ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2901/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2901/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1 din 9 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 1954/54/2011, Curtea de

Apel Craiova a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul M.A.N.

a prevederilor H.G. nr. 965/2002 (pozițiile 741, 742 și 743 din Anexa nr. 2 din

respectiva hotărâre), ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Constata ca prin Încheierea

din 22 septembrie 2011 pronunțata de Tribunalul Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8231/63/2010*, s-a admis cererea de

sesizarea a instanței de Contencios Administrativ cu soluționarea excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 965/2002.

S-a dispus sesizarea

Curții de Apel Craiova cu excepția de nelegalitate.

S-a suspendat

judecarea cauzei privind pe reclamantul M.A.N. prin D.R.P.A.J., în

contradictoriu cu pârâții R.A.A.D.P.F.L. Craiova, C.L. Craiova prin P. și M. Craiova,

până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Pentru a pronunța

aceasta soluție, Tribunalul a reținut că, la data de 05 septembrie 2011, M.A.N.

a formulat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, solicitând anularea

pozițiilor nr. 741, 742 și 743 din Anexa nr. 2 – Inventarul bunurilor ce

aparțin domeniului public al Municipiului Craiova din H.G. nr. 965/2002 așa cum

a fost modificată și completată prin H.G. nr. 141/2008. În baza dispozițiilor art.

4 alin (1) din Legea nr. 554/2004 solicită suspendarea soluționării cauzei și

sesizarea prin încheiere motivată a instanței de contencios administrativ

competente, respectiv Curtea de Apel București, instanță competentă în temeiul

dispozițiilor art. 3 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză a fost

formulată întâmpinare de către pârât prin care a solicitat respingerea cererii

formulate de către reclamant, ca neîntemeiată. S-a arătat că darea în

administrare se realizează după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a C.J.,

respectiv a C.G.M.B., sau a C.L. A apreciat că reclamanta nu este vătămată de

actul administrativ Hotărârea C.L. Craiova nr. 80/2006, întrucât nu a solicitat

autorității locale municipale ca bunurile cuprinse în acest act administrativ

să fie date în administrarea acesteia, pentru a se încadra în competențele date

de art. 12 din Legea nr. 213/1998, în sensul că prin Hotărâre C.L.M. Craiova

poate da în administrare bunuri care aparțin domeniului public Craiova, altor

instituții publice de interes național, județean sau local, în speță,

reclamantului.

Pârâtul a invocat prin

întâmpinare excepția prescripției dreptului de a solicita anularea actului

administrativ contestat, arătând că reclamantul nu a dovedit că este lezat și

nu a arătat legătura de cauzalitate între Hotărârea C.L. Craiova nr. 80/2006 in

integrum și existența unei lezări a drepturilor acestora. A invocat, de

asemenea, și excepția lipsei de interes a reclamantei, având în vedere că nu

există legătură juridică între Hotărârea C.L. nr. 80/2006 și interesul

reclamantului, nefiind dovedită vătămarea acestora. S-a invocat și excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, precizându-se că aceasta nu

dovedește un drept real asupra bunurilor care fac obiectul Hotărârii C.L. Craiova

nr. 80/2006. Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a

C.L. Craiova, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, doar M. Craiova

poate sta în judecată ca persoană juridică de drept public, cu cont și sediu

propriu.

Instanța a constatat

că actul a cărui anulare se solicita in cauză este emis în conformitate cu

prevederile H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al județului,

hotărâre de care depinde soluționarea litigiului pe fond, astfel încât sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând

astfel sesizarea instanței de contencios administrativ competentă potrivit art.

10 alin. (1) și (3) din același act normativ, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, dat fiind că actul administrativ atacat ca nelegal

este emis de către o autoritate publică centrală.

Pe rolul Curții de

Apel Craiova cauza a fost înregistrată sub nr. 1954/54 din 04 octombrie 2011.

Examinând actele si

lucrările dosarului, Curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 137

alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a examinat cu prioritate excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de emitentul actului G.R.

În esență, G.R. a

susținut inadmisibilitatea excepției, motivat de faptul ca actul a cărui nelegalitate

se invocă este emis anterior intrării în vigoare a Legi nr. 5544/2004, ceea ce

presupune că și-a produs efectele juridice și a intrat în circuitul civil. G.R.

a învederat că desființarea actului ar afecta principiul securității circuitului

civil, ceea ce contravine jurisprudenței C.E.D.O. si a C.J.U.E.

