ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 217 de la 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1011/2008, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.G. împotriva rezoluției nr. 235/p/2007 din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a menținut această rezoluție. A fost obligat petentul la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariul apărător oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la 8 mai 2008, petentul V.G.

a atacat soluția dată prin rezoluția nr. 235/p/2007 din 13 martie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. și agentul principal B.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246, 247, 249 și art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În plângerea formulată, petentul V.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a conducerii Spitalului Penitenciar Rahova, a medicului de gardă și a asistentei medicale din 14 decembrie 2006 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246, 247, 249 și 267 C. pen., arătând că la 14 decembrie 2006, în jurul orelor 10,00, aflându-se în refuz de hrană a fost consultat de medicul I.C., care a dispus trimiterea condamnatului pentru măsurarea glicemiei la Spitalul Penitenciar Rahova, întrucât acesta acuza cefalee și stare de somnolență.

S-a reținut că numitul V.G. însoțit de agentul șef adjunct C.F., a fost condus la Spitalul Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde, așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, de serviciu era medicul chirurg V.D.M. care nu a procedat la consultarea sus-numitului, întrucât nu prezenta un diagnostic care să presupună un consult de către un specialist în chirurgie generală. Întrucât agentul șef adjunct C.F., care îl însoțea pe numitul V.G. a aflat de la ofițerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical, inclusiv asistența medicală B.C. nu se afla momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul aceleiași instituții, numitul V.G. a fost condus la camera de deținere, iar în jurul orei 12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C., fișa medicală, așteptând la rând după ceilalți deținuți aflați pentru probleme similare.

După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului șef adjunct C.F. că nu mai dorește să aștepte și nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuză starea de leșin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană și că dorește să fie însoțit la camera de deținere. Parchetul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că nu pot fi reținut în sarcina agentului principal B.C. infracțiunile prevăzute de art. 246, 247, 249 și 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul laturii subiective. S-a constatat, de asemenea, că nu pot fi reținute în sarcina comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar șef M.R.A.

și a directorului medical, comisar E.G.A., infracțiunile prevăzute de art. 246, 247, 249 și 267 C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective. Prin rezoluția din 22 aprilie 2008 pronunțată în dosarul 625/N/2/2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul V.G. împotriva soluției emise la 13 martie 2008 în dosarul 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva rezoluției parchetului, petentul condamnat a formulat plângere întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen. Prima instanță, analizând plângerea formulată, a constatat că este nefondată.

Așa cum s-a reținut în rezoluție, condamnatul a fost transferat de la locul de detenție la Spitalul Penitenciar Rahova. Aici personalul medical, respectiv asistența medicală B.C. nu se afla la cabinetul medical, întrucât participa în cadrul aceleiași instituții la un curs. Personalul medical a fost însă anunțat și s-a prezentat la cabinetul medical pentru a-l consulta pe condamnat. Petentul condamnat observând însă că personalul de specialitate nu se află în cabinet a solicitat să fie dus la locul de detenție, întrucât nu dorea să mai aștepte. Condamnatul a invocat faptul că se afla într-o stare de urgență determinată de faptul că era în refuz de hrană. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că petentul condamnat nu s-a aflat în acea perioadă în situația „refuzului de hrană” legalizat conform Legii nr. 275/2006.

Cu toate acestea, personalul medical de la locul de detenție a luat toate măsurile necesare pentru sănătatea petentului, în sensul că la declarația orală a acestuia că se află în refuz de hrană a dispus transferarea la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a i se măsura glicemia deși acesta avea o stare generală bună. Faptul că la Spitalul Penitenciar Rahova, personalul de specialitate nu se afla în cabinetul medical la momentul sosirii deținutului nu poate constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu sau supunerea la rele tratamente, întrucât personalul medical se afla în sediul instituției, la o perfecționare profesională, iar condamnatul nu a suferit niciun prejudiciu.

în momentul în care a fost înștiințată asistenta medicală B.C. s-a prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deținut, ca atare nu i se poate imputa vreo neîndeplinire a sarcinilor de serviciu. Faptul că petentul condamnat a solicitat să fie dus la locul de detenție, refuzând consultul nu poate fi imputat cadrelor medicale, ca o lipsă de diligentă privind sănătatea acestuia. Mai mult, infracțiunile pentru care s-a formulat plângere sunt infracțiuni de rezultat și de pericol și ca atare motivarea petentului că sănătatea și viața i-au fost puse în pericol nu este de natură a conduce la constatare existenței acestor infracțiuni, nefiind îndeplinite elementele ce țin de latura obiectivă (urmarea imediată).

