ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal sub nr. 373/MF/2002, reclamanta SC I.C.S. SRL a chemat în judecată pe

pârâții R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi, Ministerul

Transporturilor, Lucrărilor Publice și Locuinței, A.Z.L. și Statul Român prin M.F.P.,

solicitând în principal:

- constatarea nulității

absolute sau rezoluțiunea/rezilierea contractului de concesiune nr. 101 din 23

noiembrie 2000;

- obligarea pârâților, în

solidar, la plata sumei de 51.862,04 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese

din care 31.862,04 dolari S.U.A. valoarea redevențelor plătite în executarea

contractului și a garanției de bună execuție, iar 20.000 dolari S.U.A.

reprezintă cheltuieli și pierderi comerciale;

- obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a

solicitat:

- stabilirea și obligarea

pârâtelor la plata despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) și art. 32 din

Legea nr. 219/1998 evaluate la suma de 51.862,04 dolari S.U.A.;

- stabilirea (recalcularea)

nivelului redevenței anuale ce urmează a fi plătită începând de la data

introducerii prezentei acțiuni și până la expirarea duratei contractului, în

conformitate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 219/1998.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 101

din 23 noiembrie 2000 având ca obiect terenul în suprafață de 4.560,34 mp

aferent lotului A1 din parcela A amplasată în incinta Z.L. Constanța Sud, pe o

perioadă de 50 de ani și cu o valoare de 684.051 dolari S.U.A.

A susținut reclamanta că,

contractul de concesiune încheiat este lovit de nulitate absolută pentru lipsa

capacității de a contracta respectarea și menținerea regimului juridic de zonă

liberă existent la data încheierii contractului; eroare asupra naturii actului

juridic, considerând că a încheiat un contract de exploatare a Z.L. cu o natură

și efecte distincte de cele ale unui contract de concesiune de terenuri obișnuit;

eroare asupra calităților esențiale ale cocontractului și ale bunului. Consecința

constatării nulității este repunerea părților în situația anterioară, prin

restituirea de către pârâte a sumelor încasate cu titlu de redevențe până în

prezent.

A motivat reclamanta că a

încheiat contractul în considerarea și având reprezentarea calității specifice

a bunului ce forma obiectul contractului, respectiv teren situat pe teritoriul

unei zone libere cu reglementările speciale date de Legea nr. 84/1992 și H.G. nr.

410/1993 (scutire de impozit pe profit pe toată durata activității, excluderea

din sfera operațiunilor supuse TVA, facilități vamale, posibilitatea de

dezvoltare în interiorul Z.L.), precum și a calității speciale a pârâtelor, de

organisme special constituite și desemnate în procesul de punere în aplicare a

Legii nr. 84/1992.

Reclamanta a susținut că

nerespectarea pe parcursul executării contractului a condițiilor în care a fost

încheiat echivalează cu inexistența acestora încă de la momentul contractării.

Cu privire la capetele de

cerere formulate în subsidiar, reclamanta a arătat că retragerea facilităților

la scurt timp după încheierea contractului echivalează cu neîndeplinirea de

către concedent a obligației esențiale asumate prin contractul de concesiune,

fapt ce atrage rezoluțiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata de

despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, respectiv totalul

redevențelor plătite fără o justă cauză și fără o contraprestație.

De asemenea, a susținut

reclamanta, înlăturarea condițiilor specifice de zonă liberă impune

recalcularea nivelului redevenței, în raport de situația unui teren cu o natură

comună.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 948, 953-954, 966, 1347, 1349 și 1352 C. civ., art. 969, 1020

- 1021 și 1073 C. civ., art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, art. 6 pct. a și

b din Anexa 2 a H.G. nr. 410/1993, art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 219/1998.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 140/MF/2003, conexată la prezenta cauză, reclamanta R.A.A.Z.L. Constanța

Sud și a Z.L. Basarabi a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC I.C.S.S. SRL

rezilierea contractului de concesiune nr. 101/2000 susținând că, potrivit art. 11.3

din contract, are dreptul de a rezilia unilateral contractul înainte de

expirarea perioadei de concesionare, cu condiția notificării concesionarului în

scris cu 30 de zile înainte și că pârâta nu a respectat condițiile impuse prin

Programul minimal de lucrări înscrise în Caietul de Sarcini.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 969, 1020 - 1021 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 275/MF/2004,

Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin M.F.P. și M.L.P.,

Transporturilor și Locuinței, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei C.Națională .P.M. SA Constanța și a respins acțiunea

principală și cererea conexă, ca nefondate, obligând reclamanta la plata către

pârâtă a sumei de 39.926.880 lei cu titlu decheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că față de principiile efectelor actelor

juridice, respectiv principiului forței obligatorii, principiul

irevocabilității și principiul relativității consacrate de dispozițiile art. 969

și 973 C. civ., contractul de concesiune are putere obligatorie numai pentru

părțile care l-au încheiat și își produce efectele numai față de reclamanta SC I.C.S.S.

