ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1439/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții P.M.C. și P.S.P. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta SC A.K.G. SRL Timișoara la plata dublului avansului achitat, respectiv a sumei de 30.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Timiș prin sentința comercială nr. 206 din 3 martie 2009, a admis acșiunea reclamanților și a obligat pârâta să achite reclamanților suma de 30.000 Euro, sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de preț și la 7853 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în baza contractului de antrepriză nr. 29 din 21 februarie 2008, pârâta s-a obligat să construiască și să le vândă ulterior reclamanților un apartament la prețul de 45.000 din care reclamanții au achitat la data încheierii contractului un avans de 15.000 Euro. Față de susținerea pârâtei că a fost de acord cu restituirea avansului dar nu a dublului acestuia, apreciind că nu se face vinovată de nerespectarea termenului contractual fiind nevoită să mărească prețul lucrării cu TVA-ul aferent sumei contractate, instanța de fond a constatat, având în vedere clauzele contractuale la art. 16 „Dispoziții finale” potrivit cărora „antreprenorul își rezervă dreptul de a majora prețul lucrării, în cazul deprecierii raportului Euro/Ron, scumpirea materialelor de construcții dar nu mai mult de 10% față de prețurile valabile la data semnării contractului etc”.

Astfel s-a constatat că nu s-a prevăzut și situația de aplicare a TVA-ului deși antreprenorul putea să prevadă pentru viitor această posibilitate, notificarea adresată reclamanților, nevizând majorarea prețului materialelor sau diferențelor de curs valutar potrivit clauzelor contractuale astfel că s-au aplicat dispozițiile art. 969 C. civ. întrucât contractele juridice sunt obligatorii pentru părți și nu facultative. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 127/A din 29 iunie 2009 a admis apelul pârâtei SC A.K.G. SRL Timișoara, a modificat, în parte, sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.000 EURO către reclamanți, cu titlu de avans respingând în rest sentința.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel, reținând culpa comună a părților, a constatat că ambele părți nu au respectat, în parte, unele dintre obligațiile contractuale, dar că nu se poate reține culpa exclusivă a uneia dintre părți, că pârâta s-a declarat gata să restituie avansul primit, renunțând astfel la beneficiul oricărei alte clauze contractuale, această disponibilitate fiind expres consemnată atât în poziția procesuală de la fond cât și în apel și susținută de reprezentantul acesteia, că nu s-a împlinit condiția rezolutorie din contract și că nici reclamanții nu au așteptat împlinirea termenului, datorită atitudinii pârâtei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P.M.C.

și P.S.P. întemeiat generic pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamanții au susținut că instanța de apel fără nici un suport probator și fără coerență în motivarea deciziei a reținut culpa comună din prezenta cauză. De asemenea, susțin reclamanții, nu are nici o importanță că pârâta a fost obligată la plata TVA ului întrucât introducerea TVA ului nu poate constitui o obligație suplimentară în sarcina lor, obligația aparține pârâtei care trebuia să cunoască legea care stabilește condițiile în care plătește TVA. Recursul este nefondat. Înalta Curte examinând decizia recurată în contextul motivelor de nelegalitate invocate a constatat că recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenții și-au întemeiat recursul în mod generic pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. fără a indica și argumenta în fapt și în drept aceste motive, cerință impusă de art. 302 1 lit. c) raportat la art. 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9. Din rezumarea motivelor de recurs rezultă cu evidență că s-au formulat critici pe aspecte de netemeinicie, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac extraordinară. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise asupra deciziei de apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să poată fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita căreia se poate exercita controlul judiciar în recurs. Astfel fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții P.M.C. și P.S.P. împotriva deciziei civile nr. 127/A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.