ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2013 din data de 21 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă săvârșită de denunțătorul B., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege - art. 292 alin. (2) din C. pen., constând în denunțarea faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat.

S-a reținut în actul de sesizare că, la data de 30 ianuarie 2013, numitul B. a sesizat unitatea de parchet prin denunț faptul că, în perioada 2008 - 2009, A., judecător în cadrul Curții de Apel Ploiești, secția Penală a pretins și primit, în repetate rânduri, de la aceasta, sume de bani, produse alimentare, materiale de construcție, bunuri electrocasnice și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia, în municipiul Ploiești, situate în str. x, respectiv, str. x, precum și contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității, din municipiul Ploiești, toate în valoare de aproximativ 83.000 euro, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului x - Serviciul Teritorial Ploiești, nr. 6/D/P/2005), în scopul adoptării unei soluții favorabile acestuia.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, procurorul a constatat că, denunțătorul B. a fost cercetat de procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, în Dosarul penal nr. x/2005, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune calificată, în formă continuată, constând în emiterea unor file CEC fără acoperire, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

La data de 4 mai 2006, prin Rechizitoriul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, B. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii menționate, împreună cu inculpații: C., D., E. și F., persoane cercetate în stare de arest preventiv. Cauza instrumentată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești a fost înaintată pentru judecarea fondului, Tribunalului Prahova, secția Penală, formându-se Dosarul penal nr. x/2006 Denunțătorul B. a fost reprezentat în acest dosar, de apărătorii aleși, avocați G. și H., din cadrul Baroului Prahova.

În cursul judecății, respectiv în perioada lunii noiembrie 2007, considerându-se nevinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, B. s-a hotărât să apeleze la sprijinul magistratului judecător A., din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția Penală, cunoscând că anterior acesta îl ajutase pe cumnatul său, martorul I. Acesta din urmă i-a relatat că, în perioada în care a fost arestat și judecat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă a fost consiliat de judecătorul A., în ceea ce privește modul în care să-și facă apărarea.

În acest context, B. i-a solicitat lui I. să-l prezinte judecătorului A., pentru a-i putea solicita sprijinul în rezolvarea favorabilă a Dosarului penal nr. x/2006, aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secția penală.

Astfel, după câteva zile, obținând telefonic acceptul judecătorului A., martorul I., împreună cu denunțătorul B. s-au deplasat la locuința magistratului, situată în mun. Ploiești, strada x, nr. 40.

Cu această ocazie, denunțătorul B., în prezența cumnatului său I. i-a prezentat judecătorului A. situația în care se afla, în sensul că era trimis în judecată într-un dosar de amploare, pentru comiterea unei infracțiuni economice, în legătură cu care se considera nevinovat și i-a prezentat câteva documente pe care le avea asupra sa. Totodată, i-a spus că este nemulțumit cu privire la faptul că era cercetat împreună cu mai mulți inculpați arestați preventiv, cu care avea legătură doar asociatul său C. și i-a cerut să-l ajute pentru soluționarea favorabilă a dosarului, solicitare acceptată de magistratul judecător.

În cadrul acestei prime întâlniri, judecătorul A. i-a pus în vedere denunțătorului B. că era necesar să vadă rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată, pentru a putea stabili cum îl poate ajuta, spunându-i că mai întâi era necesară o schimbare de încadrare juridică într-o infracțiune mai ușoară, iar ulterior, B. urma să solicite disjungerea cauzei, pentru a fi judecat separat. Cu aceeași ocazie, denunțătorul i-a făcut cunoscut magistratului că este dispus să dea oricât pentru intervenția la judecătorii fondului, numai să obțină o soluție favorabilă, prin dispunerea achitării sale.

După această discuție, obținând acordul judecătorului A. de a-l sprijini, B. a stabilit cu acesta să revină ulterior cu actele solicitate, respectiv, rechizitoriul, declarațiile date la parchet, plângerile lui C., precum și actul de control fiscal dispus în cauză.

La aproximativ o săptămână B. a revenit la locuința judecătorului A. căruia i-a lăsat la studiu actele solicitate.

Până în luna februarie 2008 denunțătorul a luat legătura, în repetate rânduri cu judecătorul A. în scopul soluționării favorabile a dosarului penal în care acesta era cercetat penal, magistratul, aducându-i la cunoștință că judecătorul J., din cadrul Tribunalului Prahova, care avea spre soluționare cauza este o persoană dificilă și era necesar să intervină prin altcineva la el pentru a-l ajuta. Din declarația lui B. rezultă că în acest sens A. a purtat discuții cu judecătorul K., cu care se întâlnea în curtea Școlii Sportive, din centrul municipiului Ploiești și în orașul Băicoi, transportul, fiindu-i asigurat de denunțător.

Astfel, în perioada martie - noiembrie 2008, în schimbul ajutorului pe care judecătorul urma să i-l acorde în dosarul penal în care era implicat, prin influența pe care o avea asupra magistraților desemnați cu judecarea cauzei, la indicațiile și solicitarea repetată a inculpatului A., denunțătorul a efectuat, la imobilele acestuia (din mun. Ploiești, strada x, nr. 40 și la imobilul proprietatea soacrei sale, situat în mun. Ploiești, str. x) lucrări de construcții cu muncitori angajați la firma sa (SC L. SRL Ploiești, având ca obiect de activitate "construcții"), suportând în întregime costurile materialelor și manoperei.

