ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 373/MF/2002, reclamanta SC I.C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâții R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi, Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice și Locuinței, A.Z.L. și Statul Român prin M.F.P., solicitând în principal: - constatarea nulității absolute sau rezoluțiunea/rezilierea contractului de concesiune nr. 101 din 23 noiembrie 2000; - obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 51.862,04 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese din care 31.862,04 dolari S.U.A.

valoarea redevențelor plătite în executarea contractului și a garanției de bună execuție, iar 20.000 dolari S.U.A. reprezintă cheltuieli și pierderi comerciale; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat: - stabilirea și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 219/1998 evaluate la suma de 51.862,04 dolari S.U.A.; - stabilirea (recalcularea) nivelului redevenței anuale ce urmează a fi plătită începând de la data introducerii prezentei acțiuni și până la expirarea duratei contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 219/1998. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 101 din 23 noiembrie 2000 având ca obiect terenul în suprafață de 4.560,34 mp aferent lotului A1 din parcela A amplasată în incinta Z.L.

Constanța Sud, pe o perioadă de 50 de ani și cu o valoare de 684.051 dolari S.U.A. A susținut reclamanta că, contractul de concesiune încheiat este lovit de nulitate absolută pentru lipsa capacității de a contracta respectarea și menținerea regimului juridic de zonă liberă existent la data încheierii contractului; eroare asupra naturii actului juridic, considerând că a încheiat un contract de exploatare a Z.L. cu o natură și efecte distincte de cele ale unui contract de concesiune de terenuri obișnuit; eroare asupra calităților esențiale ale cocontractului și ale bunului. Consecința constatării nulității este repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea de către pârâte a sumelor încasate cu titlu de redevențe până în prezent.

A motivat reclamanta că a încheiat contractul în considerarea și având reprezentarea calității specifice a bunului ce forma obiectul contractului, respectiv teren situat pe teritoriul unei zone libere cu reglementările speciale date de Legea nr. 84/1992 și H.G. nr. 410/1993 (scutire de impozit pe profit pe toată durata activității, excluderea din sfera operațiunilor supuse TVA, facilități vamale, posibilitatea de dezvoltare în interiorul Z.L.), precum și a calității speciale a pârâtelor, de organisme special constituite și desemnate în procesul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1992. Reclamanta a susținut că nerespectarea pe parcursul executării contractului a condițiilor în care a fost încheiat echivalează cu inexistența acestora încă de la momentul contractării.

Cu privire la capetele de cerere formulate în subsidiar, reclamanta a arătat că retragerea facilităților la scurt timp după încheierea contractului echivalează cu neîndeplinirea de către concedent a obligației esențiale asumate prin contractul de concesiune, fapt ce atrage rezoluțiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, respectiv totalul redevențelor plătite fără o justă cauză și fără o contraprestație. De asemenea, a susținut reclamanta, înlăturarea condițiilor specifice de zonă liberă impune recalcularea nivelului redevenței, în raport de situația unui teren cu o natură comună. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 948, 953-954, 966, 1347, 1349 și 1352 C. civ., art. 969, 1020 - 1021 și 1073 C. civ., art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, art. 6 pct. a și b din Anexa 2 a H.G.

nr. 410/1993, art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 219/1998. Prin cererea înregistrată sub nr. 140/MF/2003, conexată la prezenta cauză, reclamanta R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC I.C.S.S. SRL rezilierea contractului de concesiune nr. 101/2000 susținând că, potrivit art. 11.3 din contract, are dreptul de a rezilia unilateral contractul înainte de expirarea perioadei de concesionare, cu condiția notificării concesionarului în scris cu 30 de zile înainte și că pârâta nu a respectat condițiile impuse prin Programul minimal de lucrări înscrise în Caietul de Sarcini. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 1020 - 1021 C. civ. Prin sentința civilă nr. 275/MF/2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin M.F.P.

și M.L.P., Transporturilor și Locuinței, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.Națională .P.M. SA Constanța și a respins acțiunea principală și cererea conexă, ca nefondate, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 39.926.880 lei cu titlu decheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că față de principiile efectelor actelor juridice, respectiv principiului forței obligatorii, principiul irevocabilității și principiul relativității consacrate de dispozițiile art. 969 și 973 C. civ., contractul de concesiune are putere obligatorie numai pentru părțile care l-au încheiat și își produce efectele numai față de reclamanta SC I.C.S.S.

SRL și R.A.A.Z.L. Constanța Sud (C.N.A.P.M. SA). Așadar, pârâții Statul Român prin M.F.P. și M.L.P., Transporturilor și Locuințe sunt persoane străine de contractul de concesiune deoarece nu au participat nici direct, nici prin reprezentare la încheierea lui, acesta neputând să le profite și nici să îi vatăme. A motivat instanța că terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 101/2000 aparține domeniului public al statului și a fost dat în administrare pârâtei A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi, conform H.G. nr. 410/1993, iar în exercitarea dreptului de administrare, pârâta avea dreptul de a-l concesiona, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 84/1992 și ale H.G. nr. 410/1993, asumându-și în acest fel propria răspundere pentru actul juridic încheiat, în calitatea sa de persoană juridică autonomă.

