ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5722/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 29 din 31 ianuarie 2008, pronunțată

în Dosarul nr. 1318/54/2007, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.I. împotriva pârâților Guvernul României și Consiliul Local Bumbești-Pițic,

județul Gorj, și, în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, a dispus anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, Anexa 23, poziția

cu denumirea de „Drum stradal DS”, cu privire la suprafața de 5,50 m/16 m.

Recursurile declarate

de Guvernul României, de Consiliul Local Bumbești-Pițic și de Ministerul Internelor

și Reformei Administrative, împotriva acestei sentințe au fost admise de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 4060 din 13 noiembrie 2008, a fost casată sentința atacată și, pe fond,

a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.I.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, referitor la excepția tardivității acțiunii a apreciat că actul administrativ

unilateral atacat este un act individual și nu normativ, astfel că, în mod corect,

instanța de fond a respins această excepție, reținând că în speță sunt aplicabile

prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Cu privire la fondul cauzei,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că H.G. nr. 973/2002 atestă apartenența

unor bunuri la domeniul public de interes local și că procedura prevăzută de Legea

nr. 213/1998 pentru atestarea domeniului public a fost respectată, neexistând niciun

motiv de nulitate de ordin procedural.

Conchizând, Înalta Curte

reține că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că în speță înscrierea poziției

din Anexa 23 din H.G. nr. 973/2002 ar echivala cu o expropriere abuzivă, întrucât

nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către stat în baza unui titlu valabil.

Instanța de fond nu a analizat condițiile Legii nr. 213/1998 și specificul actului

administrativ de atestare a domeniului public, pronunțându-se ca o instanță de drept

comun, ce are de analizat o acțiune în revendicare.

Împotriva acestei decizii

recurentul-reclamant C.I. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 317

pct. 1 și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Astfel, la primul motiv

al contestației în anulare, contestatorul arată că instanța de recurs a soluționat

pricina fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită față de el, întrucât

deși a solicitat prin cerere scrisă un termen de judecată pentru a-și angaja apărător,

instanța de recurs, fără a ține cont de această cerere, a pășit la soluționarea

pricinii, lezându-i astfel dreptul de apărare.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de contestație în anulare, s-a susținut că instanța de recurs

a considerat că „drumul stradal DS” prin care se ocupa din terenul reclamantului

o suprafață de 5,50 m/16 m a fost legal trecut în proprietatea publică a Comunei

Bumbești-Pițic, astfel că, H.G. nr. 973/2002, Anexa 23, cât și hotărârea Consiliului

Local Bumbești-Pițic, sunt legale, fără ca la dosar să existe vreun act din care

să rezulte aprobarea, autorizarea și executarea acestui drum în condițiile Legii

drumurilor.

Curtea, analizând contestația

în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile,

o va respinge pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv

al contestației în anulare urmează să se constate că acesta este neîntemeiat, întrucât

prin încheierea de ședință din 02 octombrie 2008, Înalta Curte, având în vedere

cererea de lipsă de apărare formulată de intimatul C.I. a acordat un nou termen

de judecată la data de 13 noiembrie 2008, termen la care cauza a fost soluționată,

recurentul însă reprezentat de avocatul P.N.

Nici celelalte motive

ale contestației în anulare nu sunt întemeiate, întrucât nu se încadrează în dispozițiile

art. 317-318 C. proc. civ.

Astfel, contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate

fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 teza I din acest cod, invocate de contestator ca temei al căii de atac

formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)”.

Fiind un text legal de

excepție, iar excepția fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare,

nici noțiunea de „greșeală materială” folosită de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie

interpretată altfel decât tot restrictiv.

„Greșelile materiale”,

în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire

la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei

soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele

de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele

sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel

de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei

sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea

unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziția

părților calea recursului la recurs.

În speță, susținând că

instanța de recurs a considerat că drumul stradal „DS” care cuprinde o suprafață

de 5,5 m/16 m din terenul reclamantului a fost legal trecut în proprietatea comunei

Bumbești-Pițic, fără a avea probe suficiente în acest sens, contestatorul invocă

aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs a înțeles

să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced,

însă, noțiunii de „greșeală materială” în sensul art. 318 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul C.I. va fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 541 RON către Consiliul Local Bumbești-Pițic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de C.I. împotriva deciziei nr. 4060 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatorul la

541 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local Bumbești-Pițic.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.