ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121/P.I. din data de 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A., în baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului A., cetățean maghiar, încarcerat în Penitenciarul Fovarosi Buntetesvegrehajtasi Intezet, Budapesta din infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior în infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu, avocat B., conform delegației din 22 decembrie 2014 s-a dispus a fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, la data de 08 iunie 2011, în Dosarul nr. x/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. - cetățean maghiar, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior.

S-a reținut, în rechizitoriu, că, la data de 26 februarie 2009, partea vătămată C. din Valea lui Mihai a sesizat organele de urmărire penală despre comiterea infracțiunii de șantaj de către inculpatul D., ofițer de cercetare din cadrul Poliției judiciare din Valea lui Mihai. Potrivit sesizării, în perioada decembrie 2008 - februarie 2009, inculpatul D. l-a constrâns pe C., amenințându-l pe el și familia lui, să plătească suma de 25.000 euro (echivalentul a cca. 105.000 lei) pentru a stinge un împrumut de 50.000 lei (echivalentul a cca. 15.000 euro) pe care i l-a acordat în februarie 2008.

S-a arătat că, în anul 2008, C. a împrumutat suma de 50.000 lei (cinci sute de milioane lei vechi, echivalentul a cca. 15.000 euro) cu o dobândă de 10% pe lună, aflând ulterior că banii împrumutați proveneau de la inculpatul D., ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Valea lui Mihai.

Prin același rechizitoriu, s-a reținut că C. a refuzat să mai plătească vreo sumă de bani inculpatului D. după ce acesta majorase unilateral dobânda la 20%, crescând succesiv de la 10% la 12,5%, la 14% și la 15% pe lună. De altfel, în perioada martie - noiembrie 2008, C. i-a plătit inculpatului D., direct sau prin intermediul lui E. suma totală de 59.100 lei cu titlu de dobândă aferentă împrumutului de 50.000 lei, suma împrumutată rămânând de achitat în totalitate.

Totodată, s-a mai reținut că, în perioada septembrie - octombrie 2008 C. a încercat să onoreze pretențiile inculpatului D. vânzând sau amanetând diverse bunuri, iar începând cu luna decembrie 2008, când și această sursă de venit s-a epuizat, C. a încetat total plățile către inculpat, ultima discuție referitoare la rambursarea împrumutului de 50.000 lei, având loc la 6 ianuarie 2009 și încheindu-se cu amenințarea inculpatului că „este în stare de orice” pentru banii săi.

De altfel, amenințarea inculpatului D. s-a materializat în data de 24 februarie 2009 când C. a fost contactat la Debrecen de inculpații F. și G., ambii din Valea lui Mihai. Primul, stabilit în Ungaria, i-a cerut să-i plătească până la data de 15 martie 2009 suma de 25.000 euro pentru stingerea datoriei față de inculpatul D., amenințându-l pe C. că, în caz de neplată va avea de suferit, el sau familia sa.

Astfel, s-a reținut că, în seara de 22 martie 2009, în fața locuinței lui C. din Valea lui Mihai au oprit trei autoturisme din care au coborât mai multe persoane care au proferat amenințări la adresa sa și a familiei sale dacă nu plătește banii, avariind autoturismul lui C. parcat în fața casei.

S-a învederat că, urmare acestor evenimente, la scurt timp au intervenit organele de poliție din Valea lui Mihai care au identificat membrii grupului, respectiv inculpații G., F., H., I., A., J., K., L. și M.

Din declarațiile numiților H., I., A., K., L. și M. audiați în cadrul comisiei rogatorii, a rezultat că F. și G. au avut un comportament violent în fața casei lui C., reținându-se din coroborarea celorlalte probe din dosar, că grupul de „recuperatori” a fost compus din inculpații G., F., I., A., K. și M., aceștia constituindu-se într-o „gașcă” condusă de F., cunoscuți de autoritățile ungare ca fiind un grup de suspecți pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv: - F. suspect pentru trafic de persoane și trafic de droguri; I. cu antecedente penale pentru proxenetism, suspect pentru trafic de persoane și trafic de droguri; A. cercetat în stare de arest pentru omor deosebit de grav fiind arestat de autoritățile ungare la 21 august 2009, în sarcina sa fiind reținută participarea la comiterea mai multor omoruri prin incendiere și împușcare a unor persoane de etnie romă din Ungaria; K. (fotograful) suspect pentru trafic de persoane și N. suspect pentru trafic și consum de droguri.

Referitor la inculpații I., A., K. și M. s-a reținut că au formulat plângere împotriva învinuirii, care le-a fost respinsă de Procuratura Generală a Județului Hajdu Bihar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 8 iunie 2011 sub numărul de Dosar nr. x/35/2011, iar la data de 7 octombrie 2011 s-a dispus reunirea acestuia cu cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/35/2009 privindu-i pe inculpații D., G., F., I., K. și M.

La data de 28 noiembrie 2012 s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul A., sens în care s-a format Dosarul cu nr. x/35/2011*, soluționat prin sentința penală nr. 134 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus în baza art. 42 raportat la art. 25 C. proc. pen. declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A., în favoarea Judecătoriei Marghita.

Prin sentința penală nr. 210 din 2 februarie 2013 a Judecătoriei Marghita s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat apel inculpatul A., apel care a fost admis prin Decizia penală nr. 652 din 9 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea care a desființat în totalitate hotărârea Judecătoriei Marghita și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că declinarea competenței dispusă a fost nelegală întrucât conform art. 43 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reunirea facultativă a cauzelor are loc atunci când la comiterea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane (cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. anterior).

S-a arătat că, în caz de participație penală, atunci când există unitatea infracțională cu pluralitate de infractori, toți participanții trebuie judecați împreună pentru evitarea unor soluții contrare, dar și pentru individualizarea sancțiunilor, în raport de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii.

În speță, cum amândouă cauzele, atât cea înregistrată sub Dosarul nr. x/35/2009, cât și cea înregistrată sub Dosarul nr. x/35/2011, se aflau în fața aceleiași instanțe și cum era incident cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. anterior (art. 43 alin. (1) lit. b) din actualul cod), fiind în ceea ce privește infracțiunea de șantaj prev. și ped. de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior în prezența unei unități infracționale cu pluralitate de infractori, justificat s-a dispus reunirea celor două cauze.

