ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Reclamanții R.C.C., R.D. și G.E. au chemat în
judecată Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va
pronunța să dispună anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, respectiv a poziției
înregistrată în anexa 42 la această hotărâre sub nr. 47 precum și a punctului
nr. 10 din H.G. nr. 1799/2006 în care se face o rectificare cu privire la
denumirea terenului ce a fost luat în mod abuziv de stat, respectiv drum
forestier de interes local.
S-a mai susținut de către reclamanți
că sunt proprietarii terenului situat în județul Gorj, teren trecut în mod
abuziv în proprietatea statului, cu care autorii lor figurează înscriși în
registrul agricol.
Apărările formulate de pârâtul
Guvernul României. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat:
2.1. Excepția tardivității acțiunii
având în vedere că data publicării H.G. nr. 973/2002 este 9 septembrie 2002 și
a H.G. nr. 1799/2006 este 4 ianuarie 2007, iar instanța de contencios
administrativ a fost sesizată la 6 martie 2008, cu depășirea termenelor
stabilite imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004,
modificată și completată.
2.2. Ca apărări de fond, se arată că
cele două acte normative au fost adoptate în conformitate cu prevederile art. 107
din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Efectul H.G. nr. 973/2002 nu este
constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților
administrativ-teritoriale, ci de atestare a regimului juridic diferențiat de
regimul juridic al proprietății private ce aparține tot unității
administrativ-teritoriale și nu are niciun efect asupra proprietății private a
altor persoane, dobândite în condițiile legii.
Cererea de intervenție în
interesul pârâtului formulată de Ministerul Internelor și Reformei
Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor).
Cererea de intervenție a fost admisă
în principiu prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2008 și cuprinde
aceleași considerente ce se regăsesc și în întâmpinarea formulată de pârâtul
Guvernul României.
Hotărârea instanței de fond.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94 din 12 martie 2009 a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de M.I.R.A., având ca
obiect anulare act administrativ.
Motivele de fapt și de drept care
au stat la baza hotărârii.
Instanța a reținut că reclamanții nu au făcut
dovada dreptului de proprietate pretins vătămat, deoarece în absența unui atare
drept, doar certificatul de moștenitor nu poate suplini titlul valabil, absolut
necesar pentru a se reține vătămarea adusă reclamanților într-un drept
recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește anularea în parte a H.G. nr.
973/2002 instanța de fond a apreciat că în raport de dispozițiile art. 15 alin.
(2) din Constituția României și cele cuprinse în Codul civil, Legea nr. 554/2004
nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6 ianuarie
2005, când această lege a intrat în vigoare.
Recursul formulat de reclamanții R.C. și G.E.
Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele
prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanța de fond a considerat în mod greșit
că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de
teren aferentă drumului forestier.
Certificatul de moștenitor cuprinde bunurile din
patrimoniul defunctei ce formează masa succesorală. Bunurile au fost inserate
în baza actelor de proprietate deținute de defunctă. Cu bunurile respective,
defuncta figurează în proprietate, inclusiv în Registrul Agricol.
6.2. Recurenții au solicitat anularea în parte a
H.G. nr. 1799/2006 ce modifică H.G. nr. 973/2002. Hotărârea de Guvern este
ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii nr. 554/2004.
6.3. Nu s-a menționat care este titlul de
proprietate al statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea comunei
Licurici, în ce temei și de la ce dată.
Nu s-a făcut dovada modalității juridice de
intrare a bunurilor în proprietatea comunei Licuri, astfel cum s-a arătat și
prin Decizia nr. 244 din 9 martie 2006 a Curții Constituționale.
Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât
Guvernul României.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat,
deoarece recurenții nu au făcut dovada titlului de proprietate.
Chiar și în situația în care recurenții ar face
o atare dovadă, cenzurarea valabilității titlurilor este de competența
instanțelor de drept comun.
II. Considerentele instanței de recurs.
Recursul este fondat.
Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe
două aspecte:
a) faptul că reclamanții nu au făcut dovada
dreptului de proprietate prin depunerea la dosar a extrasului de carte
funciară;
b) H.G. nr. 973/2002 a fost emisă anterior
intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
În ceea ce privește constatarea făcută de
judecătorul fondului, respectiv a nedovedirii dreptului de proprietate al
reclamanților asupra terenului în discuție, se va observa că această dovadă nu
a fost cerută de prima instanță.
În cadrul cercetării judecătorești s-a admis în
principiu cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului și a fost
încuviințată efectuarea unei expertize tehnice.
Cu ocazia deliberării și pronunțării sentinței,
instanța de fond a respins acțiunea și a arătat că reclamanții ar fi trebuit să
depună la dosar un extract de carte funciară în scopul dovedirii dreptului de
proprietate asupra terenului, deoarece certificatul de moștenitor nu face o
astfel de dovadă.
Modul în care a procedat instanța de fond
încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6
paragraf 1 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului, reclamanții având
convingerea că dreptul lor de proprietate este pe deplin dovedit.
Instanța de fond era obligată să solicite dovada
anterior încuviințării probelor și trebuia să țină seama că obiectul acțiunii
nu este revendicarea, ci anularea unui act administrativ normativ emis de
Guvernul României și că reclamanții, chiar dacă nu-și pot dovedi dreptul
pretins vătămat, în materia contenciosului administrativ este admisibilă și
dovada interesului legitim protejat.
Așadar, instanța de fond are obligația să pună
în discuție ipotezele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, iar reclamanții au obligația să facă această dovadă.
Nu are relevanță în cauză ipoteza susținută
de judecătorul fondului referitoare la data emiterii H.G. nr. 973, ca fiind
anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Legea nr. 554/2004 nu interzice promovarea unor
acțiuni în anularea actului administrativ emis anterior intrării în vigoare a
acesteia, astfel cum se interzicea prin prevederile Legii nr. 29/1990.
Prin intentarea unor astfel de acțiuni nu este
încălcat principiul neretroactivității legii prevăzut în Constituția României
și Codul civil, deoarece Legea nr. 554/2004 reglementează în mare parte aspecte
procedurale, de imediată aplicare.
Ar fi inechitabil și discriminatoriu pentru
partea care invocă încălcarea unui drept proteguit de lege sau un interes
legitim prin emiterea unui act administrativ, să fie în imposibilitate să
acționeze în instanță pentru anularea actului, pe motivul abrogării legii în
vigoare la data emiterii actului.
Termenul de la care se calculează data
introducerii acțiunii în justiție poate fi de la data comunicării actului sau
de la data luării la cunoștință, când, este posibil ca în vigoare să fie o altă
lege a contenciosului administrativ, astfel cum s-a întâmplat și în cauza de
față.
Judecătorul fondului nu s-a preocupat însă de
un aspect esențial și anume, de obligația pârâtului de a dovedi intrarea
bunului în mod legal în domeniul public al comunei Licurici.
Pentru ca cele două hotărâri de guvern să fie
considerate legale este necesar a se dovedi îndeplinirea nu numai a condițiilor
de formă la adoptarea lor, dar și a condițiilor de fond.
Condițiile de fond reprezintă conformitatea
celor înscrise în actul de atestare a domeniului public al comunei cu
realitatea, cu existența unui mod legal de dobândire a dreptului de proprietate
asupra terenului de către comună.
În mod corect, recurenții au citat din Decizia
nr. 244/2006 a Curții Constituționale, conform căreia „existența unei hotărâri
a consiliului local… nu scutește unitatea administrativ-teritorială de a face
dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa”.
În speță, această dovadă intră în obligația
intimatului-pârât, ca emitent al actelor administrative individuale atacate.
Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1)
teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.
554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul formulat.
În vederea reluării cercetării fondului de
către Curtea de Apel Craiova, se va casa sentința recurată și se va trimite
cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va analiza aspectele relevate
anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.C.C. și G.E.
împotriva sentinței civile nr. 94 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre
rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28
ianuarie 2010.