Materialele de construcție necesare au fost achiziționate prin societatea deținută de B. - SC L. SRL Ploiești, de la firmele: SC M. SRL, SC N. SRL, O., SC P. SRL Vatra Dornei, SC Q. SRL, SC R. SRL, astfel cum rezultă și din facturile fiscale, pe care acesta le-a atașat dosarului cauzei.

Din declarația martorului B. rezultă că, în perioada martie - noiembrie 2008 a efectuat lucrări de construcție, la locuința magistratului A., situată în mun. Ploiești, strada x, nr. 40.

B. a evaluat costul materialelor puse în operă la cele două imobile, aparținând judecătorului A., la suma de 87.026 RON, la care se adaugă valoarea manoperei calculată la 97.470 RON și 1.500 euro, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv, declarațiile martorilor: I., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și înscrisuri: facturile fiscale emise de SC N. SRL, către SC L. SRL, în perioada iunie - iulie 2008, facturile fiscale emise de SC O. SRL, către SC L. SRL, în perioada septembrie - octombrie 2008, facturile fiscale emise de SC P. SRL, către SC L. SRL, în lunile mai și iulie 2008, facturile fiscale emise de SC Q. SRL, către SC L. SRL, în cursul lunii august 2008, facturile fiscale emise de SC M. SRL, către SC L. SRL, din lunile iunie și iulie 2008 - acte ce atestă achiziționarea materialelor de construcție, de către denunțător în cursul anului 2008, a rezultat că lucrările s-au efectuat în perioada menționată, la imobilele, aparținând magistratului judecător, pe cheltuiala denunțătorului B. Pentru identificarea lucrărilor de construcție și stabilirea valorii lor (materiale și manoperă) prin ordonanța D.N.A. - S.T. Ploiești, din data de 10 februarie 2015 s-a dispus efectuarea unui expertize tehnică judiciară "construcții", cu participarea, din partea inculpatului A. a expertului tehnic consilier ing. CC.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară "construcții" nr. 341, din data de 11 mai 2015 și a raportului prin care s-au formulat răspunsuri la obiecțiunile suspectului A., din data de 8 decembrie 2015, întocmite de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat în cauză valoarea totală a lucrărilor de construcții (materiale și manoperă) efectuate la imobilele magistratului a fost calculată la suma de 226.743 RON.

Această situație a fost în parte recunoscută și de inculpatul A., care, după o perioadă de 4 ani de la efectuarea acestor lucrări de construcție, respectiv la data de 14 septembrie 2012, la insistențele repetate ale denunțătorului motivate de faptul că nu îi acordase ajutorul promis în dosarul penal în care a fost trimis în judecată i-a achitat acestuia suma de 10.000 euro, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", în prezența martorilor EE. și FF. (act depus la dosarul cauzei) în cuprinsul căruia A. a menționat că suma "reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate la locuința mea".

De asemenea, în cursul lunii martie 2008, în timp ce denunțătorul îi asigura transportul cu autoturismul său, la sediul Curții de Apel Ploiești, în considerarea ajutorului pe care acesta a promis că i-l va acorda în dosarul penal, judecătorul A. i-a cerut lui B. construirea unei racle la mormântul mamei sale, din Cimitirul Eternității Ploiești. B. a acceptat să suporte costul necesitat de executarea lucrării, cu constructorul GG.. Lucrările pentru edificarea raclei cu trei locuri solicitată de inculpat au fost supravegheate pe parcursul desfășurării lor de cumnatul judecătorului (soțul surorii sale).

În luna aprilie 2008, construcția raclei a fost finalizată, iar la data de 20 aprilie 2008 constructorul GG., administrator al societății "Persoană Fizică Autorizată - GG." a eliberat pe numele lui B. chitanța numărul 62, pentru suma de 4.000 RON, menționând că reprezintă: contravaloarea "raclei cu trei locuri, capace tip venețian, două ghivece și poză color", astfel fiind dovedit faptul că denunțătorul a fost cel care a suportat costul lucrărilor respective.

La data de 13 decembrie 2012, în urma neînțelegerilor existente între denunțător și inculpat, cu referire la neplata sumei, reprezentând contravaloarea lucrărilor menționate, generate de faptul că, B. a fost condamnat la instanța de fond, la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, în dosarul pentru a cărui soluționare favorabilă intervenise la judecătorul A., acesta din urmă i-a expediat prin mandatul poștal nr. 18272 din 13 decembrie 2012, suma de 4.700 RON. Pe cuponul respectiv, inculpatul A. a menționat la rubrica "loc pentru corespondență" următoarele: "suma de 4.700 RON, reprezintă contravaloarea facturii nr. x, din 1 aprilie 2010 și contravaloarea raclei construite la Cimitirul Eternității Ploiești."

Cu factura nr. x din 1 aprilie 2010, în valoare de 720 RON, emisă de SC M. SRL, către SC HH. SRL, administrată de denunțător este dovedită achiziționarea de către acesta a hotei II. 90x50, montată la locul de veci din Cimitirul Eternității Ploiești, aparținând soacrei magistratului A.