Însă, s-a considerat că, atât potrivit dispozițiilor C. proc. pen. anterior (art. 35 alin. 4), cât și ale actualului C. proc. pen. (art. 44 alin. (2)) competența obținută prin prorogare a rămas dobândită instanței în fața căreia se judecau toate infracțiunile chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea.

În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Curtea a constatat că soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Marghita este nelegală, câtă vreme, ca urmare a reunirii cauzei înregistrată sub Dosarul nr. x/35/2011 la Dosarul cu nr. x/35/2009, competența de soluționare a cauzei a rămas dobândită în favoarea acestei curți de apel.

Subsecvent, ca urmare a nelegalității declinării de competență, Curtea a constatat că Judecătoria Marghita a procedat la judecarea cauzei cu nerespectarea dispozițiilor legale privind competența după materie și calitatea persoanei, fiind incidente dispozițiile art. 281 lit. b) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub numărul de Dosar nr. x/35/2014 la Curtea de Apel Oradea și, ca urmare a intrării în vigoare a C. pen. și a C. proc. pen. la data de 1 februarie 2014 s-a parcurs etapa camerei preliminare.

Prin Încheierea nr. 19 din 23 aprilie 2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul din data de 08 iunie 2011 emis în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și s-a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul A. sub aspectul acuzațiilor de comitere a infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 08 iunie 2011 în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea pentru comiterea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior reținându-se că, în perioada decembrie 2008-februarie 2009, inculpatul D. l-a constrâns pe C., amenințându-l pe el și familia lui, să plătească suma de 25.000 euro (echivalentul a cca. 105.000 lei) pentru a stinge un împrumut de 50.000 lei (echivalentul a cca. 15.000 euro) pe care i l-a acordat în februarie 2008 la care s-a adăugat o dobândă lunară care a crescut progresiv de la 10% până la 20% pe lună, iar după achitarea unei sume de 59.100 lei vânzând sau amanetând diverse bunuri, C. a refuzat să mai plătească vreo sumă de bani.

S-a considerat că ultima discuție dintre C. și inculpatul D. referitoare la rambursarea împrumutului de 50.000 lei a avut loc la 6 ianuarie 2009 și s-a încheiat cu amenințarea inculpatului că „este în stare de orice” pentru banii săi, amenințare care s-a materializat în data de 22 martie 2009, când la locuința lui C. din Valea lui Mihai mai multe persoane au proferat amenințări la adresa sa și a familiei sale dacă nu plătește banii, avariindu-i autoturismul parcat în fața casei.

S-a mai constatat că, printre persoanele identificate de organele de poliție din Valea lui Mihai care au intervenit la fața locului s-a aflat și inculpatul A., alături de G., F., H., I., J., K., L. și M., cunoscuți de autoritățile ungare ca fiind un grup de suspecți pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

S-a apreciat de către Curtea de Apel că fapta inculpatului A. de a-l amenința pe C. în seara de 22 martie 2009 că, dacă nu plătește suma de 25.000 euro bani ceruți anterior de inculpatul D. va avea de suferit el și familia sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

Inculpatul nu a dorit sa dea declarații în fața Curții de Apel Oradea, precizând că nu dorește să fie judecat conform procedurii simplificate și că își menține declarațiile date anterior în cauză.

Inculpatul A. nu a recunoscut comiterea infracțiunii arătând că, în seara zilei de 22 martie 2009 a plecat împreună cu F. și G. în România să mănânce la un restaurant, și că, în timp ce se deplasa cu mașina spre România a fost sunat și anunțat că vor merge să vadă o casă care era de vânzare, însă ajunși la fața locului nimeni nu a intrat în casă, nici măcar în curtea acesteia, toate discuțiile s-au purtat în poarta casei, fără ca inculpatul să poată preciza cine cu cine a vorbit, relatând că pe stradă mai erau persoane, însă nu își amintește ca în fața casei să fi fost gălăgie, scandal, ceartă sau să se fi proferat vreo amenințare.

Referitor la polițiștii veniți la fața locului inculpatul a arătat că aceștia au vorbit cu G. deoarece acesta cunoștea limba română și fără să li se comunice motivul au fost conduși la sediul poliției unde au dat declarații în limba maghiară referitor la motivul pentru care se aflau la casa respectivă, ulterior s-au întors în Ungaria după ce în prealabil au luat masa la un restaurant din localitate.

Curtea a precizat că, fiindu-i prezentate mai multe fotografii, inculpatul i-a recunoscut pe F., H., I., O., M. și K.

Referitor la C. a arătat că nu îl cunoaște, că nu a fost vreodată în compania acestuia în Ungaria și nici în România, menținându-și susținerea și după ce i-a fost arătată fotografia acestuia. A formulat același răspuns și când a fost întrebat dacă îl cunoaște pe D. a cărui fotografie i-a fost în prealabil prezentată.

Curtea a relatat că, în cauză s-a procedat la audierea în calitate de martor a lui H. care a arătat în declarația dată, în ședința publică din 22 octombrie 2015 că, la data menționată în actul de sesizare a instanței, a fost invitat de către G., să cineze într-un restaurant din Valea lui Mihai căruia îi aparținea. A arătat martorul că dintre persoanele aflate la locuința lui C. în data de 22 martie 2009 îi cunoștea doar pe G., I., F. și pe A.

Referitor la motivul pentru care s-au oprit la casa părții vătămate, Curtea a reținut din relatarea martorului că, în drum spre restaurant este posibil ca F. să-i fi spus că se vor opri la o persoană care îi datorează bani, neexcluzând posibilitatea purtării de discuții cu privire la împrejurarea că se vor opri să vadă o casă care era de vânzare, martorul precizând că nu își mai amintește aceste amănunte.

Tot din relatarea martorului, Curtea a reținut că, ajunși în fața casei persoanei vătămate C., acesta nu a coborât din mașină, însă o parte din cei cu care se afla au coborât și au purtat discuții peste gardul casei cu o persoană aflată în curtea casei, fără a exista o ceartă între părți.

