ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2624/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la

data de 11 decembrie 2008, F.N.D.F.,

în

calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâții C.N.C.F.C.F.R. SA

, SC I.M.C.F.

SA, SC T.F. SA și SC S.P.C.F.R.

SA, pentru a fi obligate la plata ajutorului

material aferent zilei feroviarilor pentru anii

2006 - 2008, la care s-

au obligat prin contractul colectiv de muncă,

actualizat cu rata inflației de la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1480 din 23 februarie

2009, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a

admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov.

Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 284 alin. (2) C.

muncii, competența teritorială revine instanței în a cărei

circumscripție se află domiciliul sau reședința

reclamantului.

Această dispoziție este de ordine publică, iar

desemnarea unui

reprezentant

pentru exercitarea acțiunii și a altor drepturi procesuale nu poate înlătura

caracterul de ordine publică al

competenței

teritoriale în materia litigiilor de muncă.

Prin decizia nr. 4936/R din 1 iulie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VII a civilă și pentru cauze

privind conflicte de

muncă și

asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul declarat de

F.N.D.F.

Curtea

de Apel a reținut că acțiunea a fost formulată de către reclamantă în temeiul

art. 28 din Legea nr. 54/2003, aceasta având

legitimitate

procesuală în calitate de reprezentant legal al membrilor

săi, iar nu în

nume propriu.

Articolul

284 C. muncii instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu pot

deroga nici părțile și nici instanța de judecată.

Prin

sentința nr. 1460/M din 26 octombrie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a

admis excepția de necompetență teritorială exclusivă și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Constatând

ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Tribunalul

Brașov a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 54/2003, federația sindicală are personalitate juridică proprie, diferită

de cea a membrilor de

sindicat pe care îi

reprezintă. Chiar dacă acțiunea este promovată în

numele membrilor săi, aceștia nu dobândesc

calitatea de reclamant, această calitate revenind federației care a promovat

acțiunea.

Analizând conflictul negativ de competență creat,

Înalta

Curte constată că Tribunalul

București este instanța competentă să

soluționeze

pricina, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003,

organizațiile

sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din

legislația muncii, statutele funcționarilor

publici, contractele

colective de muncă și contractele individuale de

muncă,

precum și din acordurile privind

raporturile de serviciu ale

funcționarilor publici, în fața instanțelor

judecătorești,

organelor de jurisdicție, a

altor instituții sau autorități ale

statului,

prin apărători proprii sau aleși, iar potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, în exercitarea acestor

atribuții, organizațiile

sindicale

au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de

lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție

în numele

membrilor lor, fără a avea

nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi

introdusă sau

continuată de

organizația sindicală dacă cel în cauză se opune

sau renunță la

judecată.

Se constată, așadar, că legea specială, care

reglementează

organizarea și

funcționarea asociațiilor sindicale, conferă

calitate procesuală activă specială asociațiilor sindicale în

situațiile prevăzute limitativ de art. 28 alin.

(1) din Legea

sindicatelor.

Calitatea procesuală activă specială decurge din

faptul că

sindicatul sau federația

pot iniția orice procedură judiciară, fără

a avea nevoie de un mandat expres din partea membrilor săi,

dar dreptul și interesul valorificat pe calea

acțiunii nu sunt

proprii, ci aparțin membrilor sindicatului.

Prin urmare, în procedura inițiată, care are ca

obiect

valorificarea unui drept al

salariaților consacrat prin contractul

colectiv

de muncă, F.N.D.F. are calitatea de reclamant, în sensul art. 28 alin. (2) din

Legea nr.

54/2003.

Pe cale de consecință și în aplicarea

dispozițiilor art. 284

alin. (2) C.

muncii, competența de soluționare a cauzei

revine Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie

2010.