Curtea a reținut, însă,

că atât în cererea prin care se invoca excepția în fata Tribunalului, dar și

prin Precizarea la acțiune, M.A.N. a arătat că obiectul excepției este Anexa

nr. 2 aprobată prin H.G. nr. 141/2008 ce modifică și completează H.G. nr. 965/2002.

Întrucât actul est

emis ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția inadmisibilității

cu motivarea expusă în Întâmpinare, nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Pe fond, legalitatea

unui act administrativ individual, în speța anexa 2 aprobată prin H.G. nr. 141/2008

se verifică, în consens cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin

raportare la actele normative cu forța superioară în aplicarea cărora a fost

adoptat actul în discuție.

În concret, s-a

invocat încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, fiind indicat textul art. 9 conform căruia „trecerea unui

bun din domeniul public al statului în domeniul public al unității

administrativ teritorială se face prin H.G.”

În speță, atestarea domeniul

public al autorității locale, C.L. Craiova s-a realizat prin H.G., respectiv

prin H.G. nr. 141/2008 și anterior prin H.G. nr. 965/2002, astfel cum impun

dispozițiile indicate de autorul excepției de nelegalitate. Nu are relevanță juridica

observația potrivit căreia nu exista anterior anului 2002 un alt H.G. de

atestarea în domeniul public a imobilelor in litigiu, cât timp critica în speță

vizează strict art. 9 din Legea nr. 213/1998, care stabilește modalitatea de

schimbare a titularului dreptului de proprietate. În alta ordine de idei,

autorul excepției învederează faptul ca imobilele în litigiu sunt de interes

național și destinate nevoilor de apărare militara a țării, așa cum rezultă din

cuprinderea lor în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al

statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 modificat și completat prin H.G. nr. 812/2009,

dar si alte acte emise de Guvern anterior.

Din „Nota de

fundamentare” rezultă ca s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998 și

inventarul cu bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului. Schimbarea

titularului nu constituie cauza de nulitate, nefiind interzisa, ci dimpotrivă legea

permite, în condiții exprese, aceasta schimbare, ceea ce s-a și realizat prin

actul administrativ ce face obiectul cenzurii în speță.

Imobilele în litigiu au

fost cuprinse în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al autorității

locale încă din anul 2002 și menținute ulterior prin H.G. de completare și

modificare din 2008. Prin urmare adoptarea, ulterior a unui H.G. în 2006

modificat în 2009 care ar inventaria aceleași imobile în patrimoniul public al

statului în administrarea M.A.N. sunt evenimente legislative ulterioare. În ce

privește actele anterioare emise de G.R., nu pot conduce la nulitatea unui alt

HG ulterior de schimbare a titularului dreptului, permisa de art. 9 din aceeași

lege.

Pe de alta parte,

legalitatea actului administrativ cu caracter normativ individual se verifica

strict prin raportare la actele normative in aplicarea si executarea cărora a

fost emis. Legea fondului funciar nr. 18/1991 nu este unul din actele în

aplicarea căruia a fost emis H.G. nr. 141/2008.

Nerespectarea în

opinia autorului excepției a dispozițiilor pct. I nr. 23 din Legea nr. 213/1998,

avută în vedere la emiterea actului nu este demonstrată în cauză la data emiterii

actului respectiv în anul 2002, dispozițiile H.G. nr. 141/2008 preluând practic

aceleași dispoziții cu referire la imobile.

Compararea titlurilor

celor doi titulari ai dreptului de proprietate sau administrare nu poate fi

cercetata pe cale excepției de nelegalitate în procedura prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs reclamantul M.A.N.

În motivarea

recursului, reclamantul M.A.N. a arătat, în esență, următoarele:

Imobilele menționate

în anexa nr. 2 – pozițiile 741, 742 și 743 – din H.G. nr. 965/2002, atestate ca

aparținând domeniului public al municipiului Craiova, sunt atestate și ca

aparținând domeniului public al statului, aflate în administrarea M.A.N.,

potrivit H.G. nr. 1705/2006.

Așadar, există două

acte administrative de același nivel care conțin dispoziții contradictorii în

sensul că acestea prevăd titulari diferiți al dreptului de proprietate asupra acelorași

imobile, or, este evident că imobilele respective nu pot avea un regim juridic

dublu.

