ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința nr. 416/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost admisa acțiunea promovata de reclamantul D.D. si pe cale de consecința s-a constatat nulitatea contractului de cesiune si a actului adițional la statutul SC E.S. SRL încheiat la data de 16 noiembrie 2004 între D.C. si M.S. precum și a contractului de cesiune și actului adițional încheiat la data de 15 iulie 2005 între M.S. și D.S. și s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța de fond a reținut ca D.D., prin faptul ca a contribuit la renovarea Restaurantului P., a avut o activitate de administrator de fapt la SC E.S.
SRL, ca actele atacate au fost întocmite pentru ca reclamantul să nu-și poată primi dreptul în bani pe care îl are din părțile sociale „la valoarea reala raportat la întregul patrimoniu stabilit pe baza de expertiza”. Apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost admis, iar acțiunea respinsă în tot. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantul a declarat recurs. Acesta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că părțile sociale au fost achiziționate de soți sub durata căsătoriei și acestea au implicit caracterul de bunuri comune, iar prin înstrăinarea lor, sunt fraudate interesele reclamantului D.D., aflat în plin proces de partaj.
Mai susține recurentul că încheierea contractului de cesiune din 27 februarie 2007 de care se prevalează pârâții apelanți în cadrul motivelor de apel, nu reprezintă decât o dovada în plus ca cele două contracte anterioare au avut un caracter fictiv, nu au reprezentat niciodată în realitate o tranzacție comercială reală, iar părțile sociale deținute la SC E.S.C. SRL au fost «de facto» întotdeauna in patrimoniul paratei D.C. (prin utilizarea unor persoane interpuse), unica rațiune pentru încheierea cesiunilor fiind aceea de a diminua masa bunurilor supuse partajului. Sunt invocate prevederile art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare din soți sunt, de la data dobândirii acestora, bunuri comune ale soților.
În acest caz, părțile sociale deținute de D.C. la SC E.S.C. SRL, SC G.P. SRL si acțiunile aparținând SC M.A. SA sunt bunuri comune ale soților, fiind achiziționate in timpul căsătoriei, din bani comuni. Totodată, investițiile efectuate la Restaurantul P. principalul activ al SC E.S.C. SRL sunt făcute cu bani comuni ai soților D., proveniți din S.U.A. Concluzionând, recurentul arată că încheierea contractului de cesiune din 16 noiembrie 2004 si ulterior a celui din 15 iulie 2005 s-a făcut in scop ilicit, cu fraudarea legii, astfel că acestea sunt lovite de nulitate absolută. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzută de art. 304 pct. 7 este invocat în mod nefondat deoarece decizia atacată este motivată în fapt și în drept, fiind posibil controlul judecătoresc, chiar dacă judecătorul nu a răspuns fiecărui argument invocat de părți.
Nici motivul prevăzută de art. 304 pct. 8 nu este găsit întemeiat deoarece prin hotărârea atacată nici nu se interpretează greșit actul juridic dedus judecății și nici nu se schimbă natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârea este la adăpost și de critica circumscrisă motivului prevăzută de art. 304 pct. 9, instanța de control judiciar făcând o corectă aplicare a legii. Potrivit art. 304 C. proc. civ., «modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate» ori în speța de față, practic, nu s-au invocat astfel de motive, recursul vizând motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate. În speță, prin contractul de cesiune și actul adițional încheiat la data de 16 noiembrie 2004 cedenta a transmis părțile sociale către M.S.
și a renunțat la calitatea de asociat în SC E.S.C. SRL. Prin același contract de cesiune si act adițional a mai fost completat si obiectul de activitate al societarii. Actul adițional a fost operat la Registrul Comerțului prin admiterea cererii de înregistrare prin încheierea nr. 8163 din 24 noiembrie 2004. Aceasta încheiere nu a fost atacata cu recurs în termenul prevăzut de lege de 15 zile, situație în care a intrat în circuitul civil. Ulterior și M.S. a transmis părțile mele sociale, preluate așa cum s-a arătat mai sus, către D.S. Ambele acte adiționale au fost încheiate în condiții legale, cu respectarea atât a cerințelor de forma cat și de fond astfel încât nu exista motive de nulitate absoluta a acestora.
Reținerea instanței de fond, în sensul ca D.D. ar fi fost un administrator de fapt al societarii contravine dispozițiilor din Legea nr. 31/1990 și intră în contradicție cu prevederile din actul constitutiv al societății care arata care sunt atribuțiile unui administrator. Simplul fapt ca ar fi contribuit la renovarea restaurantului nu are nici o relevanta în prezenta cauza constituind, în măsura dovedirii, doar un aport în plus față de contribuția intimatei D.C. Pe de alta parte la data cesionarii, D.C. era căsătorită cu reclamantul și nici măcar nu se afla pe rolul instanțelor divorțul, aspect ignorat total de instanța de fond. Astfel, acțiunea de divorț a fost înaintată, la data de 7 martie 2005, iar cesiunea a avut loc la data de 16 noiembrie 2004 și nu în 22 mai 2005 așa cum se reține în motivarea hotărârii instanței de fond.
Iată deci ca la data transmiterii parților sociale nu se punea problema divorțului situație în care nu poate fi reținută cauza ilicită și frauda la lege. În mod cu totul neîntemeiat se susține că prin cedarea părților sociale intimata D.C. ar fi încălcat dispozițiile art. 30 C. fam., în sensul că părțile sociale nu pot fi partajate „la valoarea lor reala raportat la întreg patrimoniul stabilit pe baza de expertiză”. Indiferent că au fost sau nu cesionate, părțile sociale rămân tot la valoarea de capital subscris respectiv 1.361,5 lei iar partajarea parților sociale însemnă un drept de creanța pentru reclamant în cota corespunzătoare. Patrimoniul societății este al societății și nu a persoanelor fizice, care au calitatea de asociat sau administrator, și, de asemenea, reclamantul are un drept de creanța independent de părțile sociale, față de acest patrimoniu.
În cauza de fata nu poate fi reținută cauza ilicita constând în aceea ca s-a urmărit înlăturarea bunurilor acestei societăți de la partaj. În ceea ce privește frauda la lege, care se invoca în prezenta cauză, ea nu a fost dovedita cu vreun mijloc de probă. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 66/ A din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 66/ A din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.