ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2056/2008

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele

Prin sentința penală nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respinsă ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul C.V.

împotriva rezoluțiilor dispuse de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Ploiești în dosarul

nr. 345/P/2007, rezoluții pe care Ie-a menținut ca fiind

legale și

temeinice.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin plângerea formulată, înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub numărul 244/42/2008, petiționarul C.V. a solicitat în temeiul

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor dispuse

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 345/P/2007,

privind pe intimatul P.D., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița.

În motivarea plângerii petiționarul a arătat că, intimatul,

în calitate de avocat al părții adverse a formulat o întâmpinare în dosarul nr.

5383/2006 al Tribunalului Dâmbovița, în care a făcut o serie de afirmații

mincinoase, care au determinat instanța de fond să pronunțe o soluție

defavorabilă petiționarului.

Astfel, prin rezoluția din 11 ianuarie 2008 în dosarul nr. 345/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.D., cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 291 și art. 292 C. pen. În plângerea inițială petiționarul a solicitat

efectuarea de cercetări față de avocatul

P.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291, art. 292

C. pen., cu motivarea că aceasta, în întâmpinarea

pe care a formulat-o în

numele clienților săi, numiții P.C. și P.E.,

într-un dosar civil a făcut afirmații neconforme cu realitatea, pretinzând că

aceștia dețin acte și autorizații, pe care în realitate nu le aveau, afirmații

care au determinat instanțele să pronunțe soluții favorabile pentru aceștia în

detrimentul petiționarului.

Verificând aspectele

sesizate s-a constatat, fără echivoc, inexistența

unor temeiuri de fapt ori de drept care ar determina

reținerea unor fapte penale în sarcina intimatului. Cele afirmate în

întâmpinare au fost verificate sub aspectul veridicității lor, de către

instanța de judecată, hotărârile fiind pronunțate în baza probelor

administrate, întâmpinarea formulată de pârâți, prin apărătorul lor nefiind de

natură a produce consecințe juridice în sensul prevăzut de art. 292 C. pen.

Î

n afara susținerilor

petiționarului nu au rezultat indicii temeinice din

care să rezulte

comiterea faptei de către avocatul P.D.

Având în vedere întreg materialul probator administrat în

cauză,

din care nu rezultă indicii

temeinice care să atragă răspunderea penală a

intimatului s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Plângerea formulată de petiționarul C.V., în

temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului

penal nr. 345/P/2007, a fost respinsă ca nefondată, prin rezoluția din 18

februarie 2008, dispusă în dosarul nr. 225/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, s-a reținut că actele prealabile

efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea infracțiunilor sesizate, fiind

reținut că susținerile făcute de părți trebuie dovedite cu probe, instanțele

pronunțând hotărârile exclusiv în baza probelor administrate în cauză.

În termenul prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul C.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor procurorului,

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Examinând actele și

lucrările dosarului instanța de fond a reținut că

în situația în care apărările făcute în întâmpinare

sunt lipsite de suport probator sunt înlăturate de instanță, fiind astfel

sancționate de aceasta. Totodată, s-a constatat că, în raport și de prevederile

Legii nr. 51/1995, nu se poate reține în sarcina intimatului încălcarea vreunei

obligații din cele impuse avocatului în exercitarea profesiei.

Verificând actele dosarului sub aspectul

celor învederate de

petiționar, instanța a

constatat că nu există indicii cu privire la săvârșirea

de către intimat

a infracțiunilor sesizate.

Î

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a

declarat recurs petiționarul C.V., criticând hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Concluziile petiționarului în susținerea

recursului, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în

partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Î

nalta Curte, examinând hotărârea atacată sub

aspectul criticilor

formulate, în

conformitate cu art. 385

6

C. proc. pen. constată că

recursul

declarat este nefondat pentru considerentele care urmează:

Î

nalta Curte reține că, în cauza supusă

analizei instanța de fond, în

baza

ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în

mod

justificat plângerea formulată de petiționarul C.V., apreciind ca fiind legală

și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul P.D.,

constatându-se că în cauză nu

sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291

și

art. 292 C. pen.

Din examinarea actelor premergătoare, instanța de fond a

reținut corect întreaga situație de fapt potrivit căreia petiționarul a relatat

despre comiterea faptei de către avocatul P.D., fapte pretins a fi săvârșite în

calitate de apărător ales al pârâților P.C. și P.E., respectiv prin inserarea

unor aspecte neconforme cu realitatea în cuprinsul întâmpinării formulate în

apărarea clienților săi.

Î

n speță, Înalta Curte reține că nemulțumirile

petiționarului au ca fundament modalitatea în care au fost admise, administrate

și apreciate probele de către instanțe, această modalitate constituind în

opinia acestuia o încălcare a drepturilor sale procesuale, însă simpla

împrejurare că soluția dată în dosarul civil nr. 5383/2006 al Tribunalului

Dâmbovița, a fost nefavorabilă petiționarului, nu este un argument solid și

serios pentru a putea declanșa cercetarea penală a intimatului, constatându-se

că intimatul, avocat în cadrul baroului Dâmbovița nu a făcut altceva decât să

slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Activitatea exercitată de intimat, în calitate de avocat, s-a circumscris

îndatoririlor impuse acestuia de către Legea nr. 51/1995 de exercitare a

profesiei de avocat, susținerile sale din cuprinsul întâmpinării, la care s-a

făcut referire în plângerea petiționarului, fiind verificate de instanța cu

ocazia soluționării cauzei, hotărârea fiind pronunțată în baza probatoriului

administrat în cauză și nu a susținerilor din cadrul întâmpinării.

Totodată, astfel, cum corect s-a reținut de

către instanța de fond, întâmpinarea în modalitatea în care este reglementată

de dispozițiile codului de procedură civilă nu poate constitui declarație în

sensul art. 292 C. pen. În cauză, constându-se inexistenta infracțiunilor

sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a

dispus în sensul respingerii

plângerii formulate de petiționar.

Prin urmare, fată de considerentele enunțate Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul petiționar C.V. împotriva

sentinței penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și familie.

Î

n temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate

de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.V. împotriva sentinței

penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul petiționar sumei de 100 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 iunie 2008.