Deși, instanța de

fond a reținut corect aplicarea, în speță, a prevederilor art. 9 din Legea nr. 213/1998,

a apreciat însă eronat că H.G. nr. 965/2002 reprezintă actul administrativ prin

care a fost schimbat titularul dreptului de proprietate publică. În realitate, H.G.

nr. 965/2002 a fost emisă în baza prevederilor art. 21 din Legea nr. 213/1998,

hotărârea de guvern având ca scop doar atestarea apartenenței bunurilor în

domeniul public de interes local, și nu schimbarea titularului dreptului de proprietate

publică.

În cauză nu au fost respectate

prevederile legale referitoare la trecerea unui bun din domeniul public al

statului în domeniul public al unei unități administrativ - teritoriale în baza

cererii consiliului județean sau local, după caz, prin hotărâre a guvernului.

Or, nu există o hotărâre sau alt act al C.L.M. Craiova, anterior emiterii H.G. nr.

965/2002, prin care să se fi solicitat trecerea bunurilor amintite din domeniul

public al statului în domeniul public al acestei unități administrativ –

teritoriale.

Instanța de fond a

apreciat eronat că nu a fost demonstrată nerespectarea dispozițiilor pct. I nr.

23 din anexa la Legea nr. 213/1998, însă, dimpotrivă, reclamanta a demonstrat cu

înscrisuri că încă din anul 2000, imobilele respective sunt atestate ca

aparținând domeniului public al statului și în administrarea M.A.N., fiind

destinate instrucției militare, astfel că nu pot aparține domeniului public al

unităților administrativ – teritoriale.

Recursul este

nefondat.

Critica hotărârii

instanței de fond întemeiată pe existența unei pretinse contradicții a două

acte administrative nu poate fi primită. Excepția de nelegalitate, reglementată

în art. 4 din Legea nr. 554/2004, utilizată de reclamant în scopul de a bloca

efectele juridice ale unor prevederi din H.G. nr. 965/2002 și respectiv H.G. nr.

141/2008 reprezintă o tehnică juridică prin care se asigură, în ipoteza

existenței unui conflict între un act infralegislativ și o normă legală în

executarea căreia a fost emis, constatarea nelegalității actului, acesta

devenind inoperant în cauza în care a fost invocată excepția. Or, dispozițiile despre

care reclamantul susține că ar fi în contradicție se află pe același palier din

punct de vedere al forței lor juridice, astfel că procedura juridică

reglementată în art. 4 din Legea contenciosului administrativ nu reprezintă un

remediu juridic pentru o atare situație.

Nu

poate fi primită nici susținerea că au fost încălcate prevederile Legii nr. 213/1998

în ceea ce privește trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul

public al unei unități administrativ - teritoriale. H.G. nr. 965/2002 a fost adoptată

în temeiul prevederilor art. 9 din acest act normativ, text legal în conformitate

cu care „

(1) Trecerea unui bun din domeniul public al

statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face

la cererea consiliului județean, respectiv a C.G.M.B. sau a consiliului local,

după caz, prin hotărâre a G.R.

(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități

administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea G.R.,

prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a C.G.M.B. sau a C.L.”.

Rezultă

cu evidență că emitentul actului, guvernul, posedă competența exclusivă de a

decide în privința trecerii unui bun din domeniul public al statului în

domeniul public al unei unități administrativ – teritoriale, cum s-a procedat

și în cazul de față, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că hotărârea

contestată a fost adoptată cu respectarea textului legal precitat.

Apoi, este de

observat că deși reclamantul critică schimbarea titularului dreptului de proprietate,

acesta nu invocă decât un drept de administrare a bunurilor respective, ceea ce

în nici un caz nu poate să conducă la admiterea excepției de nelegalitate, cu

consecința blocării efectelor actului infralegislativ care atestă dreptul de

proprietate al municipiului Craiova asupra acelorași bunuri. Până la urmă,

guvernul decide suveran, în baza art. 9 din Legea nr. 213/1998, asupra titularului

dreptului de proprietate publică, iar decizii diferite, în această privință, în

momente diferite (2002, 2006, 2008) în legătură cu aceleași imobile sunt permise

de textul legal amintit.

În fine, nici critica

întemeiată pe dispozițiile pct. I nr. 23 din anexa la Legea nr. 213/1998, nu poate

fi primită. În această privință, Înalta Curte reține că M.A.N., contrar celor susținute

în recurs, nu a produs nici o probă la dosarul cauzei, nici în fața primei

instanțe, nici în recurs, prin care să demonstreze că imobilele în discuție ar

fi destinate instrucției militare.

Față de cele ce

preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că

recursul este nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.N., prin D.R.P.A.J. împotriva sentinței nr. 1/2012 din 09

ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2012 .