Referitor la partea vătămată, martorul a arătat că nu îl cunoaște și nu i-au fost oferiți vreodată bani pentru a-l amenința pe acesta și nici nu a văzut ca mașina lui C. să fi fost distrusă în vreun fel cu acea ocazie.

Procedând la efectuarea propriului demers analitic, Curtea a reținut în prealabil că, prin sentința penală nr. 162 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea s-a dispus achitarea inculpaților D., G., F., I., K. și M. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că inculpații D., G., F., I., K. și M. au fost trimiși în judecată, în dosare distincte, reținându-se prin rechizitoriile din 25 noiembrie 2009 și din 8 iunie 2011 ale Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea (filele 1-17 din Dosarul nr. x/P/2009 și respectiv filele 1-7 din Dosarul nr. x/P/2009) că, la începutul anului 2008, C. a făcut demersuri pentru a împrumuta prin intermediul unor persoane pe care nu le cunoștea, suma de 50.000 lei, necesară finanțării unei afaceri în domeniul construcțiilor. La un moment dat, martorul E. l-a anunțat că a găsit o persoană care ar putea să-i dea cu titlu de împrumut suma de 50.000 lei, cu dobândă de 10 % pe lună, C. acceptând condițiile împrumutului, astfel că, la începutul lunii februarie 2008, martorul i-a remis această sumă de bani, iar în lunile martie și aprilie 2008, C. a achitat suma de 10.000 lei cu titlu de dobândă martorului, după care E. l-a anunțat că proprietarul banilor a majorat dobânda la 12,5 % pe lună, condiții în care C. a achitat pentru lunile mai și iunie 2008 suma de câte 12.500 lei. În intervalul aprilie-mai 2008, C. a fost contactat de către inculpatul D., care i-a cerut să efectueze lucrări de renovare a imobilului său din Valea lui Mihai, părțile convenind ca aceste lucrări să se efectueze pentru suma de 20.000 lei.

De asemenea, instanța de fond a reținut că, la finele lunii iunie 2008, inculpatul D. l-a anunțat pe C. că este proprietarul sumei împrumutate și i-a cerut să-i achite în continuare, în mod direct, o dobândă majorată la 14 % pe lună, iar în septembrie 2008 i-a cerut o dobândă de 15 % pe lună. În perioada martie-noiembrie 2008, C. i-a achitat inculpatului D. suma de 59.100 lei cu titlu de dobândă și întrucât firma sa a intrat în incapacitate de plată, a încercat să-și vândă unele bunuri pentru a face rost de bani, iar din decembrie 2008 nu a mai făcut vreo plată către inculpatul D. În aceste condiții, inculpatul D. i-a cerut lui C. să-i vândă „formal” casa din Valea lui Mihai, pentru ca din prețul de vânzare să-și rețină datoria, însă denunțătorul nu a fost de acord cu propunerea inculpatului. Ultima discuție purtată între părți a avut loc la 6 ianuarie 2009, când inculpatul D., potrivit susținerilor denunțătorului „i-a spus că este în stare de orice pentru banii lui”.

De asemenea, Curtea a reținut că, în datele de 19 și 20 februarie 2009, inculpatul D. l-a căutat pe C. la domiciliu și negăsindu-l i-a comunicat soacrei acestuia, martora P. „că-i va nenoroci familia dacă nu va restitui împrumutul”. În data de 24 februarie 2009, aflându-se pe teritoriul Ungariei, C. a fost contactat de către inculpații F. și G., care i-au cerut să achite suma de 25.000 euro, pentru stingerea datoriei față de inculpatul D., până la data de 15 martie 2009, iar în caz de neplată, primul dintre inculpați l-a amenințat că „va avea de suferit el și familia lui”.

Având în vedere aceste împrejurări, Curtea a reținut că C., în data de 3 martie 2009, a depus plângere la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea (filele 37 și următoarele din vol. I al dosarului de urmărire penală).

În seara zilei de 22 martie 2009, în jurul orelor 22.30, la locuința lui C. a sosit un grup de nouă persoane care au blocat autoturismul martorului, parcat în fața casei și i-au distrus oglinda retrovizoare, au aprins farurile mașinilor cu care au sosit la fața locului, i-au cerut martorului să iasă din imobil, l-au insultat și l-au amenințat cu incendierea casei dacă nu achită datoria de 25.000 euro. Speriat, C. a anunțat telefonic organele de poliție din Valea lui Mihai, care au sosit la fața locului, restabilind ordinea și conducând grupul celor nouă persoane la sediul poliției.

În desfășurarea evenimentelor, Curtea a notat că, în după-amiaza zilei de 23 martie 2009, inculpatul G. l-a vizitat pe martorul C. la domiciliu, cerându-și scuze pentru scandalul provocat în seara precedentă și explicându-i că scopul descinderii lor a fost acela de a-i crea convingerea inculpatului D. că fac demersuri pentru a-i recupera banii.

În drept, faptele inculpaților au fost încadrate în dispozițiile art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., Curtea constatând că nu este dovedită vinovăția inculpatului cu mijloacele de probă aflate la dosar, probe care au fost analizate de judecătorul fondului.

Referitor la inculpatul D., Curtea a reținut că acesta a fost audiat în fața instanței de fond (filele 61-62 din dosar), ocazie cu care și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 345 - vol. I, 6, 7, 9, 22, 23, 24 - vol. II).

În ceea ce privește acuzația adusă la punctul I din rechizitoriu, inculpatul D. care, în fața procurorului, a refuzat să dea declarații (fila 329-330 - vol. II), la instanța de fond a înțeles să-și susțină nevinovăția, relatând că nu l-a amenințat vreodată pe C., căruia îi împrumutase în 22 iulie 2008, conform contractului de împrumut depus la dosarul cauzei (fila 63 din dosarul instanței), suma de 20.000 lei, pe care acesta nu a înțeles să i-o restituie. Despre cele relatate de inculpat, martorul C. a precizat că suma cerută constituia dobândă, pe care inculpatul nu a acceptat să o insereze în cuprinsul actului (filele 134 verso; 318 - 320 din dosarul instanței). Curtea a reținut că inculpatul a mai arătat că la circa o săptămână după data de 22 iulie 2008, a mai dat cu titlu de împrumut lui C. suma de 60.000 lei pentru a-și rezolva unele probleme pe care le întâmpina societatea pe care o deținea, banii fiind remiși în prezența martorei R. și a martorilor E. și S., aspect confirmat de către aceștia (filele 198, 138, 139 din dosarul instanței; filele 332, 333-334, 341-343, 345, 347 - vol. II din dosarul de urmărire penală), sumă cu privire la care nu s-a încheiat vreun act. Cu privire la cea de-a doua tranșă de bani, inculpatul D. a relatat că C. trebuia să o restituie în 10 zile, iar suma de 20.000 lei, trebuia restituită până la 1 ianuarie 2009.

