ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor la curți de apel, tribunale și judecătorii, desfășurat în perioada 27 septembrie - 14 decembrie 2010 și a respins solicitările formulate în cuprinsul memoriului de către candidatele R.A.I. și S.A. În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că, prin memoriul formulat de petentele R.A.I. și S.A., s-a solicitat invalidarea concursului, întrucât cele două candidate nu au avut acces la o evaluare obiectivă și competentă în cadrul probei constând în susținerea proiectului referitor la exercitarea atribuțiilor specifice de funcției de președinte pentru care au candidat.

În ceea ce privește posibilitatea de contestare a probei constând în susținerea proiectului de management, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că dispozițiile art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că rezultatele susținerii proiectului sunt definitive și nu pot fi contestate.

Referitor la celelalte aspecte invocate în memoriu, Plenul a constatat că din verificarea documentației aferente proiectului rezultă că pentru ambele candidate, toți membrii comisiei de examinare au acordat notele prin punctarea criteriilor prevăzute de art. 15 alin. (2) din regulament, iar pretinsul dezavantaj al candidaților cu funcții de execuție față de candidații care au mai avut funcții de conducere, nu a mai fost invocat de alți candidați, deși autoarele memoriului fac referiri la zece situații de acest fel. Prin aceeași hotărâre, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatul concursului/examenului și a numit judecătorii în funcții de conducere, în termen de 15 zile de la data afișării rezultatelor finale.

2. Recursul exercitat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Împotriva hotărârii nr. 1158 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, R.A.I. a formulat recurs, solicitând anularea în parte a acesteia, cu consecința invalidării concursului pentru ocuparea funcției de președinte al Tribunalului Cluj și obligarea intimatului să organizeze un nou concurs pentru ocuparea acelei funcții de conducere. După o expunere rezumativă a situației de fapt, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii: 2.1.

Încălcarea prevederilor art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora numirea în funcția de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată, în condițiile prevăzute la alin. (1). În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că judecătorul validat în funcția de președinte al Tribunalului Cluj mai exercitase anterior funcția respectivă, timp de 2 mandate, decembrie 2003 – decembrie 2007 și decembrie 2007 – decembrie 2010. A adăugat că problema de drept de a cărei dezlegare depinde analizarea motivului invocat este aceea a aplicabilității limitării numărului de mandate în condițiile în care legea impune această limitare a intrat în vigoare în timpul exercitării, de către candidat, a primului său mandat de președinte al instanței.

În acest sens, a arătat că dobândirea unui mandat anterior intrării în vigoare a noii legi (mandat care nu era epuizat la momentul modificării legii) nu poate reprezenta un drept câștigat sub imperiul reglementărilor anterioare și nu scoate de sub incidența noii legi efectele propriu – zise ale situației juridice prezentate, fără ca prin aceasta să poată fi reținută o încălcare a principiului neretroactivității legii. 2.2. Încălcarea prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, reluate în art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 320/2006, potrivit cărora la constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal, judecători care au urmat cursuri de management.

Textul impune ca la constituirea comisiilor să fie avuți în vedere, în principal, judecătorii cu studii în domeniul managementului, finalizate prin obținerea unui atestat sau diplome emise de o instituție de specialitate, numai prin excepție, din motive obiective, bine justificate, fiind posibilă numirea judecătorilor care nu au astfel de cursuri. 2.3. Încălcarea principiului egalității în fața autorităților publice, prevăzut în art. 16 din Constituție, concretizat, în speță, prin participarea la concurs în condiții egale pentru toți participanții. Sub aspectul enunțat, recurenta a arătat că unul dintre criteriile folosite pentru departajarea candidaților în legătură cu statusul profesional acordă prioritate celor care dețin deja o funcție de conducere în instanța pentru care candidează, conferind un avantaj pentru experiența dobândită în funcția de conducere respectivă.

În opinia recurentei, acest criteriu este afectat de un viciu procedural, constând în aceea că nu este cuprins în Regulamentul de concurs, dar a fost folosit în mod netransparent de comisia de examinare, dând naștere unui dezavantaj pentru candidatul care a fost privat de posibilitatea de a susține în fața comisiei experiența dobândită în calitatea de membru ales, cu activitate permanentă, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, adică la nivelul managementului de vârf. Recurenta a invocat și un viciu de fond, constând în aceea că, dat fiind criteriul suplimentar de departajare menționat, în nici o situație, candidatul care deținea deja o funcție de conducere în instanță nu a putut fi devansat de contracandidatul care deținea doar o funcție de execuție în instanță sau în afara ei.

