ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 51 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanții C.E. și C.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

Consiliul local Bumbești Pițic, județul Gorj si intervenientul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, și a dispus anularea în parte a H.G. nr.

973/2002, anexa 23 poziția 4 cu denumirea de „Drum Stradal DS 2".

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a respins ca neîntemeiată

excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâți și de

intervenientul accesoriu în cauză MIRA, apreciind că fată de publicarea anexei

contestate în M. Of. nr. 668 bis din 9 septembrie 2002, numerele bis ale

publicației oficiale având un tiraj restrâns, publicarea si distribuirea lor

făcându-se doar la solicitarea celor interesați, si cum în cauză nu s-a făcut

dovada comunicării actului atacat către reclamanți, admiterea excepției

tardivității ar constitui o îngrădire nepermisă a dreptului la un proces

echitabil, reglementat de art. 21 din Constituția României si art. 6 din

Convenția Europeană.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că prin actul administrativ

contestat în cauză, respectiv H.G. nr. 973/2002 anexa nr. 23, a fost atestată apartenența la domeniul public al comunei Bumbești Pițic, printre altele, a

imobilului denumit „Drum stradal DS 2" bun asupra căruia, așa cum rezultă

din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv din sentința civ. nr. 1854

din 14 decembrie 2000 și sentința civilă nr. 1855 din 14 decembrie 2000 ale

Judecătoriei Novaci, și încheierile nr. 74 și nr. 75 din data de 9 septembrie 2001

ale Biroului de carte funciară al Judecătoriei Novaci, reclamanții au un drept

de proprietate privată.

Față

de această împrejurare, instanța a apreciat că în situația în care, în speță,

nu s-a făcut dovada preluării bunului imobil de către Stat în baza unui titlu

valabil, efectele menținerii poziției 4 din anexa nr. 23 din H.G. nr. 973/2002

ar echivala cu o expropriere abuzivă.

Instanța a respins ca nefondată si susținerea intervenientului MIRA în

sensul că litigiul excede competentei materiale a dreptului administrativ,

motivată de faptul că hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public al

Comunei Bumbești Pițic a fost adoptată în baza art. 108 din Constituție și a

art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998. Instanța a apreciat că hotărârea de

Guvern atacată este un act de calificare a bunurilor ca fiind din domeniul

public, iar pentru contestarea în justiție nu are relevantă dacă actul are

efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparține categoriei

juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut în mod expres, în

art. 23, competenta instanțelor de contencios administrativ.

î

mpotriva acestei sentințe, pârâții Guvernul României,

Consiliul local al comunei Bumbești-Pițic, prin Primar, si intervenientul

accesoriu Ministerul Internelor și Reformei Administrative au declarat recurs,

criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii.

În

recursul declarat de comuna Bumbești Pițic, reprezentată de Primar, s-a

criticat hotărârea judecătorească a fondului, întrucât a fost greșit respinsă

excepția tardivității introducerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, instanța, spune recurentul necalificând textul de lege, în

loc de 6 luni de la data emiterii actului, 6 luni de la data comunicării

actului administrativ.

De

asemenea, nici pe fond Curtea de Apel nu a pronunțat o soluție legală, întrucât

nu a ținut cont de probele administrate și de dispozițiile legale în materie.

Guvernul

României critică hotărârea judecătorească, pentru că în greșit instanța de fond

a respins excepția tardivității plângerii probabile prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, iar pe fond, întrucât a fost dată cu eronata aplicare a

Legii nr. 213/1998.

Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, critică sentința pentru faptul că în mod

greșit Curtea de Apel a anulat în parte H.G. nr. 973/2002, anexa 23, poziția 4,

întrucât această hotărâre a fost emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998, actul

administrativ contestat cuprinzând bunurile care aparțin domeniului public,

unitățile administrativ-teritoriale, având drept de proprietatea asupra

imobilelor respective.

S-a apreciat

în recurs că intimații nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept

subiectiv sau ai unui interes legitim vătămat prin actul administrativ.

Recursurile

sunt nefondate și vor fi respinse, pentru următoarele considerente:

Examinând

cererile de recurs, actele dosarului și dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține:

Referitor

la excepția tardivității introducerii acțiunii, corect a fost respins de

instanța fondului, întrucât publicarea în M. Of., Partea I, s-a făcut în tiraj

restrâns la solicitarea celor interesați.     Întrucât publicarea nu s-a făcut

astfel cum rezultă fără posibilitate de tăgadă din actele depuse, și

distribuirea anexelor H.G. nr. 973/2002, decât la solicitarea celor interesați,

pentru a se asigura respectarea accesului liber la justiție și dispozițiile

art. 6 din C.E.D.O., excepția de tardivitate trebuia respinsă cum dealtfel s-a

pronunțat Curtea de Apel.

Dealtfel,

potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a plângerii

prealabile se calculează de la data comunicării actului administrativ,

respectiv de la data comunicării în sensul că bunul a fost atestat ca

aparținând domeniului public de interes local.

În

ceea ce privește fondul pricinii, din actele depuse la dosar, respectiv

sentința civilă nr. 1854/2000 și sentința nr. 1855/2000 ale Judecătoriei

Novaci, rezultă că intimații-reclamanți sunt titulari ai dreptului de

proprietate asupra terenului care a fost inclus în anexa 23, pct. 4 din H.G. nr.

973/2000.

Deci

la data adoptării H.G. nr. 973/2000, reclamanții aveau un drept actual astfel

cum rezultă din considerentele mai sus expuse, motiv pentru care nu subzistă

susținerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în sensul că

sentința civilă invocată de intimați, referitoare la dreptul de proprietate,

este ulterioară hotărârii Consiliului local, pentru că în raport de data adoptării

Hotărârii Guvernului atacată sentința este anterioară.

Hotărârea

Guvernului este act administrativ fără posibilitate de tăgadă, iar Legea nr. 213/1998

în art. 23 a prevăzut pentru contestarea acestor acte administrative,

competența instanțelor de judecată, respectiv a instanței de contencios

administrativ.

Și

susținerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în sensul că

reclamanții aveau posibilitatea formulării acțiunii în revendicare, nu poate fi

primită, întrucât aceștia au contestat apartenența bunului ca bun din domeniul

public, iar acțiunea pentru anularea actului administrativ are cauză și obiect

juridic diferit.

Față

de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, se vor respinge recursurile

declarate de Bumbești Pițic prin Primar, de Guvernul României și de Ministerul

Administrației și Internelor, ca nefondare, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Comuna

Bumbești Pițic prin Primar, de Guvernul României și de Ministerul

Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 51 din 14 februarie

2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal , ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

martie 2009.