ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 215 din 12 noiembrie 2007, Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei R. SCM Constanța și a respins acțiunea în

anulare formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâtele R. SCM și U.J.C.M. Constanța

(succesor al A.) ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a constatat că prin acțiune s-a solicitat anularea sentinței arbitrale

nr. 223 din 17 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Arbitraj A.N.C.O.M. – U.C.E.C.O.M.

și constatarea calității sale de proprietară a imobilului situat în Constanța

și a terenului aferent.

De asemenea s-a reținut că

reclamanta nu a fost parte în convenția arbitrală și nici în litigiul arbitral,

iar o lărgire a cadrului procesual în acțiunea în anulare ar contraveni

caracterului convențional al arbitrajului și dispozițiilor C. proc. civ. prin

care se reglementează arbitrajul.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta E. SCM care a invocat motivele de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., susținând

următoarele:

- soluționarea cauzei la

instanța de fond s-a realizat în lipsa probatoriilor prin care ar fi putut

demonstra calitatea sa procesuală activă, în mod nelegal respingându-se cererea

de probatorii prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2007.

- prin încheierea respectivă

nu au fost reținute argumentele invocate în susținerea concluziei de respingere

a excepției invocate, fiind încălcate prevederile art. 147 C. proc. civ.

- prima instanța nu a avut

în vedere înscrisurile depuse la dosar și din care rezultă în mod indiscutabil

calitatea sa de proprietar a imobilului.

- prin sentința arbitrală

soluționată între cele două pârâte s-a dispus cu privire la un imobil aflat în

proprietatea și posesia sa.

- dată fiind această

situație, litigiul nu putea fi soluționat decât în contradictoriu cu

reclamanta.

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit consemnărilor

cuprinse în partea introductivă a sentinței atacate, instanța a supus discuției

părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție

invocată de intimate.

Reclamanta a solicitat

încuviințarea probei cu martori, acte și interogatoriu în dovedirea situației

de fapt, pe excepții și pe fondul litigiului.

Conform prevederilor art. 129

C. proc. civ., instanța a primit actele depuse de reclamantă, respingând proba testimonială

și interogatoriul, considerând că nu sunt utile cauzei situație consemnată de

asemenea, în practicaua sentinței.

De asemenea, s-au consemnat

pe larg susținerile tuturor părților, astfel că nu pot fi primite criticile

recurentei sub acest aspect.

În ceea ce privește soluția

dată excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei se constată că,

în mod corect, prima instanță a reținut că titularii acțiunii în anulare nu pot

fi decât părțile semnatare ale convenției arbitrale și între care s-a pronunțat

hotărârea arbitrală.

Astfel, trebuie avută în

vedere natura juridică a arbitrajului, care presupune o dublă abordare a

problemei – una contractuală dată de convenția arbitrală și alta

jurisdicțională. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că libertatea de

voință a părților este cea care guvernează întreaga Carte a IV-a C. proc. civ.

consacrată arbitrajului.

În atare situație, atâta

timp cât convenția arbitrală dă naștere la drepturi și obligații părților

convenției, acțiunea arbitrală avându-le ca părți numai pe acestea, titularii

acțiunii în anulare nu pot fi decât părțile semnatare ale convenției arbitrale.

În consecință, prima

instanță a apreciat legal că reclamanta nu are calitate procesuală activă în

cadrul acțiunii în anulare exercitată împotriva hotărârii arbitrale, nefiind

parte în convenția arbitrală și nici în acțiunea arbitrală.

În condițiile în care

reclamanta invocă un drept propriu asupra bunului ce a făcut obiectul acțiunii

arbitrale, legea îi pune la îndemână alte mijloace procesuale.

Conform considerentelor expuse,

urmează ca Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să

respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta E. SCM Constanța împotriva sentinței comerciale nr. 215 din 12

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2008.