ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosarul
cauzei, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 146 din 1 iunie 2009, Curtea de
Apel București, secția a II-a penală, a dispus respingerea ca nefondată, în
baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a plângerii
formulate de petentul D.I. împotriva Rezoluției nr. 171/P/2008 din 27 februarie
2009 și a Ordonanței nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 date de Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel București, menținând soluțiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în
sumă de 100 RON.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc.
pen., cererea formulată de petent privind acordarea cheltuielilor de judecată a
fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rezoluția nr. 171/P/2008 din 27
februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus
neînceperea urmăririi penale față de inspector G.G.E., agent C.A. și agent P.A.
din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București - Secția 18 Poliție,
colonel C.N și lt. colonel B.C. din cadrul U.M. X - București, medic M.L. din
cadrul Spitalului Clinic de psihiatrie „Prof. Dr. A.O.”, sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
prevăzută de 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., în
temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate
în cauză a rezultat că în seara de zilei de 29 iunie 2007, persoana vătămată
D.I., angajat civil contractual (șofer) în cadrul U.M. X București, a incendiat
o suprafață de 60 mp și un arbore din curtea instituției, în apropierea
conductei de gaze, împrejurare în care, întrucât a și refuzat să-și explice
gestul și prezența în unitate în afara orelor de program și fără aprobare, lt.
colonel B.C. a solicitat intervenția unui echipaj de poliție.
La rândul lor, organele de poliție
au solicitat prezența unui echipaj medical de la salvare, dat fiind
comportamentul recalcitrant, anormal, al petiționarului, stabilindu-se deplasarea
acestuia la Spitalul Clinic de psihiatrie „Prof. Dr. A.O.”.
Persoana vătămată a fost de acord cu
efectuarea deplasării, anterior (29 iunie 2007 - 16 iulie 2007) fiind internată
în această unitate medicală cu diagnosticul „tulburare de personalitate de tip
paranoid decompensată situațional”, cunoscut cu antecedente psihiatrice (ultima
internare în anul 2005).
La data de 4 septembrie 2007,
persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva directorului
administrativ al Academiei Tehnice Militare, colonel C.N. (care îi dăduse
sarcina igienizării curții instituției în ziua de 29 iunie 2007 și a cărui
prezență la locul incidentului a fost solicitată în seara aceleiași zile de
către ofițerul de serviciu), locțiitorului acestuia, lt. colonel B.C., pentru
că l-au internat abuziv într-un spital de psihiatrie, fiind chemat în sprijinul
acestei acțiuni și un echipaj de poliție, lucrătorilor de poliție G.G.E., C.A.
și P.A., medicului L.M. pentru că l-a internat în mod abuziv și a menționat în
certificatul de concediu medical data de 29 iunie 2007, deși petiționarul s-a
aflat în acea zi la serviciu.
Ca urmare a efectuării actelor
premergătoare a rezultat că toate aceste persoane și-au îndeplinit în mod
corect atribuțiile de serviciu, luând măsurile care se impuneau având în vedere
situația creată de persoana vătămată și de comportamentul acesteia.
Măsura internării medicale a fost
dispusă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 487/2002, respectându-se
toate etapele prevăzute de actul normativ, inclusiv sesizarea Parchetului de pe
lângă Judecătoria sector 4 București.
Certificatul medical întocmit de
medicul L.M. nu cuprinde mențiuni necorespunzătoare adevărului întrucât data
acordării concediului medical este aceea a internării, respectiv 29 iunie 2007.
În consecință, soluția dispusă de
procuror a fost aceea de netrimitere în judecată a persoanelor față de care s-a
formulat plângerea penală.
În urma atacării acestei soluții de
către persoana vătămată cu plângere, în condițiile art. 275 - 278 C. proc.
pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a
infirmat parțial rezoluția din 27 februarie 2009, exclusiv cu privire la
dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de medicul L.M., sub aspectul
săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., disjungând cauza cu
privire la acest făptuitor și declinând-o, spre competentă soluționare,
Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.
Celelalte dispoziții ale rezoluției
au fost menținute.
Procurorul general a reținut, prin
Ordonanța de infirmare parțială, nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009, că din
actele premergătoare efectuate nu rezultă dacă internarea nevoluntară a
persoanei vătămate s-a efectuat cu respectarea Legii nr. 487/2002, neexistând
documente în acest sens, iar medicul L.M. nefăcând precizări sub acest aspect.