SRL și R.A.A.Z.L. Constanța Sud (C.N.A.P.M. SA). Așadar, pârâții Statul Român

prin M.F.P. și M.L.P., Transporturilor și Locuințe sunt persoane străine de

contractul de concesiune deoarece nu au participat nici direct, nici prin

reprezentare la încheierea lui, acesta neputând să le profite și nici să îi

vatăme.

A motivat instanța că

terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 101/2000 aparține

domeniului public al statului și a fost dat în administrare pârâtei A.Z.L. Constanța

Sud și a Z.L. Basarabi, conform H.G. nr. 410/1993, iar în exercitarea dreptului

de administrare, pârâta avea dreptul de a-l concesiona, potrivit dispozițiilor art.

12 din Legea nr. 84/1992 și ale H.G. nr. 410/1993, asumându-și în acest fel

propria răspundere pentru actul juridic încheiat, în calitatea sa de persoană

juridică autonomă.

Coordonarea pârâtei de către

M.T.C.T. prevăzută în H.G. nr. 410/1993 nu presupune un raport de subordonare

și nu atrage răspunderea ministerului pentru actele juridice încheiate de R.A.A.Z.L.

Analizând cauzele de

nulitate invocate de reclamantă, instanța de fond a arătat că lipsa capacității

de a respecta și menține regimul juridic al Z.L., precum și eroarea asupra

calității esențiale ale cocontractantului și ale bunului nu reprezintă condiții

de interes general ale unui act juridic și de aceea ele nu atrag nulitatea

absolută, ci, eventual, nulitatea relativă care nu a fost invocată, iar eroarea

asupra naturii contractului nu a existat la momentul încheierii lui.

S-a reținut că în speță nu

există eroare-obstacol ca viciu de consimțământ deoarece nu se poate aprecia că

reclamanta a crezut că încheie un anumit contract, iar pârâta avea credința că

a încheiat un alt contract, cât timp ambele părți au  susținut în mod constant

că au încheiat un contract de concesiune având ca obiect un teren amplasat în

zona liberă Constanța Sud, ceea ce înseamnă că ambele părți au avut

reprezentarea exactă a naturii contractului.

Considerând că nu există

motive de nulitate a contractului, instanța a respins și cererea de restituire

a sumei de 19.609,31 dolari S.U.A. reprezentând redevențe achitate în baza

contractului de concesiune.

În ceea ce privește capetele

de cerere subsidiare, prima instanță a calificat sancțiunea invocată de

reclamantă ca fiind rezilierea, având în vedere că acest contract de concesiune

este un contract cu executare succesivă. A motivat instanța că în cauză,

menținerea regimului facilităților acordate de legiuitor zonelor libere nu a

constituit o obligație contractuală și nu se putea însera în contractul de concesiune

o astfel de obligație cât timp adoptarea și modificarea legilor sunt atribuții

exclusive ale puterii legiuitoare, independentă de voința părților.

În această situație, nu sunt

îndeplinite cerințele art. 1020 - 1021 C. civ. și art. 35 lit. d) din Legea nr.

219/1998.

Referitor la despăgubirile

solicitate de reclamantă, s-a reținut că temeiurile invocate sunt: art. 31 și

32 din Legea nr. 219/1998.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie și pârâta C.N.A.P.M.

SA Constanța.

Apelanta-reclamantă a

solicitat admiterea apelului și anularea (schimbarea în parte) a sentinței în

sensul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Statul Român reprezentat de M.F.P. și M.T.C.T. și admiterii acțiunii astfel cum

a fost formulată și precizată, cu menținerea dispoziției de respingere a

acțiunii conexe și obligarea intimaților-pârâți la cheltuili de judecată în

fond și apel.

În motivarea apelului

reclamanta a arătat că:

- pârâtul Statul Român prin

M.F.P. are calitate procesuală pasivă și își menține această calitate în

temeiul art. 12 alin. (5) și (6) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

iar pârâtul M.T.C.T. are calitate procesuală pasivă conform art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 342/2004;

- încheierea contractului de

concesiune s-a făcut în considerarea unor calități ale bunului, ale regimului

acestuia, ale concedentului;

- modificarea regimului

juridic al zonelor libere nu a determinat schimbarea caracterului de zonă

liberă a terenului concesionat, modificările respective reprezintă dovada

inexistenței la momentul încheierii actului a unor calități și puteri

considerate esențiale;

- denunțarea unilaterală a

contractului de către concedent a fost nelegală, fără notificarea intenției,

fără despăgubiri;

- interpretarea

dispozițiilor art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998 și art. 70 din H.G. nr. 216/1999

este nelegală.

