ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 de la 23 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată

în dosarul nr. 1011/2008, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul V.G. împotriva

rezoluției nr.

235/p/2007 din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și s-a menținut această rezoluție.

A fost obligat petentul la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care 40 lei onorariul apărător oficiu a fost avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

plângerea înregistrată pe rolul instanței la 8 mai 2008, petentul V.G. a atacat

soluția dată prin rezoluția nr. 235/p/2007 din 13 martie 2008 prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef M.R.A., comisarul E.G.A.,

comisarul V.D.M. și agentul principal B.C., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246, 247, 249 și art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În plângerea formulată, petentul V.G. a

solicitat tragerea

la răspundere penală a conducerii

Spitalului Penitenciar Rahova, a

medicului

de gardă și a asistentei medicale din 14 decembrie 2006 pentru

săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246, 247, 249 și 267 C. pen.,

arătând că la 14 decembrie 2006, în jurul orelor

10,00, aflându-se în refuz de

hrană a fost consultat de medicul I.C.,

care a dispus trimiterea condamnatului pentru măsurarea glicemiei la Spitalul

Penitenciar Rahova, întrucât acesta acuza cefalee

și stare de somnolență.

S-a reținut că numitul V.G. însoțit de

agentul șef adjunct

C.F., a fost condus la Spitalul

Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde, așa cum a rezultat din actele

și lucrările dosarului, de serviciu era medicul chirurg V.D.M. care nu a

procedat la consultarea sus-numitului, întrucât nu prezenta un diagnostic care

să presupună un consult de către un specialist în chirurgie generală.

Întrucât agentul șef adjunct C.F., care îl însoțea pe numitul V.G. a

aflat de la ofițerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical,

inclusiv asistența medicală B.C. nu

se afla

momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul

aceleiași

instituții, numitul V.G. a fost condus la camera de deținere, iar în jurul orei

12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C., fișa medicală, așteptând la rând

după ceilalți deținuți aflați pentru probleme similare.

După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului șef adjunct C.F.

că nu mai dorește să aștepte și nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuză

starea de leșin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană și că dorește

să fie însoțit la camera de deținere.

Parchetul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că nu

pot fi reținut în sarcina agentului principal B.C. infracțiunile prevăzute de art.

246, 247, 249 și 267 C. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, sub aspectul

laturii

subiective.

S-a constatat, de asemenea, că nu pot fi reținute în sarcina

comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar

șef M.R.A. și a directorului medical,

comisar

E.G.A., infracțiunile prevăzute de art. 246, 247,

249 și 267 C. pen.,

întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni,

atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective.

Prin rezoluția din 22 aprilie 2008

pronunțată în dosarul 625/N/2/2008,

procurorul general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul V.G. împotriva soluției emise

la 13 martie 2008 în dosarul 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Împotriva rezoluției parchetului, petentul condamnat a formulat

plângere întemeiată pe art. 278

1

C.

proc. pen.

Prima instanță, analizând plângerea formulată, a constatat că este

nefondată. Așa cum s-a reținut în rezoluție, condamnatul a fost transferat de

la locul de detenție la Spitalul Penitenciar Rahova. Aici personalul medical,

respectiv asistența medicală B.C. nu se afla la cabinetul medical, întrucât

participa în cadrul aceleiași instituții la un curs.

Personalul medical a fost însă anunțat și s-a prezentat la cabinetul

medical pentru a-l consulta pe condamnat.

Petentul condamnat observând însă că

personalul de specialitate nu

se află în cabinet a

solicitat să fie dus la locul de detenție, întrucât nu dorea să mai aștepte.

Condamnatul a invocat faptul că se afla într-o stare de urgență

determinată de faptul că era în refuz de hrană.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că petentul condamnat

nu s-a aflat în acea perioadă în situația „refuzului de hrană” legalizat

conform Legii nr. 275/2006.

Cu toate acestea, personalul medical de la locul de detenție a luat

toate măsurile necesare pentru sănătatea petentului, în sensul că la declarația

orală a acestuia că se află în refuz de hrană a dispus

transferarea la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a i se măsura

glicemia

deși acesta avea o stare generală bună.