2.4.Hotărârea recurată este rezultatul excesului de putere al diferențelor structuri administrative din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Raportându-se la definiția legală a excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta a arătat că încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege constă în alcătuirea comisiei de examinare fără să se țină seama de prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320/2006, iar încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești se referă la egalitatea de șanse, prevăzută în art. 16 din Constituție, prin introducerea unor criterii de departajare lipsite de obiectivitate, transparență și imparțialitate.

La termenul din 11 martie 2011, recurenta a depus la dosar o precizare a recursului, prin care, „având în vedere Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 a Curții Constituționale, de declarare a neconstituționalității Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraților aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, a solicitat anularea în parte a hotărârii recurate, invalidarea rezultatelor concursului organizat pentru ocuparea funcției e președinte al Tribunalului Cluj și obligarea intimatului să o valideze pe recurentă în funcția respectivă.

În motivarea cererii precizatoare, recurenta a arătat, în esență, că decizia Curții Constituționale a tranșat problema de principiu a limitării numărului de mandate printr-o lege adoptată în timpul exercitării unui mandat și, pentru identitate de rațiune, soluția de principiu consfințită prin acea decizie se aplică și în cauza de față, unde se pune problema numărului de mandate în funcțiile de conducere din cadrul instanțelor. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 martie 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, arătând că motivul privind încălcarea art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 este inadmisibil, conform art. 294 alin. (1), coroborat cu art. 316 C. proc.

civ., fiind invocat pentru prima dată în fața instanței, iar celelalte motive de recurs sunt nefondate, întrucât Comisiile de examinare au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, procedura de concurs s-a derulat în condițiile legale și regulamentare, nu a existat discriminare între candidați pe criteriul ocupării anterioare a unei funcții de conducere, iar dreptul de apreciere asupra punctajelor acordate este de competența exclusivă a comisiei de examinare, potrivit doctrinei și jurisprudenței naționale și a C.E.D.O., neputând face obiectul controlului judecătoresc.

4. Procedura derulată în recurs Potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, intimatul a depus la dosar, în copie, hotărârea atacată și documentele avute în vedere la adoptarea acesteia: nota, emisă de Direcția Resurse Umane și Organizare, Biroul Concursuri, privind validarea rezultatelor concursului, contestația administrativă formulată de recurentă și de încă o candidată, înregistrată la 13 decembrie 2010, hotărârea nr. 931 din 28 octombrie 2010, de aprobare a componenței comisiilor de examinare și o fișă sintetică privind evoluția carierei profesionale a recurentei și a judecătorului câștigător al concursului pentru funcția de președinte al Tribunalului Cluj, S.S.

Prin încheierea din data de 29 aprilie 2011, la cererea intimatului, în temeiul art. 16 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 – potrivit căruia instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept – a fost introdusă în cauză intimata S.S., titulara funcției de conducere vizate de recurentă.

La data de 9 iunie 2011, recurenta a depus la dosar o cerere de probațiune prin care a solicitat completarea documentației prin care a solicitat completarea documentației avute în vedere la adoptarea hotărârii recurate cu noi înscrisuri, constând în propunerile formulate de Institutul Național al Magistraturii pentru constituirea comisiilor de examinare, lista judecătorilor cu studii de management, catalogul cu punctajele acordate candidaților și dosarul de concurs al intimatei, dar această cerere a fost respinsă prin încheierea din data de 10 iunie 2011, luându-se în considerare documentația pe care Consiliul Superior al Magistraturii a înțeles să o depună la dosar în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, ce urma a fi luată în apreciere în raport cu contextul probator și cu conținutul cererilor și susținerilor deduse judecății.

Totodată, în cadrul probei cu înscrisuri, recurenta a depus la dosar copia sentinței civile nr. 1931 din 28 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și o plângere prealabilă formulată de un grup de judecători ai Tribunalului Cluj împotriva unei hotărâri a colegiului de conducere al instanței, scopul declarat al probei fiind acela de a demonstra neîndeplinirea, de către intimata S.S., a criteriului prevăzut în art. 15 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de concurs, referitor la „comportamentul și comunicarea cu judecătorii …. și transparența actului de conducere”. Intimata S.S. nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Evaluând legalitatea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea specială prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor la curți de apel, tribunale și judecătorii, desfășurat în perioada 27 septembrie - 14 decembrie 2010. Prin aceeași hotărâre s-a dispus „respingerea solicitărilor formulate în cuprinsul memoriului de către candidatele R.A.I.