De aceea, curtea de apel a constatat că soluția pronunțată de parchet este legală și temeinică, motiv pentru care a menținut dispozițiile rezoluției și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe petentul condamnat la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul V.G., fără a arăta inițial motivele de recurs, precizând în scris că le va arăta, după ce va primi motivarea sentinței, solicitând ca hotărârea primei instanțe să-i fie trimisă. Înalta Curte, cu adresa nr. 4/ B din n24 noiembrie 2008, a trimis prin fax, recurentului petiționar V.G., aflat la Penitenciarul Rahova, copia sentinței nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 2767/2/2008, atât adresa, fotocopia hotărârii, cât și dovada comunicării, aflându-se la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei, au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiționar V.G., după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 35180 la 25 noiembrie 2008, aflate împreună cu plicul, la filele 18-19 dosarul Înaltei Curți. În motivele scrise, recurentul petiționar V.G. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 2, 10, 18 C. proc. pen. , arătând că judecătorii Curții de Apel București nu au fost legali sesizați prin rezoluția nr. 235/P/2007 din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, că nu este adevărat că agentul șef adjunct C.F. ar fi înmânat fișa sa medicală la ora 12,00 asistenței medicale, deoarece abia la ora 12,40 a ieșit de pe secția lila P.N.T.

Rahova cu deplasare spre Spitalul P.N.T. Rahova, iar consultarea fișei medicale se efectua doar în prezența sa, or, la ora 12,00, el era în camera sa de detenție. Această situație o dovedește cu fila X a dosarului de urmărire penală, respectiv cu lista de intrări-ieșiri în P.N.T. Rahova, așa încât asupra acestui aspect esențial instanța de fond nu s-a pronunțat, iar el Ie-a invocat în ședința de judecată. Recurentul petiționar a mai menționat că faptul că prima instanță a considerat că nu ar fi suferit nici un prejudiciu prin deplasarea sa de două ori la Spitalul Penitenciarului Rahova, respectiv la ora 9,50 și la ora 12,40 potrivit fișei de intrări-ieșiri a Penitenciarului Rahova, fila X din dosar este neadevărat, deoarece a suferit un prejudiciu, nu a primit asistența medicală garantată prin art. 50 din Legea nr. 275/2006, iar neasigurarea acestui drept al său este o cauză directă de prejudiciu.

De asemenea, recurentul a mai arătat că neacordarea asistenței medicale potrivit art. 50 din Legea nr. 275/2006 a dus la stoparea protestului său legal, declarat și materializat prin refuzul de hrană, ca protest, constatat de către penitenciar, respectiv I.C., așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, iar instanța de fond nu a analizat corect această situație.

Astfel, recurentul apreciază că parchetul și judecătorul din primă instanță au avut o singură dorință, de a absolvi de vină cadrele Spitalului Penitenciarului Rahova de infracțiunile imputate art. 246, 247, 249 și 267 C. pen., împrejurarea că a fost de două ori la Spitalul Rahova, pentru a primi îngrijiri medicale garantate de Legea nr. 275/2006 și de două ori nu Ie-a primit, iar explicațiile că directorul spitalului a considerat că poate să trimită la curs de calificare personalul de la camera de gardă, lăsând-o fără nici un personal, este o sfidare directă a Legii nr. 46/2003, considerând ca fiind îndeplinite în totalitate condițiile cazurilor de casare invocat, hotărârea pronunțată că este nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel București, în temeiul art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen., sau după caz a se dispune rejudecarea cauzei și în temeiul art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre începerea, continuarea urmăririi penale împotriva personalului Spitalului Penitenciarului Rahova sub aspectul infracțiunilor imputate. La termenul de astăzi, recurentul petiționar a arătat, ca o chestiune prealabilă, că dorește să i se comunice notele grefierului, conform dispozițiilor art. 304 C. proc. pen. Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 2, 10 și 18 C. proc. pen., arătând, în susținerea acestora, că instanța de fond nu a fost legal sesizată prin rezoluția nr. 235/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât nu este real faptul că agentul șef E.G.

