ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 616 din 29 ianuarie 2001,

Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantului M.E.,

așa cum a fost precizată, și a dispus rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2055, încheiat între părți la 4 februarie 2000, și a

obligat pârâta să restituie reclamantului contravaloarea în lei, la data

plății, a avansului achitat de acesta în sumă de 8000 dolari S.U.A.,

137.000.000 lei penalități de întârziere, aferente perioadei 22 martie 2000 –

18 decembrie 2000, precum și 19.925.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul, în baza

înscrisurilor de la dosarul cauzei și a prevederilor legale, incidente cauzei,

a reținut că, între părți, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de mai

sus în baza căruia pârâta trebuia să livreze reclamantului mobilier în valoare

de 28.000 dolari S.U.A., iar reclamantul s-a obligat să achite în avans 40% din

valoarea acestuia, adică 11.200 dolari S.U.A. Că, întrucât, așa cum rezultă din

factura fiscală 2764002 din 4 februarie 2000 și chitanța 4389056, reclamantul a

achitat suma de 8000 dolari S.U.A., reprezentând avans, iar pârâta nu a livrat

produsele, s-a impus rezilierea contractului și obligarea pârâtei la

restituirea avansului.

Apelul declarat de pârâtă, prin care a criticat

sentința tribunalului deoarece a dispus rezilierea contractului, la cererea

reclamantului, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate,

deși reclamantul este cel care nu și-a îndeplinit obligația de a achita 40% din

valoarea contractului cu titlu de avans sub condiția rezoluționării

contractului, conform clauzei 8.1 și, respectiv, 8.3 raportat la 5.1, a fost

respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția comercială prind

decizia nr. 1043 din 26 iunie 2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs

pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că decizia Curții de Apel

București este nemotivată și conține motive străine pricinii. Din

considerentele deciziei, astfel motivate, rezultă că, într-adevăr, unele

considerente sunt străine pricinii prin aceea că, nefăcându-se o interpretare

unitară a clauzelor contractului, se invocă argumente străine raporturilor

dintre părți.

În ce privește greșita interpretare a actului juridic

dedus judecății, respectiv, contractul nr. 2055 din 2 februarie 2000, curtea de

apel a interpretat greșit clauzele acestuia reținând în mod nejustificat ca, de

altfel, și tribunalul, că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.

În acest sens, o interpretare sistematică a clauzelor

actului dedus judecății relevă că între părți s-a încheiat contractul cu

numărul de mai sus în care, la Cap. III pct. 5 paragraful 2, se stipulează ca

„40% avans – 11.200 dolari S.U.A. (din prețul total de 20.000 dolari S.U.A. )

fără T.V.A. pe bază de factură de avans, ce va fi emisă odată consemnarea

prezentului contract.” Totodată, în Cap. VI art. 6.1, privind termenul de

livrare a produselor, se menționează că „acesta este de 30 zile lucrătoare de

la achitarea integrală de către beneficiar a avansului”.

S-a mai stipulat în art. 4.4 că beneficiarul se

obligă să preia mobilierul executat în raport cu opțiunile sale privind

sortimente, tip, dimensiuni, culoare, etc., exprimate la încheierea

contractului, în caz contrar, contractul se desființează de drept.

Or, numai interpretând greșit clauzele contractului

și dispozițiile art. 1020 C. civ., instanța de apel și cea de fond au ajuns la

concluzia că pârâta este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate câtă

vreme aceste obligații erau sub condiția achitării de către reclamant a

avansului de 11.200 dolari S.U.A. pe care acesta nu l-a achitat decât parțial

(800 dolari S.U.A.) lucru, de altfel, netăgăduit în cursul procesului. Astfel fiind,

soluția de admitere a acțiunii reclamantului, care nu și-a îndeplinit propria

obligație, este nelegală și netemeinică, acesta neputând invoca propria culpă

spre a cere rezilierea contractului, care, oricum, produce efecte doar pentru

viitor. Tot în mod just, instanța de apel a respins cererea formulată de pârâta

apelantă întemeiată în mod corect pe excepția de

non adimpleti contractus

de către reclamant.

Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC O.D. SRL Chitila,

împotriva deciziei nr. 1043 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel București,

secția comercială, pe care o modifică; admite și apelul aceleiași părți

împotriva sentinței nr. 616 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului București, pe

care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie

2003.