Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2003
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2003

HOTĂRÂRE
11.04.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2242/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Constanța s-a înregistrat, la 3 iunie 1999, acțiunea formulată de S.C.C.F.D.P. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL Constanța, pentru plata sumei de 253.787.915 lei, cu titlu de prestații efectuate în beneficiul pârâtei, constând în construcția „Platformă și fundații, hală liberă Constanța Sud”, în valoare de 547.857.992 lei, din care s-a lichidat prin compensare o parte din debit, precum și la plata sumei de 83.818.247 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu plata cheltuielilor de judecată aferente. Această acțiune a format obiectul dosarului nr. 1468/COM/1999.

Tot pe rolul aceleiași instanțe (dosar 2535/COM/1999) și-a înregistrat cererea conexă a pârâtei SC M.T. SRL Constanța, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 232.719.064 lei, cu titlu de redevență (solicitată conform susținerilor din cererea conexă, în baza contractului de concesiune cu R.A. A.Z.L. Constanța Sud, pentru un teren din această zonă pe care pârâta nu îl poate folosi, întrucât reclamanta nu și-a finalizat lucrările, la plata sumei de 70.770.796 lei, contravaloare lucrări prost executate. A mai solicitat rezilierea contractului de concesiune 74 din 12 noiembrie 1996 și cheltuieli de judecată. Reclamanta a formulat cerere reconvențională în acest dosar, solicitând daune-interese compensatorii, reprezentând prejudiciul suferit prin neexecutarea obligației de a i se presta lucrările.

Secția comercială a Tribunalului Constanța, prin decizia nr. 1334 din 9 mai 2000, a admis acțiunea reclamantei S.C. C.F.D.P. Constanța și a obligat-o pe pârâta, SC M.T. SA Constanța, la plata sumei de 253.787.915 lei contravaloare prestații, 173.403.605 lei penalități de întârziere și 12.809.000 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă acțiunea conexă, formulată de SC M.T. SRL Constanța, ca nefondată. A fost respinsă și cererea reconvențională a S.C. C.F.D.P. Constanța la acțiunea conexă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși reclamanta a efectuat lucrări în beneficiul pârâtei, în baza actului adițional nr. 1 din 2 noiembrie 1998, beneficiara lucrărilor nu a achitat contravaloarea acestora, deși le-a confirmat și nu a contestat valoarea lor.

Pentru obligarea la plata penalităților de întârziere, s-a reținut că părțile au convenit în convenția lor o clauză penală, pentru sancționarea părții în culpă de neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, iar cererea conexă, respectiv, cererea reconvențională formulată în această cerere, a fost respinsă ca nefondată întrucât contractul de concesiune nr. 74 din 12 noiembrie 1996 nu s-a încheiat între părțile în proces. Apelul declarat de pârâta SC M.T. SRL Constanța, împotriva hotărârii instanței de fond a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, care, prin decizia nr. 1086/COM din 20 decembrie 2000, a schimbat în parte această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța, pentru a se pronunța asupra fondului cererii conexe a SC M.T.

SRL Constanța, în dosarul nr. 2535/COM/1999 al acestei instanțe. La pronunțarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Constanța a reținut că instanța de fond a soluționat cererea conexă fără a intra în cercetarea fondului, că, de fapt, cel de al doilea capăt de cerere, privind contravaloarea lucrărilor prost efectuate, nu a fost analizat. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC M.T. SRL Constanța a declarat recurs, susținând că: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, respectiv, asupra expertizei dispusă și efectuată în cauză; - hotărârea recurată nu cuprinde temeiurile pentru care s-a respins apelul pârâtei, SC M.T. SRL Constanța, și nu face nici o referire la concluziile expertizei, care a constatat grave deficiențe la construcții și nerespectarea normelor de întocmire a facturilor în construcții.

Recursul pârâtei este întemeiat. Prin hotărârea sa, instanța de apel a reținut că, întrucât instanța de fond a soluționat cererea conexă a SC M.T. SRL Constanța, fără a intra în cercetarea fondului, instanței de fond i se restituie cauza pentru rejudecare doar în ceea ce privește cererea pârâtei în dosarul conex nr. 2535/COM/1999 al Tribunalului Constanța. Această soluție este greșită; instanța de apel trebuia să se pronunțe și pe celelalte aspecte invocate de pârâtă în apelul său, iar nu numai să caseze hotărârea apelată în aspectul privind acțiunea conexă. Așa fiind, recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de apel va fi admis, în baza art. 313 C. proc. civ., hotărârea va fi casată și cauza se va trimite aceleiași curți de apel spre rejudecare, ocazie cu care urmează a se pronunța cu privire la toate motivele apelului pârâtei.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M.T. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 1086 din 20 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 373/MF/2002, rec
ÎCCJ 2006-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială maritimă și fluvială sub nr. 378/MF/2002, reclamanta SC R. SA Constanța a chemat în
ÎCCJ 2003-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2765/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Gh.V. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.L.S. SA Constanța, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 160.000.000 lei, reactualizată,
ÎCCJ 2009-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1384/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5396/COM din 19 octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC N.C. SRL î
ÎCCJ 2009-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1732/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7833 din data de 7 iunie 2001, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și a declinat com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă