ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2699/2010

Deliberând asupra recursurilor

comerciale de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1423/C din 1 iulie 2008, pronunțată

în dosarul nr. 7911/62/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului

Brașov a respins excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale

pasive și a respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

SC P. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâtele RA D.E.F.R.F. și M.C.C.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la

încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în

județul Constanța, motivat de faptul că între reclamantă și pârâta RA

D.E.F.R.F. s-a încheiat contractul de asociere în participațiune cu privire la cinematograful

D., reclamanta apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004

pentru vânzarea acestui activ.

Excepțiile invocate în cauză privind

prematuritatea și lipsa calități procesuale pasive a pârâtei RA D.E.F.R.F. (motivat

de lipsa mandatului regiei din partea Ministerului), au fost apreciate de

judecătorul fondului ca nefondate, cu următoarele considerații: imobilul cu

privire la care se solicită obligarea la încheierea contractului de vânzare

cumpărare se află în proprietatea privată a statului și în administrarea

pârâtei RA D.E.F.R.F., acesta din urmă având obligația de a întocmi lista

activelor disponibile aflate în administrare și care ar putea fi vândute,

conform H.G. nr. 1874/2006; s-a apreciat că întocmirea listei activelor

disponibile și acordarea mandatului pentru regie din partea M.C.C. sunt

obligații legale imperative, iar nu facultative.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

potrivit art. 16 din H.G. nr. 1874/2006, reclamanta a solicitat pârâtei RA

D.E.F.R.F. vânzarea imobilului cinematograf D.; potrivit art. 7 alin. (1) lit. a)

din același act normativ, pot fi vândute activele disponibile către

utilizatorii actuali, în condițiile existenței unui temei legal care să permită

acest lucru, ale respectării clauzelor contractuale și a prevederilor art. 14.

S-a constatat, în acest context, că pentru a se putea vinde un spațiu aflat în

administrarea RA D.E.F.R.F. este necesar ca activul să fie disponibil, imobilul

în cauză neavând un astfel de caracter, nefiind cuprind în lista activelor

disponibile ce pot fi vândute în baza Legii nr. 346/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC P. SRL Brașov, solicitând admiterea apelului și

schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată, criticile sale vizând greșita apreciere a caracterului de activ al

imobilului în litigiu.

Prin decizia nr. 133/AP din 11

noiembrie 2008, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov, secția

comercială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința de fond în

sensul că a obligat pârâtele la încheierea cu reclamanta a contractului de vânzare

cumpărare a activului cinematograf D., situat în Constanța, județul

Constanța; a menținut dispozițiile hotărârii de fond în ce privește

soluționarea excepțiilor.

Completul de judecată a reținut

greșita calificare a imobilului, apreciind că trebuie stabilită calitatea de

activ disponibil a imobilului prin raportare la criterii prevăzute de art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 346/2004. În raport de această dispoziție legală, s-a

constatat de către judecătorii apelului că imobilul în litigiu este activ disponibil

prin aceea că reclamanta utilizează exclusiv imobilul din anul 1997, acest

caracter nefiind dat de înscrierea sau neînscrierea lui pe o listă a activelor

disponibile.

Decizia completului de apel a fost

recurată de pârâtele M.C.C.P.N. (fost M.C.C.) și RA D.E.F.R.F. București.

Pârâta M.C.C.P.N. a invocat

prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., criticând decizia din perspectiva

nereținerii corecte a prevederilor legale care stabilesc caracterul de activ

disponibil – art. 12 din Legea nr. 346/2004, precum și a faptului că s-a

întocmit o asemenea listă, în cuprinsul căreia nu se regăsește și imobilul în

litigiu; a mai susținut că s-a creat o confuzie cu privire la obiectul cauzei,

deoarece obiectul acesteia este reprezentat de obligația de face (încheierea

contractului de vânzare cumpărare), iar nu o acțiune în constatare (pentru

analiza constatării faptului încadrării imobilului ca activ disponibil).

