ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 2199 din 17 decembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile formulate de judecătorii V.V., C.O. și C.G. și s-a dispus validarea rezultatelor concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor de la curți de apel, tribunale și judecătorii, organizat în perioada 2 octombrie – 15 decembrie 2009, precum și amânarea validării rezultatelor obținute de judecătorii P.A.M. și S.D., până la soluționarea recursurilor formulate împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Recurentul C.G., judecător în cadrul Tribunalului Călărași, s-a înscris și a participat la concurs, candidând pentru funcția de președinte la Tribunalul Călărași, și a obținut media finală 8,03, clasându-se pe poziția a doua.

Împotriva Hotărârii nr. 2199 din 17 decembrie 2009 recurentul C.G. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, solicitând anularea acesteia în parte, cu privire la validarea concursului pentru ocuparea funcției de președinte al Tribunalului Călărași, organizat în perioada octombrie – 15 decembrie 2009. Criticile sale privesc aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, invocându-se neregularități înregistrate în cursul desfășurării probelor scrise, psihologic și management. Totodată, recurentul a invocat și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2), (3) și (5) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 320/2006. În motivarea acestei excepții recurentul a susținut, în esență, că dispozițiile regulamentare amintite sunt nelegale pentru că nu oferă candidaților posibilitatea de a contesta, separat, proba care constă în prezentarea proiectului de management, deși notarea acestuia se bazează „într-o proporție foarte mare pe subiectivismul membrilor comisiei”. Printr-o cerere ulterioară, recurentul a invocat și nulitatea hotărârii atacate ca urmare a nemotivării acesteia în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, completând în acest fel motivele de recurs. Prin întâmpinarea formulată, C.S.M. a cerut, în primul rând, respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2), (3) și (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M.

nr. 320/2006, susținând, în esență, că este vădit nefondată. Referitor la fondul recursului, C.S.M. a susținut, în esență, că actul administrativ atacat este legal, cerând respingerea recursului ca nefondat. 1. Referitor la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2), (3) și (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 320/2006, Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum rezultă din actele cauzei, recurentul a invocat excepția de nelegalitate, fără ca, în conținutul cererii să se refere în vreun mod la dispozițiile legale în raport cu care ar urma să fie verificată legalitatea dispozițiilor art. 15 alin. (2), (3) și (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M.

nr. 320/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii. Or, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, instanța (în fața căreia este invocată excepția de nelegalitate), constatând că de actul administrativ (vizat de excepție) depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și va suspenda cauza (cu judecarea căreia fusese sesizată). Deci, cu alte cuvinte, motivarea încheierii (de către instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate), reprezintă o condiție de admisibilitate a sesizării instanței de contencios administrativ competentă cu soluționarea excepției de nelegalitate.

Or, pentru motivarea încheierii de sesizare, este absolut necesar ca excepția de nelegalitate să fie motivată de autorul ei cel puțin prin indicarea prevederilor legale în raport cu care apreciază ca fiind nelegal actul administrativ vizat de excepție. Astfel, la rândul său, motivarea excepției de nelegalitate de către autorul acesteia reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă, condiție care trebuie verificată de instanța în fața căreia a fost invocată. Astfel fiind, instanța de recurs reține că cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă și, astfel, excepția de nelegalitate invocată, sunt inadmisibile.

2. Referitor la legalitatea Hotărârii nr. 2199 din 17 decembrie 2000 a Plenului C.S.M., a cărei anulare s-a cerut. Prin motivul invocat ulterior, recurentul a susținut că hotărârea atacată este lovită de nulitate nefiind motivată conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce este lipsit de temei. Astfel, prin Hotărârea nr. 2199/2009, Plenul C.S.M., pe de o parte, a validat rezultatele concursului organizat în perioada 2 octombrie – 15 decembrie 2009 pentru numirea în funcții de conducere la Curți de apel, tribunale și judecătorii, iar, pe de altă parte, a respins cererile unor judecători, între care și recurentul, cu privire la rezultatele concursului la care au participat și, totodată, a dispus amânarea validării rezultatelor obținute de alți doi judecători.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile C.S.M., luate în plen sau în secții, se motivează, dar din conținutul considerentelor Hotărârii nr. 2199/2009 rezultă că aceasta conține referiri complete privind susținerile recurentului cu privire la faptele și dispozițiile legale invocate, precum și argumentele avute în vedere pentru soluția de respingere a cererii recurentului, care „a contestat modul de organizare a concursului și rezultatele tuturor probelor, dar, în special, nota obținută la proba privind prezentarea proiectului…”. Astfel fiind, instanța de recurs reține că Hotărârea nr.2199/2009 a fost motivată, în ceea ce privește contestația formulată de recurent, în mod corespunzător cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Prin cererea de recurs formulată inițial, recurentul nu s-a raportat la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304-304 1 C. proc. civ., susținerile sale referindu-se, în esență, la modul în care i-a fost evaluat proiectul de management în raport cu ceilalți doi contracandidați cu care a concurat pentru funcția de președinte la Tribunalul Călărași. Or, evaluarea proiectelor de management constituie o prerogativă a Comisiei de examinare c, care derivă din dreptul de apreciere conferit de lege. De altfel, recurentul, în cadrul susținerilor sale nu a invocat critici de nelegalitate privind organizarea și desfășurarea concursului și nu a invocat încălcarea unor dispoziții legale în baza cărora s-a realizat concursul respectiv.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2), (3) și (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 320/2006. Respinge recursul declarat de C.G. împotriva Hotărârii nr. 2199 din 17 decembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.