ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta C.D. a chemat în

judecată pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 și C.C.S.D. pentru

nesoluționarea în termenul legal a cererilor de despăgubire, solicitând

obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de despăgubire.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a expus situația de fapt potrivit căreia, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a formulat cereri de despăgubire

pentru imobile situate în Craiova, soluționate de Primăria Craiova prin

deciziile nr. 10289/2005 și nr. 13306/2006, iar conform Legii nr. 247/2005,

dosarele au fost înaintate spre soluționare C.C.S.D., susținând că, deși a

solicitat în repetate rânduri relații cu privire la stadiul acestor dosare,

încă din anul 2007, i s-a răspuns că analiza dosarelor nu a fost finalizată.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

sentința

nr. 368/2011 din 4 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta C.D.

în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. – D.A.D.N. conform Legii nr. 247/2005 și

C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Titlul de despăgubire prevăzut de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamanta C.D. în ce privește

capetele ce fac obiectul dosarelor nr. 13269/ CC din 05 mai 2006 și respectiv, nr.

31954/ CC din 24 ianuarie 2007 și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. –

D.A.D.N. Conform Legii Nr. 247/2005, ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța

aceasta soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit

căreia, prin Dispozițiile emise de Primarul Municipiului Craiova nr. 10298/2005

și nr. 13306/2006, s–au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de

valoare nominală pentru reclamantă. Titlurile s-au modificat în titluri de despăgubire

în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar

dosarele s-au înregistrat sub nr. 13269/CC și nr. 31594/CC pe rolul C.C.S.D.,

acestea nefiind analizate și soluționate până în prezent prin emiterea

Titlurilor de Despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Totodată, Curtea a

constatat că, la solicitările repetate din partea reclamantei, conform adreselor

din 20 decembrie 2010, din 11 mai 2009 și din 20 noiembrie 2007, pârâta A.N.R.P.

a comunicat că nu se poate stabili un termen cert privind analiza dosarului în

litigiu, că dosarele reclamantei nu au fost selectate, indicându-se procedura ce

trebuie urmată.

Instanța de fond a

apreciat că se impune respingerea acțiunii față de pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N.,

ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuale pasivă,

întrucât această autoritate nu are atribuții legale în raportul juridic dedus

judecății.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut că pârâtei C.C.S.D. îi revine, potrivit dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligația de a emite Titlul de despăgubire

conform Dispoziției Primarului în urma evaluării imobilului, apreciind că

apărările formulate de pârâtă relative la completarea dosarelor de către Primăria

Municipiului Craiova în sensul motivării soluției de acordare a despăgubirilor

în ce privește unele neconcordanțe privitoare la suprafața totală a apartamentelor

situate la nr. 35 și la indicarea cuprinderii parcării în planul de urbanism

legal aprobat de Municipiul Craiova nu constituie motive temeinice de natură a

exonera autoritatea pârâtă de obligația legală a soluționării dosarelor.

Curtea a mai apreciat

că desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova,

restituire dispusă după aproximativ 4, 5 ani de la înregistrarea dosarului pe

rolul instituției și ulterior introducerii cererii de chemare în judecată

încalcă principiul termenului rezonabil consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la

C.E.D.O. și, în orice situație, instanța de contencios nu este învestită

și nu se poate învesti cu o cenzură a Deciziilor de despăgubire emise în baza unei

legi speciale, ce reglementează un recurs special și o competență a instanțelor

civile.

Prin urmare, în

raport de tot acest context de fapt și de drept, Curtea a reținut că ingerința

în dreptul de proprietate transpusă prin tergiversarea nejustificată a acordării

măsurilor reparatorii către reclamantă nu are un scop cert privind ocrotirea unui

interes public major și, astfel, nu poate fi permisă, conducând la o încălcare

a dreptului la proprietate consacrat de Actul Fundamental și de art. 1 Protocolul

1 din C.E.D.O.

de atac exercitată

Împotriva

sentinței nr. 368/2011

din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

pârâta C.C.S.D., invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă

a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă

de stabilire a despăgubirilor în dosarele nr. 13269/CC și nr. 31954/CC și

a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au

fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de

soluționare a cauzei,

dispunând obligarea

sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective

și procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire al

reclamantei.

Astfel,

precizează recurenta,

în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă

în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantei, în sensul că dosarele aferente dispozițiilor Primăriei

Municipiului Craiova au fost transmise Secretariatului C.C.S.D., fiind

înregistrate sub nr. 13269/CC și nr. 31954/CC.

Referitor

la dosarul nr. 13269/CC, autoritatea recurentă a precizat că acesta a fost

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului, însă documentația a fost remisă Primăriei Municipiului Craiova în

vederea completării, astfel încât etapa evaluării este condiționată de

completarea dosarului.

Și

în ceea ce privește dosarul nr. 31954/CC, a arătat recurenta, etapa evaluării

este condiționată de retransmiterea dosarului de către Primăria Municipiului

Craiova către Secretariatul C.C.S.D., susținând că, pentru fiecare dosar în

parte, se va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Totodată, autoritatea recurentă susține că nu poate fi

obligată la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în termen de 30

de zile, având în vedere procedurile complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005,

care depind de entități diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a emite deciziile reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilele situate în Craiova, pentru care a formulat cereri

de despăgubire,

soluționate

de Primăria Craiova prin deciziile nr. 10289/2005 și nr. 13306/2006, în

contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în

judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată

că reclamanta a început procedura de recuperare a bunurilor sale ori a

contravalorii acestora prin formularea unei notificări în anul 2001, iar

dosarele cu dispozițiile de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația

aferentă, au fost înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 13269/CC și nr.

31594/CC, acestea nefiind analizate și soluționate până în prezent prin

emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta

Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate

în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de

prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia.

Așadar,

intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu

referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că

instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în

soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a

cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. și

desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici

faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu

conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în

temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și

în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului

U.E. consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În

egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în

vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii

ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul

justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte

garanții ale bunei administrări.

Deși

argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea

nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte,

acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de

rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum

rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât și dreptului de

proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Susținerea

recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarele au fost remise Primăriei

Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba

instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței

legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Toate

aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de

emitere a actului administrativ de către C.C.S.D., în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de

putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de

apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia

nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în

Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în

Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal pe anul 2008); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009

și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009 (publicate în Înalta Curte de Casație

și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe

anul 2009).

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

C.C.S.D.

împotriva sentinței nr. 368/2011 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 septembrie 2012.