Existența infracțiunii reținută în sarcina inculpatului A. este dovedită prin chiar atitudinea acestuia, care, după o perioadă de 4 ani, de la efectuarea lucrărilor de construcție menționate a efectuat plăți către JJ., urmare insistențelor acestuia, sens în care a întocmit înscrisuri sub semnătură privată, recunoscând în acest mod susținerile denunțătorului, în sensul că acesta a suportat contravaloarea materialelor și manoperei necesitate de modernizarea celor două imobile și a raclei. În plus, disproporția dintre suma avansată de inculpat - 48.700 RON, după o perioadă de 4 ani, în modalitatea arătată și valoarea reală a lucrărilor efectuate, calculată prin raportul de expertiză, la 231.443 RON și certificată prin chitanța și facturile fiscale la care am făcut referire, atestă susținerile denunțătorului, în sensul suportării contravalorii acestora, în schimbul promisiunii inculpatului că va interveni la judecători, pentru soluționarea favorabilă a dosarului său.

Totodată, pe parcursul anilor 2008 și 2009, judecătorul A. a redactat olograf, mai multe cereri către instanțele de judecată (Judecătoria Ploiești, Tribunalul Prahova) în numele lui B., solicitând eliberarea copiei sentinței penale pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. x/2006 sau comunicarea stadiului cercetărilor într-o cauză penală privindu-l pe C., relații pe care urma să le folosească în dosarul în care era trimis în judecată. În dovedirea acestei situații denunțătorul a depus la dosarul cauzei un înscris olograf - "cerere", datată 23 septembrie 2009 și adresată "Doamnei Președinte a Tribunalului Prahova", formulată în numele lui B., prin care solicita eliberarea copiei sentinței penale pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. x/2006.

Prin raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. 712.057, din 11 februarie 2014, întocmit de specialiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova - Serviciul Criminalistic dispus în cauză prin ordonanța procurorului din data de 4 februarie 2014 s-a concluzionat că "scrisul de mână depus pe cererea intitulată Doamna Președinte, datată 23 septembrie 2009 este executat de către numitul A.", confirmându-se astfel susținerile denunțătorului.

Este important de precizat faptul că, inculpatul A., cu ocazia audierii sale, a declarat că nu a redactat nicio cerere pentru denunțătorul B., aspect infirmat de raportul de constatare tehnică, despre care s-a făcut vorbire anterior. Această situație, în contextul probator al cauzei, indică în mod clar nesinceritatea inculpatului și încercarea sa de a se disocia de activitatea infracțională în care a fost implicat.

Examinând hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea dosarului penal în care B. a avut calitate de inculpat, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune calificată, în formă continuată, respectiv: Sentința penală nr. 290 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, secția Penală, încheierea din data de 18 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (Dosar nr. x/2006), Decizia nr. 26 din 27 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (Dosar nr. x/2006), Sentința penală nr. 169 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, secția penală, încheierea din data de 8 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția Penală (Dosar nr. x/2006) și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, la data de 1 martie 2013, rezultă că acesta a fost condamnat inițial la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, redusă de instanțele de control judiciar, la 5 ani, respectiv 3 ani închisoare - pedeapsă definitivă.

Relevante în reținerea acestei situații de fapt, astfel cum a fost anterior formulată sunt denunțul și declarația martorului B., care se coroborează cu declarațiile martorilor: Y., Z., AA., BB., I., S., T., U., V., W., X.

Se arată că, săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, respectiv trafic de influență, aceasta din urmă, reținută în sarcina inculpatului A. rezultă din coroborarea declarațiilor analizate, cu Raportul de expertiză tehnică judiciară construcții nr. 341, din data de 11 mai 2015, întocmit de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, incluzând și raportul de expertiză tehnică judiciară construcții - răspuns la obiecțiunile formulate de suspectul A., din data de 08 decembrie 2015, Raportul de constatare criminalistică grafoscopică, nr. 712.057, din 11 februarie 2014, întocmit de specialiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova - Serviciul Criminalistic și înscrisuri: extrasele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind SC Q. SRL, SC KK. SRL, SC LL., SC L. SRL, copia rechizitoriului nr. x, din data de 4 mai 2006 al D.I.I.C.O.T - S.T. Ploiești, copia Sentinței penale nr. 290 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, secția penală, copia încheierii din data de 18 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (Dosar nr. x/2006), Decizia nr. 26 din 27 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (Dosar nr. x/2006), copia Sentinței penale nr. 169 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, secția penală, copia încheierii din data de 08 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală (Dosar nr. x/2006), copiile cererilor formulate de denunțătorul B. în cauzele menționate, facturile fiscale emise de SC N. SRL, către SC L. SRL, în perioada iunie - iulie 2008, facturile fiscale emise de SC O. SRL, către SC L. SRL, în perioada septembrie - octombrie 2008, facturile fiscale emise de SC P. SRL, către SC L. SRL, în lunile mai și iulie 2008, facturile fiscale emise de SC Q. SRL, către SC L. SRL, în cursul lunii august 2008, facturile fiscale emise de SC M. SRL, către SC L. SRL, din lunile iunie și iulie 2008 - acte ce atestă achiziționarea materiale de construcții de la firmele menționate de către denunțătorul B., în cursul anului 2008, copia cuponului mandat poștal (nr. 18272 din 13 decembrie 2012) de expediere a sumei de 4.700 RON, de suspectul A., către B., cu mențiunea că banii reprezintă contravaloarea raclei construite la Cimitirul Eternitatea Ploiești și facturii nr. x din 1 aprilie 2010, copia facturii nr. x din 1 aprilie 2010, în valoare de 720 RON, emisă de SC M. SRL, către SC HH. SRL, administrată de denunțătorul B., care atestă achiziționarea pentru A. a unei hote II., copia chitanței din data de 14 septembrie 2012, încheiată între A. și B.

