ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 616 din 29 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantului M.E., așa cum a fost precizată, și a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2055, încheiat între părți la 4 februarie 2000, și a obligat pârâta să restituie reclamantului contravaloarea în lei, la data plății, a avansului achitat de acesta în sumă de 8000 dolari S.U.A., 137.000.000 lei penalități de întârziere, aferente perioadei 22 martie 2000 – 18 decembrie 2000, precum și 19.925.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și a prevederilor legale, incidente cauzei, a reținut că, între părți, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de mai sus în baza căruia pârâta trebuia să livreze reclamantului mobilier în valoare de 28.000 dolari S.U.A., iar reclamantul s-a obligat să achite în avans 40% din valoarea acestuia, adică 11.200 dolari S.U.A. Că, întrucât, așa cum rezultă din factura fiscală 2764002 din 4 februarie 2000 și chitanța 4389056, reclamantul a achitat suma de 8000 dolari S.U.A., reprezentând avans, iar pârâta nu a livrat produsele, s-a impus rezilierea contractului și obligarea pârâtei la restituirea avansului.

Apelul declarat de pârâtă, prin care a criticat sentința tribunalului deoarece a dispus rezilierea contractului, la cererea reclamantului, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate, deși reclamantul este cel care nu și-a îndeplinit obligația de a achita 40% din valoarea contractului cu titlu de avans sub condiția rezoluționării contractului, conform clauzei 8.1 și, respectiv, 8.3 raportat la 5.1, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția comercială prind decizia nr. 1043 din 26 iunie 2001. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, se susține că decizia Curții de Apel București este nemotivată și conține motive străine pricinii. Din considerentele deciziei, astfel motivate, rezultă că, într-adevăr, unele considerente sunt străine pricinii prin aceea că, nefăcându-se o interpretare unitară a clauzelor contractului, se invocă argumente străine raporturilor dintre părți. În ce privește greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv, contractul nr. 2055 din 2 februarie 2000, curtea de apel a interpretat greșit clauzele acestuia reținând în mod nejustificat ca, de altfel, și tribunalul, că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. În acest sens, o interpretare sistematică a clauzelor actului dedus judecății relevă că între părți s-a încheiat contractul cu numărul de mai sus în care, la Cap. III pct. 5 paragraful 2, se stipulează ca „40% avans – 11.200 dolari S.U.A.

(din prețul total de 20.000 dolari S.U.A. ) fără T.V.A. pe bază de factură de avans, ce va fi emisă odată consemnarea prezentului contract.” Totodată, în Cap. VI art. 6.1, privind termenul de livrare a produselor, se menționează că „acesta este de 30 zile lucrătoare de la achitarea integrală de către beneficiar a avansului”. S-a mai stipulat în art. 4.4 că beneficiarul se obligă să preia mobilierul executat în raport cu opțiunile sale privind sortimente, tip, dimensiuni, culoare, etc., exprimate la încheierea contractului, în caz contrar, contractul se desființează de drept. Or, numai interpretând greșit clauzele contractului și dispozițiile art. 1020 C. civ., instanța de apel și cea de fond au ajuns la concluzia că pârâta este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate câtă vreme aceste obligații erau sub condiția achitării de către reclamant a avansului de 11.200 dolari S.U.A.

pe care acesta nu l-a achitat decât parțial (800 dolari S.U.A.) lucru, de altfel, netăgăduit în cursul procesului. Astfel fiind, soluția de admitere a acțiunii reclamantului, care nu și-a îndeplinit propria obligație, este nelegală și netemeinică, acesta neputând invoca propria culpă spre a cere rezilierea contractului, care, oricum, produce efecte doar pentru viitor. Tot în mod just, instanța de apel a respins cererea formulată de pârâta apelantă întemeiată în mod corect pe excepția de non adimpleti contractus de către reclamant. Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC O.D. SRL Chitila, împotriva deciziei nr. 1043 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, pe care o modifică; admite și apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 616 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului București, pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.