ar fi înmânat la ora 12,00 fișa consultației, dat fiind că la acea oră se afla în detenție, în dovedirea acestei susțineri, invocând lista de ieșiri-intrări a Penitenciarului Rahova, aflată la dosarul de urmărire penală. Or, asupra acestei apărări, instanța de fond nu s-a pronunțat, deși a invocat-o în ședință publică. În al doilea rând, instanța de fond a apreciat greșit că nu a suferit niciun prejudiciu prin neprimirea asistenței medicale între orele 9,50 și 12,45, care l-a determinat și la refuzul de hrană și în acest fel, instanța a încălcat dispozițiile legale, întrucât apărările sale nu au fost înlăturate motivat. Totodată, prima instanță nu a analizat corect plângerea sa, dorind să absolve de vină cadrele medicale de la Penitenciarul Rahova, care nu i-au acordat îngrijirile medicale, întrucât personalul nu era prezent.

Față de cele menționate, recurentul petiționar a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel București, care să se pronunțe asupra tuturor motivelor și cererilor formulate sau, în rejudecarea cauzei, a se dispune trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru începerea sau continuarea urmăririi penale pentru infracțiunile imputate. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de petiționar, precum și poziția recurentului petiționar, în replică au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar V.G.

împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 10, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.G. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de comisarul șef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M.

și agentul principal B.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. , art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Așa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile formulate de petiționar, în raport cu persoanele și faptele pretins a fi săvârșite de către aceștia, constatându-se că, la data de 18 decembrie 2006, numitul V.G. a adresat Curții de Apel București o plângere penală împotriva funcționarilor Spitalului Penitenciarului Rahova, pentru faptul că la 14 decembrie 2006 medicul de gardă și asistenta medicală nu se aflau la serviciu, iar când au revenit, în jurul orei 13,30, au refuzat să-i acorde îngrijiri medicale.

În cuprinsul plângerii numitul V.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a conducerii Spitalului Penitenciarului Rahova, a medicului de gardă și a asistenței medicale din ziua de 14 decembrie 2006 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen. Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel București a hotărât trimiterea plângerii formulată de numitul V.G. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen. Procurorul a reținut că, în fapt, la data de 14 decembrie 2006, în jurul orei 10,00, numitul V.G., deținut în cadrul Penitenciarului București Rahova, întrucât a afirmat că se află în refuz de hrană a fost consultat de medicul I.C.

Cu această ocazie medicul a constatat că tensiunea arterială și pulsul erau în limitele normale, starea generală era bună, afebril, însă, întrucât acuza cefalee, stare de somnolență și vertij, a fost trimis la Spitalul Penitenciarului Rahova pentru măsurarea glicemiei. Numitul V.G., însoțit de agentul șef adjunct C.F., a fost condus la Spitalul Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, de serviciu era medicul chirurg V.D.M. și care nu a procedat la consultarea sus-numitului, întrucât nu prezenta un diagnostic care să presupună un consult de către un specialist în chirurgie generală. Întrucât agentul șef adjunct C.F., care îl însoțea pe numitul V.G., a aflat de la ofițerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical, inclusiv asistenta medicală B.C.

nu se afla momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul aceleiași instituții, numitul V.G. a fost condus la camera de deținere, iar în jurul orei 12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C. fișa medicală, așteptând la rând după ceilalți deținuți aflați pentru probleme similare După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului șef adjunct C.F. că nu mai dorește să aștepte și nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuza starea de leșin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană și că dorește să fie însoțit la camera de deținere. Procurorul, examinând actele și lucrările dosarului a constatat că nu pot fi reținute în sarcina agentului principal B.C. infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen.

și art. 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul laturii subiective [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)]. Totodată a constatat, de asemenea, că nu pot fi reținute în sarcina comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar șef M.R.A. și a directorului medical, comisar E.G.A. infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)]. În raport cu cele reținute, procurorul, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 209 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef M.R.A., comisarul E.G.A. , comisarul V.D.M. și agentul principal B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comunicarea părților a unui exemplar al rezoluției nr. 235/P/2007 din 13 martie 2008, iar cheltuielile judiciare în sumă de 50 RON au rămas în sarcina statului. Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.R.A., E.G.A., V.D.M., B.C.