Faptul că la Spitalul Penitenciar Rahova, personalul de specialitate nu

se afla în cabinetul medical la momentul sosirii deținutului nu poate constitui

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

neglijență în serviciu sau supunerea la rele

tratamente, întrucât personalul

medical se afla în sediul instituției,

la o perfecționare profesională, iar condamnatul nu a suferit niciun

prejudiciu. în momentul în care a fost înștiințată asistenta medicală B.C. s-a

prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deținut, ca atare nu i se poate

imputa vreo neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Faptul că petentul condamnat a solicitat să fie dus la locul de

detenție, refuzând consultul nu poate fi imputat cadrelor medicale, ca o lipsă

de diligentă privind sănătatea acestuia.

Mai mult, infracțiunile pentru care s-a formulat plângere sunt

infracțiuni de rezultat și de pericol și ca atare motivarea petentului că

sănătatea și viața i-au fost puse în pericol nu este de natură a conduce la

constatare existenței acestor infracțiuni, nefiind îndeplinite elementele ce

țin de latura obiectivă (urmarea imediată).

De aceea, curtea de apel a constatat că soluția pronunțată de parchet

este legală și temeinică, motiv pentru care a menținut dispozițiile rezoluției

și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe petentul condamnat

la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționarul V.G., fără a arăta inițial motivele de recurs, precizând în scris

că le va arăta, după ce va primi motivarea sentinței, solicitând ca hotărârea

primei instanțe să-i fie trimisă.

Înalta Curte, cu adresa nr. 4/ B din n24 noiembrie 2008, a trimis prin

fax, recurentului petiționar V.G., aflat la Penitenciarul Rahova, copia

sentinței nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 2767/2/2008, atât

adresa, fotocopia hotărârii, cât și dovada comunicării, aflându-se la dosarul Înaltei

Curți.

La dosarul cauzei, au fost depuse motivele de recurs formulate în scris

de către recurentul petiționar V.G., după ce în prealabil

au fost înregistrate prin Registratura Generală a

instanței supreme sub nr.

35180 la 25 noiembrie 2008, aflate împreună cu

plicul, la filele 18-19 dosarul Înaltei Curți.

În motivele scrise, recurentul petiționar V.G. a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 2, 10, 18 C. proc. pen.

, arătând că judecătorii Curții de Apel București

nu au

fost legali sesizați prin rezoluția nr. 235/P/2007 din 13 martie

2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, că nu este adevărat că

agentul șef adjunct C.F. ar fi

înmânat fișa sa medicală la ora 12,00 asistenței medicale, deoarece abia la ora

12,40 a ieșit de pe secția lila

P.N.T.

Rahova cu deplasare spre Spitalul P.N.T. Rahova, iar consultarea

fișei

medicale se efectua doar în prezența sa, or, la ora 12,00, el era în

camera sa de detenție. Această situație o dovedește

cu fila X a dosarului

de urmărire penală, respectiv cu lista de

intrări-ieșiri în P.N.T. Rahova, așa încât asupra acestui aspect esențial

instanța de fond nu s-a pronunțat, iar el Ie-a invocat în ședința de judecată.

Recurentul petiționar a mai menționat că faptul că prima instanță a

considerat că nu ar fi suferit nici un prejudiciu

prin deplasarea sa de două

ori la Spitalul Penitenciarului Rahova,

respectiv la ora 9,50 și la ora 12,40 potrivit fișei de intrări-ieșiri a

Penitenciarului Rahova, fila X din dosar este neadevărat, deoarece a suferit un

prejudiciu, nu a primit asistența medicală garantată prin art. 50 din Legea nr.

275/2006, iar neasigurarea acestui drept al său este o cauză directă de

prejudiciu.

De asemenea, recurentul a mai arătat că neacordarea asistenței medicale

potrivit art. 50 din Legea nr. 275/2006 a dus la stoparea protestului său

legal, declarat și materializat prin refuzul de hrană, ca protest, constatat de

către penitenciar, respectiv I.C., așa

cum

rezultă din dosarul de urmărire penală, iar instanța de

fond nu a

analizat corect această situație.

