ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.A.M.

în contradictoriu cu pârâții B.A.M., T.M., S.I., J.G.S., D.G.F.P. Dolj și A.F.P.

a Municipiului Craiova.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că este întemeiată excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru următoarele considerente de

fapt și de drept:

În cauză, obiectul

excepției de nelegalitate îl reprezintă Decizia de atragere a răspunderii

solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S. nr. 30037 din 22

martie 2007 a D.G.F.P. Dolj, în baza căreia a fost emis Titlul executoriu nr.

30037 din 29 martie 2007 al A.F.P.M. Craiova, în temeiul căruia a fost pornită

executarea silită.

Instanța a reținut că

excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul unei contestații la

executare ce face obiectul Dosarului nr. 15187/215/2010 aflat pe rolul

Judecătoriei Craiova.

Jurisprudența Secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

este invocată de instanța de fond ca fiind constantă în interpretarea

dispozițiilor legii contenciosului administrativ, reținându-se că Înalta Curte

a arătat că prevederile art. 4 și art. 5, coroborate, din Legea nr. 554/2004,

sunt interpretate în sensul că actele administrative exceptate de la controlul

de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe

calea excepției de nelegalitate.

Instanța a reținut că

potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la

concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost

reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri

judiciare speciale.

Potrivit art. 28 alin.

6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală titlul de creanță

comunicat potrivit alin. (5) (decizia de atragere a răspunderii solidare) poate

fi atacat în condițiile legii.

Astfel, s-a reținut

că decizia de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor poate fi

atacată în condițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc., pe calea unei

contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare

a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ,

potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Instanța a

concluzionat astfel că nu poate fi atrasă competența instanței de contencios

administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act

administrativ, prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este

vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea

specială prevede o procedură judiciară specială.

S-a constatat că

reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de atragere a răspunderii

solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S. nr. 30037 din 22

martie 2007 a D.G.F.P. Dolj în temeiul art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 51229

din 20 iunie 2009 a D.G.F.P. Dolj, ce nu face obiectul excepției de

nelegalitate formulată de reclamant.

Astfel fiind, având

în vedere că legalitatea unei decizii de atragere a răspunderii solidare a

contribuabililor, emisă în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) și (3) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi pusă în discuție în

fața instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu

va putea fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4

din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art.

5 din aceeași lege.

Deci, sintetizând, cu

alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe

calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe

calea excepției de nelegalitate reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că

apărarea reclamantului, formulată prin răspunsul la întâmpinare din data de 18

noiembrie 2010, în sensul că exprimarea legiuitorului cuprinsă în art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare și privește doar acele

acte administrative care nu sunt supuse deloc jurisdicției instanțelor de

contencios administrativ, nu poate fi reținută având în vedere că o astfel de

distincție nu este cuprinsă în textul legal menționat, neputându-se adăuga la ipoteza

legală, care condiționează admisibilitatea excepției de nelegalitate de

inexistența unei proceduri judiciare, indiferent de natura acesteia (civilă, de

contencios administrativ, constituțională, etc.).

Nici apărarea

reclamantului, în sensul că procedura contestației împotriva titlului de

creanță reprezintă o procedură prin care este atacat actul administrativ fiscal

în întregime, similar cu procedura de soluționare a cererilor din întreg

capitolul 2 din legea contenciosului administrativ, unde sunt stabilite reguli

privind procedura prealabilă, obiectul acțiunii judiciare, texte care sunt

comparabile cu dispozițiile art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, procedurile de contestare a actelor administrativ

fiscale completându-se cu dispozițiile legii contenciosului administrativ, în

ceea ce privește celelalte mijloace de contestare, nu a fost reținută de

instanță, având în vedere că dispozițiile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală condiționează admisibilitatea atacării

titlului de creanță (decizia de atragere a răspunderii solidare) de parcurgerea

procedurii judiciare de atacare a decizie de soluționare a contestației, în

timp ce dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu condiționează admisibilitatea

acțiunii în anularea actului administrativ de o altă procedură de contestare a

unui alt act, ci doar de efectuarea formalității plângerii prealabile.

Pe de altă parte,

excepția de nelegalitate este inadmisibilă și prin prisma faptului că reclamantul

a formulat, anterior invocării prezentei excepții, o acțiune în anularea

actelor administrativ - fiscale, care a fost soluționată definitiv și

irevocabil de instanța de contencios prin Sentința nr. 217 din 5 iunie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 1460/54/2007 al Curții de Apel Craiova și Decizia nr.

1746 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de faptul că

reclamantul a ales prima dată calea cererii de anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală coroborate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este incident

în cauză principiul electa una via, potrivit cu care odată aleasă calea

procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei.

În consecință,

instanța a reținut că examinarea actului administrativ pe calea directă exclude

controlul judecătoresc și pe calea indirectă a excepției de nelegalitate la

cererea aceleiași persoane interesate, mai cu seamă că prin dispozițiile sale,

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a suprimat

practic posibilitatea recurgeri la dreptul comun în cazul actelor administrativ

fiscale, și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări

sistemului de control al legalității actelor administrativ fiscale prin norme

de procedură cu caracter special.