Împotriva rezoluției de netrimitere
în judecată și a Ordonanței nr. 423/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București, petiționarul a formulat plângere la instanță,
întemeiată pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a
constatat că soluția dată de procuror este legală și temeinică sub aspectul
dispunerii neînceperii urmăririi penale față de făptuitorii C.N., B.C., G.G.E.,
C.A. și P.A. întrucât atât militarii din cadrul U.M. X București, cât și
lucrătorii Secției 18 Poliție, și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile
de serviciu.
Lucrătorii de poliție au respectat
prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 487/2002, întocmind un proces-verbal
în care au arătat motivele solicitării internării nevoluntare a petentului.
Totodată, Curtea a constatat că din
actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că persoana vătămată nu s-a
opus examinării medicale, nici conducerii sale la spital.
În ceea ce privește soluția de
disjungere a cauzei dispusă față de făptuitoarea L.M., Curtea a constatat că
această măsură nu poate face obiectul plângerii întemeiată pe dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen. care se referă doar la rezoluțiile și ordonanțele
procurorului de netrimitere în judecată.
Curtea a apreciat însă, că nu se
impune respingerea ca inadmisibilă a plângerii în ceea ce o privește pe
intimata L.M., întrucât plângerea trebuie privită ca un tot unitar,
neputându-se dispune soluții distincte cu privire la același act de netrimitere
în judecată.
În consecință, Curtea a respins
plângerea ca nefondată și a menținut actele atacate.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
și petiționarul D.I.
Parchetul a criticat hotărârea
primei instanțe ca fiind nelegală întrucât plângerea formulată de D.I.
împotriva soluției de disjungere a cercetărilor penale dispusă față de intimata
L.M. trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată.
S-a solicitat admiterea recursului,
casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca inadmisibilă a
plângerii formulate de petent împotriva soluției ce o vizează pe intimata L.M.
Petiționarul D.I. a criticat
hotărârea instanței de fond prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.
385
9
pct. 9, 10, 18 C. proc. pen.
Recurentul a susținut că sentința nu
cuprinde motivele pentru care s-a menținut ordonanța procurorului general în
condițiile în care organele de urmărire penală nu au fost interesate de aflarea
adevărului cu privire la faptele petrecute și cauzele care le-au generat.
Deși s-a solicitat vizionarea
CD-ului privind amploarea incendiului, această cerere nu s-a încuviințat,
încălcându-se dreptul recurentului la un proces echitabil. Acesta a depus la
dosar planșe color asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.
Organul de urmărire penală s-a
limitat numai la declarații, recurentul nu a fost confruntat cu intimații.
Instanța nu a observat că internarea
petentului constituie o înscenare făcută cu concursul organelor de poliție,
Secția 18 învecinându-se cu unitatea militară.
Internarea petiționarului s-a făcut
în absența unei expertize medicale, iar în prezent acesta a fost reîncadrat în
muncă, șofer, supunându-se periodic controlului medical.
S-a solicitat admiterea recursului,
casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
la instanța de fond.
Examinând recursurile, Înalta Curte
de Casație și Justiție constată următoarele:
Recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) din C. proc. pen., pot face obiectul plângerii în fața judecătorului
numai rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, și
anume: rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după
caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale.
Soluția de disjungere a urmăririi
penale și declinare a competenței în favoarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria sector 4 București pentru efectuarea de cercetări față de intimată
nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de legiuitor. Mai
mult, prin Decizia nr. L.VII din 24 septembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție s-a decis că plângerea îndreptată împotriva
măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor
date de acesta este inadmisibilă.
Competența de soluționare a
plângerii în acest caz, revine conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen.
procurorului ierarhic superior Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București, măsura fiind dispusă de acesta din urmă prin
ordonanța mai sus amintită.
În cauză nu sunt incidente
dispozițiile art. 278
1
alin. (1
3
) C. proc. pen. întrucât
petentul, prin apărătorul său, a menționat expres că plângerea vizează și
măsura de disjungere cu privire la intimata L.M., astfel încât nu se poate
reține că plângerea a fost greșit îndreptată, manifestarea de voință a
petentului fiind aceea de a fi soluționată de instanța de judecată.
Considerentele instanței sub
aspectul imposibilității soluționării diferite a plângerii cu privire la
același act sunt nefondate întrucât soluțiile/măsurile dispuse de procuror
într-o cauză nu sunt luate în general doar cu privire la faptă, ci cu privire
la fiecare persoană în parte.
Instanța este obligată să analizeze soluția dispusă
în raport de fiecare persoană, astfel cum este învestită prin plângerea
formulată de petent, hotărârea putând fi diferită în cazul mai multor intimați.