Apelanta C.N. A.P.M. SA

Constanța a mai criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea

excepțiilor invocate de pârâtele Statul Român prin M.F.P. și M.L.P.

A susținut că în absența

unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi

realizată de părți decât prin intermediul instanței de judecată, situație în

care, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești urmează ca pârâta să

plătească în continuare redevențe în conformitate cu obligațiile asumate prin

contractul de concesiune.

A mai arătat apelanta că a

solicitat rezilierea contractului de concesiune în baza art. 11.3 lit. b),

pentru nerespectarea condițiilor impuse prin Programul minimal de lucrări

înscris în Caietul de sarcini, iar pârâta nu poate invoca necunoașterea acestor

clauze.

Apelanta pârâtă C.N. A.P.M.

SA Constanța a formulat întâmpinare la apelul declarat de SC I.C.S.S. SRL

solicitând respingerea apelului în parte, ca nefondat, și anume în privința

admiterii acțiunii de fond având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor

solicitate. A achiesat astfel doar la motivele de apel ale reclamantei

referitoare la scoaterea din cauză a Statului Român prin M.F.P. și a M.T.C.T.

Intimatul M.T.C.T., prin

întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate, susținând că a

fost și rămâne terț față de contractele de concesiune aferente bunurilor din

domeniul public al statului încheiate de către R.A.A.Z.L. potrivit Legii nr. 84/1992

cu modificările și completările ulterioare, preluate de C.N. A.P.M. SA

Constanța [(conform art. 4 alin. (1) din aceeași lege)] care se subrogă în

toate drepturile și obligațiile regiei ce decurg din aceste contracte.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 26/ MF din 2 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile

formulate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie Sud și pârâta C.N. A.P.M. SA

Constanța.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că într-adevăr pârâtele nu au calitate

procesuală pasivă întrucât sunt terți față de contractul de concesiune, Statul

Român nu poate să stea în proces.

Potrivit art. 12 alin. (6)

coroborate cu alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare

la dreptul de concesiune va sta în instanță în nume propriu concedentul și

numai în cazul litigiilor privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie

arătarea titularului acestui drept, în speță Statul Român.

Instanța de apel a mai

reținut că motivele de nulitate a contractului de concesiune invocate de

reclamantă sunt nefondate, modificarea regimului juridic al Z.L. nu a fost

făcută de către concedent ci a fost stabilită prin lege, dispozițiile legii nr.

244/2004 de modificare a Legii nr. 84/1992, prevăd în mod expres posibilitatea

renegocierii directe a contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a

acestor dispoziții.

A mai reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezilierea

contractului de concesiune întrucât pârâta-reclamantă și-a îndeplinit obligația

prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel, reclamanta SC I.C.S.S. SRL și pârâta C.N.A.P.M.C.

SA au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Printr-un prim motiv de

recurs reclamanta critică decizia cu privire la modul de soluționare a

chestiunii calității procesuale pasive a intimaților: Statul Român prin M.F.P.

și M.T.C.T.

În contextul acestui motiv,

recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a analizat această chestiune dar

considerentele reținute sunt vădit străine de natura pricinii iar textele de

lege invocate de instanța de apel sunt în mod greșit interpretate și aplicate.

Recurenta menționează că

reglementarea specială și derogatorie din Legea nr. 84/1992 privind regimul

zonelor libere, H.G. nr. 410/1993 privind înființarea Z.L. Constanța Sud și a

R.A. „A.Z.L. Constanța Sud”, H.G. nr. 682/1994 privind aprobarea metodologiei

pentru concesionarea deterenuri și construcții din zonele libere, conțin ele

însele temeiul de drept al angajării răspunderii celor două pârâte, astfel cum

a explicat pe larg în motivele de apel și notele depuse în cursul judecății.

De asemenea, recurenta arată

că a argumentat deja existența calității procesuale pasive ale celor două

pârâte prin raportare la aceste texte speciale în materia concesiunii (anterioare

Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 219/1998) chiar în concluziile scrise depuse în

fața instanței de fond, concluzii ignorate în mod nelegal de către ambele

instanțe.

Cu privire la modul de

soluționare a fondului acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității

absolute a contractului de concesiune și rezoluționea (rezilierea) contractului

de concesiune, fie în baza dispozițiilor generale raportate la art. 35 pct. 6

din Legea nr. 219/1998 respectiv încetarea contractului constatându-se

denunțarea unilaterală de către concedent, fie în baza dispozițiilor generale

raportate la art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, respectiv încetarea

contractului pentru nerespectarea culpabilă sau incapacitatea de respectare de

către concedent a obligațiilor asumate, recurenta arată că instanța de apel nu

a răspuns susținerilor invocate și prin motivele de apel, deci chiar nu a

intrat în fondul acestor chestiuni și în aceste condiții solicită soluționarea prezentului

recurs prin prisma susținerilor sale din fața instanței de fond și de apel.