La interpelarea Curții de Apel dacă îl cunoaște pe inculpatul G., inculpatul D. a răspuns afirmativ precizând însă că nu-i știe pe ceilalți inculpați și că nu a solicitat nimănui să-i acorde sprijin pentru a recupera banii împrumutați lui C.

Referitor la seara zilei de 22 martie 2009, Curtea a reținut precizarea inculpatului D. că întâlnindu-l pe C. la sediul Poliției Valea lui Mihai l-a întrebat când are de gând să-i restituie împrumutul. Cu privire la lucrările efectuate de către C. la locuința sa, inculpatul a declarat că a plătit integral prețul acestora, depunând în acest sens contractul de antrepriză (fila 27 din dosarul instanței).

Totodată, Curtea a reținut referitor la inculpatul G. că, în declarația dată în fața instanței (fila 60), acesta a susținut că-l cunoaște pe inculpatul D. „din vedere”, iar pe inculpatul F. îl știe „foarte bine”, însă nu a fost solicitat să ajute în vederea recuperării banilor de către inculpatul D., precizând că au fost aduși din Ungaria de G. pentru a servi cina la restaurantul acestuia.

De altfel, s-a reținut că inculpatul G. a recunoscut că a organizat în luna februarie a anului 2009 o întâlnire la Debrecen în Ungaria, între C. și inculpatul F., pentru ca aceștia să discute probleme referitoare la vânzarea casei lui C. (în acest sens sunt indicate filele 321-323 din dosarul instanței).

Curtea a mai constatat că, în seara de 22 martie 2009, inculpatul G. împreună cu ceilalți coinculpați au mers la locuința lui C. „pentru a vedea casa” și împreună cu coinculpatul F. au coborât din mașină pentru a discuta cu C., însă acesta din urmă, fără vreun motiv a chemat organele de poliție la fața locului.

Referitor la inculpatul F., Curtea a reținut că acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat, nici inculpatul K. nu a putut fi audiat, fiind prezent la un singur termen de judecată, când a cerut amânarea cauzei pentru a-și pregăti apărarea. Cu privire la inculpații M. și I., Curtea a reținut că aceștia nu au recunoscut comiterea faptei, declarând că, în luna martie 2009, au fost în România, în Valea lui Mihai, însă scopul deplasării lor nu avea vreo legătură cu acuzația adusă, necunoscându-i pe D. și C. și nici dacă cel dintâi i-ar fi acordat celui de-al doilea vreun împrumut.

Cu privire la inculpatul F., Curtea a constatat că acesta nu a putut fi audiat în faza de urmărire penală (fila 50 - vol. I - Dosar nr. x/P/2010), iar motivul pentru care inculpații I., A., K. și M. au precizat că se aflau în Valea lui Mihai era acela că inculpatul G. îi invitase să cineze la restaurantul lui, astfel că, împreună cu martorii H. și L., s-au deplasat cu trei mașini în România și s-au oprit în fața casei lui C. pentru a discuta inculpații G. și F. cu proprietarul imobilului, însă la un moment dat au apărut organele de poliție, care i-au condus la sediul Poliției din Valea lui Mihai, pentru a da declarații.

În sensul că nu-și amintesc ca în fața locuinței lui C. să fi fost gălăgie sau scandal și nici ca cineva să fi spart oglinda mașinii lui C. au fost declarațiile celor patru inculpați cetățeni străini date în faza de urmărire penală (filele 62-290 vol. I din dosarul de urmărire penală), cu toate că din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto 2 și 3 (filele 114 - 115; 117-118  vol. I din dosarul de urmărire penală), a rezultat că oglinda retrovizoare de la mașina lui C. a fost distrusă, aspect relevat și de martorul T. (fila 334 - vol. I din dosarul de urmărire penală).

În plângerea formulată la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, denunțătorul C., a arătat că, în martie 2008, prin intermediul martorului E., a contractat un împrumut de 50.000 lei, cu dobândă de 10 % pe lună, aflând în luna iulie 2008 că banii proveneau de la inculpatul D., care i-a cerut să-i achite în mod direct o dobândă majorată inițial la 12,5 % pe lună, apoi la 15 % pe lună, dobândă plătită până în noiembrie 2008 de C. și întrucât nu a mai putut să-și achite datoria față de inculpat din decembrie 2008, a fost amenințat de inculpatul D., care i-a solicitat să-și vândă casa pentru a face rost de bani, altfel „va avea de suferit el și familia sa”.

Totodată, Curtea a mai reținut din declarația martorului C. că, în data de 24 februarie 2009, la Debrecen în Ungaria, a fost contactat de inculpatul F., care i-a cerut pe un ton imperativ ca până la 15 martie 2009 să-i plătească lui D. suma de 25.000 euro, „dacă nu vrea să aibă probleme el și familia sa” (filele 37-39 - vol. I din dosarul de urmărire penală).

Relevante, din perspectiva primei instanțe au fost declarațiile date de C. în faza de urmărire penală (filele 42-45, 103-104, 272-277, 279-288 - vol. I; 337 - vol. II) și care în completarea denunțului a precizat că, în mai 2008, a început să efectueze lucrări de renovare la casa inculpatului D., pentru care inculpatul a acceptat să plătească o sumă sub valoarea prestației, respectiv 20.000 lei. De asemenea, martorul C. a relatat că a fost căutat în mod repetat și amenințat de către inculpatul D. din momentul în care nu a mai avut posibilitatea să-i plătească, care, la un moment dat i-a spus că „este în stare de orice pentru banii lui”.