pentru faptele pretins a fi comise și menționate mai sus au fost dispuse de către procuror pe baza numeroaselor acte premergătoare efectuate în cauză, respectiv declarația olografă a intimatului V.D.M., fotocopiile fișelor medicale și a buletinelor de analize medicale ale petiționarului, declarația olografă a petiționarului V.G., declarația olografă a numitului C.F., declarația olografă a intimatei B.C., declarația olografă a numitei l.C.C., fotocopia listei de intrări-ieșiri din Penitenciarul Rahova, fotocopia deciziei zilnice pe unitate cu nr. 240 din 4 decembrie 2006 a Directorului Penitenciarului - Spital București Rahova din A.N.P., Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.R.A., E.G.A., V.D.M. și B.C. au fost menținute, prin rezoluția din 22 aprilie 2008 în lucrarea cu nr. 625/II/2/2008, dată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza dispozițiilor art. 275 și art. 278 C. proc. pen., prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiționarul V.G. împotriva soluției emise la data de 13 martie 2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare, analizând, criticile formulate de petiționar în raport cu soluția dispusă de procuror cu privire la intimații M.R.A.

, E.G.A., V.D.M., B.C., reținând că deși, petiționarul nu se afla în situația „refuzului de hrană” așa cum este prevăzută de Legea nr. 275/2006, personalul medical de la locul de detenție a luat toate măsurile necesare pentru sănătatea petentului, dispunând transferarea la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a i se măsura glicemia, în condițiile în care acesta avea o stare generală bună. De asemenea, prima instanță a examinat împrejurarea referitoare la lipsa personalului de specialitate da la cabinetul medical la momentul sosirii petiționarului, aflat în stare de deținere, personal, care, însă se afla în sediul instituției la o perfecționare profesională, iar la momentul înștiințării intimata B.C.

s-a prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deținut, precum și poziția adoptată de petiționar, respectiv de a fi dus la locul de detenție, refuzând consultul, neputându-se imputa vreo neîndeplinire a sarcinilor de serviciu sau ca o lipsă de diligentă privind sănătatea petiționarului, constatând că acestea nu pot constitui infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu sau supunerea la rele tratamente, dar și cu felul acestora în funcție de rezultatul unor asemenea infracțiuni. Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor dosarului parchetului, în raport cu motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiționar, aflate la dosarul Înaltei Curți și susținute și oral, în dezbateri, constată că soluția dispusă de prima instanță, prin hotărârea pronunțată, în sensul respingerii, ca nefondată a plângerii petiționarului V.G.

este legală și temeinică, în mod corect, fiind menținută rezoluția dată de procuror la 13 martie 2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind soluția de neîncepere a urmăririi penale față de comisarul șef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. și agentul principal B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Astfel, în ceea ce privește critica recurentului petiționar cu privire la greșita sesizare a instanței, în raport cu inadvertențele referitoare la consemnarea orelor din declarația numitului C.F. și lista de intrări-ieșiri de la locul de deținere, prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 2 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aspectele arătate nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, deoarece acesta se referă la modurile de sesizare ale instanței, respectiv la sesizarea primară, prin rechizitoriu sau plângerea persoanei vătămate în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., la sesizarea suplimentară, în cazul extinderii, fie a acțiunii penale pentru alte acte materiale, fie extinderea procesului penale pentru alte fapte ori cu privire la alte persoane, sesizarea derivată sau strămutarea cauzei penale, care nu se regăsesc în contextul concret al cauzei de față. De asemenea, criticile recurentului petiționar nu pot fi analizate nici prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., care vizează ipotezele când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, deoarece condițiile evidențiate vizează fapte ale inculpatului, probe administrate ori cereri esențiale pentru părți, condiții ce sunt caracteristice procesului penal, respectiv după începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, dobândirea calităților procesuale, trimiterea în judecată, judecarea cauzei. Or, în contextul concret al cauzei, obiectul recursului îl constituie sentința pronunțată de prima instanță prin care a fost soluționată plângerea petiționarului V.G., întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., care privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații arătați și pentru infracțiunile menționate, aceasta fiind o procedură specială prin care se realizează un control judiciar asupra unei soluții de neurmărire penală, nefiind declanșat un proces penal și ale cărei reguli procedurale au fost expres prevăzute de legiuitor în cadrul normei mai sus precizate. Totodată, criticile formulate de recurentul petiționar nu pot fi examinate nici prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., care se referă la comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, întrucât așa cum rezultă din modul de reglementare al normei arătate, prin soluțiile evidențiate de achitare sau de condamnare, dispozițiile se referă la un proces penal care se finalizează printr-o astfel de soluție.