Pârâta a mai precizat că în speță

sunt aplicabile, potrivit principiului „speciallia generalis derogant”,

prevederile O.G. nr. 39/2005, acesta stabilind că vânzarea bunurilor din

patrimoniul ministerului se va face potrivit unei strategii speciale. În baza

acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 1874/2006 ce a reglementat strategia de

vânzare a activelor deținute în administrare de RA D.E.F.R.F., hotărâre care a

fost anulată irevocabil, în urma demersului judiciar al Sindicatului L.R.F. în

consecință, apreciază că până la emiterea noului act normativ care să

reglementeze această procedură, nu pot fi aplicate regulile generale stabilite

prin Legea nr. 346/2004.

Pârâta RA D.E.F.R.F. București a

criticat decizia de apel din perspectiva depășirii atribuțiilor puterii

judecătorești prin calificarea imobilului ca activ disponibil, în condițiile

neînscrierii lui pe lista întocmită în acest sens – atribut ce îi revine în mod

exclusiv; a mai susținut că judecătorii apelului au soluționat cauza prin

raportare la un act normativ anulat – H.G. nr. 1874/2006, fără a observa

inexistența strategiei speciale de vânzare, impusă prin O.G. nr. 35/2005 și că

nu s-a observat că, prin contract, părțile au stabilit menținerea destinației

imobilului cu privire la prezentarea unui număr minim de 2 spectacole

cinematografice zilnic.

Prin întâmpinare, reclamanta SC P.

SRL Brașov a solicita respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că în

mod corect au procedat judecătorii apelului respingând apărarea pârâtelor

vizând neînscrierea imobilului pe lista activelor disponibile în raport de

prevederile legale, a apreciat, de asemenea ca nefondate criticile vizând

aplicarea legii speciale în raport de cea generală.

Părțile au administrat proba cu

înscrisuri.

În cursul judecării cauzei,

reclamanta a invocat excepția lipsei de interes a recursurilor declarate,

motivat de faptul că pârâtele au înțeles să execute decizia de apel (la un

termen ulterior s-a depus la dosar și contractul de vânzare cumpărare al

imobilului).

De asemenea, pârâta RA D.E.F.R.F. București

a depus cerere de renunțare a judecarea recursului, motivat de aducerea la

îndeplinire a dispozițiilor hotărârii de apel.

În ședința publică din data de 13

aprilie 2010, s-a luata act de renunțarea la judecata recursului, ca urmare a

cererii exprese în acest sens formulată de pârâta RA D.E.F.R.F. București,

reținându-se ca fiind îndeplinite prevederile art. 246 C. proc. civ.

În aceeași ședință de judecată a

fost respinsă excepția lipsei de interes a pârâtei reglementând strategia de

vânzare a activelor deținute în administrare de RA D.E.F.R.F. în susținerea

recursului, fiind reținut că perfectarea contractului de vânzare cumpărare cu

privire la imobilul în litigiu s-a realizat doar în considerarea deciziei de

apel, decizie executorie, iar demersul judiciar al acestei părți prin care se

tinde desființarea hotărârii menționate pe aspecte de nelegalitate este actual

și legitim.

Reclamanta SC P. SRL Brașov a

formulat cerere de renunțare la judecata în contradictoriu cu pârâta M.C.C.P.N.,

în temeiul art. 246 C. proc. civ.

S-a cerut pârâtei M.C.C.P.N. să-și

exprima poziția procesuală față de cererea de renunțare la judecată, formulată

de reclamantă, conform prevederilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ. Pârâta nu

a răspuns solicitării.

Se apreciază în acest context că nu

se poate luat act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul renunțării

la judecată în contradictoriu cu pârâta M.C.C.P.N. Potrivit art. 246 alin. (4)

C. proc. civ., când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la

judecată nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți. Textul legal este

imperativ în sensul exprimării acordului celelalte părți, față de renunțarea la

judecată. Or, în speță, pârâta nu și-a exprimat acordul în sensul arătat,

astfel că nu se poate acorda eficiență juridică manifestării de voință a

reclamantei pentru renunțarea la judecată.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul pârâtei M.C.C.P.N. este fondat, pentru următoarele

considerente: reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea

contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul – cinematograf D.,

situat în Constanța, pe considerentul că acesta se încadrează în criteriile

legale pentru calificarea sa ca activ disponibil.

