ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 642 din 23 august 2000

(modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 20 septembrie

2000) Tribunalul Mureș, secția comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamantele SC T. 2000 K.F.T. și SC H. K.F.T., ambele cu sediul în Ungaria, dar

cu reședința aleasă pe durata procesului în Baia Mare, împotriva pârâților SC

I.T. SRL Baia Mare, D.I și SC P. SRL Baia Mare, cu obligarea reclamantelor la

plata către pârâtul G.I., a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut în

esență, că, chiar dacă, prin actele constitutive ale pârâtei SC P. SRL, s-a

prevăzut dreptul de preemțiune al fondatorilor în eventualitatea cesionării

unor părți sociale, această situație nu exclude posibilitatea cesionării

părților sociale și către alte persoane, așa cum este pârâtul G.I., care avea

calitatea de asociat și, deci, nu era o persoană străină de societate, în

momentul cumpărării a 10% din capitalul social al pârâtei menționate anterior.

Apelul declarat, împotriva acestei sentințe, de

reclamantele SC T. 2000 K.F.T. și SC H. K.F.T., a fost respins, ca nefondat,

prin decizia civilă nr. 18 din 18 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și, ca urmare, reclamantele

au fost obligate să plătească pârâtului G.I. suma de 2.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel.

În soluționarea apelului, instanța a reținut, în

esență, că, din moment ce tribunalul a respins în totalitate acțiunea, înseamnă

că s-a pronunțat, implicit, asupra tuturor capetelor de cerere, iar pe de altă

parte, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor statutare

prin care a fost reglementată modalitatea cesionării părților sociale, astfel

că, în speță, transmiterea acestora a avut loc având în vedere calitatea

pârâtului G.I., de asociat al SC P. SRL care, în aceste condiții, nu putea fi o

persoană străină de societate, nu putea fi înlăturat de la beneficiul

cesionării părților sociale, întrucât, într-o astfel de situație, nu mai sunt

incidente dispozițiile referitoare la dreptul de preemțiune, prevăzut în

favoarea fondatorilor .

A mai reținut instanța că, din moment ce contractul

de cesiune, a fost încheiat sub forma unui înscris autentic, prevederile

acestuia nu ar putea fi modificate indirect, prin admiterea acțiunii, deoarece,

într-o asemenea situație, s-ar încălca voința părților semnatare.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs

reclamantele SC T.  2000 K.F.T. (devenită SC F. K.F.T.) și SC H. K.F.T.,

susținând, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală întrucât,

prin aceasta, s-a menținut sentința primei instanțe, care, în realitate, nu

este motivată și, ca atare, nu se pot afla considerentele pentru care a fost

respinsă acțiunea și mai ales dacă reclamantele au un drept de preemțiune

asupra cotei de 10% din capitalul social, respectiv, de 840 părți sociale pe

care pârâta SC I. SRL le-a cesionat pârâtului G.I., din cele deținute la SC P.

SRL la care reclamantele aveau calitatea de fondatori, spre deosebire de

pârâtul cesionar și, ca atare, trebuia să beneficieze, potrivit actelor

constitutive ale acestei societăți, de dreptul de preemțiune asupra acestor

părți sociale.

Mai susțin recurentele că, potrivit art. 197 din

Legea nr. 31/1990, părțile sociale pot fi transmise între asociați doar în

cazul în care actele constitutive conțin dispoziții în plus, sau speciale față

de testul legii cadru – cum ar fi cele care prevăd dreptul de preemțiune al

fondatorilor în cazul cesionării părților sociale – această situație, adică a

transmiterii părților sociale, trebuia pusă în discuția A.G.A. (întrucât

asociații nu pot decide discreționar cu privire la acest aspect) care urma a

hotărî prin vot asupra înstrăinării părților sociale în condițiile unei oferte

egale.

Or, în cauză , deși pârâtul G.I., a anunțat în A.G.A.

din 13 august 1999, intenția pârâtei SC I. SRL de a înstrăina 840 părți

sociale, reprezentând 10% din capitalul social pe care îl deținea la pârâta SC

P. SRL, totuși în final, contractul de cesiune privind aceste părți sociale s-a

încheiat între pârâta SC I. SRL, în calitate de cedent, și pârâtul G.I., în

calitate de cesionar, și aceasta în condițiile în care pârâtul nu era fondator

în cadrul pârâtei SC P. SRL și singura ofertă de cumpărare a fost făcută de

reclamante.