Or, obiectul concret al cauzei vizează modul de soluționare a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., respectiv a soluției de respingere a plângerii împotriva unei rezoluții prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și nu soluția prevăzută la art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., care ar putea atrage examinarea unui asemenea caz de casare în calea de atac exercitată, situație care nu se regăsește în cauză. Înalta Curte, însă, va analiza criticile recurentului petiționar, în raport cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., care stipulează că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385 9 , iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.” Astfel, în declarația dată, numita l.C.C.

a arătat că „Cu referire la data de 14 decembrie 2006, precizez că l-am consultat pe deținutul V.G. și, după cum rezultă din registrul de consultări și tratamente al secției a lll-a de detenție, era în evidență cu diagnosticul: Afirmativ refuz de hrană protestat (nelegalizat) de 7 zile. în urma consultului am constatat că tensiunea arterială și pulsul erau în limite normale, starea generală era bună, afebril, inerentă halenă cetonică, cefalee, stare de somnolență, vertij și, motiv pentru care se trimite la consult la Sp. Rahova. Declar că deținutul V.G. era însoțit de supraveghetor al secției a lll-a de detenție. Nu cunosc numele și gradul profesional al acestuia. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu deținutul în acea zi, respectiv 14 decembrie 2006, după orele 10,00.

Am pus la dispoziția organelor de cercetare copii de pe registrul de consultație și tratamente al secției a lll-a de detenție, cu referire la data de 14 decembrie 2006, privind pe deținutul V.G., … și, de asemenea, arăt că urmare a refuzului de hrană declarat verbal de către deținutul V.G. din 15 februarie 2007, am dispus acordarea de asistență medicală și recoltarea glicemiei la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru care anexez alăturat copia de pe buletinul de glicemie. Declar că ambele declarații de refuz de hrană făcute verbal de deținutul V.G., în data de 14 decembrie 2006 și 15 februarie 2007 nu au fost legalizate de acesta, așa cum rezultă din prevederile Legii nr. 275/2006 privind registrul de executare a pedepselor și măsurile de arestare dispuse de organele judiciare.

Cu toate acestea a primit asistența medicală în penitenciar, conform codului deontologic al profesiei de medic, pe care o exercit.” În declarația dată, numitul C.F. a menționat că „în data de 14 decembrie 2006 am intrat de serviciul, la orele 7,00, în cadrul secției a lll-a, în jurul orelor 9,0, în acea zi l-am însoțit pe deținutul V.G. la cabinetul medical al Penitenciarului Rahova deoarece afirma că se află în refuz de hrană și solicita asistență medicală. De gardă se afla d-na dr. I.C. care l-a consultat pe deținutul V.G. cu privire la starea de sănătate și întrucât acesta a solicitat să i să facă un test de glicemie doamna dr. I.C. a dispus trimiterea acestuia la Spitalul Penitenciar Rahova pentru efectuarea testului.

Deținutul V.G. a fost însoțit de mine la camera de gardă a Spitalului Penitenciar Rahova. Cred că era în jurul orelor 10,00. Declara că la Postul de Control al Spitalului Penitenciar Rahova am fost informat de către ofițerul de serviciu că până la orele 12,00 tot personalul medical se află la un curs de specialitate. După ce am stabilit acest lucru l-am însoțit pe deținut la camera de deținere, urmând să fie adus după ora 12.00. Am revenit în aceeași zi la orele 12,00 la Spitalul Penitenciar Rahova, însoțindu-l pe deținutul V.G. și am observat cum la camera de gardă se aflau în așteptarea consultului medical și alți deținuți. Nu țin minte intervalul de timp care a trecut de la orele 12,00, însă la un moment dat am văzut asistenta medicală, sosind la camera de gardă.

Nu țin minte dacă era însoțită de alt cadru medical sau altă persoană, Cred că era în jurul orelor 13,00. Am înmânat asistentei medicale al cărei nume nu îl cunosc fișa medicală a deținutului V.G., urmând să așteptăm la rând consultul celorlalți deținuți aflați înaintea noastră pentru probleme medicale similare. După circa 10 minute V.G. m-a anunțat că numai așteaptă să-i vină rândul pentru consult și dorește să fie însoțit la camera de deținere, lucru pe care l-am și făcut. Declar că la acea dată V.G. executa pedeapsa într-o cameră de deținere, împreună cu alți deținuți, nu într-o încăpere specială amenajată pentru deținuții aflați în refuz de hrană, conform prevederilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.

