ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2006

HOTĂRÂRE
27.01.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 15 aprilie 2004, reclamanta SC P.P. SRL a chemat în judecată pârâții K.A., S.A.

și K.B., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligați în

solidar la plata sumei de 2.211.715.000 lei obligații pe care societatea le-a

înregistrat față de terți în perioada cât aceștia au fost asociați.

În susținerea cererii reclamanta a

arătat că pârâții împreună cu P.M.E. au constituit societatea, iar prin actul

adițional încheiat ulterior aceștia au cesionat părțile sociale astfel că s-a

transformat în societate cu asociat unic.

Prin actul de cesiune s-a stabilit

că pârâții cedenți vor rămâne în continuare răspunzători față de terți pentru

obligațiile contractate de societate până la semnarea actului de cesiune.

Mai arată că din balanța de

verificare și a contului de profit și pierderi pentru anul 2001, a înregistrat

obligații față de terți în cuantum de 3.686.175.591 lei, astfel încât pârâților

le revine să răspundă proporțional cu procentul din capitalul social de 60 %,

fiind achitate în totalitate către aceștia obligațiile dobândite până la

momentul actului de cesiune.

Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1870 din 20 octombrie

2004, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâți și a respins

acțiunea ca prematură, luând act și de renunțarea la judecată față de pârâtul K.A.

În motivarea soluției instanței de

fond a reținut că fiind un litigiu comercial evaluabil, potrivit art. 720 ind. 1

anterior promovării acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., care stabilesc că în cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri

prealabile.

Reclamanta a promovat apel împotriva

soluției instanței de fond, criticile făcând referire la faptul că invocarea

excepției de prematuritate nu se putea face din oficiu de către instanță, fiind

o excepție de ordine privată, urmărindu-se rezolvarea pe cale amiabilă a

litigiilor comerciale patrimoniale dintre părți care nu poate fi decât

rezultatul liberului arbitru al unor particulari, statul neavând nici o

intervenție.

Ori, în speță, s-a făcut dovada că

s-a încercat rezolvarea amiabilă, dar debitorii de rea credință au refuzat să

se prezinte.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 28 din 3 martie 2005 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 720

1

C.

proc. civ. îndeplinirea procedurii de conciliere se realizează anterior cererii

de chemare în judecată și nu în cursul procesului.

Excepția de prematuritate pentru

neîndeplinirea concilierii directe este o excepție de ordine publică, ce poate

fi invocată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile imperative ale art.

720

1

condiție specială de exercițiu a acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că instanța de

apel a apreciat greșit că instanța de fond în mod corect a invocat din oficiu

excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă

întrucât excepția prematurității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii

procedurii de conciliere prevăzută de art. 720

1

o excepție de ordine privată, care nu poate fi invocată decât de partea care

are interes, aceasta fiind singura persoană ale cărei interese pot fi vătămate

prin neîndeplinirea procedurii de art. 720

1

Se mai susține că s-a făcut dovada

că s-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, dar pârâții, de rea

credință au refuzat să se prezinte.

Recurenta invocă și decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 2307 din 15 aprilie 2004.

Recursul este nefondat.

Prin modificarea adusă Codului de

procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost introdus capitolul XIV

intitulat „Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială,

respectiv art. 720 ind. 1 – art. 720 ind. 10.

Astfel potrivit textului precizat

„în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.

În scopul arătat la alin. (1)

„reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretențiile sale

și temeiul lor legal precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină

acestea”.

Din economia textului precizat,

rezultă, fără putință de tăgadă, că legiuitorul a reglementat această procedură

folosind termeni imperativi, procedura prealabilă fiind obligatorie și nu

facultativă, îndeplinirea procedurii de conciliere realizându-se anterior

cererii de chemare în judecată și nu în cursul procesului, cum s-a realizat în

speță.

Față de caracterul imperativ al

cerinței concilierii prealabile, și în raport de dispozițiile art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte consideră că, așa cum au reținut și instanțele

de fond și apel, excepția de prematuritate pentru neîndeplinirea concilierii

directe este o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată și din oficiu

de instanță, fiind o condiție specială de exercițiu al acțiunii.

De reținut că precedentul judiciar

nu constituie izvor de drept, invocarea unei decizii de speță a acestei

instanțe neavând relevanță.

Rațiunile juridice și argumentele

expuse anterior, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să

fie înlăturate ca nefondate astfel că văzând și dispozițiile art. 312 C. proc.

civ.

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC P.P. SRL la cabinet avocat B.C., împotriva deciziei nr. 28/ Ap din 3 martie

2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 27 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4315/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1384/ C din 16 iunie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantei SC A.E. SA,
ÎCCJ 2003-04-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2003
suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. În soluționarea apelului, instanța a reținut, în esență, că, din moment ce tribunalul a respins în totalitate acțiunea, înseamnă că s-a pronunțat, implicit, asupra tuturor ca
ÎCCJ 2007-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2505/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.L.F. a solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 25 iulie 2005, formulată în contr
ÎCCJ 2006-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă sub nr. 17485/2002 la Tribunalul București, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând obligarea acestu
ÎCCJ 2008-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3290/2008
SA din 7 iunie 2006, prin care a fost aprobată transformarea acțiunilor nominative dematerializate în acțiuni la purtător a fost suspendată prin decizia civilă nr. 575/17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov până la soluționarea dosarului
Sursă