ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2009

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal

, ce formează obiectul contestației în anulare,

au fost respinse recursurile declarate de comuna Bumbești Pițic, prin Primar,

de Guvernul României și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva

sentinței civile nr. 51 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal,

a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă atacată cu

recurs, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanții C.E. și C.I., în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României și Consiliul Local Bumbești Pițic din Județul Gorj și

intervenientul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și a dispus

anularea în parte a H.G. nr. 973/2002

privind

atestarea domeniului public al județului Gorj, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Gorj, în ceea ce privește

poziția 4 -

„Drum Stradal DS 2" – din anexa nr. 23.

î

mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat

recurs pârâții Guvernul României, Consiliul Local al comunei Bumbești-Pițic,

prin Primar, și intervenientul accesoriu Ministerul Internelor și Reformei

Administrative.

Recurenta

comuna Bumbești Pițic, reprezentată de Primar, a criticat hotărârea pronunțată

de Curtea de apel sub aspectul greșitei respingeri a excepției tardivității

introducerii plângerii prealabile, în raport cu prevederile art. 7 din Legea

nr. 554/2004, susținând că în mod greșit a reținut instanța că termenul de 6

luni curge de la data comunicării, iar nu de la data emiterii actului. Sub

aspectul fondului cauzei, recurenta a susținut că instanța nu a ținut cont de

probele administrate și de dispozițiile legale în materie.

Recurentul

Guvernul României a criticat hotărârea pronunțată de Curtea de apel susținând

că instanța în mod greșit a respins excepția tardivității plângerii probabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, a pronunțat

o hotărâre cu aplicarea eronată a Legii nr. 213/1998.

Recurentul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a criticat sentința pronunțată

de Curtea de apel, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 213/1998,

întrucât actul administrativ contestat cuprinde bunurile care aparțin

domeniului public, iar unitățile administrativ-teritoriale au un drept de

proprietatea asupra imobilelor respective, cu atât mai mult cu cât reclamanții

nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept subiectiv sau ai unui interes

legitim vătămat prin actul administrativ.

Pentru

a pronunța soluția de respingere a recursurilor,

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a reținut, în esență, următoarele:

Curtea

de apel în mod corect a respins excepția tardivității formulării plângerii

prealabile, întrucât anexele la H.G. nr. 973/2002 au fost publicate în

Monitorul Oficial, Partea I, în tiraj restrâns, la solicitarea persoanelor

interesate, astfel că întemeiat instanța a apreciat că termenul prevăzut de

art. 7 din Legea nr. 554/2004 curge de la data la care reclamanților le-a fost

comunicat actul administrativ sau aceștia au luat cunoștință de conținutul

anexelor, această interpretare fiind în acord cu principiul asigurării

respectării accesului liber la justiție, în raport cu dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

ceea ce privește fondul pricinii, instanța de recurs a reținut că soluția

pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, întrucât, din actele

depuse la dosar, rezultă că reclamanții sunt titulari ai dreptului de

proprietate asupra terenului prevăzut la poziția nr.4 din anexa nr. 23 la H.G. nr. 973/2000.

A

mai reținut instanța de recurs că reclamanții aveau un drept actual, deși

hotărârea judecătorească de care aceștia se prevalează este ulterioară

hotărârii Consiliului local prin care a fost centralizat inventarul bunurilor

din domeniul public.

Totodată,

instanța de recurs a reținut că nu poate fi primită critica Ministerul

Internelor și Reformei Administrative referitoare la faptul că reclamanții ar

fi avut la dispoziție acțiunea în revendicarea bunului, deoarece acțiunea de

față cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, în temeiul

art. 23 din Legea nr. 213/1998, are ca obiect anularea parțială a unui act administrativ,

respectiv H.G. nr. 973/2002.

Cu

privire la decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare comuna Bumbești

Pițic, prin primar, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

S-a criticat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât

în speță nu ar fi aplicabilă Legea nr. 554/2004, care în momentul emiterii

actelor administrative nu era în vigoare, pronunțarea ei încălcând astfel

prevederile art. 318 alin. (1

1

) C. proc. civ.

Contestația în anulare este nefondată și se va respinge pentru

următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care

poate fi obișnuită și se exercită conform art. 317 C. proc. civ. și specială, prevăzută

de art. 318 C. proc. civ.

Motivele contestației în anulare speciale cea pe care se fondează

cererea de față, se referă pentru admisibilitate, la aceea că instanța de

recurs a dat o dezlegare pricinii care este rezultatul unei „greșeli

materiale”.

Fiind text de excepție, „greșeala materială” nu este interpretată

în sens larg, legea având în vedere greșeli materiale cu caracter procedural pe

care instanța le-a făcut prin confundarea unor elemente importante.

În speță, contestatorul reia motivele de recurs, pe care Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia în litigiu, le-a analizat și le-a

avut în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Față de aceste considerente, instanța supremă apreciază că această

cale extraordinară de atac formulată de

comuna Bumbești Pițic, este nefondată și va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de comuna Bumbești Pițic împotriva deciziei nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2009.