Menționez că după ce l-am însoțit la camera de deținere al Secției a III-a al Penitenciarului Rahova deținutul V.G. nu a mai solicitat să fie consultat medical în acea zi. Fiind întrebat cu privire la starea exterioară a sănătății deținutului declar că V.G. nu acuza stări de leșin sau alte asemenea datorate refuzului de a se hrăni.” În declarația dată, intimata B.C. a precizat că „în data de 14 decembrie 2006 mi-am desfășurat activitatea conform graficului între orele 7,00 - 19,00. Fiind într-o zi de joi a săptămânii menționez faptul că este o zi din săptămâna când sunt planificate multe consultații și curse cu deținuți de la penitenciarele din țară ce urmează a fi internați în cadrul Spitalului Penitenciar Rahova și din acest motiv în principal, precum și perioadei de timp trecut de la data mai sus menționată, nu-mi aduc aminte dacă în acea zi a venit pentru consult deținutul V.G.

Cu privire la acest deținut arăt faptul că în urma studierii registrului de consultații și internări, în data de 14 decembrie 2006 la ora 13,10, V.G. a fost prezentat de supraveghetorul care-l însoțea la camera de gardă unde deținutul a refuzat consult de specialitate. Pun la dispoziție copie de pe registrul de consultații și internări cu privire la consultul din data de 14 decembrie 2006 a deținutului V.G.” În declarația dată, intimatul V.D.M. a menționat că „Am luat la cunoștință de plângerea formulată de numitul V.G., în legătură cu care arăt următoarele studiind registrul de consultație din camera de gardă, în ziua de 14 decembrie 2006 a fost prezentat sub escortă deținutul V.G., trimis de la Penitenciarul București-Rahova, cu diagnosticul de „refuz de hrană”.

Diagnosticul cu care a fost trimis sus-numitul nu necesită consult de specialitate chirurgie generală și de asemenea nu este specificat ca fiind o urgență medicală.” În lista de ieșiri-intrări din Penitenciarul Rahova se menționează ora ieșire din penitenciar 9,50 V.G. cabinet medical și ora 10,21 ora de intrare, precum li ora de ieșire 12,40 V.G. pentru consult la Spitalul Penitenciarului Rahova și ora de intrare 13,20. Înalta Curte consideră că în contextul cauzei au fost efectuate numeroase acte premergătoare, verificări, care au fost în mod judicios apreciate și susțin soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații arătați pentru infracțiunile menționate, prima instanță, reținând și motivând că împrejurările faptice nu pot constitui infracțiunile pretins a fi comise, așa încât în mod corect a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dată de procuror.

Criticile formulate în recurs de către recurentul petiționar V.G. cu privire la inadvertențele reperelor orare care apar menționate în declarația numiților C.F., B.C. și lista de ieșiri-intrări, nu au niciun fel de relevanță sub aspect infracțional pentru faptele pretins a fi comise de intimați, față de starea sănătății petiționarului din ziua respectivă care invoca un refuz de hrană, declarat verbal și care nu întrunea condițiile impuse de Legea nr. 275/2006, fiind totuși consultat de medicul de la cabinetul medical, care a făcut constatările medicale menționate, atestând o stare a sănătății în limite normale, stare generală bună, recomandând și un consult la Spitalul penitenciarului Rahova, petiționarul fiind prezentat de două ori, în aceeași zi, având în vedere motivele justificate, iar ulterior refuzul petiționarului de a mai fi consultat.

Înalta Curte consideră că aspectele faptice arătate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., nefiind constatate încălcări ale atribuțiilor de serviciu sau lipsa de diligentă, îngrădirea vreunui drept în accepțiunea conferită de art. 247 C. pen., sau supunere la rele tratamente cu privire la starea de sănătate a petiționarului. În consecință, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță ce a fost recurată în prezenta cauză, este legală și temeinică sub toate aspectele. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar V.G. împotriva sentinței penale nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar V.G. împotriva sentinței penale nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2008.