ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.E. și C.I., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul local Bumbești Pițic, județul Gorj si intervenientul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și a dispus anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, anexa 23 poziția 4 cu denumirea de „Drum Stradal DS 2". Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâți și de intervenientul accesoriu în cauză MIRA, apreciind că fată de publicarea anexei contestate în M. Of.

nr. 668 bis din 9 septembrie 2002, numerele bis ale publicației oficiale având un tiraj restrâns, publicarea si distribuirea lor făcându-se doar la solicitarea celor interesați, si cum în cauză nu s-a făcut dovada comunicării actului atacat către reclamanți, admiterea excepției tardivității ar constitui o îngrădire nepermisă a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituția României si art. 6 din Convenția Europeană. Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că prin actul administrativ contestat în cauză, respectiv H.G. nr. 973/2002 anexa nr. 23, a fost atestată apartenența la domeniul public al comunei Bumbești Pițic, printre altele, a imobilului denumit „Drum stradal DS 2" bun asupra căruia, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv din sentința civ.

nr. 1854 din 14 decembrie 2000 și sentința civilă nr. 1855 din 14 decembrie 2000 ale Judecătoriei Novaci, și încheierile nr. 74 și nr. 75 din data de 9 septembrie 2001 ale Biroului de carte funciară al Judecătoriei Novaci, reclamanții au un drept de proprietate privată. Față de această împrejurare, instanța a apreciat că în situația în care, în speță, nu s-a făcut dovada preluării bunului imobil de către Stat în baza unui titlu valabil, efectele menținerii poziției 4 din anexa nr. 23 din H.G. nr. 973/2002 ar echivala cu o expropriere abuzivă. Instanța a respins ca nefondată si susținerea intervenientului MIRA în sensul că litigiul excede competentei materiale a dreptului administrativ, motivată de faptul că hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public al Comunei Bumbești Pițic a fost adoptată în baza art. 108 din Constituție și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

Instanța a apreciat că hotărârea de Guvern atacată este un act de calificare a bunurilor ca fiind din domeniul public, iar pentru contestarea în justiție nu are relevantă dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparține categoriei juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut în mod expres, în art. 23, competenta instanțelor de contencios administrativ. î mpotriva acestei sentințe, pârâții Guvernul României, Consiliul local al comunei Bumbești-Pițic, prin Primar, si intervenientul accesoriu Ministerul Internelor și Reformei Administrative au declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

În recursul declarat de comuna Bumbești Pițic, reprezentată de Primar, s-a criticat hotărârea judecătorească a fondului, întrucât a fost greșit respinsă excepția tardivității introducerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța, spune recurentul necalificând textul de lege, în loc de 6 luni de la data emiterii actului, 6 luni de la data comunicării actului administrativ. De asemenea, nici pe fond Curtea de Apel nu a pronunțat o soluție legală, întrucât nu a ținut cont de probele administrate și de dispozițiile legale în materie. Guvernul României critică hotărârea judecătorească, pentru că în greșit instanța de fond a respins excepția tardivității plângerii probabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, întrucât a fost dată cu eronata aplicare a Legii nr. 213/1998.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, critică sentința pentru faptul că în mod greșit Curtea de Apel a anulat în parte H.G. nr. 973/2002, anexa 23, poziția 4, întrucât această hotărâre a fost emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998, actul administrativ contestat cuprinzând bunurile care aparțin domeniului public, unitățile administrativ-teritoriale, având drept de proprietatea asupra imobilelor respective. S-a apreciat în recurs că intimații nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept subiectiv sau ai unui interes legitim vătămat prin actul administrativ. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse, pentru următoarele considerente: Examinând cererile de recurs, actele dosarului și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține: Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, corect a fost respins de instanța fondului, întrucât publicarea în M. Of., Partea I, s-a făcut în tiraj restrâns la solicitarea celor interesați. Întrucât publicarea nu s-a făcut astfel cum rezultă fără posibilitate de tăgadă din actele depuse, și distribuirea anexelor H.G. nr. 973/2002, decât la solicitarea celor interesați, pentru a se asigura respectarea accesului liber la justiție și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., excepția de tardivitate trebuia respinsă cum dealtfel s-a pronunțat Curtea de Apel. Dealtfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a plângerii prealabile se calculează de la data comunicării actului administrativ, respectiv de la data comunicării în sensul că bunul a fost atestat ca aparținând domeniului public de interes local.

În ceea ce privește fondul pricinii, din actele depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 1854/2000 și sentința nr. 1855/2000 ale Judecătoriei Novaci, rezultă că intimații-reclamanți sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului care a fost inclus în anexa 23, pct. 4 din H.G. nr. 973/2000. Deci la data adoptării H.G. nr. 973/2000, reclamanții aveau un drept actual astfel cum rezultă din considerentele mai sus expuse, motiv pentru care nu subzistă susținerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în sensul că sentința civilă invocată de intimați, referitoare la dreptul de proprietate, este ulterioară hotărârii Consiliului local, pentru că în raport de data adoptării Hotărârii Guvernului atacată sentința este anterioară.

Hotărârea Guvernului este act administrativ fără posibilitate de tăgadă, iar Legea nr. 213/1998 în art. 23 a prevăzut pentru contestarea acestor acte administrative, competența instanțelor de judecată, respectiv a instanței de contencios administrativ. Și susținerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în sensul că reclamanții aveau posibilitatea formulării acțiunii în revendicare, nu poate fi primită, întrucât aceștia au contestat apartenența bunului ca bun din domeniul public, iar acțiunea pentru anularea actului administrativ are cauză și obiect juridic diferit. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, se vor respinge recursurile declarate de Bumbești Pițic prin Primar, de Guvernul României și de Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondare, conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comuna Bumbești Pițic prin Primar, de Guvernul României și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 51 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal , ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.