Totodată, prin sentința pronunțată, Curtea a mai reținut susținerea lui C. că știe de la inculpatul F. că, în urmă cu câțiva ani, inculpatul D. l-a ajutat „iar acum este rândul lui să-l ajute pe D.” și „ca atare, (C.) nu mai are nicio datorie față de D., în schimb îi datorează (lui) suma de 25.000 euro”, stabilindu-i un termen - 15 martie 2009 - până la care să facă plata, altfel soția și copiii lui „vor avea probleme”. În declarațiile date, C. a menționat și împrejurarea că, în a doua jumătate a lunii februarie, soții D. au fost la locuința sa, găsind acasă doar pe soacra sa, P., căreia i-au comunicat că dacă nu se rambursează împrumutul „vor rezolva toată familia” (fila 275, vol. I).

De asemenea, Curtea a mai avut în vedere și declarația martorului C. care a precizat că, în 23 martie 2009, a fost contactat telefonic de inculpatul G. „care a făcut parte din grupul care în 22 martie 2009 a venit la locuința sa și l-au amenințat că îl bat măr”, cerându-i să-și achite datoria de 25.000 euro față de D. (fila 276, vol. I). Martorul a mai arătat că inculpatul G. a fost solicitat de inculpatul D. „să recupereze suma de 25.000 euro”, iar „după data de 15 martie 2009, stabilită ca termen de rambursare, l-a presat continuu să facă ceva”, astfel că a participat la scandalul din 22 martie 2009. În seara zilei de 22 martie 2009, potrivit susținerilor martorului, inculpatul D. și-a făcut apariția, la sediul organelor de poliție, fiind foarte stresat și i-a cerut să-i arate declarația pentru a vedea ce-a scris, însă el nu i-a permis (fila 276 - vol. I).

S-a mai constatat că, în faza de cercetare judecătorească, martorul C., a declarat că în februarie 2008 (nu în martie cum susținuse anterior), a împrumutat suma de 50.000 lei, prin intermediul martorului E., bani la care a trebuit să plătească dobândă de 10 % pe lună, majorată treptat la 12,5 %, respectiv la 15 % pe lună (filele 133-134, 318 din dosarul instanței). Cu ocazia confruntării cu inculpatul D., realizată de către instanță (filele 318-320), martorul C. a revenit asupra susținerii, menționând că „prima tranșă de bani am primit-o în ianuarie sau februarie 2008”. De asemenea, C. a mai susținut că, în fiecare zi, inculpatul D. îi dădea telefoane ca să-i restituie banii, i-a cerut să-i „pună casa pe numele lui”, apoi l-a amenințat direct că „îl rezolvă” și „nu o să aibă viață, firmă, bani”, amenințări care i-au fost transmise și prin intermediul lui E. (fila 133 verso).

Curtea a reținut că martorul C. a susținut că, în ianuarie 2009, i-a cerut inculpatului G. să-l ajute să-și vândă casa (aspect nerelevat în faza de urmărire penală), precum și faptul că acesta „i-a aranjat o întâlnire pe teritoriul Ungariei cu inculpatul F. ca să discute despre vânzarea casei” (filele 133 verso, 321). Ceea ce a mai arătat martorul C. a fost că, în februarie 2009, a fost contactat telefonic de către inculpatul F., cu care s-a întâlnit în Debrecen, Ungaria, ocazie cu care i s-a spus „din acest moment nu mai are datorie față de persoana din Valea lui Mihai, ci față de el” (filele 133 verso, 134, 319, 321 verso). Mai mult, martorul C. a precizat că, „în intervalul ianuarie-martie tot timpul inculpatul D. venea cu mașina de poliție, stătea în fața casei ca să-l streseze” (fila 319 verso). Referitor la data de 22 martie 2009, martorul a menționat că soția lui a văzut în fața casei staționând trei mașini, iar lângă poartă pe inculpatul F. și când a ieșit el afară grupul din stradă i-a spus că au venit să vadă casa. Referitor la acest episod, s-a observat că martorul a mai arătat că celelalte persoane au ieșit din mașini în momentul în care inculpatul F. a afirmat „uite ce strigă, noi am venit să vedem doar casa” (fila 133 verso).

Potrivit susținerilor martorului C., inculpatul F. a declarat că îl cunoaște pe coinculpatul D. „întrucât acesta l-a ajutat”, fără să îi spună în concret despre ce era vorba (fila 319).

Prima instanță a reținut că, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, martorul C., a susținut că, în 23 martie 2009, a fost contactat telefonic de inculpatul G., după care a venit la el acasă împreună cu martorul U., pentru a-i cere scuze, solicitându-i retragerea plângerii (filele 104, 272-276 - vol. I dosar urmărire penală, 134, 322 din dosarul instanței).

Instanța a constatat că martorul denunțător a revenit asupra depozițiilor anterioare referitoare la inculpatul G., susținând de fiecare dată când a fost audiat în fața instanței că acesta nu i-a cerut niciodată banii pe care îi datora inculpatului D. și nu a știut ce discuții a avut cu inculpatul F., după momentul la care inculpatul G. „le-a aranjat o întâlnire” (filele 133-134). Totodată, martorul, în mod constant, în fața instanței, a susținut că inculpatul G. a vrut să-l ajute să-și vândă casa, oferindu-se să-i caute cumpărători (filele 133 verso, 319, 321) și nu l-a amenințat cu nicio ocazie, amenințări primind numai de la inculpatul F.. Cu toate acestea, cu ocazia confruntării (fila 322), martorul C. a reliefat că nu corespund adevărului susținerile inculpatului G. că „nu i-a[m] spus motivul pentru care F. m-a presat, respectiv faptul că mi-a cerut 25.000 euro, comunicându-mi că i-a achitat datoria inculpatului D.”

De asemenea, instanța a constatat că martorul C., pentru prima dată, în faza de cercetare judecătorească a afirmat că a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 20.000 lei (aspect pe care nu l-a precizat în fața organelor de anchetă, iar soția sa, martora V. a afirmat că soțul ei nu a luat un astfel de împrumut - fila 325 verso), menționând că toate aspectele inserate în cuprinsul contractului sunt reale, însă nu s-a notat că i s-au perceput dobânzi. Prin urmare, instanța a constatat că C. a recunoscut faptul că a primit bani cu titlu de împrumut, cu două ocazii distincte (file 134 verso, 318-320), însă fără vreo justificare plauzibilă, a omis să comunice organelor de urmărire penală acest aspect, cum de altfel, tot în același mod, a revenit asupra depozițiilor anterioare referitoare la presiunile exercitate de inculpatul G. asupra sa.

