ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1439/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții P.M.C. și P.S.P. prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Timiș au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligată pârâta SC A.K.G. SRL Timișoara la plata dublului avansului

achitat, respectiv a sumei de 30.000 Euro sau echivalentul în lei la data

plății, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Timiș prin sentința comercială nr. 206 din 3

martie 2009, a admis acșiunea reclamanților și a obligat pârâta să achite

reclamanților suma de 30.000 Euro, sau echivalentul în lei la data plății, cu

titlul de preț și la 7853 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că

în baza contractului de antrepriză nr. 29 din 21 februarie 2008, pârâta s-a

obligat să construiască și să le vândă ulterior reclamanților un apartament la

prețul de 45.000 din care reclamanții au achitat la data încheierii

contractului un avans de 15.000 Euro.

Față de susținerea

pârâtei că a fost de acord cu restituirea avansului dar nu a dublului acestuia,

apreciind că nu se face vinovată de nerespectarea termenului contractual fiind

nevoită să mărească prețul lucrării cu TVA-ul aferent sumei contractate,

instanța de fond a constatat, având în vedere clauzele contractuale la art. 16

„Dispoziții finale” potrivit cărora „antreprenorul își rezervă dreptul de a

majora prețul lucrării, în cazul deprecierii raportului Euro/Ron, scumpirea

materialelor de construcții dar nu mai mult de 10% față de prețurile valabile

la data semnării contractului etc”.

Astfel s-a constatat

că nu s-a prevăzut și situația de aplicare a TVA-ului deși antreprenorul putea

să prevadă pentru viitor această posibilitate, notificarea adresată

reclamanților, nevizând majorarea prețului materialelor sau diferențelor de

curs valutar potrivit clauzelor contractuale astfel că s-au aplicat

dispozițiile art. 969 C. civ. întrucât contractele juridice sunt obligatorii

pentru părți și nu facultative.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 127/A din 29 iunie 2009 a

admis apelul pârâtei SC A.K.G. SRL Timișoara, a modificat, în parte, sentința

apelată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 15.000 EURO către

reclamanți, cu titlu de avans respingând în rest sentința.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel, reținând culpa comună a părților, a constatat

că ambele părți nu au respectat, în parte, unele dintre obligațiile

contractuale, dar că nu se poate reține culpa exclusivă a uneia dintre părți,

că pârâta s-a declarat gata să restituie avansul primit, renunțând astfel la

beneficiul oricărei alte clauze contractuale, această disponibilitate fiind

expres consemnată atât în poziția procesuală de la fond cât și în apel și

susținută de reprezentantul acesteia, că nu s-a împlinit condiția rezolutorie

din contract și că nici reclamanții nu au așteptat împlinirea termenului,

datorită atitudinii pârâtei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții P.M.C. și P.S.P. întemeiat generic pe

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanții au susținut că instanța de apel fără nici un suport

probator și fără coerență în motivarea deciziei a reținut culpa comună din

prezenta cauză.

De asemenea, susțin

reclamanții, nu are nici o importanță că pârâta a fost obligată la plata TVA

ului întrucât introducerea TVA ului nu poate constitui o obligație suplimentară

în sarcina lor, obligația aparține pârâtei care trebuia să cunoască legea care

stabilește condițiile în care plătește TVA.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte

examinând decizia recurată în contextul motivelor de nelegalitate invocate a

constatat că recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenții și-au

întemeiat recursul în mod generic pe motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. fără a indica și argumenta în fapt și în

drept aceste motive, cerință impusă de art. 302

1

lit. c) raportat la

art. 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

punctele 1-9.

Din rezumarea

motivelor de recurs rezultă cu evidență că s-au formulat critici pe aspecte de

netemeinicie, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac

extraordinară.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise asupra

deciziei de apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea

motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la

argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic în așa fel încât să poată fi încadrată în cazurile de modificare

ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita căreia se poate

exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel fiind,

potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamanților va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții P.M.C. și P.S.P.

împotriva deciziei civile nr. 127/A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

aprilie 2010.