Astfel, recurentul apreciază că parchetul și judecătorul din primă

instanță au avut o singură dorință, de a absolvi de vină cadrele Spitalului

Penitenciarului Rahova de infracțiunile imputate art. 246, 247, 249 și 267

C. pen., împrejurarea că a fost de două ori la

Spitalul Rahova, pentru a

primi îngrijiri medicale garantate de Legea nr.

275/2006 și de două ori nu Ie-a primit, iar explicațiile că directorul

spitalului a considerat că poate să trimită la curs de calificare personalul de

la camera de gardă, lăsând-o fără nici un personal, este o sfidare directă a

Legii nr. 46/2003, considerând ca fiind îndeplinite în totalitate condițiile

cazurilor de casare invocat, hotărârea pronunțată că este nelegală, solicitând

casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel București, în

temeiul art.

385

15

alin. (2) lit. c) C. proc. pen., sau după caz a se dispune rejudecarea

cauzei și în temeiul art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen.,

trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre

începerea, continuarea urmăririi penale împotriva personalului Spitalului

Penitenciarului Rahova sub aspectul infracțiunilor imputate.

La termenul de astăzi, recurentul petiționar a arătat, ca o chestiune

prealabilă, că dorește să i se comunice notele grefierului, conform

dispozițiilor art. 304 C. proc. pen.

Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 2, 10 și 18

C. proc. pen., arătând, în susținerea acestora, că instanța de fond nu a fost

legal sesizată prin rezoluția nr. 235/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, întrucât nu este real faptul că agentul șef

E.G. ar fi înmânat la ora 12,00 fișa

consultației, dat fiind că la

acea oră se afla în detenție, în dovedirea

acestei susțineri, invocând lista de ieșiri-intrări a Penitenciarului Rahova,

aflată la dosarul de urmărire penală. Or, asupra acestei apărări, instanța de

fond nu s-a pronunțat, deși a invocat-o în ședință publică.

În al doilea rând, instanța de fond a apreciat greșit că nu a suferit

niciun prejudiciu prin neprimirea asistenței medicale între orele 9,50 și

12,45, care l-a determinat și la refuzul de hrană

și în acest fel, instanța a

încălcat dispozițiile legale, întrucât

apărările sale nu au fost înlăturate

motivat.

Totodată, prima instanță nu a analizat corect plângerea sa, dorind

să

absolve de vină cadrele medicale de la Penitenciarul Rahova, care nu i-au

acordat îngrijirile medicale, întrucât personalul nu era prezent.

Față de cele menționate, recurentul petiționar a arătat că sentința

este nelegală și netemeinică, impunându-se

admiterea recursului, casarea

hotărârii și trimiterea spre rejudecare la

instanța de fond, Curtea de Apel București, care să se pronunțe asupra tuturor

motivelor și cererilor formulate sau, în rejudecarea cauzei, a se dispune

trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru începerea

sau continuarea urmăririi penale pentru infracțiunile imputate.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de petiționar, precum și poziția recurentului petiționar, în replică

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul petiționar V.G. împotriva

sentinței pronunțată de prima instanță, conform art.

278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2,

10, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima

instanță, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.G.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare

efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere

a urmăririi penale față de comisarul șef M.R.A.,

comisarul

E.G.A., comisarul V.D.M. și agentul principal

B.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen.

, art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile

formulate de petiționar, în raport cu persoanele și faptele pretins a fi

săvârșite de către aceștia, constatându-se că, la data de 18 decembrie 2006,

numitul V.G. a adresat Curții de Apel București o

plângere penală împotriva funcționarilor Spitalului Penitenciarului

Rahova,

pentru faptul că la 14 decembrie 2006 medicul de gardă și

asistenta medicală nu se aflau la serviciu, iar când au revenit, în jurul orei

13,30, au refuzat să-i acorde îngrijiri medicale.

În cuprinsul plângerii numitul V.G. a

solicitat tragerea la

răspundere penală a conducerii

Spitalului Penitenciarului Rahova, a medicului de gardă și a asistenței

medicale din ziua de 14 decembrie 2006 pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267

C. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel

București a hotărât trimiterea plângerii formulată de numitul V.G. la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări, conform art.

222 alin. (7) C. proc. pen.

