ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2056/2008

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele Prin sentința penală nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluțiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 345/P/2007, rezoluții pe care Ie-a menținut ca fiind legale și temeinice. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea formulată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub numărul 244/42/2008, petiționarul C.V. a solicitat în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 345/P/2007, privind pe intimatul P.D., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița.

În motivarea plângerii petiționarul a arătat că, intimatul, în calitate de avocat al părții adverse a formulat o întâmpinare în dosarul nr. 5383/2006 al Tribunalului Dâmbovița, în care a făcut o serie de afirmații mincinoase, care au determinat instanța de fond să pronunțe o soluție defavorabilă petiționarului. Astfel, prin rezoluția din 11 ianuarie 2008 în dosarul nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.D., cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291 și art. 292 C. pen. În plângerea inițială petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări față de avocatul P.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291, art. 292 C. pen., cu motivarea că aceasta, în întâmpinarea pe care a formulat-o în numele clienților săi, numiții P.C.

și P.E., într-un dosar civil a făcut afirmații neconforme cu realitatea, pretinzând că aceștia dețin acte și autorizații, pe care în realitate nu le aveau, afirmații care au determinat instanțele să pronunțe soluții favorabile pentru aceștia în detrimentul petiționarului. Verificând aspectele sesizate s-a constatat, fără echivoc, inexistența unor temeiuri de fapt ori de drept care ar determina reținerea unor fapte penale în sarcina intimatului. Cele afirmate în întâmpinare au fost verificate sub aspectul veridicității lor, de către instanța de judecată, hotărârile fiind pronunțate în baza probelor administrate, întâmpinarea formulată de pârâți, prin apărătorul lor nefiind de natură a produce consecințe juridice în sensul prevăzut de art. 292 C. pen.

Î n afara susținerilor petiționarului nu au rezultat indicii temeinice din care să rezulte comiterea faptei de către avocatul P.D. Având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, din care nu rezultă indicii temeinice care să atragă răspunderea penală a intimatului s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. Plângerea formulată de petiționarul C.V., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului penal nr. 345/P/2007, a fost respinsă ca nefondată, prin rezoluția din 18 februarie 2008, dispusă în dosarul nr. 225/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Astfel, s-a reținut că actele prealabile efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea infracțiunilor sesizate, fiind reținut că susținerile făcute de părți trebuie dovedite cu probe, instanțele pronunțând hotărârile exclusiv în baza probelor administrate în cauză.

În termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul C.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești. Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că în situația în care apărările făcute în întâmpinare sunt lipsite de suport probator sunt înlăturate de instanță, fiind astfel sancționate de aceasta. Totodată, s-a constatat că, în raport și de prevederile Legii nr. 51/1995, nu se poate reține în sarcina intimatului încălcarea vreunei obligații din cele impuse avocatului în exercitarea profesiei. Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate de petiționar, instanța a constatat că nu există indicii cu privire la săvârșirea de către intimat a infracțiunilor sesizate.

Î mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiționarul C.V., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată. Concluziile petiționarului în susținerea recursului, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Î nalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 385 6 C. proc. pen.

constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează: Î nalta Curte reține că, în cauza supusă analizei instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționarul C.V., apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul P.D., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. Din examinarea actelor premergătoare, instanța de fond a reținut corect întreaga situație de fapt potrivit căreia petiționarul a relatat despre comiterea faptei de către avocatul P.D., fapte pretins a fi săvârșite în calitate de apărător ales al pârâților P.C.

și P.E., respectiv prin inserarea unor aspecte neconforme cu realitatea în cuprinsul întâmpinării formulate în apărarea clienților săi. Î n speță, Înalta Curte reține că nemulțumirile petiționarului au ca fundament modalitatea în care au fost admise, administrate și apreciate probele de către instanțe, această modalitate constituind în opinia acestuia o încălcare a drepturilor sale procesuale, însă simpla împrejurare că soluția dată în dosarul civil nr. 5383/2006 al Tribunalului Dâmbovița, a fost nefavorabilă petiționarului, nu este un argument solid și serios pentru a putea declanșa cercetarea penală a intimatului, constatându-se că intimatul, avocat în cadrul baroului Dâmbovița nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Activitatea exercitată de intimat, în calitate de avocat, s-a circumscris îndatoririlor impuse acestuia de către Legea nr. 51/1995 de exercitare a profesiei de avocat, susținerile sale din cuprinsul întâmpinării, la care s-a făcut referire în plângerea petiționarului, fiind verificate de instanța cu ocazia soluționării cauzei, hotărârea fiind pronunțată în baza probatoriului administrat în cauză și nu a susținerilor din cadrul întâmpinării. Totodată, astfel, cum corect s-a reținut de către instanța de fond, întâmpinarea în modalitatea în care este reglementată de dispozițiile codului de procedură civilă nu poate constitui declarație în sensul art. 292 C. pen. În cauză, constându-se inexistenta infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiționar.

Prin urmare, fată de considerentele enunțate Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar C.V. împotriva sentinței penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Î n temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.V. împotriva sentinței penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2008.