ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal , ce formează obiectul contestației în anulare, au fost respinse recursurile declarate de comuna Bumbești Pițic, prin Primar, de Guvernul României și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 51 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă atacată cu recurs, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.E.

și C.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local Bumbești Pițic din Județul Gorj și intervenientul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și a dispus anularea în parte a H.G. nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al județului Gorj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Gorj, în ceea ce privește poziția 4 - „Drum Stradal DS 2" – din anexa nr. 23. î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâții Guvernul României, Consiliul Local al comunei Bumbești-Pițic, prin Primar, și intervenientul accesoriu Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Recurenta comuna Bumbești Pițic, reprezentată de Primar, a criticat hotărârea pronunțată de Curtea de apel sub aspectul greșitei respingeri a excepției tardivității introducerii plângerii prealabile, în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, susținând că în mod greșit a reținut instanța că termenul de 6 luni curge de la data comunicării, iar nu de la data emiterii actului. Sub aspectul fondului cauzei, recurenta a susținut că instanța nu a ținut cont de probele administrate și de dispozițiile legale în materie. Recurentul Guvernul României a criticat hotărârea pronunțată de Curtea de apel susținând că instanța în mod greșit a respins excepția tardivității plângerii probabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea eronată a Legii nr. 213/1998.

Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a criticat sentința pronunțată de Curtea de apel, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 213/1998, întrucât actul administrativ contestat cuprinde bunurile care aparțin domeniului public, iar unitățile administrativ-teritoriale au un drept de proprietatea asupra imobilelor respective, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept subiectiv sau ai unui interes legitim vătămat prin actul administrativ. Pentru a pronunța soluția de respingere a recursurilor, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, următoarele: Curtea de apel în mod corect a respins excepția tardivității formulării plângerii prealabile, întrucât anexele la H.G.

nr. 973/2002 au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în tiraj restrâns, la solicitarea persoanelor interesate, astfel că întemeiat instanța a apreciat că termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 curge de la data la care reclamanților le-a fost comunicat actul administrativ sau aceștia au luat cunoștință de conținutul anexelor, această interpretare fiind în acord cu principiul asigurării respectării accesului liber la justiție, în raport cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește fondul pricinii, instanța de recurs a reținut că soluția pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, întrucât, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanții sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului prevăzut la poziția nr.4 din anexa nr. 23 la H.G.

nr. 973/2000. A mai reținut instanța de recurs că reclamanții aveau un drept actual, deși hotărârea judecătorească de care aceștia se prevalează este ulterioară hotărârii Consiliului local prin care a fost centralizat inventarul bunurilor din domeniul public. Totodată, instanța de recurs a reținut că nu poate fi primită critica Ministerul Internelor și Reformei Administrative referitoare la faptul că reclamanții ar fi avut la dispoziție acțiunea în revendicarea bunului, deoarece acțiunea de față cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 23 din Legea nr. 213/1998, are ca obiect anularea parțială a unui act administrativ, respectiv H.G. nr. 973/2002. Cu privire la decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare comuna Bumbești Pițic, prin primar, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. S-a criticat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât în speță nu ar fi aplicabilă Legea nr. 554/2004, care în momentul emiterii actelor administrative nu era în vigoare, pronunțarea ei încălcând astfel prevederile art. 318 alin. (1 1 ) C. proc. civ. Contestația în anulare este nefondată și se va respinge pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi obișnuită și se exercită conform art. 317 C. proc. civ. și specială, prevăzută de art. 318 C. proc. civ. Motivele contestației în anulare speciale cea pe care se fondează cererea de față, se referă pentru admisibilitate, la aceea că instanța de recurs a dat o dezlegare pricinii care este rezultatul unei „greșeli materiale”.

Fiind text de excepție, „greșeala materială” nu este interpretată în sens larg, legea având în vedere greșeli materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a făcut prin confundarea unor elemente importante. În speță, contestatorul reia motivele de recurs, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în litigiu, le-a analizat și le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești. Față de aceste considerente, instanța supremă apreciază că această cale extraordinară de atac formulată de comuna Bumbești Pițic, este nefondată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de comuna Bumbești Pițic împotriva deciziei nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.