ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2214/2010

asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr.

4060/14 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 20577/3/2009, Tribunalul București,

secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat, în

favoarea Tribunalului Gorj, competența soluționării cererii formulate de

petentul FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL FNFMQ în numele

membrilor săi de sindicat: M.J., T.D., P.V., P.M., P.I., P.G., D.N., B.I.,

B.A.I., B.M., C.V., M.E., etc., în contradictoriu cu intimata Societatea

Națională de T.F.M. CFR Marfa SA.

În motivarea

sentinței, s-a arătat că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată în

privința acțiunii formulate de salariații membri de sindicat care nu

domiciliază în București și Ilfov, deoarece, în conformitate cu prevederile

art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile având ca obiect soluționarea conflictelor

de muncă sunt de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își

are domiciliul sau reședința.

Din analiza cererii

de chemare în judecată se constată faptul că Federația Națională Feroviară

Mișcare Comercial FNFMC nu are calitatea de petent în prezenta cauză, ci a

formulat cererea în calitate de reprezentant legal a membrilor de sindicat

indicați în listele aflate la dosarul cauzei, arătând prin precizările depuse

la dosar că acționează în numele și pentru membrii săi de sindicat, în temeiul

art. 28 din Legea nr. 54/2003.

Atât prevederea din

norma specială (art. 28) cât și C. proc. civ., în art. 69, referindu-se la

drepturile de dispoziție ale părților (renunțarea la judecată, tranzacția), au

în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii

drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna,

indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este

convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor

deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.

De altfel, chiar

textul art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referindu-se la exercițiul

dreptului de chemare în judecată și la actele de dispoziție, folosește

expresiile "din partea celor în cauză" (mandantul) și "cel în

cauză", expresii din cate rezultă indubitabil că în cauză calitatea de

reclamanți o au membrii de sindicat, iar nu organizațiile sindicale ce

acționează în numele membrilor lor.

În realitate, în

cazul dat, organizația sindicală nu este ea însăși partea reclamantă în cauză,

întrucât nu sunt în discuție drepturile sale, ci drepturile membrilor săi de

sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv, cât și a dreptului la

acțiune sunt salariații, iar organizațiile sindicale au doar calitatea de

reprezentanți ai părților reclamante, cu singura diferență că în acest caz

dreptul de reprezentare izvorăște din lege.

Or, indiferent de

natura sau izvorul reprezentării, din convenție, lege sau dispoziție judecătorească,

în cazul competenței instanței, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul

părților, se are în vedere întotdeauna domiciliul părții reprezentate iar nu a

reprezentantului, textele din C. proc. civ. și din legile speciale care

instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau

reclamantului după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța

competentă.

În acest context, cum

în cazul de față petenții sunt membri de sindicat, salariați în calitate de

personal contractual în cadrul Regionalei CFR Gorj, persoane care lucrează și

au domiciliul, după caz, reședința în raza teritorială a Tribunalului Gorj,

rezultă că, în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății

aparține Tribunalului Gorj, ca instanță de la domiciliul/reședința

reclamanților, a conchis Tribunalul București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 6548/95/2009, iar prin Decizia

nr. 3556 din 27 octombrie 2009, această instanță a declinat, la rându-i,

competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului București și,

constatând intervenit un conflict negativ de competență între cele două

instanțe, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului.

Cu privire la

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj, s-a reținut că acțiunea

a fost promovată de petentul Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial -

FNFMC, cu sediul în București, în calitate de reprezentant legal al

salariaților, membri de sindicat.

Or, prin lege, se

recunoaște expres sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea

drepturilor de natura celor care fac obiectul cauzei, decurgând din legislația

muncii și din contractul colectiv de muncă, din moment ce art. 28 din Legea nr.

54/2003 prevede că "organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde

orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în

numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor

în cauză".

Cauza a fost

înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului, conform art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că, potrivit dispozițiilor legale, competența soluționării prezentei

cauze revine instanței mai întâi sesizate, anume, Tribunalului București.

Conform art. 284

Codul Muncii competența soluționării cererii, revine instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul (sau sediul) reclamantul.

Cererea de chemare în

judecată, cu care Tribunalul București a fost învestit, a fost formulată nu de

membrii de sindicat, ci de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial,

organizație sindicală cu personalitate juridică (autorizată în baza Sentinței

civile nr. 69/PJ/1992 a Judecătoriei Deva), reprezentativă la nivel de ramură

(transporturi) și la nivel de unități, respectiv la nivelul Companiei Naționale

de Căi Ferate SA, ce reprezintă și protejează interesele membrilor săi.

Prin urmare,

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial a acționat în cauză în calitate

de reclamant, iar nu în calitate de reprezentant judiciar al membrilor de

sindicat (indicați în anexa cererii de chemare în judecată), legitimarea

procesuală activă fiind una legală, ce decurge din dispozițiile art. 28 alin.

(2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, normă specială în raport de

dispozițiile art. 222 Codul Muncii, care dispun că: la cererea membrilor săi,

sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.

Or, legea specială,

nr. 54/2003, dispune că sindicatele pot formula acțiune în justiție în numele

membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în

cauză, ceea ce echivalează cu recunoașterea prin lege a calității procesuale

active în favoarea sindicatelor, salariatul păstrându-și însă dreptul de a se

opune fie la introducerea acțiunii, fie la continuarea ei.

Ca atare, conform

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea regulii specialia generalibus

derogant, a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 și a art. 2

pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, se va stabili

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București în a cărui

rază federația sindicală reclamantă își are sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

soluționării cauzei privind pe petenta Federația Națională Feroviară Mișcare

Comercial F.N.F.M.C, în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 aprilie 2010.