Procurorul a reținut că, în fapt, la data

de 14 decembrie 2006, în jurul

orei 10,00, numitul V.G.,

deținut în cadrul Penitenciarului București Rahova, întrucât a afirmat că se

află în refuz de hrană a fost consultat de medicul I.C.

Cu această ocazie medicul a constatat că tensiunea arterială și pulsul

erau în limitele normale, starea generală era bună, afebril, însă, întrucât

acuza cefalee, stare de somnolență și vertij, a fost trimis la Spitalul

Penitenciarului Rahova pentru măsurarea glicemiei.

Numitul V.G., însoțit de agentul șef adjunct C.F., a fost condus la

Spitalul Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde așa cum a rezultat

din actele și lucrările dosarului, de serviciu

era medicul chirurg V.D.M. și care nu a procedat la consultarea

sus-numitului,

întrucât nu prezenta un diagnostic care să presupună un consult de către un

specialist în chirurgie generală.

Întrucât agentul șef adjunct C.F., care îl însoțea pe numitul V.G., a

aflat de la ofițerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical,

inclusiv asistenta medicală B.C. nu

se afla

momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul

aceleiași

instituții, numitul V.G. a fost condus la camera de deținere, iar în jurul orei

12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C.

fișa medicală, așteptând la rând după ceilalți deținuți aflați pentru

probleme

similare

După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului șef adjunct C.F.

că nu mai dorește să aștepte și nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuza

starea de leșin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană și că dorește

să fie însoțit la camera de deținere.

Procurorul, examinând actele și lucrările

dosarului a constatat că nu

pot fi reținute în sarcina

agentului principal B.C. infracțiunile

prevăzute

de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și

art. 267 C.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni, sub aspectul laturii subiective [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)].

Totodată a constatat, de asemenea, că nu pot fi reținute în sarcina

comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar

șef M.R.A. și a directorului medical, comisar E.G.A. infracțiunile prevăzute de

art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen.,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni,

atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective [(art. 10 lit. d) C.

proc. pen.)].

În raport cu cele reținute, procurorul, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art. 209

C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale

față de comisarul șef M.R.A., comisarul E.G.A.

, comisarul V.D.M. și

agentul principal B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246

C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 267 C. pen., toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comunicarea părților a unui exemplar al

rezoluției nr. 235/P/2007 din 13 martie 2008, iar cheltuielile judiciare în

sumă de 50 RON au rămas în sarcina statului.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.R.A., E.G.A.,

V.D.M., B.C. pentru faptele pretins a fi comise și menționate mai sus au fost

dispuse de către procuror pe baza numeroaselor acte premergătoare efectuate în

cauză, respectiv declarația olografă a intimatului V.D.M., fotocopiile fișelor

medicale și a buletinelor de analize medicale ale petiționarului, declarația

olografă a petiționarului V.G., declarația olografă a numitului C.F.,

declarația olografă a intimatei B.C., declarația olografă a numitei l.C.C.,

fotocopia listei de intrări-ieșiri din Penitenciarul Rahova, fotocopia deciziei

zilnice pe unitate cu nr. 240 din 4 decembrie 2006 a Directorului

Penitenciarului - Spital București Rahova din A.N.P., Legea nr. 293/2004

privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații M.R.A., E.G.A.,

V.D.M. și B.C. au fost menținute, prin rezoluția din 22 aprilie 2008 în

lucrarea cu nr. 625/II/2/2008, dată de către procurorul general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza dispozițiilor art. 275

și art. 278 C. proc. pen., prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii

formulată de petiționarul V.G. împotriva soluției emise la data de 13 martie

2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond

a făcut o corectă evaluare

asupra

actelor premergătoare, analizând, criticile formulate de petiționar în raport

cu soluția dispusă de procuror cu privire la intimații M.R.A.

, E.G.A., V.D.M., B.C., reținând că deși, petiționarul nu se afla în

situația „refuzului de hrană” așa cum este prevăzută de Legea nr. 275/2006,

personalul medical de la locul de detenție a luat toate măsurile necesare

pentru sănătatea petentului, dispunând transferarea la Spitalul Penitenciar

Rahova pentru a i se măsura glicemia, în condițiile în care acesta avea o stare

generală bună.

