ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.A.M. în contradictoriu cu pârâții B.A.M., T.M., S.I., J.G.S., D.G.F.P. Dolj și A.F.P. a Municipiului Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că este întemeiată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru următoarele considerente de fapt și de drept: În cauză, obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă Decizia de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S. nr. 30037 din 22 martie 2007 a D.G.F.P.

Dolj, în baza căreia a fost emis Titlul executoriu nr. 30037 din 29 martie 2007 al A.F.P.M. Craiova, în temeiul căruia a fost pornită executarea silită. Instanța a reținut că excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul unei contestații la executare ce face obiectul Dosarului nr. 15187/215/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este invocată de instanța de fond ca fiind constantă în interpretarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ, reținându-se că Înalta Curte a arătat că prevederile art. 4 și art. 5, coroborate, din Legea nr. 554/2004, sunt interpretate în sensul că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.

Instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale. Potrivit art. 28 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală titlul de creanță comunicat potrivit alin. (5) (decizia de atragere a răspunderii solidare) poate fi atacat în condițiile legii. Astfel, s-a reținut că decizia de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor poate fi atacată în condițiile art. 205 și urm. C. proc.

fisc., pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Instanța a concluzionat astfel că nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială. S-a constatat că reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S.

nr. 30037 din 22 martie 2007 a D.G.F.P. Dolj în temeiul art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 51229 din 20 iunie 2009 a D.G.F.P. Dolj, ce nu face obiectul excepției de nelegalitate formulată de reclamant. Astfel fiind, având în vedere că legalitatea unei decizii de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor, emisă în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi pusă în discuție în fața instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art. 5 din aceeași lege.

Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că apărarea reclamantului, formulată prin răspunsul la întâmpinare din data de 18 noiembrie 2010, în sensul că exprimarea legiuitorului cuprinsă în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare și privește doar acele acte administrative care nu sunt supuse deloc jurisdicției instanțelor de contencios administrativ, nu poate fi reținută având în vedere că o astfel de distincție nu este cuprinsă în textul legal menționat, neputându-se adăuga la ipoteza legală, care condiționează admisibilitatea excepției de nelegalitate de inexistența unei proceduri judiciare, indiferent de natura acesteia (civilă, de contencios administrativ, constituțională, etc.).

Nici apărarea reclamantului, în sensul că procedura contestației împotriva titlului de creanță reprezintă o procedură prin care este atacat actul administrativ fiscal în întregime, similar cu procedura de soluționare a cererilor din întreg capitolul 2 din legea contenciosului administrativ, unde sunt stabilite reguli privind procedura prealabilă, obiectul acțiunii judiciare, texte care sunt comparabile cu dispozițiile art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, procedurile de contestare a actelor administrativ fiscale completându-se cu dispozițiile legii contenciosului administrativ, în ceea ce privește celelalte mijloace de contestare, nu a fost reținută de instanță, având în vedere că dispozițiile art. 28 alin. (5) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală condiționează admisibilitatea atacării titlului de creanță (decizia de atragere a răspunderii solidare) de parcurgerea procedurii judiciare de atacare a decizie de soluționare a contestației, în timp ce dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu condiționează admisibilitatea acțiunii în anularea actului administrativ de o altă procedură de contestare a unui alt act, ci doar de efectuarea formalității plângerii prealabile. Pe de altă parte, excepția de nelegalitate este inadmisibilă și prin prisma faptului că reclamantul a formulat, anterior invocării prezentei excepții, o acțiune în anularea actelor administrativ - fiscale, care a fost soluționată definitiv și irevocabil de instanța de contencios prin Sentința nr. 217 din 5 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1460/54/2007 al Curții de Apel Craiova și Decizia nr. 1746 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de faptul că reclamantul a ales prima dată calea cererii de anulare întemeiată pe dispozițiile art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este incident în cauză principiul electa una via, potrivit cu care odată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei. În consecință, instanța a reținut că examinarea actului administrativ pe calea directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă a excepției de nelegalitate la cererea aceleiași persoane interesate, mai cu seamă că prin dispozițiile sale, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a suprimat practic posibilitatea recurgeri la dreptul comun în cazul actelor administrativ fiscale, și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului de control al legalității actelor administrativ fiscale prin norme de procedură cu caracter special.