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, în vigoare la data comiterii faptei, ce stabilește standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea și demnitatea profesiei, statuează în capitolul IV ("Imparțialitatea judecătorilor și procurorilor") art. 11 alin. (3) că judecătorilor le este interzis să intervină pentru soluționarea unor cereri, să pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal și că imixtiunea în activitatea altor judecători este interzisă.

Prin același act (Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor) se stipulează că judecătorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate (art. 17 al Capitolului VI - "Demnitatea și onoarea profesiei de judecător sau procuror").

În disprețul acestor norme impuse de garantul independenței justiției, judecătorul A., de la Curtea de Apel Ploiești, secția penală a acționat într-o manieră infracțională dincolo de limita legii penale și cu mult peste ceea ce îi este permis unui magistrat în funcție, subordonându-și competențele profesionale și relaționale unor interese pecuniare.

Față de întreg ansamblul probator analizat în cele ce preced, poziția procesuală a inculpatului A. a fost de nerecunoaștere a faptei de corupție prezentată.

Astfel, a negat total implicarea sa în rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care denunțătorul avea calitate de inculpat, și pretinderea și primirea foloaselor de la acesta, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera lucrărilor efectuate la două imobile pe care le deține în municipiul Ploiești (situate în str. x, respectiv str. x), precum și contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității din municipiul Ploiești. Inculpatul a recunoscut existența unei relații cu B., care în perioada anului 2008 i-a executat lucrări la imobilele menționate, precum și la locul de veci din Cimitirul Eternității Ploiești. Fapta, astfel cum, a fost descrisă, reținută în sarcina inculpatului A. este, însă dovedită prin materialul probator administrat în cauză, așa cum am detaliat anterior.

În drept, se arată că, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în perioada anului 2008 a pretins și primit de la denunțătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia în municipiul Ploiești (situate în str. x, respectiv str. x) în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții dispus în cauză, precum și a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității din municipiul Ploiești, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul B. avea calitatea de inculpat (Dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești), în scopul adoptări unei soluții favorabile acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin încheierea din data de 4 martie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 546 din 19 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 345 din C. proc. pen. s-au respins cererile și excepțiile invocate de către inculpatul A., cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În baza art. 342 din C. proc. pen. s-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței de judecată cu Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății, urmând a se acorda termen pe fondul cauzei după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul A. și martorii B., U., I., W., X., V., S., BB., T., MM., Z., NN. și AA.

De asemenea, în faza judecății, la solicitarea inculpatului s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice privind evaluarea lucrărilor și a manoperei prestate de martorul denunțător B. la cele două imobile precizate în actul de sesizare.

În raportul de expertiză efectuat de expertul OO., desemnat de instanța de judecată, lucrările de construcție au fost evaluate la suma de 156.105 RON, în timp ce expertul parte al inculpatului, numita PP., a evaluat respectivele lucrări la valoarea de 168.329 RON.

Totodată, expertul parte recomandat de către procuror, numitul DD. (același expert care a efectuat evaluarea și în faza urmăririi penale) și-a menținut aceleași concluzii, în sensul, că valoarea lucrărilor este de 227.379 RON .

Examinând probele administrate în ambele faze procesuale, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, din data de 4 mai 2006, martorul denunțător B. (numit în continuare martor denunțător) a fost trimis în judecată, împreună cu inculpații C., D., E. și F., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., formându-se Dosarul penal nr. x/2006 al Tribunalului Prahova, secția penală.

Așa cum se arată în rechizitoriu, în cursul judecării cauzei, în perioada lunii noiembrie 2007, considerându-se nevinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, martorul denunțător B. s-a hotărât să apeleze la sprijinul magistratului judecător A., din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală, cunoscând de la cumnatul său, martorul I. că inculpatul l-ar fi ajutat anterior într-o cauză penală.

Din declarația martorului denunțător rezultă că acesta s-a deplasat cu autoturismul la locuința inculpatului, împreună cu martorul I., unde a purtat discuții despre situația sa juridică în dosarul penal susmenționat.

Această primă întâlnire dintre cei doi nu a fost recunoscută de către inculpat, care a afirmat că l-a întâlnit pe martorul denunțător în primăvara anului 2008, dar întâlnirea este însă confirmată de martorul I.

Cu privire la natura discuțiilor care au avut loc cu această ocazie martorul denunțător a susținut că i-a expus inculpatului situația sa din dosarul în care fusese trimis în judecată, iar martorul I. a declarat că a auzit această discuție, ce a avut loc la poarta locuinței inculpatului, dar și că acesta din urmă a afirmat că pentru un sfat este nevoie să-i fie aduse mai multe documente.

Tot din declarația martorului I. mai reiese că nu cunoaște dacă martorul denunțător a mai discutat în perioada următoare cu inculpatul despre dosarul penal, respectiv dacă cei doi s-au mai întâlnit în continuare, ci numai că, a auzit, de la soția sa, că inculpatului i-a fost construită o raclă de către martorul denunțător în incinta Cimitirului Eternității, din municipiul Ploiești.

Instanța de fond a constatat că aceasta a fost prima întâlnire dintre inculpat și martorul denunțător, ocazie cu care cel din urmă a discutat și a cerut un sfat de la inculpat în legătură cu dosarul său penal aflat pe rolul Tribunalului Prahova, aspect confirmat de martorul ocular I.

