ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2008

Asupra recursului de față, Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 ianuarie 2008, a fost înregistrată plângerea penală formulată de numitul I.P., care solicita să fie efectuate cercetări față de magistratul L.C.L. - judecător la Judecătoria Deta și A.I. - grefier la aceeași instanță - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.), constând în aceea că, prin sentința penală nr. 132 din 13 martie 2002, dată în dosarul nr. 253/ 2002 , acesta ar fi fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și că, prin admiterea recursului și urmare a rejudecării cauzei de un alt magistrat de la aceeași instanță, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, considerând că, astfel, i s-a cauzat, cu rea-credință o vătămare.

Prin Ordonanța nr. 42/P/ 2008 din 11 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. , neînceperea urmăririi penale față de intimata I.C.L. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe A.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, județul Timiș. S-a apreciat că faptă penală imputată magistratului în legătură cu modul de soluționare a dosarului nr. 253/2002 al Judecătoriei Deta nu există și că nemulțumirile legate de conținutul unor hotărâri judecătorești pot fi valorificate prin exercitarea căilor legale de atac în fața instanței ierarhic superioare, cum de altfel s-a și întâmplat, iar nu prin plângeri penale împotriva magistraților.

Împotriva sus-menționatei Ordonanțe, petiționarul a făcut plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 515/ II /2/2008 din 13 mai 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 149 PI din 26 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.P. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata - L.C.L. ar fi săvârșit vreo o faptă prevăzută de legea penală și că prin astfel de plângeri, "independența judecătorului poate fi afectată" apreciind că , soluția de neîncepere a urmării penale dispusă în cauză a fost legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petiționarul I.P. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, în esență, casarea hotărârii recurate și, pe fond, desființarea ordonanței date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu finalitatea începerii urmăriri penale, pentru fapta reclamată, față de intimată. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, procedând la examinarea sentinței atacate în raport cu susținerile petiționarul recurent, cu motivarea scrisă depusă la dosar (fila 3), precum și, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, constată că aceasta este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.C.L. - confirmată, cu justificat temei, de prima instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii reclamate care să poată fi imputate intimatei.

Împrejurarea că recurentul petiționar este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul - stabilit prin lege - al completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli de judecată, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au pronunțat o hotărâre judecătorească se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea ordonanței procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul I.P. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar I.P. împotriva sentinței penale nr. 149 PI din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2008.