De asemenea, prima instanță a examinat

împrejurarea referitoare la

lipsa personalului de

specialitate da la cabinetul medical la momentul sosirii petiționarului, aflat

în stare de deținere, personal, care, însă se afla în sediul instituției la o

perfecționare profesională, iar la momentul înștiințării intimata B.C. s-a

prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deținut, precum și poziția adoptată

de petiționar, respectiv de

a fi dus la

locul de detenție, refuzând consultul, neputându-se imputa vreo

neîndeplinire

a sarcinilor de serviciu sau ca o lipsă de diligentă privind sănătatea

petiționarului, constatând că acestea nu pot constitui infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu sau supunerea

la rele tratamente, dar și cu felul acestora în funcție de rezultatul unor

asemenea infracțiuni.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în

contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor

dosarului parchetului, în raport

cu motivele de recurs formulate în

scris de către recurentul petiționar, aflate la dosarul Înaltei Curți și

susținute și oral, în dezbateri, constată că soluția dispusă de prima instanță,

prin hotărârea pronunțată, în sensul respingerii, ca nefondată a plângerii

petiționarului V.G.

este legală și

temeinică, în mod corect, fiind menținută rezoluția

dată de procuror la

13 martie 2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, privind soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

comisarul șef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. și agentul principal B.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute

de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și

art. 267 C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, în ceea ce privește critica recurentului petiționar cu privire

la greșita sesizare a instanței, în raport cu inadvertențele referitoare la

consemnarea orelor din declarația numitului C.F. și lista de intrări-ieșiri de

la locul de deținere, prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aspectele arătate nu pot fi

examinate prin prisma cazului de casare invocat, deoarece acesta se referă la

modurile de sesizare ale instanței, respectiv la sesizarea primară, prin

rechizitoriu sau plângerea persoanei vătămate în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., la sesizarea suplimentară, în cazul

extinderii, fie a

acțiunii penale pentru

alte acte materiale, fie extinderea procesului penale

pentru alte fapte

ori cu privire la alte persoane, sesizarea derivată sau strămutarea cauzei

penale, care nu se regăsesc în contextul concret al cauzei de față.

De asemenea, criticile recurentului petiționar nu pot fi analizate nici

prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., care vizează ipotezele când instanța nu s-a pronunțat asupra

unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu

privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru

părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția

procesului, deoarece condițiile evidențiate vizează fapte ale inculpatului,

probe administrate ori cereri esențiale pentru părți, condiții ce sunt

caracteristice procesului penal, respectiv după începerea urmăririi penale,

punerea în mișcare a acțiunii penale, dobândirea calităților procesuale,

trimiterea în judecată, judecarea cauzei.

Or, în contextul concret al cauzei, obiectul recursului îl constituie

sentința pronunțată de prima instanță prin care a fost soluționată plângerea

petiționarului V.G., întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., care privește soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de intimații arătați și pentru infracțiunile

menționate, aceasta fiind o procedură specială prin care se realizează un

control judiciar asupra unei soluții de neurmărire penală, nefiind declanșat un

proces penal și ale cărei reguli procedurale au fost expres prevăzute de

legiuitor în cadrul normei mai sus precizate.

Totodată, criticile formulate de recurentul petiționar nu pot fi

examinate nici prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., care se referă la

comiterea unei erori

grave de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de

condamnare, întrucât așa cum rezultă din modul de reglementare al normei

arătate, prin soluțiile evidențiate de achitare sau de condamnare, dispozițiile

se referă la un proces penal care se finalizează printr-o astfel de soluție.

Or, obiectul concret al cauzei vizează modul de soluționare a plângerii

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., respectiv a

soluției de respingere a plângerii împotriva unei rezoluții prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale și nu soluția prevăzută la art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., care ar putea atrage examinarea unui asemenea

caz de casare în calea de atac exercitată, situație care nu se regăsește în

cauză.

Înalta Curte, însă, va analiza criticile recurentului petiționar, în

raport cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., care

stipulează că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,

nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la

motivele de casare prevăzute în art. 385

9

, iar instanța este

obligată ca, în afara temeiurilor invocate și

cererilor formulate de

recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.”

Astfel, în declarația dată, numita l.C.C. a arătat că „Cu referire la

data de 14 decembrie 2006, precizez că l-am consultat pe deținutul V.G. și,

după cum rezultă din registrul de consultări și tratamente al secției a lll-a

de detenție, era în evidență cu diagnosticul: Afirmativ refuz de hrană

protestat (nelegalizat) de 7 zile. în urma consultului am constatat că

tensiunea arterială și pulsul erau în limite normale, starea generală era bună,

afebril, inerentă halenă cetonică, cefalee, stare de somnolență, vertij și, motiv

pentru care se trimite la consult la Sp. Rahova. Declar că deținutul V.G. era

însoțit de supraveghetor al secției a lll-a de detenție. Nu cunosc numele și

gradul profesional al acestuia. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu deținutul în acea

zi, respectiv 14 decembrie 2006, după orele 10,00. Am pus la dispoziția

organelor de cercetare copii de pe registrul de consultație și tratamente al secției

a lll-a de detenție, cu referire la data de 14 decembrie 2006, privind pe

deținutul V.G., .... și, de asemenea, arăt că urmare a refuzului de hrană

declarat verbal de către deținutul V.G. din 15 februarie 2007, am dispus

acordarea de asistență medicală și recoltarea glicemiei la Spitalul Penitenciar

Rahova, pentru care anexez alăturat copia de pe buletinul de glicemie. Declar

că ambele declarații de refuz de hrană făcute verbal de deținutul V.G., în data

de

14 decembrie 2006 și 15 februarie 2007

nu au fost legalizate de acesta, așa cum rezultă

din prevederile Legii nr.

275/2006 privind registrul de executare a pedepselor

și măsurile de arestare dispuse de organele judiciare. Cu toate acestea

a

primit asistența medicală în penitenciar, conform codului deontologic

al profesiei de medic, pe care o exercit.”

În declarația dată, numitul C.F. a menționat că „în data de 14

decembrie 2006 am intrat de serviciul, la orele 7,00, în cadrul secției a lll-a,

în jurul orelor 9,0, în acea zi l-am însoțit pe deținutul V.G. la cabinetul

medical al Penitenciarului Rahova deoarece afirma că se află în refuz de hrană

și solicita asistență medicală. De gardă se afla d-na dr. I.C. care l-a

consultat pe deținutul V.G. cu privire la starea de sănătate și întrucât acesta

a solicitat să i să facă un test de glicemie doamna dr. I.C. a dispus trimiterea

acestuia la Spitalul Penitenciar Rahova pentru efectuarea

testului. Deținutul V.G. a fost însoțit de mine

la camera de gardă

a Spitalului Penitenciar Rahova. Cred că era în jurul

orelor 10,00. Declara că la Postul de Control al Spitalului Penitenciar Rahova

am fost informat de către ofițerul de serviciu că până la orele 12,00 tot

personalul medical se află la un curs de specialitate. După ce am stabilit

acest lucru l-am însoțit pe deținut la camera de deținere, urmând să fie adus

după ora 12.00. Am revenit în aceeași zi la orele 12,00 la Spitalul Penitenciar

Rahova, însoțindu-l pe deținutul V.G. și am observat cum la camera de gardă se

aflau în așteptarea consultului medical și alți deținuți. Nu țin minte

intervalul de timp care a trecut de la orele 12,00, însă la un moment dat am

văzut asistenta medicală, sosind la camera de gardă. Nu

țin minte dacă era însoțită de alt cadru medical sau altă persoană, Cred

că

era în jurul orelor 13,00. Am înmânat asistentei medicale al cărei

nume nu îl cunosc fișa medicală a deținutului V.G., urmând să așteptăm la rând

consultul celorlalți deținuți aflați înaintea noastră pentru probleme medicale

similare. După circa 10 minute V.G. m-a anunțat că numai așteaptă să-i vină

rândul pentru consult și dorește să fie însoțit la camera de deținere, lucru pe

care l-am și făcut. Declar că la acea dată

V.G.

executa pedeapsa într-o cameră de deținere, împreună cu

alți deținuți,

nu într-o încăpere specială amenajată pentru deținuții aflați în refuz de

hrană, conform prevederilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.

Menționez că după ce l-am însoțit la camera de deținere al Secției a III-a al

Penitenciarului Rahova deținutul V.G. nu a mai solicitat să fie consultat

medical în acea zi. Fiind întrebat cu privire la

starea exterioară a sănătății deținutului declar că V.G. nu acuza

stări

de leșin sau alte asemenea datorate refuzului de a se hrăni.”

În declarația dată, intimata B.C. a precizat că „în data de 14

decembrie 2006 mi-am desfășurat activitatea conform graficului între orele 7,00

- 19,00. Fiind într-o zi de joi a săptămânii menționez faptul că este o zi din

săptămâna când sunt planificate multe consultații și curse cu deținuți de la

penitenciarele din țară ce urmează a fi internați în cadrul Spitalului

Penitenciar Rahova și din acest motiv în principal, precum și perioadei de timp

trecut de la data mai sus menționată, nu-mi aduc aminte dacă în acea zi a venit

pentru consult deținutul V.G. Cu privire la acest deținut arăt faptul că în

urma studierii registrului de consultații și internări, în data de 14 decembrie

2006 la ora 13,10, V.G. a fost prezentat de supraveghetorul care-l însoțea

la camera de gardă unde deținutul a refuzat

consult de specialitate. Pun la

dispoziție copie de pe registrul de

consultații și internări cu privire la consultul din data de 14 decembrie 2006

a deținutului V.G.”

În declarația dată, intimatul V.D.M. a menționat că „Am luat la

cunoștință de plângerea formulată de numitul V.G., în legătură cu care arăt

următoarele studiind

registrul de

consultație din camera de gardă, în ziua de 14 decembrie 2006 a fost

prezentat

sub escortă deținutul V.G., trimis de la Penitenciarul București-Rahova, cu

diagnosticul de „refuz de hrană”. Diagnosticul cu care a fost trimis sus-numitul

nu necesită consult de specialitate chirurgie generală și de asemenea nu este

specificat ca fiind o urgență medicală.”

În lista de ieșiri-intrări din

Penitenciarul Rahova se menționează ora ieșire din penitenciar 9,50 V.G.

cabinet medical și ora 10,21 ora

de intrare, precum li ora

de ieșire 12,40 V.G. pentru consult la Spitalul Penitenciarului Rahova și ora

de intrare 13,20.

Înalta Curte consideră că în contextul cauzei au fost efectuate

numeroase acte premergătoare, verificări, care au fost în mod judicios

apreciate și susțin soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de intimații

arătați pentru infracțiunile

menționate, prima instanță, reținând și motivând

că împrejurările faptice nu pot constitui infracțiunile pretins a fi

comise, așa

încât în mod corect a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției dată de procuror.

Criticile formulate în recurs de către recurentul petiționar V.G. cu

privire la inadvertențele reperelor orare care apar menționate în declarația

numiților C.F., B.C. și lista de ieșiri-intrări, nu au niciun fel de relevanță

sub aspect infracțional pentru faptele pretins a fi comise de intimați, față de

starea sănătății petiționarului din ziua respectivă care invoca un refuz de

hrană, declarat verbal și care nu întrunea condițiile impuse de Legea nr. 275/2006,

fiind totuși consultat de medicul de la cabinetul medical, care a făcut

constatările medicale menționate, atestând o stare a sănătății în limite

normale, stare generală bună, recomandând și un consult la Spitalul

penitenciarului Rahova, petiționarul fiind prezentat de două ori, în aceeași

zi, având în vedere motivele justificate, iar ulterior refuzul petiționarului

de a mai fi consultat.

Înalta Curte consideră că aspectele faptice arătate nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247

C. pen., art. 249 C. pen., art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen., nefiind constatate încălcări ale atribuțiilor de serviciu sau lipsa de

diligentă, îngrădirea vreunui drept în accepțiunea conferită de art. 247 C.

pen., sau supunere la rele tratamente cu privire la starea de sănătate a

petiționarului.

În consecință, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima

instanță ce a fost recurată în prezenta cauză, este legală și temeinică sub

toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

recurentul petiționar V.G. împotriva sentinței

penale nr. 217

din 23 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori

și familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., se va obliga

recurentul

petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar V.G. împotriva

sentinței penale nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

noiembrie 2008.