și S.A., referitoare la invalidarea concursului /examenului”. Acel memoriu al recurentei are natura juridică a unei plângeri administrative prealabile formulate împotriva rezultatelor concursului pentru funcția de președinte al Tribunalului Cluj și a fost întemeiat pe lipsa unui acces efectiv la o evaluare obiectivă și competentă în cadrul probei privind susținerea proiectului referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de președinte, motiv în detalierea căruia au fost criticate, pe de o parte, criteriile de apreciere a candidaților în legătură cu statusul profesional și, pe de altă parte, modul în care a fost stabilită componența comisiilor de examinare. Analizând pe rând motivele invocate în recurs, în raport cu această bază factuală, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004. Potrivit acestei prevederi legale, n umirea judecătorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declarați admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată, în condițiile prevăzute la alin. (1). În speță, recurenta a arătat că intimata S.S., contracandidata sa, a deținut deja două mandate de președinte al Tribunalului Cluj, în perioada decembrie 2003 – decembrie 2007 și decembrie 2007 – decembrie 2010, astfel că nu mai putea candida din nou pentru funcția respectivă.

Acest motiv ce vizează legalitatea candidaturii a fost invocat pentru prima dată prin recursul adresat Înaltei Curți, după finalizarea întregii proceduri de desfășurare a concursului, și a fost dezvoltat prin precizările formulate la data de 9 martie 2011, după pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, de declarare a neconstituționalității Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, privind validarea magistraților aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Este adevărat că, privită in abstracto, problema de drept analizată în decizia Curții Constituționale se poate pune în termeni similari în cauza de față, vizând, după cum susține și recurenta, aplicarea în timp a unei norme juridice noi, care limitează numărul de mandate, în condițiile în care legea care impune această limitare a intrat în vigoare în timpul exercitării, de către candidat, a primului mandat.

Numai că un demers administrativ ori judiciar prin care se afirmă un drept ori un interes legitim este supus unor rigori procedurale, menite să asigure echitatea procedurii și un raport de echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea emitentă are obligația să îl îndeplinească, potrivit competenței prevăzute de lege, și interesele legitime private ce ar putea fi vătămate. De aceea, chiar dacă specificul remediului procesual prevăzut în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu permite aplicarea ca atare a tuturor regulilor statuate în Codul de procedură civilă pentru calea de atac a recursului, Înalta Curte constată întemeiată apărarea intimatului, în sensul inadmisibilității invocării motivului privind nelegalitatea candidaturii pentru prima dată în recurs, după finalizarea concursului și validarea rezultatelor acestuia.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere împrejurarea că, în cadrul procedurii de concurs, depunerea și verificarea legalității candidaturilor sunt reglementate prin norme care asigură cerințele de accesibilitate și transparență, cuprinse în Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, în special art. 6, 7, 11 alin. (1) pct. 1 și 12. Potrivit art. 12 din Regulament: „(1) Cu 10 zile înainte de data desfășurării concursului sau examenului, listele cu candidații care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs sau examen se publică simultan pe paginile de Internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii și se afișează la sediile instanțelor judecătorești.

(2) Candidații respinși în urma verificării pot formula contestații în termen de 24 de ore de la afișarea listelor, la Consiliul Superior al Magistraturii. Contestațiile vor fi soluționate de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 3 zile prin hotărâre care se comunică de îndată contestatarului. (3) Hotărârea secției pentru judecători poate fi atacată la Plen în termen de 48 de ore de ia comunicare. Plenul se pronunță în termen de 3 zile de la primirea contestației prin hotărâre care se comunică de îndată contestatarului (4) După pronunțarea hotărârii Plenului, se întocmește lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs sau examen, listă care se aduce la cunoștință publică prin modalitățile prevăzute la alin. (1)”.

Deși interpretarea literală a acestor prevederi regulamentare ar putea conduce la concluzia că numai respingerea unei candidaturi poate fi contestată pe cale administrativă, nu există nici un argument pentru care o candidatură admisă într-un mod nelegal să nu poată fi contestată, la rândul său, în aceleași condiții.