Pe de altă parte, instanța nu putea
respinge plângerea ca neîntemeiată, motivat de faptul că această soluție
presupune analizarea pe fond a cauzei în sensul dacă măsura disjungerii este
legală sau nu, aspect ce nu putea fi examinat de instanță.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge ca
inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul D.I. împotriva dispoziției de
disjungere din Ordonanța nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 a procurorului
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe L.M., în
temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) teza I, varianta a II-a C. proc.
pen.
Tot în rejudecare, ca urmare a admiterii recursului
Parchetului, Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea aceluiași petent
formulată împotriva dispoziției de neîncepere a urmăririi penale din Rezoluția
nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București privind pe G.G.E., C.A., P.A., C.N. și B.C., soluție pe care o va
menține.
Instanța constată că în cauză nu
sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
Atât directorul administrativ al
Academiei Tehnice Militare, C.N., cât și locțiitorul său, B.C., precum și
lucrătorii de poliție G.G.E., C.A., P.A. au acționat conform atribuțiilor lor
de serviciu, fără a-și încălca îndatoririle ori a le îndeplini, cu știință, în
mod defectuos, în scopul vătămării intereselor legitime ale petiționarului.
Numai acțiunea petiționarului de a
da foc ierburilor, în incinta unei unități militare și în apropierea unei
conducte de gaz, ca și comportamentul recalcitrant al acestuia au determinat
inițiativa solicitării prezenței unui echipaj de poliție și, ulterior, a
cadrelor medicale de la Serviciul Ambulanță.
Aspectele legate de modul de
internare nevoluntară a petiționarului în spitalul de psihiatrie nu au primit
încă o soluție penală, cauza fiind disjunsă cu privire la medicul L.M.
În consecință, soluția procurorului
de neîncepere a urmăririi penale va fi menținută ca legală și temeinică,
plângerea petiționarului fiind respinsă în temeiul art. 278
1
alin.
(8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Recursul declarat de petiționarul
D.I. este nefondat din următoarele considerente:
Soluția instanței de fond este
greșită sub aspectul respingerii ca nefondate a plângerii petiționarului cu
privire la dispoziția de disjungere a cauzei față de L.M., dar ea nu poate fi
îndreptată în recursul petiționarului întrucât soluția legală - aceea de
respingere ca inadmisibilă a plângerii - încalcă principiul neagravării
situației în propria cale de atac și dispozițiile art. 385
8
C. proc.
pen.
Această situație se poate îndrepta
însă în recursul Parchetului, astfel cum s-a și arătat, în precedent.
Hotărârea instanței de apel nu a
încălcat cerințele unei motivări corecte și complete, ea putând face obiectul
unei verificări din partea instanței de control asupra argumentelor de fapt și
de drept.
Instanța de fond a examinat și a
răspuns cererilor formulate de petiționar, neîncălcând drepturile acestuia cu
privire la desfășurarea unui proces echitabil.
Cererea petentului privind
vizionarea unui CD cu imagini de la incendiu (dovada depusă la dosarul de
urmărire penală) a fost respinsă motivat, prin practicaua sentinței, instanța
luând act și de depunerea unor planșe fotografice atât de către petiționar,
prin apărător, cât și de intimații G.G.E., C.A. și P.A., prin reprezentant.
Dovezile administrate de organul de
urmărire penală în fundamentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale,
precum și cele prezentate în fața instanței confirmă justețea soluției dispuse
de procuror. Organul de urmărire penală nu este obligat decât la efectuarea
unor verificări, strângeri de date și informații, în faza actelor
premergătoare, de esența acestei faze anterioare începerii urmăririi penale
nefiind administrarea de probe, astfel cum solicită petiționarul (audierea
părților, confruntarea acestora).
Pentru aceste motive, neconstatând
existența unor temeiuri de casare, Înalta Curte va respinge ca nefondat
recursul petiționarului, potrivit dispozițiilor art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr.
146 din 01 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Casează sentința penală atacată și,
în rejudecare:
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea
formulată de petiționarul D.I. împotriva dispoziției de disjungere din
Ordonanța nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind pe L.M.
Respinge, ca nefondată, plângerea
aceluiași petent formulată împotriva dispoziției de neîncepere a urmăririi
penale din Rezoluția nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București privind pe G.G.E., C.A., P.A., C.N. și B.C., pe
care o menține.
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petiționarul D.I. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurentul petiționar la 50
RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
25 noiembrie 2009.