Instanța a mai notat că a constatat existența unor neconcordanțe între declarațiile martorului C. în faza de urmărire penală și cele din faza de cercetare judecătorească și în ceea ce privește cuantumul împrumutului de 50.000 lei sau 60.000 lei și data acestuia. Cu ocazia confruntării dintre martorul C. și inculpatul D. fiecare și-a menținut poziția anterioară cu privire la acest aspect, respectiv inculpatul D. a susținut că i-a împrumutat martorului 60.000 lei, la sfârșitul lunii iulie 2008, iar martorul C. că a primit 50.000 lei în ianuarie sau februarie 2008 (fila 318).

Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că susținerile inculpaților referitoare la episodul din seara zilei de 22 martie 2009 au fost infirmate de către martorii H. (filele 58-61, 178-182 - vol. I dosar urmărire penală, 286-287 dosarul instanței) și L. (filele 118, 120-124, 259-265 - vol. I dosar urmărire penală, fila 288 dosarul instanței), care au relatat că, în fața locuinței lui C., s-au purtat discuții pe un ton mai ridicat, aceștia dându-și seama că este vorba despre „o dispută între o persoană din interiorul curții și inculpații G. și F.” Potrivit susținerilor celor doi martori, prezenți la fața locului, cei doi inculpați s-au certat cu persoana din curte circa 5-10 minute, până au venit organele de poliție.

De asemenea, Curtea a reținut că susținerile celor doi martori, cetățeni maghiari, se coroborează cu plângerea și depozițiile martorului C. (filele 37, 39, 42-45, 103-104, 272-277 - vol. I, 339 - vol. II dosar urmărire penală, 133, 318-320, 321-232 dosarul instanței), a martorului X. (filele 316-318 - vol. I dosar urmărire penală, fila 153 dosarul instanței), aceștia relatând că, în data de 22 martie 2009, după lăsarea întunericului, în fața casei denunțătorului au apărut trei persoane care strigau, loveau cu piciorul în poartă și îl somau pe C. să iasă afară, după care au sosit polițiștii la fața locului.

De asemenea, Curtea a mai observat că, din planșele foto atașate la procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 118-121 - vol. I dosar urmărire penală), au fost prelevate trei tipuri de urme de încălțăminte din fața locuinței lui C.

Potrivit depoziției martorei V. (filele 278 și urm. - vol. I dosar urmărire penală, fila 325 verso din dosarul instanței), Curtea a reținut că, în fața casei au oprit trei mașini, din care au coborât mai multe persoane, identificându-i pe inculpații F. și G., „care alături de un necunoscut au fost liderii grupului” ce „urlau”. Susținerile martorei în sensul că în fața casei au venit mai multe persoane au fost contrazise în opinia curții de celelalte mijloace de probă, respectiv urmele de încălțăminte prelevate din fața locuinței și declarațiile martorilor sus-menționați.

În raport de cele mai sus arătate, instanța a reținut că, din grupul de persoane ce s-a deplasat la locuința martorului C., doar inculpații F. și G. și încă o persoană rămasă neidentificată au venit în fața porții și au provocat scandalul care l-a determinat pe martorul C. să solicite intervenția organelor de poliție.

Instanța a mai constatat că martora P., soacra denunțătorului, a declarat în faza de urmărire penală (filele 324-326 - vol. I) că știa de împrumutul pe care C. l-a obținut de la inculpatul D., însă aceasta a susținut că întreaga sumă de bani a fost restituită. Totodată, Curtea a mai constatat că martora a arătat că ginerele și fiica sa au fost amenințați în luna martie a anului 2009 de mai multe persoane, aspecte pe care le-a aflat de la martorii X., Z. (filele 327-329 - vol. I dosar urmărire penală) și Y. (fila 152 verso dosarul instanței). În fața instanței (fila 135), martora a revenit asupra depoziției anterioare, precizând că este în grad de rudenie cu inculpatul G., care „este nevinovat” și „nu i-a amenințat familia cu nicio ocazie”.

Curtea a avut în vedere depozițiile martorului Y. care în faza de cercetare judecătorească a declarat că știe de la C. faptul că inculpatul D. l-a amenințat „că va trimite indivizi pentru a-și recupera banii”, iar el, a constatat aproximativ înainte cu o lună de data de 22 martie 2009 că C. era foarte speriat și agitat, precum și cele ale martorului U. care a precizat în declarațiile sale (filele 283-287 - vol. I dosar urmărire penală, fila 136 dosarul instanței) că inculpatul G. este în relații foarte apropiate cu inculpatul F., aspect de altfel necontestat de inculpat și că a asistat la o discuție între inculpatul G. și C., în luna februarie 2009, când acesta din urmă i-a cerut bani cu împrumut sau să-i găsească un cumpărător pentru casă. De asemenea, curtea a mai reținut depoziția martorului care a arătat că, în 23 martie 2009, inculpatul G. a venit la locuința lui C., reproșându-i că l-a reclamant la poliție și cerându-i să-și retragă plângerea, ocazie cu care și-a manifestat și regretul „pentru neplăcerile create”, aspectele fiind confirmate de către C. și de către soția acestuia, martora V. în depozițiile date pe parcursul procesului penal.

De asemenea, curtea a mai menționat depoziția martorului x (filele 314-315 - vol. I dosar urmărire penală) care a susținut că, în seara zilei de 22 martie 2009, a văzut în fața locuinței lui C. trei autoturisme, precum și persoane cu o constituție robustă, pe care organele de poliție le-au condus la sediul Poliției orașului Valea lui Mihai (în acest sens fiind procesul-verbal de constatare - fila 105 - vol. I dosar urmărire penală).