De altfel, în practica administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui membru a fost și recurenta, au fost identificate situații în care au fost admise contestații exercitate împotriva admiterii candidaturilor la concursuri de promovare în funcții de execuție, pentru neîndeplinirea unor condiții de participare la concurs – e.g., hotărârea nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost admisă o contestație și a fost revocată în parte hotărârea privind verificarea îndeplinirii condițiilor legale de participare la concursul de promovare în funcții de execuție din 9 mai 2010. Pentru argumente de analogie a legii, raționamentul avut în vedere în cazul menționat este aplicabil și în cauza de față, întrucât prevederile art. 12 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, citate mai sus, sunt similare prevederilor art. 15 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006. Or, așa cum s-a arătat anterior, singurele motive invocate prin plângerea administrativă și analizate prin hotărârea recurată au vizat desfășurarea propriu-zisă a concursului,

nicidecum etapa anterioară a verificării legalității candidaturilor. Prin urmare, susținerile recurentei, potrivit cărora recursul exercitat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 era prima cale prin intermediul căreia ar fi putut invoca nelegalitatea candidatului sunt lipsite de fundament. 1.2. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. Norma menționată, preluată și în art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 320/2006, prevede următoarele: „Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, și este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 judecători de la curțile de apel și 3 specialiști în management și organizare instituțională.

La constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management". Înalta Curte reține că în speță nu au fost relevate elemente care să configureze o situație de răsturnare a prezumției de legalitate de care beneficiază actul administrativ supus evaluării, pentru că recurenta a formulat o critică în termeni generali, fără a o concretiza prin argumente apte să conducă la concluzia că la numirea membrilor comisiilor de examinare au fost ignorate prevederile citate, în sensul că nu au fost avuți în vedere, în principal, judecători care au urmat cursuri de management și care și-au exprimat în scris consimțământul de a fi desemnați în comisii, conform art. 9 alin. (3) din Regulament.

Este de menționat, de asemenea, că formularea potrivit căreia „vor fi avuți în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management”, lasă la dispoziția Consiliului Superior al Magistraturii o marjă de apreciere ale cărei limite nu s-a demonstrat că ar fi fost încălcate în cazul particular supus evaluării. 1.3. Cu privire la încălcarea principiului egalității în drepturi Subsumat acestei critici, recurenta a invocat existența unei discriminări în raport cu candidații care ocupau deja o funcție de conducere în instanțe, sugerând că această situație ar fi constituit, în sine, un criteriu suplimentar, reținut și aplicat în mod netransparent.

Niciunul dintre elementele cauzei nu permite însă identificarea unui tratament discriminatoriu în sensul menționat, iar punctajele acordate de membrii consiliului la probele susținute conform prevederilor art. 5 din Regulament, prin intermediul căruia se verifică aptitudinile privind exercitarea funcțiilor specifice funcției de conducere – managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistența la stres - nu pot face obiectul cenzurii judiciare. Potrivit doctrinei și practicii constante în materie, aspectele privind conținutul subiectelor de concurs, baremele de notare, punctajele rezultate în urma susținerii probelor ori soluțiile date contestațiilor la bareme ori la punctaj, toate vizând verificarea unor aptitudini, însușiri ori calități profesionale pentru accederea într-o profesie sau ocuparea unui post, nu pot fi supuse controlului instanței.

Această soluție este conformă și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis că evaluarea cunoștințelor și a experienței profesionale sunt elemente similare unui examen de tip școlar sau universitar și se îndepărtează atât de mult de la sarcina normală a judecătorului, încât garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție nu ar putea viza litigii în această materie (Cazul Van Marle și alții c. Olandei, hotărârea din 26 iunie 1986, cazul San Juan c. Franței, hotărârea din 28 februarie 2002). 1.4. Cu privire la excesul de putere în activitatea C.S.M. Excesul de putere este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea dreptului și libertăților cetățenilor.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță – interesul public al bunei funcționări a justiției). Analizând în concret argumentele invocate de recurentă în demonstrarea excesului de putere, Înalta Curte consideră că acestea se suprapun, în realitate, motivelor de nelegalitate privind alcătuirea comisiilor de examinare și nerespectarea egalității în drepturi în fața autorităților publice, examinate deja la pct. II.1.2 și II.1.3.

în cuprinsul deciziei, astfel că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat. Atât hotărârea nr. 931 din 28 octombrie 2010, prin care a fost aprobată componența comisiilor de concurs, cât și hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, prin care au fost validate rezultatele concursului, respectă limitele și scopul prevederilor legale în temeiul cărora au fost adoptate și cuprind o motivare amplă și adecvată a măsurilor dispuse, neexistând elemente pe baza cărora să poată și reținută o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptat Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A.I. împotriva Hotărârii nr. 1158 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.