ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5216/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel București secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.N., I.V. și P.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin C.C.S.D. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 și D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. să se constate neconstituționalitatea art. 3 din O.G. nr. 62/2010, obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de acordare de despăgubirilor in condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligarea D.A.D.N. ca în baza deciziei Comisiei Centrale să emită titlul de plată pentru suma stabilită de C.C., obligarea A.N.R.P.

ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a acestei hotărâri să plătească suma conform certificatului de moștenitor din 5 septembrie 2008, în cotele materializate în acesta. Prin precizarea acțiunii, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu aceleași părți obligarea pârâtei C.C.S.D. la numirea unui evaluator pentru stabilirea despăgubirilor bănești pentru terenul expropriat in Craiova, Jud. Dolj conform Dispoziției din 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova, obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor în care să se menționeze cuantumul acestor despăgubiri precum și obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor întru-un an de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că de la momentul emiterii Dispoziției din 14 iunie 2007 de Primăria Mun. Craiova nici până în momentul de fată nu a fost emis titlul de despăgubiri, în condițiile în care prin dispoziția menționată s-a stabilit că aveau dreptul la despăgubiri. Arată că această întârziere în soluționarea acestui dosar de către instituțiile abilitate ale statului, constituie o atingere a unui drept de proprietate, iar prelungirea în timp a acestui refuz inclusiv prin prisma O.U.G. nr. 62/2010 care suspendă acordarea acestor despăgubiri ca și caracterul imprevizibil al momentului plății face ca acest refuz să fie considerat ca nejustificat. În precizarea acțiunii, reclamanții au susținut că A.N.R.P.

refuză sa numească un expert evaluator deși dosarul a fost înaintat acestei instituții de către Prefectura Jud. Dolj din luna iulie 2010. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1073 și 1075 C. civ., art. 3 lit. h), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 361/2005, art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009. Pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că reclamanții nu figurează în baza de date a A.N.R.P. – D.A.D.N., cu dosar de opțiune, potrivit procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/ 2005 - Titlul VII art. 18 1 și 18 7 . Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5532 din 3 octombrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.N., I.V. și P.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.C.S.D. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 - București, D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. și, în consecință, a obligat C.C.S.D. să emită decizia - titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamanților și să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare. Totodată, a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii și daune morale, ca neîntemeiat. Pentru a se pronunța astfel prima instanță, a reținut,în esență, următoarele: Prin Dispoziția din 14 iunie 2007 emisă de Primarul Mun.

Craiova a fost respinsă cererea privind restituirea în natură pentru terenul situat în Craiova, fiind propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniilor proprietății Dispoziția, împreună cu dosarul aferent întocmit potrivit dispozițiilor Titlului VII, Cap.V din Legea nr. 247/2005, însoțite de avizul de legalitate au fost înaintate autorității pârâte C.C.S.D., în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. S-a statuat că deși în Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 nu se prevede un termen special de emitere a deciziei - titlu de despăgubire, pârâta era obligată să răspundă cererii formulate de reclamantă într-un termen rezonabil apreciat în funcție de data înregistrării notificării emisă în temeiul legii și prin prisma întregii jurisprudențe adoptate în temeiul art. 1 și art. 6 din C.E.D.O., astfel încât dreptul reclamanților la aceste despăgubiri să fie efectiv și real.

S-a reținut că se impune admiterea acțiunii în parte, în sensul de a fi obligată pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire, să desemneze un evaluator care să evalueze imobilul pentru care s-au solicitat despăgubiri, ulterior reclamanții având dreptul de a opta între a emite titlul de plată sau titlul de conversie. În ceea ce privește acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat, întrucât reclamanții nu au dovedit un astfel de prejudiciu și nici a acestor cheltuieli. În ceea ce privește cererea privind acordarea daunelor cominatorii, instanța a respins-o, potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei soluții a formulat recurs C.C.S.D. care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., invocând în esență, următoarele critici: - instanța de fond nu a exercitat un rol activ în cauză și nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 13524/2007 emisă de Primăria Mun. Craiova; - sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând în mod greșit temeinicia în parte a acțiunii formulate de reclamant, întrucât nu a fost încălcat principiul termenului rezonabil, nefiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. În concluzie, s-a cerut admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii acțiunii în integralitate.

Autoritatea publică pârâtă a depus și Note de ședință prin care, în esență, a reluat și argumentat criticile formulate în recurs și, în plus, a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și ale legii de aprobare a acestui act normativ. Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare. Este nefondată critica recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției din 2007 emisă de Primăria Mun.

Craiova. Din înscrisurile de la dosarul cauzei, rezultă că prin Încheierea din 30 mai 2011 pronunțată în dosarul cauzei, instanța de fond a respins această excepție de nelegalitate (filele 183 și 185 dosar fond), încheierea nefiind recurată. Astfel, toate criticile ce vizează excepția de nelegalitate nu pot fi analizate, întrucât nu a fost exercitată calea de atac împotriva acestei încheieri. În ceea ce privește criticile referitoare la sentința pronunțată: În cauză, este necontestat că intimații-reclamanți sunt beneficiarii Dispoziției din 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este necontestat că intimații-reclamanți au notificat autoritatea competentă încă din anul 2002 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul privind Dispoziția din 2007 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei - titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei O.U. se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea O.U. criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, C.E.D.O., soluționând cererea și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către C.E.D.O. în cauza M.A. și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza M.A. și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care C.C. s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursului, va modifica sentința recurată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 menționată și în raport de posibilitatea efectivă și reală a autorității publice pârâte de a îndeplini această obligație. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de recurs reține că urmare a soluției asupra recursului și în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., nu se impune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 5532 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlul de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G. nr. 4/2012. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2012.