ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2008

Asupra

recursului de față,

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 18 ianuarie 2008, a fost

înregistrată plângerea penală formulată de numitul I.P., care solicita să fie

efectuate

cercetări față de magistratul L.C.L.

- judecător la

Judecătoria Deta și A.I. - grefier la aceeași instanță -

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor

persoanelor (art. 246 C. pen.), constând în aceea că,

prin

sentința penală nr. 132 din 13 martie

2002, dată în dosarul nr. 253/

2002 ,

acesta ar fi fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani

și 6 luni

închisoare și că, prin admiterea recursului și urmare a rejudecării cauzei de

un alt magistrat de la aceeași instanță, a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, considerând

că, astfel, i s-a cauzat, cu rea-credință o vătămare.

Prin Ordonanța nr. 42/P/ 2008 din 11 aprilie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza

art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

, neînceperea urmăririi penale față de intimata I.C.L.

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor

persoanelor (art. 246 C. pen.) și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe A.I. în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, județul Timiș.

S-a apreciat că faptă penală imputată

magistratului în legătură cu modul de soluționare a dosarului nr. 253/2002 al

Judecătoriei Deta nu există și că nemulțumirile

legate de conținutul

unor hotărâri judecătorești pot fi valorificate

prin exercitarea căilor legale de atac în fața instanței ierarhic superioare,

cum de altfel s-a

și întâmplat, iar nu prin

plângeri penale împotriva magistraților.

Împotriva sus-menționatei

Ordonanțe, petiționarul a făcut

plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere care a

fost respinsă ca neîntemeiată prin

Rezoluția nr. 515/

II

/2/2008 din

13 mai

2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Nemulțumit,

petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de

judecată, în baza art. 278

1

C. proc.

pen.

Prin sentința penală nr. 149 PI din 26

iunie 2008, Curtea de

Apel Timișoara, secția

penală a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul I.P.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele

premergătoare

efectuate în cauză nu a rezultat că intimata - L.C.L. ar fi săvârșit vreo o

faptă prevăzută de legea penală și că prin astfel de plângeri, "independența

judecătorului poate fi afectată" apreciind că , soluția de neîncepere a

urmării penale dispusă în cauză a fost legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petiționarul I.P. a

declarat, în

termen legal, recursul de

față, solicitând, în esență, casarea hotărârii

recurate și, pe fond, desființarea ordonanței date de Parchetul de

pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, cu finalitatea începerii urmăriri penale,

pentru fapta reclamată, față de intimată.

Recursul nu

este fondat.

Înalta Curte, procedând la examinarea

sentinței atacate în raport cu susținerile petiționarul recurent, cu motivarea

scrisă

depusă la dosar (fila 3), precum și,

din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate

și temeinicie, constată că aceasta este temeinică și legală,

soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.C.L. - confirmată, cu

justificat temei, de prima instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce

nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii reclamate care să poată

fi imputate intimatei.

Împrejurarea că recurentul petiționar

este nemulțumit de

soluția adoptată în cauză

nu poate conduce la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în

plângerea sa.

Interpretarea

și evaluarea probelor administrate este atributul -

stabilit

prin lege - al completului de judecată, iar împotriva unor

hotărâri considerate nelegale și netemeinice

dispozițiile legale prevăd

posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

Cu alte

cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să

exercite

căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli de

judecată, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce

exclude, de plano,

posibilitatea ca

pronunțarea unei hotărâri judecătorești să poată fi

considerată, prin ea

însăși, o infracțiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva

magistraților care au pronunțat o hotărâre judecătorească se pot face plângeri

penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea

ce este inadmisibil.

Față de cele expuse, în cauză

neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și,

pe cale de

consecință, desființarea ordonanței

procurorului, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va

respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționarul I.P.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul petiționar I.P. împotriva sentinței penale nr. 149 PI

din 26

iunie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 noiembrie 2008.