Relevantă din perspectiva curții a fost și depoziția martorului B.B., șeful Poliției Valea lui Mihai, care a susținut în declarațiile date (filele 283-285, 286-287 - vol. I dosar urmărire penală, dosarul instanței) că, la finele lunii februarie 2009, C. a venit la sediul poliției și i-a comunicat că, în Ungaria, la Debrecen, inculpatul F. i-a cerut să-și achite datoria față de inculpatul D., dacă nu vrea să suporte repercusiuni, iar el l-a îndrumat să urmeze căile legale. A mai constatat Curtea că martorul în depoziția dată a arătat că inculpatul D., în seara zilei de 22 martie 2009, la sediul poliției, l-a întrebat pe C. când are de gând să-și plătească datoria, întrucât are și el de achitat credite la bancă. Curtea a mai reținut că martorul a menționat și faptul că, în seara respectivă, la intervenție nu a fost solicitat inculpatul D., întrucât nu era de serviciu (fila 114 - vol. I dosar urmărire penală), însă, în pofida acestui fapt și-a oferit sprijinul în vederea efectuării cercetărilor față de grupul de cetățeni maghiari.

Cu privire la acest aspect, curtea a mai notat că martorul A.A., propus în apărare de către inculpatul D. a relevat că B.B. l-a trimis la locuința lui D. pentru a-l aduce la sediul poliției, ca să-l ajute la anchetă, iar el a executat ordinul, luându-l de acasă pe inculpatul D. și aducându-l la sediul Poliției din Valea lui Mihai (fila 317 dosar instanță).

Referitor la persoana inculpatului D., curtea a reținut că martorul B.B., ca șef al acestuia, a arătat că este „un foarte bun profesionist și are un comportament adecvat în societate”. Cu privire la C., acest martor a precizat că, ulterior datei de 22 martie 2009, a aflat în localitate că are datorii la diverse persoane, susținerile acestuia în opinia curții coroborându-se cu depozițiile martorilor E. (fila 138 dosarul instanței), S. (fila 139 dosarul instanței), Y. (fila 152 dosarul instanței), C.C. (fila 154 dosarul instanței), D.D. (fila 165 dosarul instanței), E.E. (fila 166 dosarul instanței), F.F. (fila 178 dosarul instanței), G.G. (filele 181-182 dosarul instanței) și H.H. (fila 199 dosarul instanței). Unii dintre acești martori, propuși în apărare de către inculpații G. și D., au relevat împrejurarea că C., din cauza datoriilor pe care nu și le-a achitat, a fost nevoit să se mute din Valea lui Mihai în Ungaria. Tot în acest sens, martorul A.A. a arătat că „se zvonea pe la colțuri” că C. are datorii mari, iar ulterior a vorbit personal cu acesta, ocazie cu care C. i-ar fi spus că, în seara de 22 martie 2009, a fost în eroare cu privire la persoanele care au descins la locuința sa, crezând că sunt cămătari (filele 316-317 dosarul instanței).

Prima instanță a reținut că plângerea lui C., care a înțeles să participe în proces în calitate de martor (fila 140 verso dosarul instanței) și declarațiile acestuia se coroborează, în parte, cu declarațiile martorilor sus-menționați.

În mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească martorul denunțător a afirmat că pentru banii primiți de la inculpatul D. trebuia să plătească dobândă, pe care a achitat-o lunar, până în luna decembrie a anului 2008, susțineri care au fost confirmate doar de către soția acestuia, martora V., față de care prima instanță a reținut că are o poziție subiectivă în cauză, aspect necoroborat cu vreun alt mijloc de probă. De altfel, curtea a mai reținut că C. a arătat cu ocazia audierii în fața instanței că i-a dat inculpatului D. personal banii cu titlu de dobândă, nefiind prezente alte persoane și că nu a întocmit vreun înscris cu care să-și poată dovedi susținerile. Mai mult, unii dintre martori, au relevat că denunțătorul a primit cu titlu de împrumut bani de la inculpat fără dobândă (a se vedea în acest sens și depoziția martorului C.C. - fila 154 dosarul instanței). În aceste condiții, instanța a constatat că nu se confirmă susținerile lui C. că inculpatul D. i-a perceput dobânzi cu privire la sumele împrumutate.

Totodată, instanța de fond a reținut că plângerea și declarațiile martorului C. se coroborează în parte și cu înregistrările din 9 decembrie 2008 (filele 55-58 - vol. I), 6 ianuarie 2009 (filele 59-61 - vol. I), 24 februarie 2009 (filele 62-65 - vol. I) realizate de C. cu ajutorul unui receptor telefonic mobil care, potrivit art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen., constituie mijloace de probă.

De altfel, din discuția telefonică purtată de către inculpatul D. cu C., a rezultat că inculpatul i-a cerut pe un ton ferm banii, iar C. a solicitat amânarea plății, comunicându-i că a vorbit cu diverse persoane dispuse să cumpere casa, care însă au amânat pe luna martie sau aprilie efectuarea tranzacției. Din convorbirea avută de E. cu C. la data de 6 ianuarie 2009, a rezultat că lui C. i s-a atras atenția că, dacă nu-i remite datoria inculpatului D. acesta poate „da una-două telefoane și (pe C.) așa [îl] va rezolva că nu (v-a mai) primi de lucru în veci” (fila 60 - vol. I dosar urmărire penală). Același martor i-a comunicat lui C. că pe inculpatul D. „îl costă doar un telefon” ca să îl rezolve și l-a întrebat „de ce (n-a) făcut o hârtie că de-atunci până atunci o să plătească (…) la notar (…)” (fila 61 - vol. I dosar urmărire penală). Cu acea ocazie, C. s-a plâns martorului că inculpatul „vine în fiecare seară la el acasă, cerându-i zilnic banii, deși a plătit datoria, iar ultima dată a vrut să-l omoare” (fila 61 - vol. I dosar urmărire penală).

