ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4307/2009

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin încheierea din 18 decembrie

2009, pronunțată în dosarul nr. 1562/46/2009, Curtea de Apel Pitești a dispus,

în baza art. 160

8

alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S. ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

Inculpatul C.S. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată și

instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. S-a

reținut în actul de sesizare a instanței că, în cursul anului 2001, partea

vătămată D.S. a împrumutat de la inculpat suma de 4.000 lei, sumă care în luna

martie 2008, prin aplicarea unor dobânzi succesive, s-a acumulat până la

nivelul sumei de 13.000 Euro. În luna februarie 2008, în vederea stingerii

acestei datorii stabilite unilateral de inculpat, acesta l-a constrâns pe D.S.,

prin violențe și amenințări, să încheie un contract prin care acesta din urmă

se obliga să îi construiască un imobil în valoare de 41.000 Euro, sumă din care

partea vătămată admitea că 13.000 Euro fuseseră primiți ca avans.

Ulterior, a fost înregistrată o

convorbire între inculpat și partea vătămată în cursul căreia inculpatul i-a

solicitat denunțătorului emiterea unor facturi și chitanțe de încasare în

valoare de 41.000 Euro, fiind emise de către acesta facturi în valoare de

50.000 Euro.

Instanța de fond a reținut că

infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt de gravitate ridicată,

că nu s-a terminat cercetarea judecătorească și că anterior, la data de 14

decembrie 2009, instanța s-a pronunțat asupra menținerii arestării preventive

și s-a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei

măsuri și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, motive

pentru care s-a apreciat că liberarea provizorie nu se justifică.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a invocat excepția lipsei

competenței D.N.A. de a efectua urmărirea penală față de inculpatul C.S. și a

Curții de Apel Pitești de a soluționa cauza, fiind încălcate dispozițiile

legale care reglementează competența după materie și după calitatea persoanei.

Totodată, inculpatul a mai învederat

că se impune admiterea cererii de liberare sub control judiciar întrucât în

cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

C. proc.

pen.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, la data de 7 decembrie 2009, a fost întocmit rechizitoriul confirmat de către procurorul șef serviciu D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești, în

baza căruia au fost trimiși în judecată mai mulți inculpați, printre care și C.S.,

în stare de arest. În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, printre

alții, inculpații C.L.G., M.M.I., M.M., D.C.C., T.M.C. au comis infracțiuni de

corupție, lipsire de libertate și altele care antrenează violența, respectiv

infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2), art. 194 alin. (1), art. 257 alin.

(1) raportat la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 26 raportat la

art. 254 C. pen. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., iar C.S. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 alin.

(1) și art. 25 raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Raportat la natura unor infracțiuni

comise de inculpați și la calitatea unor dintre aceștia, competența pentru

efectuarea cercetării penale revenea D.N.A., în cauză fiind aplicabile

dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen., referitoare la indivizibilitate și

conexitate.

Indivizibilitatea este situația

juridică a unei cauze penale care, deși cuprinde o pluralitate de acte

materiale, de fapte penale sau de inculpați, formează, prin natura sa ori prin

voința legii, o unitate ce impune soluționarea întregului complex faptic și de

persoane de către același parchet, respectiv de către D.N.A., abilitat să facă

cercetările penale pentru infracțiunile de corupție, așa cum sunt ele

reglementate de Legea nr. 78/2000.

Legea prevede trei cazuri de

indivizibilitate, printre care și situația când la săvârșirea unei infracțiuni

au participat mai multe persoane (coautori, instigatori, complici). În caz de

participație există unitate infracțională cu pluralitate de infractori, caz în

care toți participanții trebuie cercetați și judecați împreună pentru evitarea

unor soluții contrare, dar și pentru individualizarea sancțiunilor în raport de

contribuția fiecăruia la săvârșirea faptelor penale.

Conexitatea (art. 34 C. pen.) este

situația juridică a unei cauze penale referitoare la două sau mai multe

infracțiuni, care au o astfel de legătură încât apare necesară judecarea lor

împreună de aceeași instanță judecătorească. Legătura de conexitate constă din

împrejurări comune mai multor infracțiuni distincte; cunoașterea tuturor

acestor împrejurări comune de către organul de anchetă și de către instanța

care judecă toate infracțiunile contribuie la stabilirea corectă a încadrărilor

juridice și, eventual, a sancțiunilor penale ce trebuie aplicate.

În speță, există cazurile de

indivizibilitate și conexitate prevăzute de art. 33 și art. 34 C. pen., având

în vedere că inculpații mai sus menționați au săvârșit faptele penale împreună cu

inculpatul C.G., cercetat în prezenta cauză cu privire la infracțiunile de

corupție unde este competentă Direcția Națională Anticorupție – Serviciul

Teritorial Pitești.

Referitor la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar se rețin următoarele :

Potrivit art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în

cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani, iar alin. (2) din același text de lege prevede că liberarea provizorie sub

control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Art. 160

8

alin. (2) C.

proc. pen. prevede că „în cazul în care se constată că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată, instanța admite

cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului”.

Rezultă, așadar, din economia celor

două texte de lege mai sus indicate că liberarea provizorie sub control

judiciar nu dă naștere unei obligații pentru instanță de a dispune liberarea,

ci instanța trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de

art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. cât și temeinicia unei

astfel de cereri, raportat la circumstanțele cauzei.

Or, în speță, instanța de fond a

apreciat justificat că cererea inculpatului este neîntemeiată din moment ce la

data de 14 decembrie 2009, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 1562/46/2009

a dispus, în baza art. 300

1

raportat la art. 160 C. proc. pen.,

menținerea arestării preventive a inculpatului C.S., alături de alți inculpați

cercetați în aceeași cauză, întrucât a constatat că temeiul ce a justificat

arestarea preventivă subzistă în continuare, respectiv art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen.

Mai mult, cauza în care este

cercetat inculpatul este de o complexitate deosebită, se afla în faza inițială

a cercetării judecătorești, astfel că până la administrarea de probe nu se

poate trage concluzia că inculpatul nu ar putea să zădărnicească activitatea

judiciară sau că nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea de drept și

ordinea publică, așa cum impune art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

În raport de considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat C.S. împotriva încheierii din 18 decembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în dosarul nr. 1562/46/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 decembrie 2009.