Natura actului, arată

recurenta, trebuia să fie aceea a unui act perpetuu (de 50 de ani), act special

de exploatare în regim juridic și financiar derogatoriu a unui bun proprietate

publică a statului, dar a devenit în interpretarea instanțelor un contract

comun de concesiune a unui teren oarecare. Faptul că au intervenit modificările

respective reprezintă tocmai dovada inexistenței, la momentul încheierii

actului, a unor calități și puteri considerate esențiale, echivalent cu

inexistența acordului de voință.

Recurenta-reclamantă mai

arată că, soluția instanțelor cu privire la cererea sa privind denunțarea unilaterală

de către concedent a contractului într-o modalitate „de facto” este nelegală în

raport de art. 35 pct. b din Legea nr. 218/1998 și art. 69 alin. (2) din H.G. nr.

216/1999 respectiv fără notificarea intenției și justificarea acesteia și fără despăgubiri

juste. Instanța de apel a admis în principiu poziția sa, dar greșit a respins

cererea cu o motivare decurgând din caracterul pur declarativ al unor norme

juridice noi și nu rezultând din probele administrate.

Prin motivele de recurs

formulate de pârâta C.N. „A.P.M.” SA Constanța a arătat că admiterea de către

instanța de apel a excepțiilor invocate de M.F.P. ca reprezentant al Statului

Român și M.T.C.T. este criticabilă deoarece ambele ministere au calitate

procesuală pasivă.

Cu privire la respingerea

acțiunii conexe formulată de fosta R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi

a cărei succesoare este prin efectul Legii nr. 342/2004, arată că soluția este

criticabilă, fiind în principal rezultatul interpretării eronate a

probatoriului de la dosar.

Recurenta-pârâtă arată că în

absența unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi

realizată decât prin intermediul instanței, astfel că până la pronunțarea

hotărârii judecătorești care să consfințească o asemenea soluție, pârâta

concesionară urmează să plătească în continuare redevența, în conformitate cu

obligațiile asumate prin contractul nr. 101 din 23 noiembrie 2000 care, în

opinia sa, este în vigoare și în prezent.

Recurenta-pârâtă mai arată

că prin acțiunea conexă a solicitat rezilierea contractului pentru

nerespectarea condițiilor impuse prin Programul minimal de lucrări înscris în

Caietul de sarcini dacă rezultă că denunțarea unilaterală a contractului este

întemeiată iar reclamanta nu poate invoca necunoașterea acestor clauze.

Pentru motivele invocate,

pârâta a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei

recurate, admiterea apelului său cu consecința menținerii soluției de

respingere a acțiunii principale și de desființare a celei prin care s-a respins

acțiunea conexă precum și a celei prin care s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților.

Recursurile declarate în

cauză de reclamantă și pârâtă nu sunt fondate și vor fi respinse cu următoarea

motivare.

Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a intimaților Statul Român prin M.F.P. și M.T.C.T., instanța

de apel a pronunțat o soluție legală, corect reținând că sunt terți față de

contractul de concesiune încheiat de administratorul Z.L. și că Statul Român nu

poate să stea în proces, față de dispozițiile art. 12 alin. (6) coroborate cu alin.

(4) și (5) din Legea nr. 213/1998 potrivit cu care în litigiile referitoare la

dreptul de concesiune va sta în instanță în nume propriu concedentul și doar în

litigiile privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie indicarea

titularului acestui drept, Statul Român. Intimatul-pârât M.T.C.T. nu are

calitate procesuală pasivă potrivit art. 9 din Legea nr. 84/1992 exercită

atribuții de coordonare a activității administrațiilor zonelor libere prin

A.Z.L.

De asemenea, după

modificarea Legii nr. 84/1992 prin Legea nr. 244/2004 pârâții nu pot avea

calitate procesuală pasivă întrucât și-au păstrat aceleași atribuții de

coordonare metodologică a activității administrațiilor zonelor libere.

Nu poate fi primită nici

critica privind modul de soluționare a fondului acțiunii având în vedere că nu

se poate reține o culpă în sarcina concedentului care să atragă rezilierea

contractului de concesiune, în cauză modificarea regimului juridic al Z.L. a

fost stabilită prin lege.

Corect s-a reținut că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind

rezilierea contractului, întrucât reclamanta SC I.C.S.S. SRL și-a îndeplinit

obligația prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract.

Așa fiind, decizia recurată

este legală, motivele invocate de recurente nu sunt întemeiate, situație în

care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL EFORIE SUD și pârâta C.N.A.P.M. SA

CONSTANȚA, împotriva deciziei nr. 26/ MF din 2 iunie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2006.