ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2214/2010

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4060/14 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 20577/3/2009, Tribunalul București, secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat, în favoarea Tribunalului Gorj, competența soluționării cererii formulate de petentul FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL FNFMQ în numele membrilor săi de sindicat: M.J., T.D., P.V., P.M., P.I., P.G., D.N., B.I., B.A.I., B.M., C.V., M.E., etc., în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de T.F.M. CFR Marfa SA. În motivarea sentinței, s-a arătat că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată în privința acțiunii formulate de salariații membri de sindicat care nu domiciliază în București și Ilfov, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Din analiza cererii de chemare în judecată se constată faptul că Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial FNFMC nu are calitatea de petent în prezenta cauză, ci a formulat cererea în calitate de reprezentant legal a membrilor de sindicat indicați în listele aflate la dosarul cauzei, arătând prin precizările depuse la dosar că acționează în numele și pentru membrii săi de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003. Atât prevederea din norma specială (art. 28) cât și C. proc. civ., în art. 69, referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților (renunțarea la judecată, tranzacția), au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.

De altfel, chiar textul art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referindu-se la exercițiul dreptului de chemare în judecată și la actele de dispoziție, folosește expresiile "din partea celor în cauză" (mandantul) și "cel în cauză", expresii din cate rezultă indubitabil că în cauză calitatea de reclamanți o au membrii de sindicat, iar nu organizațiile sindicale ce acționează în numele membrilor lor. În realitate, în cazul dat, organizația sindicală nu este ea însăși partea reclamantă în cauză, întrucât nu sunt în discuție drepturile sale, ci drepturile membrilor săi de sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv, cât și a dreptului la acțiune sunt salariații, iar organizațiile sindicale au doar calitatea de reprezentanți ai părților reclamante, cu singura diferență că în acest caz dreptul de reprezentare izvorăște din lege.

Or, indiferent de natura sau izvorul reprezentării, din convenție, lege sau dispoziție judecătorească, în cazul competenței instanței, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul părților, se are în vedere întotdeauna domiciliul părții reprezentate iar nu a reprezentantului, textele din C. proc. civ. și din legile speciale care instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța competentă. În acest context, cum în cazul de față petenții sunt membri de sindicat, salariați în calitate de personal contractual în cadrul Regionalei CFR Gorj, persoane care lucrează și au domiciliul, după caz, reședința în raza teritorială a Tribunalului Gorj, rezultă că, în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Gorj, ca instanță de la domiciliul/reședința reclamanților, a conchis Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 6548/95/2009, iar prin Decizia nr. 3556 din 27 octombrie 2009, această instanță a declinat, la rându-i, competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului București și, constatând intervenit un conflict negativ de competență între cele două instanțe, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj, s-a reținut că acțiunea a fost promovată de petentul Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial - FNFMC, cu sediul în București, în calitate de reprezentant legal al salariaților, membri de sindicat.

Or, prin lege, se recunoaște expres sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor de natura celor care fac obiectul cauzei, decurgând din legislația muncii și din contractul colectiv de muncă, din moment ce art. 28 din Legea nr. 54/2003 prevede că "organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză". Cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, conform art. 22 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că, potrivit dispozițiilor legale, competența soluționării prezentei cauze revine instanței mai întâi sesizate, anume, Tribunalului București.

Conform art. 284 Codul Muncii competența soluționării cererii, revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul (sau sediul) reclamantul. Cererea de chemare în judecată, cu care Tribunalul București a fost învestit, a fost formulată nu de membrii de sindicat, ci de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, organizație sindicală cu personalitate juridică (autorizată în baza Sentinței civile nr. 69/PJ/1992 a Judecătoriei Deva), reprezentativă la nivel de ramură (transporturi) și la nivel de unități, respectiv la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate SA, ce reprezintă și protejează interesele membrilor săi.

Prin urmare, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial a acționat în cauză în calitate de reclamant, iar nu în calitate de reprezentant judiciar al membrilor de sindicat (indicați în anexa cererii de chemare în judecată), legitimarea procesuală activă fiind una legală, ce decurge din dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, normă specială în raport de dispozițiile art. 222 Codul Muncii, care dispun că: la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi. Or, legea specială, nr. 54/2003, dispune că sindicatele pot formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, ceea ce echivalează cu recunoașterea prin lege a calității procesuale active în favoarea sindicatelor, salariatul păstrându-și însă dreptul de a se opune fie la introducerea acțiunii, fie la continuarea ei.

Ca atare, conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea regulii specialia generalibus derogant, a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 și a art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, se va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București în a cărui rază federația sindicală reclamantă își are sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial F.N.F.M.C, în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2010.