ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4418/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 500 din 10 noiembrie 2010, pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.C.C., R.D. și G.E., împotriva pârâtului Guvernul României și intervenientului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin care au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, precum și a H.G. nr. 1799/2006, în care se face o rectificare cu privire la denumirea terenului ce a fost luat în mod abuziv de stat, respectiv drum forestier.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 ce reglementează condițiile promovării unei acțiuni în contencios administrativ, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. p) din același act normativ, prin care legiuitorul explică semnificația sintagmei „interes legitim privat". În acest context, s-a constatat că reclamanții au justificat interesul privat prin depunerea certificatului de moștenitor, însă pentru a se considera vătămat interesul lor legitim, trebuie verificat dacă prin H.G. nr. 973/2002 atacată se încalcă un eventual drept de proprietate al reclamanților, condiție prealabilă ce trebuie îndeplinită anterior verificării legalității actului administrativ atacat în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998.

S-a reținut astfel că, potrivit Anexei la Legea nr. 213/1998, în domeniul public local al comunelor sunt incluse drumurile comunale, vicinale și străzile. La Anexa nr. 42 din H.G. 973/2002 ce cuprinde inventarul ajunurilor care aparțin domeniului public al comunei L., figurează Drumul V.N. Prin hotărârea consiliului local din 2006 s-a aprobat modificarea denumirii drumului vicinal în drum forestier, fără a fi modificate alte elemente cu privire la acest drum. Din conținutul adresei din 14 iunie 2010 emisă de Primăria Comunei L., rezultă că acest drum vicinal a fost dintotdeauna drum de acces în comuna L., ceea ce demonstrează că a fost utilizat cu această destinație, fiind stipulat, de altfel, în nota de fundamentare a hotărârii de guvern că nu există litigii cu privire la imobilele care urmează să fie incluse în Anexa nr. 42 din H.G.

nr. 973/2002. S-a constatat că la emiterea H.G. nr. 973/2002 au fost avute în vedere înscrisurile oficiale comunicate de către Comuna L., printre care și schița cadastrală aflată la dosarul cauzei, precum și hotărârea consiliului local din 2006 coroborat cu hotărârea consiliului local din 1999, care atestă faptul că drumul vicinal nu a suferit modificări în ceea ce privește amplasamentul. În același sens au fost și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în care s-a menționat că traseul drumului de pe harta cadastrală trece pe marginea proprietăților din zonă, traseul actual fiind însă deviat, trecând prin terenurile particulare. Coroborând înscrisurile depuse în cauză, cu mențiunile raportului de expertiză efectuat cu ocazia primului ciclu procesual, instanța a reținut că nu este vătămat interesul legitim al reclamanților prin includerea din Anexa nr. 42 la H.G.

973/2002. Astfel, imobilul înscris în anexă nu este suprapus peste terenul aflat în certificatul de moștenitor invocat de către reclamanți, fapt relevat de schițele cadastrale depuse atât în rejudecare cât și cu ocazia efectuării raportului de expertiză. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs R.C.C. criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, fără să se menționeze care este titlul de proprietate al Statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea comunei L. De asemenea se precizează în recurs că nu s-a făcut dovada s-a făcut dovada cum au intrat bunurile în proprietatea comunei și la ce dată. Recursul este întemeiat și va fi admis.

Din examinarea actelor dosarului și în raport de motivele de recurs, se desprinde cu claritate faptul că instanța fondului a reținut doar faptul că drumul forestier de interes local nu afectează proprietatea recurentului. Raportul de expertiză efectuat în cauză nu este concludent întrucât a infirmat cele reținute de instanță, precizându-se că în conformitate cu H.G. nr. 973/2002 Anexa nr. 2, actualul drum forestier trece prin terenuri particulare, inclusiv prin cel al recurenților. Instanța de fond în raport de aceste concluzii ar fi trebuit să solicite un supliment la acest raport, sau o nouă expertiză care să lămurească situația drumului în discuție, respectiv dacă trece prin terenuri particulare, inclusiv prin cel al recurentului pentru a nu exista dubii referitor la traversarea terenului acestuia.

Față de aceste considerente se impune casarea cu trimitere a cauzei aceleiași instanțe pentru a se lămuri acest aspect esențial și pentru a se dispune orice probe care sunt necesare pentru lămurirea situației de fapt și de drept. Se va admite recursul declarat de R.C.C. și se va casa sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.C.C. împotriva sentinței nr. 500 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.