în raport de ordinea de examinare pe care o propun recurenții. Înalta Curte în raport de aceste susțineri va reține că nepronunțarea pe o dovadă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau asupra unui mijloc de apărare constituia motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 așa încât o eventuală critică pe aceste aspecte nu mai poate fi analizată. Așadar, Înalta Curte nu este în situația de a face aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ. întrucât dezvoltarea motivelor nu face posibilă încadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. și nu poate imagina eventuale ipoteze de critică față de soluția pronunțată de Curtea de Apel pentru simplul motiv că s-ar încălca echilibrul procesului și s-ar substitui recurentului în exercitarea căii de atac pe care a promovat-o. În aceeași ordine de idei, mai trebuie reținut că cerințele care conturează desfășurarea unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, nu ar mai fi respectate.

Din această perspectivă trebuie observată și semnificația,,egalității armelor” care printre altele vizează tratarea egală și păstrarea unui just echilibru între părțile aflate în fața Înaltei Curți. A suplini susținerile recurentei în raport de soluția pronunțată în apel ar încălca nu numai caracteristica esențială a recursului căruia îi este străină devoluțiunea ci și raportul dintre părți și Curte care este o altă componentă a ,,egalității armelor” instituită de art. 6 paragraful 1 al Convenției. Nu în ultimul rând trebuie reținut că analiza recursului în condițiile în care nu au fost respectate regulile de promovare și susținere a acestei căi extraordinare de atac nu este posibilă pentru motivele arătate mai sus dar și pentru faptul că echilibrul procesual nu poate fi menținut decât respectând condiția imparțialității în desfășurarea activității procesuale.

În fine, nu rezultă din niciun argument al recurenților care este dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit pentru ca Înalta Curte să pășească la examinarea legalității soluției Curții de Apel din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. așa încât nefiind elemente de analiză, nu va fi reținut nici acest motiv. Rezumând argumentele de mai sus, se va reține că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea hotărârilor anterior pronunțate, urmând ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții SC A.G. SRL București și W.M.M.S. împotriva deciziei comerciale nr. 309 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.