ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 și C.C.S.D. pentru nesoluționarea în termenul legal a cererilor de despăgubire, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de despăgubire. În motivarea acțiunii, reclamanta a expus situația de fapt potrivit căreia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a formulat cereri de despăgubire pentru imobile situate în Craiova, soluționate de Primăria Craiova prin deciziile nr. 10289/2005 și nr. 13306/2006, iar conform Legii nr. 247/2005, dosarele au fost înaintate spre soluționare C.C.S.D., susținând că, deși a solicitat în repetate rânduri relații cu privire la stadiul acestor dosare, încă din anul 2007, i s-a răspuns că analiza dosarelor nu a fost finalizată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 368/2011 din 4 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 și C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Titlul de despăgubire prevăzut de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamanta C.D. în ce privește capetele ce fac obiectul dosarelor nr. 13269/ CC din 05 mai 2006 și respectiv, nr. 31954/ CC din 24 ianuarie 2007 și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N. Conform Legii Nr. 247/2005, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Dispozițiile emise de Primarul Municipiului Craiova nr. 10298/2005 și nr. 13306/2006, s–au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de valoare nominală pentru reclamantă. Titlurile s-au modificat în titluri de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar dosarele s-au înregistrat sub nr. 13269/CC și nr. 31594/CC pe rolul C.C.S.D., acestea nefiind analizate și soluționate până în prezent prin emiterea Titlurilor de Despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Totodată, Curtea a constatat că, la solicitările repetate din partea reclamantei, conform adreselor din 20 decembrie 2010, din 11 mai 2009 și din 20 noiembrie 2007, pârâta A.N.R.P.

a comunicat că nu se poate stabili un termen cert privind analiza dosarului în litigiu, că dosarele reclamantei nu au fost selectate, indicându-se procedura ce trebuie urmată. Instanța de fond a apreciat că se impune respingerea acțiunii față de pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuale pasivă, întrucât această autoritate nu are atribuții legale în raportul juridic dedus judecății. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâtei C.C.S.D.

îi revine, potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligația de a emite Titlul de despăgubire conform Dispoziției Primarului în urma evaluării imobilului, apreciind că apărările formulate de pârâtă relative la completarea dosarelor de către Primăria Municipiului Craiova în sensul motivării soluției de acordare a despăgubirilor în ce privește unele neconcordanțe privitoare la suprafața totală a apartamentelor situate la nr. 35 și la indicarea cuprinderii parcării în planul de urbanism legal aprobat de Municipiul Craiova nu constituie motive temeinice de natură a exonera autoritatea pârâtă de obligația legală a soluționării dosarelor.

Curtea a mai apreciat că desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova, restituire dispusă după aproximativ 4, 5 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instituției și ulterior introducerii cererii de chemare în judecată încalcă principiul termenului rezonabil consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. și, în orice situație, instanța de contencios nu este învestită și nu se poate învesti cu o cenzură a Deciziilor de despăgubire emise în baza unei legi speciale, ce reglementează un recurs special și o competență a instanțelor civile.

Prin urmare, în raport de tot acest context de fapt și de drept, Curtea a reținut că ingerința în dreptul de proprietate transpusă prin tergiversarea nejustificată a acordării măsurilor reparatorii către reclamantă nu are un scop cert privind ocrotirea unui interes public major și, astfel, nu poate fi permisă, conducând la o încălcare a dreptului la proprietate consacrat de Actul Fundamental și de art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 368/2011 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în dosarele nr. 13269/CC și nr. 31954/CC și a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei. Astfel, precizează recurenta, în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarele aferente dispozițiilor Primăriei Municipiului Craiova au fost transmise Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrate sub nr. 13269/CC și nr. 31954/CC.

Referitor la dosarul nr. 13269/CC, autoritatea recurentă a precizat că acesta a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, însă documentația a fost remisă Primăriei Municipiului Craiova în vederea completării, astfel încât etapa evaluării este condiționată de completarea dosarului. Și în ceea ce privește dosarul nr. 31954/CC, a arătat recurenta, etapa evaluării este condiționată de retransmiterea dosarului de către Primăria Municipiului Craiova către Secretariatul C.C.S.D., susținând că, pentru fiecare dosar în parte, se va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire. Totodată, autoritatea recurentă susține că nu poate fi obligată la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, având în vedere procedurile complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, care depind de entități diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a emite deciziile reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele situate în Craiova, pentru care a formulat cereri de despăgubire, soluționate de Primăria Craiova prin deciziile nr. 10289/2005 și nr. 13306/2006, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată. Înalta Curte constată că reclamanta a început procedura de recuperare a bunurilor sale ori a contravalorii acestora prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarele cu dispozițiile de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, au fost înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

sub nr. 13269/CC și nr. 31594/CC, acestea nefiind analizate și soluționate până în prezent prin emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Înalta Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Așadar, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.

consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Susținerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarele au fost remise Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către C.C.S.D., în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 368/2011 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2012.