ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10036/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei
constată
următoarele:
Prin
sentința nr. 1814 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a III a
civilă, sesizat prin declinare de competență de Judecătoria Sectorului 5
București, a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a
pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și
Finanțelor.
A respins cererea precizată, formulată în
contradictoriu
cu acest pârât, ca fiind formulată
împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea precizată, formulată de reclamanții
B.I. și B.E. în contradictoriu cu pârâtul
Municipiul București, prin primar general și a
obligat pârâtul
să plătească
reclamanților suma de 527.764 lei, cu titlu de
despăgubiri
pentru imobilul situat în București,
sector
4.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Statul
Român nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este
unitate
deținătoare și nici autoritate administrativă competentă, conform Legii nr.
10/2001, să răspundă notificării.
Tribunalul
a mai reținut că imobilul care a făcut obiectul notificării a fost proprietatea
reclamanților și a
trecut în proprietatea
Statului Român în anul 1988, în baza
Decretului nr. 223/1974.
Prin sentința civilă nr. 332 din 1 aprilie 2005,
Tribunalul
București, secția a III a civilă, a obligat pârâtul să
soluționeze notificarea, dar pârâtul nu a
îndeplinit această
obligație până la data introducerii cererii de
chemare în judecată.
A mai reținut tribunalul, că imobilul în litigiu
a fost
înstrăinat de SC A.V.L.
B. în anul 1994, motiv pentru
care reclamanții au dreptul
la măsuri reparatorii prin
echivalent,
conform art. 18 lit. c) și art. 26 alin. (1) din Legea nr.
10/2001.
Conform
raportului de expertiză efectuat în cauză,
valoarea
de circulație a imobilului este de 572.764 lei.
Prin decizia nr. 220A din 7 aprilie 2009, Curtea
de Apel
București, secția a III a civilă și pentru cauze
cu minori și
de familie, a admis apelul
declarat de Municipiul București,
prin
primar general, împotriva sentinței, pe care a schimbat-o
în parte, în
sensul că a stabilit calitatea de persoană
îndreptățită
a reclamanților la restituirea prin echivalent și a constatat că valoarea de
circulație a imobilului în litigiu este
de 572.764 lei și că despăgubirile urmează a fi acordate în
condițiile
legii speciale.
Instanța
de apel a constatat că raportul de expertiză a
fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale privind convocarea
părților, iar pârâtul nu a formulat obiecțiuni cu
privire la modul de efectuare a expertizei și la
cuantumul
despăgubirilor.
Instanța de apel a mai reținut că pârâtul nu a
soluționat
notificarea
transmisă de reclamanți și că instanța de judecată are aceleași posibilități de
acordare a măsurilor reparatorii ca
și unitatea
notificată.
A mai
reținut instanța de apel, că nici Legea nr.
10/2001
și nici Legea nr. 247/2005 nu prevăd posibilitatea
obligării unității deținătoare la despăgubiri,
astfel încât
despăgubirilor se vor
stabili în condițiile legii speciale.
Î
mpotriva
acestei decizii, în termen legal, au declarat
recurs
reclamanții.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
,
recurenții au arătat că decizia este nelegală
sub aspectul modalității
de acordare a despăgubirilor și
solicită
acordarea acestora în lei, în cuantumul stabilit prin
raportul de
expertiză.
Criticile formulate permit încadrarea recursului
în
dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., dar
nu
sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Legea
nr. 10/2001, în forma sa inițială, permitea
acordarea
de despăgubiri bănești în situația imobilelor cu
destinația de locuință, doar în condițiile art. 24 alin. (2) din
Lege.
Legea a suferit însă modificări de substanță prin
Legea
nr. 247/2005, care a
abrogat și art. 24 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, menționat mai sus, astfel încât, de la
data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile nu se pot acorda
decât în condițiile și cu respectarea
procedurii prevăzute în
Titlul VII, indiferent de natura
și destinația imobilului preluat.
Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă
aplicare a
dispozițiilor
legale privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent cuprinse în
Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, motiv
pentru care recursul declarat de reclamanți este nefondat și, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi
respins ca
atare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I
D E
Respinge recursul declarat de reclamanții B.I.
și B.E. împotriva deciziei nr. 220/A din 7 aprilie 2009 a Curții de
Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 10 decembrie
2009.