ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2624/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11 decembrie 2008, F.N.D.F., în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâții C.N.C.F.C.F.R. SA , SC I.M.C.F. SA, SC T.F. SA și SC S.P.C.F.R. SA, pentru a fi obligate la plata ajutorului material aferent zilei feroviarilor pentru anii 2006 - 2008, la care s- au obligat prin contractul colectiv de muncă, actualizat cu rata inflației de la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 1480 din 23 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului. Această dispoziție este de ordine publică, iar desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acțiunii și a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publică al competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă. Prin decizia nr. 4936/R din 1 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul declarat de F.N.D.F. Curtea de Apel a reținut că acțiunea a fost formulată de către reclamantă în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, aceasta având legitimitate procesuală în calitate de reprezentant legal al membrilor săi, iar nu în nume propriu.

Articolul 284 C. muncii instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu pot deroga nici părțile și nici instanța de judecată. Prin sentința nr. 1460/M din 26 octombrie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Tribunalul Brașov a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (2) și (3) din Legea nr. 54/2003, federația sindicală are personalitate juridică proprie, diferită de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.

Chiar dacă acțiunea este promovată în numele membrilor săi, aceștia nu dobândesc calitatea de reclamant, această calitate revenind federației care a promovat acțiunea. Analizând conflictul negativ de competență creat, Înalta Curte constată că Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze pricina, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată. Se constată, așadar, că legea specială, care reglementează organizarea și funcționarea asociațiilor sindicale, conferă calitate procesuală activă specială asociațiilor sindicale în situațiile prevăzute limitativ de art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor. Calitatea procesuală activă specială decurge din faptul că sindicatul sau federația pot iniția orice procedură judiciară, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea membrilor săi, dar dreptul și interesul valorificat pe calea acțiunii nu sunt proprii, ci aparțin membrilor sindicatului. Prin urmare, în procedura inițiată, care are ca obiect valorificarea unui drept al salariaților consacrat prin contractul colectiv de muncă, F.N.D.F.

are calitatea de reclamant, în sensul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Pe cale de consecință și în aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.