În continuare, se arată că, deși între cei doi au existat relații cu privire la efectuarea unor lucrări de construcție la imobilul inculpatului, nu rezultă cu certitudine că acestea au fost efectuate gratis și cu promisiunea că martorul denunțător va fi ajutat cu respectivul dosar penal.

În continuare, după ce inculpatul a aflat de la martorul denunțător că are o firmă de construcții, cei doi s-au înțeles să fie efectuate unele lucrări de acest gen la locuința inculpatului, astfel că, în perioada martie - noiembrie 2008, martorul denunțător a efectuat lucrări de construcție, lucrări recunoscute de către inculpat în declarațiile date, în ambele faze procesuale.

Având în vedere faptul că lucrările de construcție nu sunt contestate de către inculpat, iar aceste sunt specificate și în rapoartele de expertiză, instanța de fond nu a analizat acest aspect, ci înțelegerile ce au avut loc între cei doi (inculpat și martorul denunțător) și împrejurările care au condus la demararea și executarea lucrărilor de construcție.

În ceea ce privește înțelegerea dintre cei doi, instanța de fond a constatat că aceștia nu au încheiat un contract scris în acest sens, inculpatul, afirmând în declarațiile sale că nu avea nevoie de un document scris, iar martorul denunțător a confirmat că inculpatul i-a spus să cumpere materialele necesare și să efectueze lucrările pe firma sa, urmând ca la final să-i achite prețul.

Astfel, toți martorii menționați în actul de sesizare și audiați în fața instanței de judecată, cu excepția martorului I., sunt lucrători angajați de către martorul denunțător să efectueze lucrări de construcție la locuința inculpatului. Aceștia au declarat în ambele faze procesuale că pentru lucrările prestate la locuința inculpatului au fost plătiți de către martorul denunțător.

Instanța de fond a reținut că din declarațiile acestor martori - lucrători și facturile de cumpărare a materialelor existente la dosar, a rezultat faptul că cei doi (inculpat și martorul denunțător) nu au încheiat vreun contract scris, ci au convenit ca lucrările să fie executate și finalizate în totalitate prin firma martorului denunțător, iar la final să fie achitate.

De asemenea au mai declarat unii dintre acești martori - lucrători că știau de la martorul denunțător că imobilul la care se efectuau lucrările aparține inculpatului și că acesta este judecător.

Instanța de fond a subliniat faptul că niciunul din acești martori ce au lucrat pentru denunțător la imobilul inculpatului, nu au auzit măcar vreo discuție dintre cei doi în legătură cu vreun dosar penal ori vreo promisiune de-a inculpatului în sensul că-l va ajuta cu respectivul dosar penal.

Instanța de fond reține că, deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru trafic de influență pentru că, în perioada anului 2008, a pretins și primit de la denunțătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia în municipiul Ploiești, în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții dispus în cauză, precum și a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității din municipiul Ploiești, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul B. avea calitatea de inculpat, martorul denunțător a susținut în declarația dată la instanță că el i-a dat inculpatului foarte multe bunuri și produse, depunând la dosar o listă în acest sens.

Instanța de fond, ținând seama de disp. art. 371 din C. proc. pen. care prevăd că, judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, a examinat cauza numai cu privire la cele reținute în dispozitivul rechizitoriului și la secțiunea, în drept, a acestuia, respectiv în legătură cu lucrările de construcție și edificarea raclei, iar nu și cu privire la celelalte bunuri și produse date, așa cum se afirmă de către martorul denunțător.

În ceea ce privește plata lucrărilor efectuate de către martorul denunțător, în actul de sesizare se menționează că acesta din urmă a primit de la inculpat suma de 10.000 euro, în anul 2012, fiind întocmită în acest sens o chitanță de mănă.

Se mai arată în actul de sesizare că, existența infracțiunii reținută în sarcina inculpatului A. este dovedită prin chiar atitudinea acestuia, care, după o perioadă de 4 ani, de la efectuarea lucrărilor de construcție menționate a efectuat plăți către JJ., urmare insistențelor acestuia, sens în care a întocmit înscrisuri sub semnătură privată, recunoscând în acest mod susținerile denunțătorului, în sensul, că acesta a suportat contravaloarea materialelor și manoperei necesitate de modernizarea celor două imobile și a raclei. În plus, disproporția dintre suma avansată de inculpat - 48.700 RON, după o perioadă de 4 ani, în modalitatea arătată și valoarea reală a lucrărilor efectuate, calculată prin raportul de expertiză, la 231.443 RON și certificată prin chitanța și facturile fiscale la care s-a făcut referire, atestă susținerile denunțătorului, în sensul suportării contravalorii acestora, în schimbul promisiunii inculpatului că va interveni la judecători, pentru soluționarea favorabilă a dosarului său.

Cu privire la această susținere a acuzării, instanța de fond a reținut că, în primul rând, procurorul a luat în considerare valoarea lucrărilor efectuate, așa cum au fost evaluate de către expertul din faza urmăririi penale, iar, în al doilea rând, data remiterii sumei de 10.000 euro, după care a ajuns la concluzia că diferența este destul de mare și reprezintă foloase necuvenite și primite de inculpat în schimbul promisiuni că va interveni în soluționarea favorabilă a cauzei penale evocate.

