Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4315/2005

HOTĂRÂRE
28.09.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4315/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1384/ C din 16 iunie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantei SC A.E. SA, în contradictoriu cu pârâții SC K.C. SRL; C.C., G.N. și a constatat nulitatea contractului de cesiune părți sociale și actului constitutiv al SC I. SRL autentificate la 9 mai 2003 al notarului public I.F., nulitatea procurii speciale dată de G.N. mandatarei P.M.I. și nulitatea actului adițional la statutul și contractul de societate al SC I. SRL autentificate la 2 mai 2003 și, respectiv, 16 mai 2003. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunilor privind modificările operate prin actele autentice anulate și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe pârâții au declarat apel. La termenul din 11 noiembrie 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar a respins cererea intimatei-reclamante privind suspendarea judecării cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile textului menționat, invocat de intimată ca temei al cererii, întrucât din adresa depusă la dosarul cauzei nu rezultă că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are legătură cu cauza. Împotriva acestei încheieri, intimata-reclamantă a declarat recurs, susținând că în mod greșit s-a reținut că infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală nu are legătură cu cauza.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este de observat, sub un prim aspect, că suspendarea facultativă întemeiată pe dispozițiile art. 244 C. proc. civ., vizează chestiuni prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus judecății. În particular, suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 din același cod este condiționată de prezentarea de către partea interesată a unor dovezi din care să rezulte că existența infracțiunii, cu privire la care s-a început urmărirea penală, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării. Ori, intimata-reclamantă nu a făcut dovada începerii urmăririi penale sub aspectul unei infracțiuni ce are legătură cu cauza și, pe cale de consecință, are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să se dea.

Drept urmare, în mod judicios instanța de control a respins cererea de suspendare a judecării apelului, așa încât încheierea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de nelegalitate conceptualizate prin art. 304 C. proc. civ. În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.E. SA, împotriva încheierii din 11 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1067/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 502/ C din 25 februarie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea reclamanților
ÎCCJ 2011-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2075/2011
art. 129 C. proc. civ. Astfel originalul procurii din 17 mai 2004 reprezintă un mijloc de probă fiind prezentată în traducere autorizată și legalizată. De altfel, instanța de apel a precizat că, chiar dacă procura nu ar fi fost semnată de c
ÎCCJ 2006-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2004, reclamanta SC P.P. SRL a chemat în judecată pârâții K.A., S.A. și K.B., solicitând ca în baza senti
ÎCCJ 2005-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4286/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 946 din 21 aprilie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială, a admis acțiunea promovată de reclamanta S.I.F. T. SA, în contradictoriu
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2008
motivată în fapt și în drept, fiind posibil controlul judecătoresc, chiar dacă judecătorul nu a răspuns fiecărui argument invocat de părți. Nici motivul prevăzută de art. 304 pct. 8 nu este găsit întemeiat deoarece prin hotărârea atacată ni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă