ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 291/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 12 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de C.D. împotriva rezoluției nr. 1885/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluție pe care a menținut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rezoluția nr. 1885/P/2007 din 29 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.A.L.G., subinspector șef de penitenciar pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu, fals intelectual prev. de art. 246, art. 249 și art. 289 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar în temeiul art. 275-278 C. proc.

pen., împotriva soluției procurorului, prin rezoluția nr. 2029/II-2/2008 din 12 august 2008. Parchetul a apreciat că susținerile petiționarului în sensul că medicul stomatolog din cadrul penitenciarului Rahova nu i-a acordat tratamentul de specialitate corespunzător sunt nedovedite, fiind infirmate de actele medicale aflate la dosar. La rândul său, instanța de fond investită cu plângerea petiționarului întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., a constatat că soluția procurorului este legală și în conformitate cu actele premergătoare efectuate și înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin decizia penală nr. 2136 din 5 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul petiționarului C.D., a casat sentința nr. 56 din 12 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe, constatând încălcarea dreptului la apărare al petiționarului căruia nu i s-a acordat termenul solicitat necesar în vederea pregătirii apărării, respingându-i-se nejustificat cererea formulată în acest sens. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 322 din 12 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea petiționarului C.D. (deținut în Penitenciarul Giurgiu), în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. Petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că susținerile petiționarului nu sunt întemeiate deoarece acesta a beneficiat la locul de detenție de tratamentul medical adecvat aplicat de medicul stomatolog B.A.L.G. din cadrul penitenciarului Rahova. Acordarea asistenței medicale de specialitate este consemnată în înscrisurile atașate dosarului cauzei (registru pentru consultații, registru pentru programări, epicrize, fișe medicale), din data de 9 mai 2006 aceasta nemaifiind acordată deoarece petiționarul a refuzat să se prezinte la programarea făcută, iar examinarea sa de un medic din rețeaua penitenciară a Ministerului Sănătății nu a fost realizată.

Instanța a constatat că cercetarea efectuată de Parchet nu a fost superficială atâta timp cât s-au analizat documentele medicale necesare, iar persoana vătămată a fost audiată. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că rezoluția procurorului este legală și temeinică, în cauză neexistând indicii că medicul stomatolog cu gradul de subinspector șef de penitenciar B.A.L.G. se face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni. Totodată, instanța a mai reținut că petiționarul a mai formulat o plângere având același temei, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 2187 din 29 mai 2006 a Tribunalului București, secția I penală. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Petiționarul a susținut că modul de consemnare al concluziilor sale nu este corect întrucât el nu a solicitat trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale, ci pentru continuarea cercetărilor penale, având în vedere că nici instanța și nici procurorul nu au dat curs cererii sale de a se dispune, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. pen., efectuarea unei expertize medico-legale stomatologice și nici a cererii de a fi audiați martorii P.N. și V.G. Petiționarul arată că efectuarea expertizei medico-legale este în măsură să dovedească abuzurile comise de medicul stomatolog intimat în cauză și în urma căruia persoana vătămată a rămas fără dantură. Faptul că medicul stomatolog nu i-a aplicat tratamentul corespunzător este dovedit tocmai de pierderea danturii.

S-a mai susținut că deși apărătorul său a invocat existența unei inadvertențe între mențiunile făcute în actele medicale depuse la dosar, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, dispunând o hotărâre judecătorească bazată pe falsuri. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și apoi, de către prima instanță, la parchet pentru continuarea cercetărilor și efectuarea unei expertize medico-legale stomatologice. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a examinat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate în cauză și din conținutul cărora nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către intimatul B.A.L.G. Medicul stomatolog al Penitenciarului Rahova - cu grad de subinspector șef de penitenciar - nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a falsificat înscrisurile oficiale prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Medicul stomatolog i-a acordat petiționarului deținut asistența medicală de specialitate în perioada 24 martie 2006 - 9 mai 2006, stabilind diagnosticul și tratamentul de urmat, întreruperea acestuia datorându-se refuzului petiționarului de a se mai prezenta la programarea făcută pentru data de 22 mai 2006. Aprecierile negative ale petiționarului asupra calității actului medical executat de medicul stomatolog nu pot constitui prin ele însele și în lipsa altor dovezi temei al tragerii la răspundere penală a funcționarului public.

Faptul pierderii danturii nu se constituie într-o dovadă irefutabilă a unei prestații medicale stomatologice necorespunzătoare în condițiile în care, în primul rând, necesitatea unui tratament medical care presupune inclusiv extracții denotă existența unor afecțiuni ale dentiției anterioare actului medical și, în al doilea rând, refuzul petiționarului de a continua tratamentul stabilit s-a constituit o cauză de alterare a stării de sănătate a acestuia. În absența oricăror indicii de săvârșire a unei fapte penale, în mod corect s-a constatat în cauză existența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de făptuitorul B.A.L.G. Întrucât în aceste condiții, în cauză nu se poate dispune începerea urmăririi penale, în mod întemeiat nu s-a dispus nici administrarea de probe, precum expertiza medico-legală și audierea de martori, solicitate.

Faza actelor premergătoare este caracterizată prin efectuarea de verificări, strângeri de informații și de date care preced începerea urmăririi penale; or, cererile petiționarului se referă tocmai la administrarea de probe care nu pot fi însă efectuate în această fază, neexistând temei legal în acest sens și nici motive pentru începerea urmăririi penale. Procurorul s-a pronunțat și asupra acuzației aduse de petiționar privind falsificarea de înscrisuri oficiale de către făptuitor, infracțiune în legătură cu săvârșirea căreia a constatat, de asemenea, inexistența oricăror indicii. Prin urmare, în mod corect instanța s-a pronunțat și cu privire la aceste fapte, menținând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror.

Faptul că în concluziile sale, apărătorul petiționarului a susținut existența unor inadvertențe în conținutul unor acte medicale, constituie tocmai combaterea soluției date de procuror cu privire la pretinsele falsuri, iar nu și existența materială a acestora și nici semnalarea altora noi în legătură cu care, oricum, instanța nu are competența de a se sesiza din oficiu. Prin motivarea sentinței, instanța a răspuns tuturor criticilor formulate de petiționar, arătând că acestea sunt neîntemeiate și, în consecință, nu puteau conduce la o altă soluție decât cea dispusă. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., în cazul în care se admite plângerea unei persoane vătămate împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, instanța trebuie să dispună trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale; soluția de continuare a cercetărilor penale nu este prevăzută ca atare în termenii textului de lege arătat, sens în care s-au și consemnat concluziile apărătorului petiționarului. În consecință, constatând nefondat recursul declarat de petiționarul C.D., Înalta Curte va dispune respingerea acestuia ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 322 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.