Față de toate cele arătate, reclamantele consideră că

numai printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale,

incidente în cauză, dar mai ales a celor statutare, instanța de apel a apreciat

că nu poate să modifice indirect, prin admiterea apelului și pe fond a

acțiunii, clauzele contractului de cesiune autentificat încheiat între pârâții

SC I. SRL și G.I. privind cesionarea celor 840 părți sociale pe motiv că acesta

ar exprima voința părților semnatare, deoarece, o asemenea soluție, se impunea

în condițiile în care dreptul lor de preemțiune, stipulat la art. 24 și 25 din

statut, a fost încălcat prin înstrăinarea părților sociale către un asociat

care nu avea calitatea de fondator.

Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În consecință, reclamantele solicită, în principal,

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la Tribunalul Mureș, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea

hotărârilor și în rejudecare, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recursul declarat în cauză nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că atât

pârâții SC I. SRL și G.I., cât și reclamantele SC T. 2000 K.F.T. și SC H.

K.F.T. au calitate de asociați în cadrul pârâtei SC P. SRL și că pârâta SC I.

SRL a făcut oferta de vânzare a 840 părți sociale, reprezentând 10% din

capitalul social pe care îl deținea la SC P. la care reclamantele aveau, spre

deosebire de pârâtul G.I., căruia i-au fost cesionate părțile sociale în

discuție, prin act autentic, calitatea de fondatori, calitate care, potrivit

susținerilor acestora, le-ar fi conferit, potrivit art. 24 și 25 din statutul

SC P. SRL dreptul de preemțiune asupra părților sociale înstrăinate prin

contractul din 10 iunie 1999.

Or, în condițiile în care părțile sociale asupra

cărora reclamantele invocă, în calitate de fondatori, un drept de preemțiune,

au făcut, anterior, obiectul unui contract de cesiune autentificat, acestea

erau datoare să solicite în primul rând, prin acțiune, constatarea nulității

acestui contract, întrucât este evident că instanțele nu puteau constata

existența unui drept de preemțiune asupra unor părți sociale care au fost

înstrăinate unei persoane (chiar dacă aceasta nu ar fi fost îndreptățită să le

achiziționeze) și care a plătit și prețul, ceea ce înseamnă că vânzarea s-a

realizat, întrucât, o astfel de situație, ar fi echivalat, așa cum bine a

reținut și instanța de apel, cu modificarea, urmare a intervenției instanței, a

clauzelor contractuale, care exprimau voința părților semnatare, pe o cale

incidentă în condițiile în care reclamantele nu au avut un capăt de cerere prin

care să solicite în primul rând anularea contractului de cesiune încheiat între

cei doi pârâți (SC I. SRL și G.I.) și autentificat la 10 iunie 1999.

Or, în aceste circumstanțe, instanța de apel nu putea

să admită apelul și să desființeze sentința cu admiterea pe fond a acțiunii,

deoarece, dacă ar fi procedat astfel, ar fi însemnat că a acordat mai mult

decât s-a cerut (plus petita) în sensul că s-ar fi pronunțat asupra unui capăt

de cerere (anularea contractului de cesiune din 10 iunie 1999) care nu a făcut

obiectul sesizării, dar de care depindea în mod hotărâtor luarea în examinare a

celorlalte două capete de cerere, care aveau caracter subsidiar, în raport cu

cel referitor la anularea contractului de cesiune din 10 iunie 1999.

Față de cele arătate mai sus, se reține că, în

totalitatea lor, criticile formulate de recurente nu sunt fondate, din moment

ce contractul de cesiune din 10 iunie 1999 a rămas în vigoare și, ca atare, nu

se putea constata un drept de preemțiune al reclamantelor, în calitate de

fondatori ai SC P. SRL, asupra acelorași părți sociale care au făcut, anterior

formulării cererii, obiectul contractului de cesiune menționat și a cărei

anulare nu s-a solicitat printr-un capăt de cerere distinct.

Așa fiind, recursul reclamantelor urmează să fie

respins ca nefondat.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele urmează

a fi obligate să plătească intimatei SC P. SRL Baia Mare suma de 5.000.000 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții SC F. K.F.T. Ungaria și H. K.F.T. Ungaria, împotriva deciziei nr.

18 din 18 ianuarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ.

Obligă recurenții să plătească intimatei SC P. SRL

Baia Mare suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie

2003.