Din discuțiile purtate de martorul C. cu inculpatul F., la data de 24 februarie 2009, prima instanță a reținut că acesta era interesat dacă martorul a plătit ceva din datoria de 25.000 euro și i-a spus „cu toată lumea să ai pe lumea asta, dar cu mine să n-ai niciodată!” (fila 64 - vol. I dosar urmărire penală), apoi l-a anunțat că dacă achită datoria și-l mai deranjează alte persoane să-i comunice, că „merge [el] afară, la fața locului. Înțelegi?” (fila 64 - vol. I dosar urmărire penală), cerându-i să-i spună în mod expres data la care înțelege să plătească datoria (fila 65 - vol. I dosar urmărire penală). Din discuțiile telefonice ale inculpatului F. cu o femeie, ce au avut loc la data de 23 martie 2009, interceptate ca urmare a autorizării de către Curtea de Apel Oradea (a se vedea Încheierea penală nr. x/S/2009 - fila 69 vol. I dosar urmărire penală), a rezultat că inculpatul F. a venit în România pentru că G. își dă banii la toată lumea”, așa că „a fost musai” să vină la Valea lui Mihai (fila 75 - vol. I dosar urmărire penală), după care a precizat că „a fost treaba lui C., a polițaiului (D.)! (fila 76 - vol. I dosar urmărire penală), motiv pentru care au ajuns la Poliția din Valea lui Mihai (discuția s-a purtat după orele 24.00, când grupul de inculpați plecase din sediul poliției).

Curtea a observat din discuția purtată între C. și F., la data de 22 martie 2009, orele 20.53, că denunțătorul i-a spus interlocutorului că a ajuns poliția în fața casei sale, unde erau G., „strigătorul șef” și F. care, „urlau ca descreierații” că sar gardul și intră în casă, amenințându-l „că îl rezolvă pe el și familia sa”, îi adresau cuvinte triviale (fila 78 - vol. I dosar urmărire penală) și îi cereau să spună când are de gând să „plătească lovelele” (fila 79 - vol. I dosar urmărire penală). Totodată, C., în discuțiile avute cu o altă persoană, i-a comunicat acesteia că acum este bine, întrucât va fi protejat de forțele de ordine, dar „asta e o zi (…) vin și mâine, și poimâine, și-n fiecare zi”, ca să-i dea lui G. și F. cei 25.000 euro.

Curtea a mai reținut din conținutul interceptărilor aflate la dosar că, la data de 23 martie 2009, în jurul orelor 10.53, inculpatul G. l-a contactat telefonic pe C., cerându-i să se întâlnească la casa de lemn, pentru „treaba de ieri” (fila 80 - vol. I dosar urmărire penală), spunându-i totodată „n-ai de ce să-ți fie frică”. După 10 minute de la primul apel telefonic, C. l-a sunat pe inculpatul G. cerându-i să vină la el acasă dacă vrea să se întâlnească (fila 81 - vol. I dosar urmărire penală). Referitor la acest aspect, în fața instanței, martorul C. a relatat că nu a dorit să se ducă la locul de întâlnire stabilit de către inculpatul G., pentru „simplul motiv că n-am știut ce vrea și, de altfel, mi-a fost frică că este la el inculpatul F.” (fila 322). Cei doi s-au întâlnit mai târziu, aspectele discutate fiind inserate în conținutul declarațiilor lui C. și a martorului U. (fila 136).

Curtea a constatat că inculpatul D. i-a pretins martorului denunțător să-i remită sumele de bani pe care i le-a dat cu titlu de împrumut și pentru că martorul C. nu a înțeles să-și achite datoria, a apelat la inculpatul G., care, la rândul său, i-a cerut sprijinul inculpatului F. în vederea recuperării banilor împrumutați.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul D. a cerut de la denunțător suma de 22.000 de euro reprezentând echivalentul celor 80.000 lei împrumutați, iar cei doi, respectiv inculpații G. și F. i-au solicitat denunțătorului suma de 25.000 euro, cu același titlu, solicitare care a avut loc cu ocazia întâlnirii lor la barul x din Debrecen, Ungaria.

În ceea ce privește suma împrumutată de inculpatul D. martorului C., potrivit probatoriului administrat în cauză, a rezultat că, în anul 2008, exista o relație apropiată între inculpatul D. și martorul C., împrejurare ce a reieșit, în opinia Curții, din faptul că inculpatul D. a acceptat cu două ocazii distincte să-l împrumute pe martor cu sume mari de bani, pentru una dintre sume neîntocmind vreun înscris, dar și din faptul că inculpatul D. și-a permis să-i ceară lui C. să întocmească în fals o adeverință din care să rezulte că soția sa era angajată la firma de construcții a denunțătorului, precum și în raport de faptul că inculpatul a acceptat să garanteze rambursarea creditului solicitat de sora denunțătorului, numita V. De asemenea, curtea a apreciat că este de necontestat că inculpatul D., la data scadenței împrumutului - ianuarie 2009, i-a cerut lui C., în repetate rânduri, să-i restituie banii împrumutați (anterior intervenției inculpaților G. și F.), cât și în seara zilei de 22 martie 2009, la sediul Poliției Valea lui Mihai. Prima instanță a reținut că cererile adresate de către inculpatul D. denunțătorului, inclusiv solicitarea ca acesta să-și vândă casa pentru a-i restitui împrumutul, nu sunt de natura unei acțiuni de constrângere efectivă, care să întrunească cerințele unui șantaj sub amenințare.

La dosarul cauzei, instanța a constatat că nu există un minimum de dovadă (directă sau indirectă), martori, înregistrări etc., din care să rezulte că inculpatul D. i-a cerut prin amenințare martorului C. o altă sumă de bani decât cea împrumutată, necuvenită, cu excepția susținerilor denunțătorului și a martorului Y. care însă cunoștea această împrejurare din spusele denunțătorului.

De altfel, s-a reținut că probele administrate în cauză atestă că inculpatul D. se cunoștea cu inculpatul G., însă nu-l cunoștea pe inculpatul F., aspect necontestat de către cei doi și subliniat de altfel și de către martori, mai puțin de către C. care a declarat în faza de cercetare judecătorească că știe de la F. că inculpatul D. l-a ajutat cu o anumită ocazie. Având în vedere că această depoziție este singulară, neconfirmată de celelalte mijloace de probă, instanța nu a putut-o valorifica din punct de vedere probator.

Cu privire la cele întâmplate în data de 22 martie 2009, curtea a reținut cu certitudine prezența celor 5 inculpați - G., F., I., K. și M. la locuința martorului denunțător C., precum și existența anumitor acțiuni care au condus la intervenția poliției, neexistând vreo probă, cu excepția declarației martorului denunțător C. din care să rezulte fără putință de tăgadă că, în acea împrejurare, s-au proferat ori s-au exercitat amenințări pentru ca inculpatului D. să-i fie restituit împrumutul.