Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 332/2010

HOTĂRÂRE
29.01.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 332/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea petentului A.C.A. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 1889/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că petentul a adresat plângere penală împotriva medicilor M.M. și V.D. din cadrul Spitalului Penitenciar Rahova, învinovățindu-i că au comis infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu prev. de art. 246 și art. 249 din C. pen. În motivarea plângerii petentul a afirmat că în perioada 2 aprilie 2007 – 10 mai 2007 s-a prezentat pentru internare în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale la Spitalul Penitenciar Rahova, unde i-a fost refuzată internarea de către cei 2 medici militari, cu gradul de comisari.

S-a stabilit că deținutul A.C.A. s-a prezentat la 30 aprilie 2007 la Camera de Gardă a spitalului și la examenul radiologic s-a evidențiat că are corpi străini metalici, fără afectarea pulmonară. S-a apreciat că nu necesită internare de urgență. Același lucru s-a întâmplat la data de 10 mai 2007 și la data de 2 aprilie 2007. Față de această situație, Curtea de Apel București a apreciat că rezoluția de neurmărire penală nr. 1889/P/2008 este legală și temeinică, întrucât faptele medicilor de a nu-l interna, de urgență, pe petent nu întrunesc elementele unei infracțiuni. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul. Recursul petentului, care cere desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, nu este fondat.

Petentul nu contestă starea de fapt reținută în rezoluție, respectiv aceea că prezintă corpi străini metalici pe care și i-a introdus voluntar în corp. Pe de altă parte, nu există nici o dovadă că această stare de fapt voluntară este o urgență medicală care ar necesita internarea petentului. Așa fiind, hotărârea atacată este legală și temeinică. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. Curtea va respinge recursul, ca nefondat, și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.C.A. împotriva sentinței penale nr. 304 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2008
. Totodată, prima instanță nu a analizat corect plângerea sa, dorind să absolve de vină cadrele medicale de la Penitenciarul Rahova, care nu i-au acordat îngrijirile medicale, întrucât personalul nu era prezent. Față de cele menționate, rec
ÎCCJ 2008-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1878/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a trimis plânge
ÎCCJ 2009-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 12 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin.
ÎCCJ 2009-01-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 91/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 21 august 2008, și trimisă la această instanță, petentul A.M.A. a
ÎCCJ 2009-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 146 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus respingerea ca nefondată, în baza art. 278 1 ali
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă