ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 1814 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, sesizat prin declinare de competență de Judecătoria Sectorului 5 București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. A respins cererea precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis cererea precizată, formulată de reclamanții B.I. și B.E.

în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 527.764 lei, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în București, sector 4. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este unitate deținătoare și nici autoritate administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001, să răspundă notificării. Tribunalul a mai reținut că imobilul care a făcut obiectul notificării a fost proprietatea reclamanților și a trecut în proprietatea Statului Român în anul 1988, în baza Decretului nr. 223/1974. Prin sentința civilă nr. 332 din 1 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a III a civilă, a obligat pârâtul să soluționeze notificarea, dar pârâtul nu a îndeplinit această obligație până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

A mai reținut tribunalul, că imobilul în litigiu a fost înstrăinat de SC A.V.L. B. în anul 1994, motiv pentru care reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea de circulație a imobilului este de 572.764 lei. Prin decizia nr. 220A din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Municipiul București, prin primar general, împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la restituirea prin echivalent și a constatat că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 572.764 lei și că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale.

Instanța de apel a constatat că raportul de expertiză a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale privind convocarea părților, iar pârâtul nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul de efectuare a expertizei și la cuantumul despăgubirilor. Instanța de apel a mai reținut că pârâtul nu a soluționat notificarea transmisă de reclamanți și că instanța de judecată are aceleași posibilități de acordare a măsurilor reparatorii ca și unitatea notificată. A mai reținut instanța de apel, că nici Legea nr. 10/2001 și nici Legea nr. 247/2005 nu prevăd posibilitatea obligării unității deținătoare la despăgubiri, astfel încât despăgubirilor se vor stabili în condițiile legii speciale. Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenții au arătat că decizia este nelegală sub aspectul modalității de acordare a despăgubirilor și solicită acordarea acestora în lei, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială, permitea acordarea de despăgubiri bănești în situația imobilelor cu destinația de locuință, doar în condițiile art. 24 alin. (2) din Lege. Legea a suferit însă modificări de substanță prin Legea nr. 247/2005, care a abrogat și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, menționat mai sus, astfel încât, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile nu se pot acorda decât în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute în Titlul VII, indiferent de natura și destinația imobilului preluat.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent cuprinse în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, motiv pentru care recursul declarat de reclamanți este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.I. și B.E. împotriva deciziei nr. 220/A din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.