ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1748/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

sub nr. 11837/3/2009, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 48186/3/2008,

reclamanții - membri de sindicat, reprezentați de Federația Națională Feroviară

Mișcare Comercial (F.N.F.M.C.) a chemat în judecată pe pârâta CN C.F.C.F.R. SA,

solicitând obligarea acesteia la plata ajutorului material aferent zilei

feroviarilor, pentru 2005-2008, sume care să fie actualizate cu indicele de

inflație.

Prin sentința civilă nr.

2407 din 23 martie 2009, Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă

și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocate

din oficiu și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

Gorj.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că reclamanții, membrii de sindicat, au

domiciliul în județul Gorj, fiind menționați în tabelul anexat cererii de

chemare în judecată.

Potrivit art. 284 alin.

(2) C. muncii, competența teritorială revine instanței în a cărei

circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului, norma fiind una

de ordine publică ce nu poate fi eludată prin voința reclamanților, calitate ce

revine salariaților reprezentați prin Federația Națională, conform art. 222 C. muncii.

Instanța a apreciat

că desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acțiunii și a altor drepturi

procesuale, nu poate înlătura caracterul de ordine publică a competenței

teritoriale în materia litigiilor de muncă, în speță, interesând domiciliul

real al reclamanților, astfel că s-a procedat la declinarea competenței în

favoarea Tribunalului Gorj în a cărui rază teritorială domiciliază cei mai

mulți dintre aceștia (alții, având domiciliul în raza Tribunalului Mehedinți).

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub

nr. 4386/95/2009.

Prin sentința civilă nr.

3246 din 7 octombrie 2009, această instanță, la rândul său a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea soluționării cauzei

în favoarea Tribunalului București, constatând totodată, ivit conflict negativ

de competență, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul Gorj a constatat că cererea de chemare în judecată a fost

formulată de F.N.F.M.C., fiind introdusă pe rolul Tribunalului București care a

fost considerată instanță competentă teritorial în raport de dispozițiile art. 284

C. muncii.

Tribunalul Gorj a

reținut totodată, că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea 54/2003

a sindicatelor, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1)

organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor și au dreptul de a întreprinde

orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în

numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor

în cauză. Textul dispune mai departe că acțiunea nu va putea fi introdusă sau

continuată de organizația sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunță la

judecată.

Instanța în fața

căreia s-a ivit conflictul negativ de competență a apreciat că din

interpretarea textului anterior rezultă că acțiunea promovată de un sindicat

sau de o organizație sindicală este una de substituire, iar nu de reprezentare,

acțiune care prezintă aceleași caracteristici precum acțiunea oblică (mijloc

juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile creditorului,

atunci când acesta refuză sau neglijează să și le exercite).

Pe de altă parte, s-a

reținut că acțiunea în substituire promovată de sindicat în numele membrilor

săi, poate fi considerată drept o limitare a efectului relativ al contractelor

și prin urmare, salariatul care este parte în contractul de muncă poate

exercita orice acțiune în justiție pentru a-și apăra drepturile ce-i revin în

baza contractului; pe de altă parte, sindicatul, care nu este parte în

contractul de muncă al salariatului, poate interveni în situația în care

salariatul rămâne pasiv, pentru că legea prevede această posibilitate, prin

dispozițiile art. 28 din Legea 54/2003, așa cum s-a arătat.

În consecință, s-a

concluzionat că sindicatul are calitate procesuală activă, astfel că, în baza art.

284 C. muncii, competența soluționării cauzei revine instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul reclamantul, în speță, Tribunalului București.

Cauza a fost

înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului, conform art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că, potrivit dispozițiilor legale, competența soluționării prezentei

cauze revine instanței mai întâi sesizate, anume, Tribunalului București.

Conform art. 284 C. muncii

competența soluționării cererii, revine instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul (sau sediul) reclamantul.

Cererea de chemare în

judecată, cu care Tribunalul București a fost învestit, a fost formulată nu de

membri de sindicat, ci de F.N.F.M.C., organizație sindicală cu personalitate

juridică (autorizată în baza sentinței civile nr. 69/PJ/1992 a Judecătoriei

Deva), reprezentativă la nivel de ramură (transporturi) și la nivel de unități,

respectiv la nivelul CN C.F.C.F.R. SA, ce reprezintă și protejează interesele

membrilor săi.

Prin urmare, F.N.F.M.C.

a acționat în cauză în calitate de reclamant, iar nu în calitate de

reprezentant judiciar al membrilor de sindicat (indicați în anexa cererii de

chemare în judecată), legitimarea procesuală activă fiind una legală, ce

decurge din dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea 54/2003 a sindicatelor,

normă specială în raport de dispozițiile art. 222 C. muncii, care dispun că: la

cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul

conflictelor de drepturi.

Or, legea specială, nr.

54/2003, dispune că sindicatele pot formula acțiune în justiție în numele

membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în

cauză, ceea ce echivalează cu recunoașterea prin lege a calității procesuale

active în favoarea sindicatelor, salariatul păstrându-și însă dreptul de a se

opune fie la introducerea acțiunii, fie la continuarea ei.

Ca atare, conform art.

22 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea regulii specialia generalibus derogant,

a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 și a art. 2 pct. 1 lit.

c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, se va stabili competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București în a cărui rază

federația sindicală reclamantă își are sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 12 martie 2010.