Instanța de fond a precizat că, în declarația sa inculpatul a afirmat că în toamna anului 2008 i-a plătit martorului denunțător suma de 60.000 RON pentru lucrările efectuate de acesta la imobilul său, bani pe care acesta i-a primit personal fără a se mai întocmii vreun document (chitanță), aspect confirmat de martora MM. Totodată, această afirmație ar fi susținută în mare parte și de martorul NN. care a declarat că în anul 2008 l-a împrumutat pe inculpat cu suma de 40.000 RON, bani ce -au fost restituiți în anul 2009.

Remiterea sumei de 60.000 RON nu a fost recunoscută de către martorul denunțător, în declarațiile date, acesta, afirmând că nu a primit de la inculpat decât suma de 10.000 euro.

Instanța de fond a constatat că în această privință există poziții antagonice, inculpatul, afirmând remiterea banilor, în timp ce martorul denunțător nu recunoaște acest lucru în condițiile în care era esențial de dovedit de către acuzare, în vederea elucidării aspectului plății c/val. lucrărilor efectuate de martorul denunțător, iar suma respectivă, adăugată la cei 10.000 euro, s-ar apropia de valoarea lucrărilor evaluate prin expertiza efectuată în cursul judecății de către expertul OO. (156.105 RON, față de 231.443 RON, cât a calculat expertul în faza de urmărire penală).

Instanța de fond reține că intre martorul denunțător și inculpat au avut loc unele neînțelegeri legate de c/val lucrărilor de construcție (materialelor și a manoperei), discuții ce-și au izvorul în faptul că nu a fost încheiat un contract scris în care să se stipuleze obiectul și prețul lucrărilor, ambii, convenind ca lucrările să fie efectuate de către martorul denunțător, iar la final inculpatul să-i achite prețul.

Din declarația martorului V. (fratele martorului denunțător), care a afirmat că, nu mi-a spus fratele meu că va efectua lucrările la început gratis, ci în schimbul unor sume de bani și prin firma sa, ar rezulta că martorul denunțător nu avusese vreo înțelegere cu inculpatul, în sensul de a suporta lucrările în schimbul unui ajutor, ci având convingerea că va primi bani cuveniți, dar au apărut ulterior neînțelegeri.

Faptul că martorul denunțător nu s-a înțeles cu inculpatul în privința c/val. lucrărilor se datorează, în opinia instanței de fond și urmare omisiunii primului de a întocmii facturi fiscale pentru fiecare etapă/lucrare de amenajare/construcție, deși toate acestea se prezumau a fi făcute prin firma sa, SC L. SRL Ploiești.

Instanța de fond arată că se susține de către acuzare că există la dosar facturi fiscale prin care această firmă a martorului denunțător a achiziționat materiale de construcție de la diferite societăți de profil, numai că aceasta nu ar dovedi în mod direct că acele materiale au fost folosite pentru lucrările de construcție la imobilul inculpatului.

Din cele ce preced, instanța de fond a constatat că, deși martorul denunțător a efectuat lucrări la locuința inculpatului, lucrări recunoscute de acesta din urmă, nu s-a stabilit încă de la început obiectul contractului verbal, respectiv ce anume lucrări vor fi efectuate și care este costul acestora, iar pentru fiecare lucrare firma în cauză să emită facturi.

Faptul că inculpatul nu a solicitat facturarea lucrărilor reprezintă, în opinia acuzării, o încălcare a normelor Codului deontologic, respectiv art. 11 alin. (3) care prevede că judecătorilor le este interzis să intervină pentru soluționarea unor cereri, să pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal și că imixtiunea în activitatea altor judecători este interzisă, precum și art. 17 care prevede că, judecătorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate.

Instanța de fond a reținut că faptul că lipsa solicitării emiterii facturilor de către firma martorului denunțător, nu conduce ab initio la concluzia că a fost încălcată vreo normă penală ori chiar de conduită. Din contră, societatea comercială ce desfășoară activități economice este obligată să emită facturi pentru toate operațiunile economice efectuate în vederea ținerii corecte a evidenței contabile.

Instanța de fond a constatat că singura probă în acuzare o reprezintă declarația martorului denunțător, deoarece, așa cum s-a evocat, ceilalți martori, cu excepția martorului I., erau angajați la societatea martorului denunțător (care a efectuat lucrări la imobilul inculpatului), dar niciunul dintre aceștia nu a asistat la vreo discuție dintre cei doi, ci cunosc numai aspectul că B. cumpăra materiale de construcție și le achita salariul, lucru recunoscut și de inculpat.

Instanța de fond arată că un alt aspect ce ar contribui la concluzia că datorită neînțelegerilor în privința c/val. lucrărilor efectuate s-a ajuns la formularea denunțului de către martorul B., îl reprezintă data formulării denunțului, respectiv 30 ianuarie 2013, adică după 5 ani de la data pretinsei infracțiuni de trafic de influență și anume 2008, an în care s-au efectuat lucrările de construcție.

Mai mult decât atât, faptul că martorul denunțător solicită instanței de fond obligarea inculpatului la plata c/val. lucrărilor (dar și a diverselor bunuri pretins remise inculpatului), a contribuit la conturarea concluziei că acesta dorește recuperarea unor sume mai mari decât i-a dat inculpatul, dar nu poate proba valoarea lucrărilor efectuate în lipsa emiterii de facturi fiscale, decât printr-o expertiză, așa cum s-a dispus în speța de față.

