ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4418/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 500 din 10 noiembrie 2010,

pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții

R.C.C., R.D. și G.E., împotriva pârâtului Guvernul României și intervenientului

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin care au solicitat

anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, precum și a H.G. nr. 1799/2006, în care

se face o rectificare cu privire la denumirea terenului ce a fost luat în mod

abuziv de stat, respectiv drum forestier.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 554/2004 ce reglementează condițiile promovării unei acțiuni în contencios

administrativ, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. p) din același act normativ,

prin care legiuitorul explică semnificația sintagmei „interes legitim privat".

În acest context, s-a

constatat că reclamanții au justificat interesul privat prin depunerea certificatului

de moștenitor, însă pentru a se considera vătămat interesul lor legitim, trebuie

verificat dacă prin H.G. nr. 973/2002 atacată se încalcă un eventual drept de proprietate

al reclamanților, condiție prealabilă ce trebuie îndeplinită anterior verificării

legalității actului administrativ atacat în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998.

S-a reținut astfel că,

potrivit Anexei la Legea nr. 213/1998, în domeniul public local al comunelor sunt

incluse drumurile comunale, vicinale și străzile.

La Anexa nr. 42 din H.G.

973/2002 ce cuprinde inventarul ajunurilor care aparțin domeniului public al comunei

L., figurează Drumul V.N.

Prin hotărârea

consiliului local din 2006 s-a aprobat modificarea denumirii drumului vicinal în

drum forestier, fără a fi modificate alte elemente cu privire la acest drum.

Din conținutul adresei

din 14 iunie 2010 emisă de Primăria Comunei L., rezultă că acest drum vicinal a

fost dintotdeauna drum de acces în comuna L., ceea ce demonstrează că a fost utilizat

cu această destinație, fiind stipulat, de altfel, în nota de fundamentare a hotărârii

de guvern că nu există litigii cu privire la imobilele care urmează să fie incluse

în Anexa nr. 42 din H.G. nr. 973/2002.

S-a constatat că la emiterea

H.G. nr. 973/2002 au fost avute în vedere înscrisurile oficiale comunicate de către

Comuna L., printre care și schița cadastrală aflată la dosarul cauzei, precum și

hotărârea consiliului local din 2006 coroborat cu hotărârea consiliului local din

1999, care atestă faptul că drumul vicinal nu a suferit modificări în ceea ce privește

amplasamentul.

În același sens au fost

și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în care s-a menționat că

traseul drumului de pe harta cadastrală trece pe marginea proprietăților din zonă,

traseul actual fiind însă deviat, trecând prin terenurile particulare.

Coroborând înscrisurile

depuse în cauză, cu mențiunile raportului de expertiză efectuat cu ocazia primului

ciclu procesual, instanța a reținut că nu este vătămat interesul legitim al reclamanților

prin includerea din Anexa nr. 42 la H.G. 973/2002.

Astfel, imobilul înscris

în anexă nu este suprapus peste terenul aflat în certificatul de moștenitor invocat

de către reclamanți, fapt relevat de schițele cadastrale depuse atât în rejudecare

cât și cu ocazia efectuării raportului de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a declarat recurs R.C.C. criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât

a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, fără să se menționeze care este titlul

de proprietate al Statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea comunei L.

De asemenea se precizează în recurs că nu s-a făcut dovada s-a făcut dovada cum

au intrat bunurile în proprietatea comunei și la ce dată.

Recursul este întemeiat

și va fi admis.

Din examinarea actelor

dosarului și în raport de motivele de recurs, se desprinde cu claritate faptul că

instanța fondului a reținut doar faptul că drumul forestier de interes local nu

afectează proprietatea recurentului.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză nu este concludent întrucât a infirmat cele reținute de instanță,

precizându-se că în conformitate cu H.G. nr. 973/2002 Anexa nr. 2, actualul drum

forestier trece prin terenuri particulare, inclusiv prin cel al recurenților.

Instanța de fond în raport

de aceste concluzii ar fi trebuit să solicite un supliment la acest raport, sau

o nouă expertiză care să lămurească situația drumului în discuție, respectiv dacă

trece prin terenuri particulare, inclusiv prin cel al recurentului pentru a nu exista

dubii referitor la traversarea terenului acestuia.

Față de aceste considerente

se impune casarea cu trimitere a cauzei aceleiași instanțe pentru a se lămuri acest

aspect esențial și pentru a se dispune orice probe care sunt necesare pentru lămurirea

situației de fapt și de drept.

Se va admite recursul

declarat de R.C.C. și se va casa sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de R.C.C.

împotriva sentinței nr. 500 din 10 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecarea aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2011.