ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5722/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 29 din 31 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1318/54/2007, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâților Guvernul României și Consiliul Local Bumbești-Pițic, județul Gorj, și, în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a dispus anularea în parte a H.G.

nr. 973/2002, Anexa 23, poziția cu denumirea de „Drum stradal DS”, cu privire la suprafața de 5,50 m/16 m. Recursurile declarate de Guvernul României, de Consiliul Local Bumbești-Pițic și de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva acestei sentințe au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4060 din 13 noiembrie 2008, a fost casată sentința atacată și, pe fond, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.I.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, referitor la excepția tardivității acțiunii a apreciat că actul administrativ unilateral atacat este un act individual și nu normativ, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție, reținând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că H.G. nr. 973/2002 atestă apartenența unor bunuri la domeniul public de interes local și că procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998 pentru atestarea domeniului public a fost respectată, neexistând niciun motiv de nulitate de ordin procedural.

Conchizând, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că în speță înscrierea poziției din Anexa 23 din H.G. nr. 973/2002 ar echivala cu o expropriere abuzivă, întrucât nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către stat în baza unui titlu valabil. Instanța de fond nu a analizat condițiile Legii nr. 213/1998 și specificul actului administrativ de atestare a domeniului public, pronunțându-se ca o instanță de drept comun, ce are de analizat o acțiune în revendicare. Împotriva acestei decizii recurentul-reclamant C.I. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 317 pct. 1 și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Astfel, la primul motiv al contestației în anulare, contestatorul arată că instanța de recurs a soluționat pricina fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită față de el, întrucât deși a solicitat prin cerere scrisă un termen de judecată pentru a-și angaja apărător, instanța de recurs, fără a ține cont de această cerere, a pășit la soluționarea pricinii, lezându-i astfel dreptul de apărare. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, s-a susținut că instanța de recurs a considerat că „drumul stradal DS” prin care se ocupa din terenul reclamantului o suprafață de 5,50 m/16 m a fost legal trecut în proprietatea publică a Comunei Bumbești-Pițic, astfel că, H.G.

nr. 973/2002, Anexa 23, cât și hotărârea Consiliului Local Bumbești-Pițic, sunt legale, fără ca la dosar să existe vreun act din care să rezulte aprobarea, autorizarea și executarea acestui drum în condițiile Legii drumurilor. Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv al contestației în anulare urmează să se constate că acesta este neîntemeiat, întrucât prin încheierea de ședință din 02 octombrie 2008, Înalta Curte, având în vedere cererea de lipsă de apărare formulată de intimatul C.I. a acordat un nou termen de judecată la data de 13 noiembrie 2008, termen la care cauza a fost soluționată, recurentul însă reprezentat de avocatul P.N.

Nici celelalte motive ale contestației în anulare nu sunt întemeiate, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ. Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I din acest cod, invocate de contestator ca temei al căii de atac formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)”. Fiind un text legal de excepție, iar excepția fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare, nici noțiunea de „greșeală materială” folosită de art. 318 C. proc.

civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv. „Greșelile materiale”, în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală. Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

În speță, susținând că instanța de recurs a considerat că drumul stradal „DS” care cuprinde o suprafață de 5,5 m/16 m din terenul reclamantului a fost legal trecut în proprietatea comunei Bumbești-Pițic, fără a avea probe suficiente în acest sens, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced, însă, noțiunii de „greșeală materială” în sensul art. 318 C. proc. civ. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul C.I. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 541 RON către Consiliul Local Bumbești-Pițic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.I. împotriva deciziei nr. 4060 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Obligă contestatorul la 541 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local Bumbești-Pițic. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.