În ceea ce privește cauza penală în care a fost implicat martorul denunțător instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 290 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Prahova (judecător J.), martorul denunțător a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 cu aplicarea art. 41 din C. pen., dar, prin Decizia nr. 26 din 27 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești sentința a fost desființată iar cauza trimisă spre rejudecare la prima instanță.

În al doilea ciclu procesual prin Sentința penală nr. 169 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova (judecător QQ.) martorul denunțător a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă redusă în apel prin Decizia nr. 51 din 22 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești și redusă apoi prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, la data de 1 martie 2013, la 3 ani închisoare.

Din derularea procesului martorului denunțător ar rezulta elocvent că acesta a fost condamnat, atât în primă instanță de Tribunalul Prahova, cât și în apel de Curtea de Apel Ploiești, instanțe la care martorul denunțător a afirmat că inculpatul i-a promis că va interveni pentru o soluție favorabilă.

Instanța de fond reține că în concepția martorului denunțător o soluție favorabilă ar fi fost o hotărâre de achitare sau cel mult de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia dar față de martorul denunțător nu s-a pronunțat o astfel de soluție.

În actul de sesizare se arată că inculpatul i-a adus la cunoștință martorului denunțător că dosarul în care este judecat era repartizat, în primul ciclu procesual, judecătorului J. și că acesta este o persoană dificilă și că va fi necesar să intervină printr-o altă persoană, iar martorul denunțător a declarat că aceea persoană era judecătorul QQ., tot din cadrul Tribunalului Prahova.

Instanța de fond reține că martorului denunțător i s-a adus la cunoștință că nu se poate interveni la judecătorul fondului, iar celălalt judecător prin care s-ar putea interveni și menționat tot de martorul denunțător l-a condamnat în al doilea ciclu procesual la o pedeapsă mai mare decât primul judecător.

Aceste aspecte, în opinia instanța de fond, nu pot conduce decât la concluzia că martorul denunțător nu a declarat realitatea discuțiilor - dacă acestea au avut loc - purtate cu inculpatul pe tema dosarului său.

Constată instanța de fond că procurorul a mers în totalitate pe cele declarate de martorul denunțător și a făcut conexiuni cu unele împrejurări de fapt, cum ar fi existența dosarului penal pe rol, efectuarea lucrărilor și lipsa chitanțelor de plată, lipsa facturilor emise de firma martorului denunțător, data achitării sumei de 10.000 euro, dar nu a putut proba, fără urmă de îndoială, că inculpatul i-a promis acestuia, intervenția la un judecător (martorul denunțător, afirmând că inculpatul i-ar fi promis intervenția la judecătorul QQ., care la rândul său să intervină la judecătorul J.), în schimbul c/val. lucrărilor de construcție.

Instanța de fond a constatat că în speța de față acuzarea susține că inculpatul l-a lăsat pe martorul denunțător să creadă că are influență la judecătorii ce aveau spre soluționare dosarul, fără a se menționa care sunt acei judecători, cunoscut fiind aspectul că numai completul de judecată poate pronunța soluția în cauza respectivă.

Instanța de fond a constatat că acuzarea nu a luat în considerare decât în parte declarația martorului denunțător, inculpatul nu ar fi făcut referire la funcționarul public ce avea în îndatoririle de serviciu îndeplinirea actului, respectiv judecătorul ce soluționa cauza, ci la modul general, respectiv la judecători.

Nici din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă la care funcționar (judecător ori altă persoană nominalizată) a făcut referire inculpatul, deși se susține că l-a lăsat să creadă pe martorul denunțător că are influență la judecătorii care soluționau cauza respectivă.

Însă, din declarația martorului denunțător instanța de fond a reținut că acesta nu face referire la judecătorul, care, în timpul efectuării lucrărilor de construcție (anul 2008), soluționa fondul cauzei, în primul ciclu procesual, respectiv J. și care l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, ci la judecătorul QQ.

Instanța de fond a constatat că în cauză nu poate fi vorba de judecătorul J., întrucât chiar martorul denunțător a declarat că inculpatul i-a spus că este o persoană dificilă și nu poate interveni, iar judecătorul QQ., la care martorul a făcut referire, este cel care a pronunțat Sentința nr. 169 din 28 aprilie 2011, prin care a fost condamnat la o pedeapsă mai mare decât cea adoptată de primul judecător, hotărâre pronunțată cu mult după finalizarea lucrărilor și data presupusei infracțiuni de trafic de influență.

În concluzie, instanța de fond a reținut că, în actul de sesizare nu se nominalizează funcționarul public (judecătorul) care putea să îndeplinească actul în mod contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv de a adopta o anumită soluție în cauza martorului denunțător, în condițiile în care însuși martorul denunțător a declarat că la judecătorul ce soluționa cauza nu putea interveni.

În situația în care inculpatul i-a spus martorului că nu poate interveni la judecătorul fondului, adică i-a spus în mod expres că nu are influență la acesta, instanța de fond a concluzionat că nu se poate conchide că este îndeplinită această cerință esențială a infracțiunii.

Instanța de fond a precizat că o altă condiție esențială a laturii obiective este aceea ca subiectul activ să promită intervenția sa pe lângă funcționarul public spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În legătură cu această condiție (care mai degrabă ar fi o a doua componentă a elementului material, deoarece pe lângă pretindere primire, acceptare de promisiuni, trebuie să existe și acțiune corelativă de promisiune), instanța de fond a reținut că, din nicio probă de la dosar nu rezultă în mod indubitabil că inculpatul i-a promis martorului denunțător că va interveni la funcționarul public (judecătorul) care avea spre soluționare dosarul spre a-l determina să adopte o soluție favorabilă.