Este adevărat că Legea nr. 346/2004 stabilește

criterii care sunt aplicabile pentru stabilirea activelor disponibile ce pot fi

supuse vânzării, dar încadrarea sau nu a unui imobil în această categorie nu

este atributul nici al legiuitorului, nici al judecătorului, cu atât mai puțin

al posesorului, cu orice titlu al imobilului. Concret, legiuitorul stabilește

doar setul de criterii potrivit cărora un imobil poate fi calificat sau nu ca

activ disponibil (art. 12 din Legea nr. 246/2004). Textele ulterioare ale Legii

nr. 246/2004 prevăd, însă, în mod expres, că obligația de analiză a acestor

criterii pentru fiecare imobil în parte revine regiilor autonome,

societăților/companiilor naționale, precum și societăților cu capital majoritar

de stat [art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/200]. Coroborarea acestor texte

legale conduce la concluzia deja enunțată potrivit căreia stabilirea

caracterului de activ disponibil al imobilului revine doar persoanei juridice

indicate de textul de lege.

În același sens, nici judecătorul nu

poate analiza calitatea de activ disponibil al unui imobil, decât în virtutea

unei investiri exprese în acest sens de către o parte, care să demonstreze

abuzul autorității prin neincluderea imobilului printre activele disponibile.

În speță, însă, judecătorii apelului au analizat caracterul de activ disponibil

al imobilului, deși nu era investită cu o asemenea analiză, ci doar cu

obligarea pârâtelor la vânzarea imobilului.

Concluzia că numai autoritatea

publică, sau instituțiile subordonate ori regiile autonome, societățile

comerciale cu capital majoritar de stat sunt cele care stabilesc caracterul de

activ disponibil este impusă de atributele dreptului de proprietate, cu

precădere al dreptului de dispoziție. Dacă s-ar aprecia că judecătorul este cel

care analizează încadrarea unui imobil în criteriile de stabilire ca activ

disponibil, s-ar ajunge la încălcarea dreptului de dispoziție al

proprietarului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate al acestuia.

Subliniem că această analiză ar putea fi făcută de judecător doar în situația în

care s-ar dovedi un abuz al autorității prin acea că, deși s-u constatat

îndeplinirea criteriilor legale, autoritatea refuză, nejustificat, includerea

imobilului pe lista specială.

În speță, așa cum s-a dovedit,

imobilul în litigiu nu a fost inclus în lista activelor disponibile, ceea că

conduce la concluzia că proprietarul, în exercitarea dreptului său de

dispoziție, și verificând criteriile legale, a stabilit că spațiul comercial nu

poate fi supus procedurii de vânzare, nefiind încadrabil în categoria activelor

disponibile. De asemenea, reclamanta nu a dovedit existența vreunui abuz al

pârâtelor, ci doar a afirmat că imobilul este activ disponibil. Or, așa cum s-a

precizat, nu instanța este cea care face verificarea criteriilor de încadrare

în categoria activelor disponibile, ci doar autoritatea, ori persoanele

juridice expres indicate de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 246/2004.

În acest context, se apreciază că

judecătorii apelului au depășit limitele atribuțiilor puterii judecătorești,

analizând cererea reclamantei din perspectiva încadrării imobilului în

categoria activelor disponibile. Se constată că pârâta a efectuat procedura

prevăzută de lege în sensul publicării listei activelor disponibile,

actualizată lunar, imobilul în litigiu neregăsindu-se pe această listă. În

consecință, hotărârea completului de apel de obligare a pârâtelor la vânzarea

imobilului către reclamantă, în urma concluziei că acesta este activ disponibil

este nelegală din perspectiva încălcării dreptului de proprietate al pârâtei M.C.C.P.N.,

în ce privește exercitarea dreptului său de dispoziție, judecătorii

nejustificând această încălcare prin existența unui abuz al pârâtelor prin

neincluderea imobilului în discuție pe lista activelor disponibile.

Pentru considerentele reținute și constatând

nelegalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul

declarat în cauză va fi admis. Pe cale de consecință va fi modificată decizia

pronunțată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.C.C.P.N.

împotriva deciziei nr. 133/AP din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de

reclamanta SC P. SRL Brașov împotriva sentinței 1323/C din 1 iulie 2008 a

Tribunalului Brașov, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2010.