Numai persoanele exceptate de la procedura de contestare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care din motive independente de voința lor nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea excepției de nelegalitate reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Existența unor proceduri speciale în care contribuabilul își poate valorifica dreptul de contestare a actelor administrativ fiscale care-l vatămă, precum și stabilirea unor termene în acest scop, și excluderea altor mijloace de apărare, nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 alin. (2) din Constituție și a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt a unor situații litigioase și pe această cale asigurării securității juridice a circuitului civil.

Adoptarea unor reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări de drept comun, nu încalcă art. 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus judecății este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție. Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea a constatat întemeiată excepția inadmisibilității. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocându-se faptul că sentința atacată prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cuprinde motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată că sentința atacată cuprinde motive contradictorii pentru justificarea soluției de respingere a cauzei pe excepția de inadmisibilitate. Aceasta deoarece s-au reținut argumente care se exclud reciproc, susținându-se atât că nu putea fi formulată o acțiune în anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare cât și că odată formulată o astfel de acțiune, excepția de nelegalitate este inadmisibilă, conform principiului electa una via. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 recurentul arată că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc.

fisc. Aceasta deoarece în cauză excepția de nelegalitate, invocată în dosarul având ca obiect contestarea executării silite având ca obiect Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 a recurentului alături de alți contribuabili, nu este inadmisibilă pentru următoarele motive: Nu este încălcat principiul electa una via deoarece acțiunea directă și excepția de nelegalitate au regimuri juridice și consecințe juridice diferite aplicându-se distinct dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. și dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În al doilea rând se arată că în cauză nu este încălcat principiul autorității de lucru judecat deoarece acțiunea în anulare, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1460/54/2007 al Curții de Apel Craiova, a fost soluționată pe excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile administrative, soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Pe cale de consecință se apreciază ca admisibilă excepția de nelegalitate invocată și se solicită de recurent admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare instanței de fond, Curtea de Apel Craiova. La dosar, intimata-pârâtă D.G.F.P. a județului Dolj a depus întâmpinare și concluzii scrise în care solicită respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: Sentința atacată prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei de atragere a răspunderi solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de intimata D.G.F.P. Dolj este legală și temeinică în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. Nu pot fi reținute existența unor motive contradictorii în ceea ce privește considerentele sentinței atacate, în sensul că din unele ar rezulta admisibilitatea excepției de nelegalitate invocată și din altele ar rezulta inadmisibilitatea. Motivele avute în vedere de instanța de fond justifică soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect excepția de nelegalitate invocată ținând cont că s-a apreciat în mod corect că obiectul acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. civ., îl poate forma decizia emisă în soluționarea contestației, iar decizia de atragere a răspunderii solidare contestată în cadrul acțiunii directe conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală nu mai poate forma obiectul excepției de nelegalitate invocată ulterior în cadrul unei alte acțiuni.

Este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ – decizia de atragere a răspunderii solidare, cu privire la care anterior a fost respinsă acțiunea în anulare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată într-un litigiu având aceleași părți. Această interpretare a realizat-o instanța de fond care a aplicat corect legea, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din același act normativ corelativ cu principiul electa una via. Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate fiind inadmisibil a fi invocată cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege specială o altă procedură judiciară.

În prezenta cauză decizia de atragere a răspunderii solidare care formează obiectul excepției de nelegalitate a fost contestată conform dispozițiilor art. 205 și 218 alin. (2) C. proc. fisc., care se aplică cu prioritate și care exclude aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Iar faptul că acțiunea principală a fost soluționată pe excepție nu poate determina admisibilitatea excepției de nelegalitate și reinvestirea ulterioară a instanței de judecată cu soluționarea excepției de nelegalitate, excepția fiind corect calificată ca inadmisibilă și respinsă ca atare. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.M. împotriva Sentinței nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.