Din contră, așa cum a declarat martorul denunțător inculpatul i-a spus expres că nu poate interveni la judecătorul fondului (J.).

Instanța de fond reține că "eșafodajul acuzării, îl constituie declarația martorului denunțător, care a afirmat că inculpatul îl va ajută cu dosarul în care era trimis în judecată, coroborată cu unele împrejurări de fapt, cum ar fi efectuarea lucrărilor de construcție/amenajare, lipsa unui document scris privind achitarea sumei de 60.000 RON, data remiterii sumei de 10.000 euro și a sumei de 4.800 RON (c/val raclei) martorului denunțător.

Însă, în opinia instanța de fond, așa cum s-au derulat faptele, martorul denunțător, fiind trimis în judecată și convenind ulterior cu inculpatul - a cărei funcție o cunoștea - să-i efectueze unele lucrări de construcție/amenajare la cele două locuințe, a crezut și a sperat că acesta îl va ajuta să obțină o hotărâre judecătorească favorabilă.

În acest sens ar fi declarațiile martorului V. care a afirmat, în faza urmăririi penale și menținută în instanță, că fratele său (martorului denunțător) i-a spus că, în schimbul lucrărilor pe care le face la locuință inculpatului, acesta îl va ajuta să scape de dosarul penal.

Instanța de fond a reținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență esențială este promisiunea de intervenție la funcționarul competent, nefiind necesar ca aceasta să fie făcută efectiv, dar, în speța de față nicio probă nu dovedește indubitabil această cerință esențială a infracțiunii.

Elocvent în acest sens ar fi fost ca acuzarea să dovedească că inculpatul chiar a încercat vreo intervenție la vreun judecător ce făcea parte din completul de judecată ce soluționa cauza martorului denunțător, caz în care exista implicit promisiunea concretizată de intervenție în favoarea acestuia.

Instanța de fond a apreciat că împrejurările derulării relațiilor dintre inculpat și martorul denunțător ar conduce la concluzia că, pe fondul neînțelegerilor legate de cuantumul sumei de achitat pentru lucrările prestate, cel din urmă, constatând și că a fost condamnat la o pedeapsă cu executare în ambele cicluri procesuale, a dorit recuperarea unei sume cu mult peste cât i-a dat inculpatul până în anul 2012, motiv pentru care, la începutul anului 2013 a formulat denunțul care a stat la baza declanșării prezentei cauze.

A constatat instanța de fond că în actul de sesizare se precizează că inculpatul a redactat olograf mai multe cereri adresate instanțelor de judecată, în numele martorului denunțător, dar la dosar există doar o singură cerere, față de care s-a stabilit prin expertiză criminalistică că scrisul aparține inculpatului .

Mai mult decât atât cererea întocmită de către inculpat și păstrată de martorul denunțător se referă la Dosarul nr. x/2006, iar nu la dosarul penal în discuție și reprezintă, de fapt, așa cum s-a arătat, un model de cerere pe care să-l folosească martorul denunțător, în condițiile în care nu a fost depusă de acesta în dosar, deoarece nu există vreo viză sau rezoluție de primire pe acest înscris.

O conduită corespunzătoare pentru un magistrat judecător nu ar fi condus la situația de a plana asupra inculpatului suspiciuni de corupție, el trebuind să fie mult mai diligent în relațiile din societate și mai ales în relațiile privind efectuarea unor achiziții/lucrări de la o persoană care era trimisă în judecată și fără a solicita întocmirea unor documente care să ateste plata lucrărilor efectuate, pentru a avea dovezi că acestea au fost achitate, mai ales că era vorba de sume considerabile.

Deși această manifestare a inculpatului nu este una deontologică pentru funcția de magistrat, acest aspect nu poate conduce la atragerea unei răspunderi penale, în lipsa unor probe concludente care, conform art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. să creeze convingerea instanței de judecată, că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În concluzie instanța de fond a considerat că din toate probele administrate în cauză reiese că organul de urmărire penală, pe baza denunțului și a declarațiilor martorului denunțător, a construit întreaga acuzație, coroborând cele relatate de acesta cu împrejurările în care s-au derulat relațiile privind amenajarea imobilelor și a raclei, ajungând la concluzia că inculpatul i-ar fi promis martorului denunțător intervenția la judecătorii ce aveau de soluționat cauza penală.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că elementul material al laturii obiective (ce în rechizitoriu se precizează a fi acela de primire), nu este realizat în lipsa existenței celor două condiții esențiale expuse, respectiv ca inculpatul să aibe influență ori să lase să se creadă că are influență asupra funcționatului public, precum și să promită intervenția sa pe lângă funcționarul public spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În lipsa întregirii elementului material cu cele două cerințe esențiale, dintre care cea de-a doua reprezintă în opinia instanței o acțiune corelativă la primire, pretindere sau acceptare de promisiuni, nu se poate concluziona că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de influență.

Față de aceste considerente, instanța de fond a achitat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă comisă în perioada anului 2008 și a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța nr. 11/P/2013 din 8 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Împotriva sentinței penale Sentinței nr. 27 din data de 5 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Național