Numai persoanele

exceptate de la procedura de contestare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, care din motive independente de voința lor nu au

putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea

excepției de nelegalitate reglementată de Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Existența unor

proceduri speciale în care contribuabilul își poate valorifica dreptul de

contestare a actelor administrativ fiscale care-l vatămă, precum și stabilirea

unor termene în acest scop, și excluderea altor mijloace de apărare, nu

constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 alin. (2) din Constituție și a

art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât asemenea restricții sunt

rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt a unor

situații litigioase și pe această cale asigurării securității juridice a

circuitului civil.

Adoptarea unor

reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun, cu consecința

imposibilității utilizării unei reglementări de drept comun, nu încalcă art. 6

din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru

valorificarea dreptului dedus judecății este efectivă și asigură plenitudinea

de jurisdicție.

Față de aceste

considerente de fapt și de drept, Curtea a constatat întemeiată excepția

inadmisibilității.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocându-se

faptul că sentința atacată prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de

nelegalitate invocată cuprinde motive contradictorii și este dată cu aplicarea

greșită a legii.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată

că sentința atacată cuprinde motive contradictorii pentru justificarea soluției

de respingere a cauzei pe excepția de inadmisibilitate.

Aceasta deoarece s-au

reținut argumente care se exclud reciproc, susținându-se atât că nu putea fi

formulată o acțiune în anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare cât

și că odată formulată o astfel de acțiune, excepția de nelegalitate este inadmisibilă,

conform principiului electa una via.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 recurentul arată că sentința

atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc.

fisc.

Aceasta deoarece în

cauză excepția de nelegalitate, invocată în dosarul având ca obiect contestarea

executării silite având ca obiect Decizia de atragere a răspunderii solidare nr.

30037 din 22 martie 2007 a recurentului alături de alți contribuabili, nu este

inadmisibilă pentru următoarele motive:

Nu este încălcat

principiul electa una via deoarece acțiunea directă și excepția de nelegalitate

au regimuri juridice și consecințe juridice diferite aplicându-se distinct

dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. și dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În al doilea rând se

arată că în cauză nu este încălcat principiul autorității de lucru judecat

deoarece acțiunea în anulare, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1460/54/2007 al

Curții de Apel Craiova, a fost soluționată pe excepția inadmisibilității pentru

lipsa procedurii prealabile administrative, soluție rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului. Pe cale de consecință se apreciază ca admisibilă

excepția de nelegalitate invocată și se solicită de recurent admiterea

recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare instanței

de fond, Curtea de Apel Craiova.

La dosar,

intimata-pârâtă D.G.F.P. a județului Dolj a depus întâmpinare și concluzii

scrise în care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Sentința atacată prin

care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei de atragere

a răspunderi solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de intimata D.G.F.P. Dolj

este legală și temeinică în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. Nu pot fi reținute

existența unor motive contradictorii în ceea ce privește considerentele

sentinței atacate, în sensul că din unele ar rezulta admisibilitatea excepției

de nelegalitate invocată și din altele ar rezulta inadmisibilitatea.

Motivele avute în

vedere de instanța de fond justifică soluționarea cauzei pe excepția

inadmisibilității acțiunii având ca obiect excepția de nelegalitate invocată

ținând cont că s-a apreciat în mod corect că obiectul acțiunii întemeiată pe

dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. civ., îl poate forma decizia emisă în

soluționarea contestației, iar decizia de atragere a răspunderii solidare

contestată în cadrul acțiunii directe conform dispozițiilor Codului de

procedură fiscală nu mai poate forma obiectul excepției de nelegalitate

invocată ulterior în cadrul unei alte acțiuni.

Este inadmisibilă

excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ – decizia

de atragere a răspunderii solidare, cu privire la care anterior a fost respinsă

acțiunea în anulare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,

pronunțată într-un litigiu având aceleași părți.

Această interpretare

a realizat-o instanța de fond care a aplicat corect legea, respectiv

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art.

5 alin. (2) din același act normativ corelativ cu principiul electa una via.

Sentința atacată este

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

excepția de nelegalitate fiind inadmisibil a fi invocată cu privire la un act

administrativ pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege

specială o altă procedură judiciară.

În prezenta cauză

decizia de atragere a răspunderii solidare care formează obiectul excepției de

nelegalitate a fost contestată conform dispozițiilor art. 205 și 218 alin. (2) C.

proc. fisc., care se aplică cu prioritate și care exclude aplicarea

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

Iar faptul că

acțiunea principală a fost soluționată pe excepție nu poate determina

admisibilitatea excepției de nelegalitate și reinvestirea ulterioară a

instanței de judecată cu soluționarea excepției de nelegalitate, excepția fiind

corect calificată ca inadmisibilă și respinsă ca atare.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.M. împotriva Sentinței nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 1 martie 2011.