ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 291/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 56 din 12 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de C.D. împotriva

rezoluției nr. 1885/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

soluție pe care a menținut-o.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 200 lei din care 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că prin rezoluția nr. 1885/P/2007

din 29 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de B.A.L.G., subinspector șef de penitenciar

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, neglijență în serviciu, fals intelectual prev. de art. 246, art. 249

și art. 289 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată de petiționar în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.,

împotriva soluției procurorului, prin rezoluția nr. 2029/II-2/2008 din 12

august 2008.

Parchetul a apreciat

că susținerile petiționarului în sensul că medicul stomatolog din cadrul

penitenciarului Rahova nu i-a acordat tratamentul de specialitate corespunzător

sunt nedovedite, fiind infirmate de actele medicale aflate la dosar.

La rândul său,

instanța de fond investită cu plângerea petiționarului întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., a constatat că soluția

procurorului este legală și în conformitate cu actele premergătoare efectuate

și înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin decizia penală

nr. 2136 din 5 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

petiționarului C.D., a casat sentința nr. 56 din 12 martie 2009 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, și a trimis cauza spre rejudecare acestei

instanțe, constatând încălcarea dreptului la apărare al petiționarului căruia

nu i s-a acordat termenul solicitat necesar în vederea pregătirii apărării,

respingându-i-se nejustificat cererea formulată în acest sens.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori, prin

sentința penală nr. 322 din 12 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea

petiționarului C.D. (deținut în Penitenciarul Giurgiu), în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Petiționarul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei,

onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei fiind suportat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că susținerile

petiționarului nu sunt întemeiate deoarece acesta a beneficiat la locul de

detenție de tratamentul medical adecvat aplicat de medicul stomatolog B.A.L.G.

din cadrul penitenciarului Rahova.

Acordarea asistenței

medicale de specialitate este consemnată în înscrisurile atașate dosarului

cauzei (registru pentru consultații, registru pentru programări, epicrize, fișe

medicale), din data de 9 mai 2006 aceasta nemaifiind acordată deoarece

petiționarul a refuzat să se prezinte la programarea făcută, iar examinarea sa

de un medic din rețeaua penitenciară a Ministerului Sănătății nu a fost

realizată.

Instanța a constatat

că cercetarea efectuată de Parchet nu a fost superficială atâta timp cât s-au

analizat documentele medicale necesare, iar persoana vătămată a fost audiată.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că rezoluția procurorului

este legală și temeinică, în cauză neexistând indicii că medicul stomatolog cu

gradul de subinspector șef de penitenciar B.A.L.G. se face vinovat de comiterea

vreunei infracțiuni.

Totodată, instanța a

mai reținut că petiționarul a mai formulat o plângere având același temei,

plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 2187 din 29

mai 2006 a Tribunalului București, secția I penală.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.D., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Petiționarul a

susținut că modul de consemnare al concluziilor sale nu este corect întrucât el

nu a solicitat trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi

penale, ci pentru continuarea cercetărilor penale, având în vedere că nici

instanța și nici procurorul nu au dat curs cererii sale de a se dispune, în

conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. pen., efectuarea unei expertize

medico-legale stomatologice și nici a cererii de a fi audiați martorii P.N. și V.G.

Petiționarul arată că

efectuarea expertizei medico-legale este în măsură să dovedească abuzurile

comise de medicul stomatolog intimat în cauză și în urma căruia persoana

vătămată a rămas fără dantură. Faptul că medicul stomatolog nu i-a aplicat

tratamentul corespunzător este dovedit tocmai de pierderea danturii.

S-a mai susținut că

deși apărătorul său a invocat existența unei inadvertențe între mențiunile

făcute în actele medicale depuse la dosar, instanța nu s-a pronunțat asupra

acestui aspect, dispunând o hotărâre judecătorească bazată pe falsuri.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și

apoi, de către prima instanță, la parchet pentru continuarea cercetărilor și

efectuarea unei expertize medico-legale stomatologice.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța

de fond a examinat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este conformă actelor

premergătoare efectuate în cauză și din conținutul cărora nu rezultă săvârșirea

vreunei fapte penale de către intimatul B.A.L.G. Medicul stomatolog al

Penitenciarului Rahova - cu grad de subinspector șef de penitenciar - nu și-a

încălcat atribuțiile de serviciu și nu a falsificat înscrisurile oficiale prin

atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin

omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Medicul stomatolog

i-a acordat petiționarului deținut asistența medicală de specialitate în

perioada 24 martie 2006 - 9 mai 2006, stabilind diagnosticul și tratamentul de

urmat, întreruperea acestuia datorându-se refuzului petiționarului de a se mai

prezenta la programarea făcută pentru data de 22 mai 2006.

Aprecierile negative

ale petiționarului asupra calității actului medical executat de medicul

stomatolog nu pot constitui prin ele însele și în lipsa altor dovezi temei al

tragerii la răspundere penală a funcționarului public.

Faptul pierderii

danturii nu se constituie într-o dovadă irefutabilă a unei prestații medicale

stomatologice necorespunzătoare în condițiile în care, în primul rând,

necesitatea unui tratament medical care presupune inclusiv extracții denotă

existența unor afecțiuni ale dentiției anterioare actului medical și, în al

doilea rând, refuzul petiționarului de a continua tratamentul stabilit s-a

constituit o cauză de alterare a stării de sănătate a acestuia.

În absența oricăror

indicii de săvârșire a unei fapte penale, în mod corect s-a constatat în cauză

existența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de

făptuitorul B.A.L.G.

Întrucât în aceste

condiții, în cauză nu se poate dispune începerea urmăririi penale, în mod

întemeiat nu s-a dispus nici administrarea de probe, precum expertiza

medico-legală și audierea de martori, solicitate.

Faza actelor premergătoare

este caracterizată prin efectuarea de verificări, strângeri de informații și de

date care preced începerea urmăririi penale; or, cererile petiționarului se

referă tocmai la administrarea de probe care nu pot fi însă efectuate în

această fază, neexistând temei legal în acest sens și nici motive pentru

începerea urmăririi penale.

Procurorul s-a

pronunțat și asupra acuzației aduse de petiționar privind falsificarea de

înscrisuri oficiale de către făptuitor, infracțiune în legătură cu săvârșirea

căreia a constatat, de asemenea, inexistența oricăror indicii. Prin urmare, în

mod corect instanța s-a pronunțat și cu privire la aceste fapte, menținând

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror.

Faptul că în

concluziile sale, apărătorul petiționarului a susținut existența unor

inadvertențe în conținutul unor acte medicale, constituie tocmai combaterea

soluției date de procuror cu privire la pretinsele falsuri, iar nu și existența

materială a acestora și nici semnalarea altora noi în legătură cu care, oricum,

instanța nu are competența de a se sesiza din oficiu.

Prin motivarea

sentinței, instanța a răspuns tuturor criticilor formulate de petiționar,

arătând că acestea sunt neîntemeiate și, în consecință, nu puteau conduce la o

altă soluție decât cea dispusă.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în cazul în

care se admite plângerea unei persoane vătămate împotriva unei soluții de

netrimitere în judecată, instanța trebuie să dispună trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale; soluția de continuare a

cercetărilor penale nu este prevăzută ca atare în termenii textului de lege

arătat, sens în care s-au și consemnat concluziile apărătorului petiționarului.

În consecință,

constatând nefondat recursul declarat de petiționarul C.D., Înalta Curte va

dispune respingerea acestuia ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.D.

împotriva sentinței penale nr. 322 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.