ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2010

Obiectul acțiunii. Reclamanții R.C.C., R.D. și G.E. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, respectiv a poziției înregistrată în anexa 42 la această hotărâre sub nr. 47 precum și a punctului nr. 10 din H.G. nr. 1799/2006 în care se face o rectificare cu privire la denumirea terenului ce a fost luat în mod abuziv de stat, respectiv drum forestier de interes local. S-a mai susținut de către reclamanți că sunt proprietarii terenului situat în județul Gorj, teren trecut în mod abuziv în proprietatea statului, cu care autorii lor figurează înscriși în registrul agricol.

Apărările formulate de pârâtul Guvernul României. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat: 2.1. Excepția tardivității acțiunii având în vedere că data publicării H.G. nr. 973/2002 este 9 septembrie 2002 și a H.G. nr. 1799/2006 este 4 ianuarie 2007, iar instanța de contencios administrativ a fost sesizată la 6 martie 2008, cu depășirea termenelor stabilite imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 2.2. Ca apărări de fond, se arată că cele două acte normative au fost adoptate în conformitate cu prevederile art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Efectul H.G. nr. 973/2002 nu este constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale, ci de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce aparține tot unității administrativ-teritoriale și nu are niciun efect asupra proprietății private a altor persoane, dobândite în condițiile legii.

Cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor). Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2008 și cuprinde aceleași considerente ce se regăsesc și în întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94 din 12 martie 2009 a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de M.I.R.A., având ca obiect anulare act administrativ.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii. Instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pretins vătămat, deoarece în absența unui atare drept, doar certificatul de moștenitor nu poate suplini titlul valabil, absolut necesar pentru a se reține vătămarea adusă reclamanților într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește anularea în parte a H.G. nr. 973/2002 instanța de fond a apreciat că în raport de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și cele cuprinse în Codul civil, Legea nr. 554/2004 nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6 ianuarie 2005, când această lege a intrat în vigoare.

Recursul formulat de reclamanții R.C. și G.E. Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond a considerat în mod greșit că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aferentă drumului forestier. Certificatul de moștenitor cuprinde bunurile din patrimoniul defunctei ce formează masa succesorală. Bunurile au fost inserate în baza actelor de proprietate deținute de defunctă. Cu bunurile respective, defuncta figurează în proprietate, inclusiv în Registrul Agricol. 6.2. Recurenții au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 1799/2006 ce modifică H.G. nr. 973/2002. Hotărârea de Guvern este ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii nr. 554/2004. 6.3. Nu s-a menționat care este titlul de proprietate al statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea comunei Licurici, în ce temei și de la ce dată. Nu s-a făcut dovada modalității juridice de intrare a bunurilor în proprietatea comunei Licuri, astfel cum s-a arătat și prin Decizia nr. 244 din 9 martie 2006 a Curții Constituționale.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Guvernul României. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenții nu au făcut dovada titlului de proprietate. Chiar și în situația în care recurenții ar face o atare dovadă, cenzurarea valabilității titlurilor este de competența instanțelor de drept comun. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 2. Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe două aspecte: a) faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate prin depunerea la dosar a extrasului de carte funciară; b) H.G. nr. 973/2002 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. 3. În ceea ce privește constatarea făcută de judecătorul fondului, respectiv a nedovedirii dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în discuție, se va observa că această dovadă nu a fost cerută de prima instanță. În cadrul cercetării judecătorești s-a admis în principiu cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului și a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice. Cu ocazia deliberării și pronunțării sentinței, instanța de fond a respins acțiunea și a arătat că reclamanții ar fi trebuit să depună la dosar un extract de carte funciară în scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului, deoarece certificatul de moștenitor nu face o astfel de dovadă. Modul în care a procedat instanța de fond încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului, reclamanții având convingerea că dreptul lor de proprietate este pe deplin dovedit. Instanța de fond era obligată să solicite dovada anterior încuviințării probelor și trebuia să țină seama că obiectul acțiunii nu este revendicarea, ci anularea unui act administrativ normativ emis de Guvernul României și că reclamanții, chiar dacă nu-și pot dovedi dreptul pretins vătămat, în materia contenciosului administrativ este admisibilă și dovada interesului legitim protejat. Așadar, instanța de fond are obligația să pună în discuție ipotezele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, iar reclamanții au obligația să facă această dovadă. 4. Nu are relevanță în cauză ipoteza susținută de judecătorul fondului referitoare la data emiterii H.G. nr. 973, ca fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Legea nr. 554/2004 nu interzice promovarea unor acțiuni în anularea actului administrativ emis anterior intrării în vigoare a acesteia, astfel cum se interzicea prin prevederile Legii nr. 29/1990. Prin intentarea unor astfel de acțiuni nu este încălcat principiul neretroactivității legii prevăzut în Constituția României și Codul civil, deoarece Legea nr. 554/2004 reglementează în mare parte aspecte procedurale, de imediată aplicare. Ar fi inechitabil și discriminatoriu pentru partea care invocă încălcarea unui drept proteguit de lege sau un interes legitim prin emiterea unui act administrativ, să fie în imposibilitate să acționeze în instanță pentru anularea actului, pe motivul abrogării legii în vigoare la data emiterii actului. Termenul de la care se calculează data introducerii acțiunii în justiție poate fi de la data comunicării actului sau de la data luării la cunoștință, când, este posibil ca în vigoare să fie o altă lege a contenciosului administrativ, astfel cum s-a întâmplat și în cauza de față. 5. Judecătorul fondului nu s-a preocupat însă de un aspect esențial și anume, de obligația pârâtului de a dovedi intrarea bunului în mod legal în domeniul public al comunei Licurici. Pentru ca cele două hotărâri de guvern să fie considerate legale este necesar a se dovedi îndeplinirea nu numai a condițiilor de formă la adoptarea lor, dar și a condițiilor de fond. Condițiile de fond reprezintă conformitatea celor înscrise în actul de atestare a domeniului public al comunei cu realitatea, cu existența unui mod legal de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de către comună. În mod corect, recurenții au citat din Decizia nr. 244/2006 a Curții Constituționale, conform căreia „existența unei hotărâri a consiliului local… nu scutește unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa”. În speță, această dovadă intră în obligația intimatului-pârât, ca emitent al actelor administrative individuale atacate. 6. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul formulat. 7. În vederea reluării cercetării fondului de către Curtea de Apel Craiova, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va analiza aspectele relevate anterior.