ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5216/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5216/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată și precizată pe

rolul Curții de Apel București secția VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanții I.N., I.V. și P.G. au solicitat în contradictoriu cu

pârâții Statul Roman prin C.C.S.D. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 și D.A.D.N. din

cadrul A.N.R.P. să se constate neconstituționalitatea art. 3 din O.G. nr. 62/2010,

obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de acordare de despăgubirilor in

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligarea D.A.D.N. ca în baza deciziei

Comisiei Centrale să emită titlul de plată pentru suma stabilită de C.C.,

obligarea A.N.R.P. ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive și

irevocabile a acestei hotărâri să plătească suma conform certificatului de

moștenitor din 5 septembrie 2008, în cotele materializate în acesta.

Prin precizarea

acțiunii, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu aceleași părți

obligarea pârâtei C.C.S.D. la numirea unui evaluator pentru stabilirea

despăgubirilor bănești pentru terenul expropriat in Craiova, Jud. Dolj conform

Dispoziției din 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova, obligarea C.C.S.D. la

emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor în care să se menționeze

cuantumul acestor despăgubiri precum și obligarea A.N.R.P. la plata

despăgubirilor întru-un an de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile

a prezentei hotărâri.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au susținut că de la momentul emiterii Dispoziției din 14

iunie 2007 de Primăria Mun. Craiova nici până în momentul de fată nu a fost

emis titlul de despăgubiri, în condițiile în care prin dispoziția menționată

s-a stabilit că aveau dreptul la despăgubiri.

Arată că această

întârziere în soluționarea acestui dosar de către instituțiile abilitate ale

statului, constituie o atingere a unui drept de proprietate, iar prelungirea în

timp a acestui refuz inclusiv prin prisma O.U.G. nr. 62/2010 care suspendă

acordarea acestor despăgubiri ca și caracterul imprevizibil al momentului

plății face ca acest refuz să fie considerat ca nejustificat.

În precizarea

acțiunii, reclamanții au susținut că A.N.R.P. refuză sa numească un expert

evaluator deși dosarul a fost înaintat acestei instituții de către Prefectura Jud.

Dolj din luna iulie 2010.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 1073 și 1075 C. civ., art. 3 lit. h), Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 361/2005, art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009.

Pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N.,

prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A arătat că

reclamanții nu figurează în baza de date a A.N.R.P. – D.A.D.N., cu dosar de

opțiune, potrivit procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/ 2005 -

Titlul VII art. 18

1

și 18

7

.

Pârâtul Statul Român

prin C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii

formulată de reclamanți.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

5532 din 3 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.N.,

I.V. și P.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.C.S.D. – D.C.A.

Legii nr. 10/2001 - București, D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. și, în consecință,

a obligat C.C.S.D. să emită decizia - titlu de despăgubire pentru imobilul

proprietatea reclamanților și să desemneze un evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare.

Totodată, a respins

capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii și daune morale, ca

neîntemeiat.

Pentru a se pronunța

astfel prima instanță, a reținut,în esență, următoarele:

Prin Dispoziția din 14

iunie 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova a fost respinsă cererea privind

restituirea în natură pentru terenul situat în Craiova, fiind propusă acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniilor proprietății

Dispoziția, împreună

cu dosarul aferent întocmit potrivit dispozițiilor Titlului VII, Cap.V din

Legea nr. 247/2005, însoțite de avizul de legalitate au fost înaintate

autorității pârâte C.C.S.D., în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul

de despăgubire.

S-a statuat că deși

în Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 nu se prevede un

termen special de emitere a deciziei - titlu de despăgubire, pârâta era

obligată să răspundă cererii formulate de reclamantă într-un termen rezonabil

apreciat în funcție de data înregistrării notificării emisă în temeiul legii și

prin prisma întregii jurisprudențe adoptate în temeiul art. 1 și art. 6 din

C.E.D.O., astfel încât dreptul reclamanților la aceste despăgubiri să fie efectiv

și real.

S-a reținut că se

impune admiterea acțiunii în parte, în sensul de a fi obligată pârâta C.C.S.D.

să emită titlul de despăgubire, să desemneze un evaluator care să evalueze

imobilul pentru care s-au solicitat despăgubiri, ulterior reclamanții având

dreptul de a opta între a emite titlul de plată sau titlul de conversie.

În ceea ce privește

acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, instanța a constatat

că acest capăt de cerere nu este întemeiat, întrucât reclamanții nu au dovedit

un astfel de prejudiciu și nici a acestor cheltuieli.

În ceea ce privește

cererea privind acordarea daunelor cominatorii, instanța a respins-o, potrivit

dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.

exercitată

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs C.C.S.D. care a invocat ca temei legal dispozițiile art.

304 pct. 9 în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., invocând în

esență, următoarele critici:

- instanța de fond nu

a exercitat un rol activ în cauză și nu s-a pronunțat asupra excepției de

nelegalitate a Deciziei nr. 13524/2007 emisă de Primăria Mun. Craiova;

- sentința pronunțată

este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând în mod greșit

temeinicia în parte a acțiunii formulate de reclamant, întrucât nu a fost încălcat

principiul termenului rezonabil, nefiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, s-a

cerut admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate în sensul

respingerii acțiunii în integralitate.

Autoritatea publică

pârâtă a depus și Note de ședință prin care, în esență, a reluat și argumentat

criticile formulate în recurs și, în plus, a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012

și ale legii de aprobare a acestui act normativ.

Intimatul-reclamant a

depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului susținând, în

esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicitând

respingerea recursului.

de recurs

Recursul este

întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare.

Este nefondată

critica recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

excepția de nelegalitate a Dispoziției din 2007 emisă de Primăria Mun. Craiova.

Din înscrisurile de

la dosarul cauzei, rezultă că prin Încheierea din 30 mai 2011 pronunțată în

dosarul cauzei, instanța de fond a respins această excepție de nelegalitate

(filele 183 și 185 dosar fond), încheierea nefiind recurată.

Astfel, toate

criticile ce vizează excepția de nelegalitate nu pot fi analizate, întrucât nu

a fost exercitată calea de atac împotriva acestei încheieri.

În ceea ce privește

criticile referitoare la sentința pronunțată:

În cauză, este

necontestat că intimații-reclamanți sunt beneficiarii Dispoziției din 2007

emisă de Primarul Mun. Craiova transmisă, împreună cu dosarul, autorității

publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este

necontestat că intimații-reclamanți au notificat autoritatea competentă încă

din anul 2002 pentru restituirea imobilului în litigiu.

Totodată, din actele

și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul

privind Dispoziția din 2007 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp

a cererii de emitere a deciziei - titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a

principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Recursul formulat

este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data

intrării în vigoare a prezentei O.U. se suspendă până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu

modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1),

personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite”.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe

deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor

în vigoare.

În ceea ce privește

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012,

nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța

de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea O.U. criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor

constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de

proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o

aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual,

caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea

echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește

și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă

executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr.

4/2012;

- Soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

- Măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim –

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea

legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor

executorii în această materie, care este foarte mare;

- De altfel, C.E.D.O.,

soluționând cererea și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie

2002, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri

judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv

lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către C.E.D.O.

în cauza M.A. și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M.A. și

alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de

apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

În concluzie,

acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă

finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005

și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de

legiuitor prin norme legale cu privire la care C.C. s-a pronunțat că sunt

constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite

recursului, va modifica sentința recurată, în sensul că autoritatea publică

recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni

după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și

completările ulterioare, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004

menționată și în raport de posibilitatea efectivă și reală a autorității

publice pârâte de a îndeplini această obligație.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, instanța de recurs reține că urmare a soluției asupra

recursului și în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nu se

impune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 5532

din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlul de despăgubire urmează

să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare

prevăzută de O.U.G. nr. 4/2012.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2012.