Coordonarea pârâtei de către M.T.C.T. prevăzută în H.G. nr. 410/1993 nu presupune un raport de subordonare și nu atrage răspunderea ministerului pentru actele juridice încheiate de R.A.A.Z.L. Analizând cauzele de nulitate invocate de reclamantă, instanța de fond a arătat că lipsa capacității de a respecta și menține regimul juridic al Z.L., precum și eroarea asupra calității esențiale ale cocontractantului și ale bunului nu reprezintă condiții de interes general ale unui act juridic și de aceea ele nu atrag nulitatea absolută, ci, eventual, nulitatea relativă care nu a fost invocată, iar eroarea asupra naturii contractului nu a existat la momentul încheierii lui.

S-a reținut că în speță nu există eroare-obstacol ca viciu de consimțământ deoarece nu se poate aprecia că reclamanta a crezut că încheie un anumit contract, iar pârâta avea credința că a încheiat un alt contract, cât timp ambele părți au susținut în mod constant că au încheiat un contract de concesiune având ca obiect un teren amplasat în zona liberă Constanța Sud, ceea ce înseamnă că ambele părți au avut reprezentarea exactă a naturii contractului. Considerând că nu există motive de nulitate a contractului, instanța a respins și cererea de restituire a sumei de 19.609,31 dolari S.U.A. reprezentând redevențe achitate în baza contractului de concesiune. În ceea ce privește capetele de cerere subsidiare, prima instanță a calificat sancțiunea invocată de reclamantă ca fiind rezilierea, având în vedere că acest contract de concesiune este un contract cu executare succesivă.

A motivat instanța că în cauză, menținerea regimului facilităților acordate de legiuitor zonelor libere nu a constituit o obligație contractuală și nu se putea însera în contractul de concesiune o astfel de obligație cât timp adoptarea și modificarea legilor sunt atribuții exclusive ale puterii legiuitoare, independentă de voința părților. În această situație, nu sunt îndeplinite cerințele art. 1020 - 1021 C. civ. și art. 35 lit. d) din Legea nr. 219/1998. Referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă, s-a reținut că temeiurile invocate sunt: art. 31 și 32 din Legea nr. 219/1998. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța.

Apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului și anularea (schimbarea în parte) a sentinței în sensul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român reprezentat de M.F.P. și M.T.C.T. și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu menținerea dispoziției de respingere a acțiunii conexe și obligarea intimaților-pârâți la cheltuili de judecată în fond și apel. În motivarea apelului reclamanta a arătat că: - pârâtul Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă și își menține această calitate în temeiul art. 12 alin. (5) și (6) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 iar pârâtul M.T.C.T.

are calitate procesuală pasivă conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 342/2004; - încheierea contractului de concesiune s-a făcut în considerarea unor calități ale bunului, ale regimului acestuia, ale concedentului; - modificarea regimului juridic al zonelor libere nu a determinat schimbarea caracterului de zonă liberă a terenului concesionat, modificările respective reprezintă dovada inexistenței la momentul încheierii actului a unor calități și puteri considerate esențiale; - denunțarea unilaterală a contractului de către concedent a fost nelegală, fără notificarea intenției, fără despăgubiri; - interpretarea dispozițiilor art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998 și art. 70 din H.G. nr. 216/1999 este nelegală.

Apelanta C.N. A.P.M. SA Constanța a mai criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea excepțiilor invocate de pârâtele Statul Român prin M.F.P. și M.L.P. A susținut că în absența unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi realizată de părți decât prin intermediul instanței de judecată, situație în care, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești urmează ca pârâta să plătească în continuare redevențe în conformitate cu obligațiile asumate prin contractul de concesiune. A mai arătat apelanta că a solicitat rezilierea contractului de concesiune în baza art. 11.3 lit. b), pentru nerespectarea condițiilor impuse prin Programul minimal de lucrări înscris în Caietul de sarcini, iar pârâta nu poate invoca necunoașterea acestor clauze.

Apelanta pârâtă C.N. A.P.M. SA Constanța a formulat întâmpinare la apelul declarat de SC I.C.S.S. SRL solicitând respingerea apelului în parte, ca nefondat, și anume în privința admiterii acțiunii de fond având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor solicitate. A achiesat astfel doar la motivele de apel ale reclamantei referitoare la scoaterea din cauză a Statului Român prin M.F.P. și a M.T.C.T. Intimatul M.T.C.T., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate, susținând că a fost și rămâne terț față de contractele de concesiune aferente bunurilor din domeniul public al statului încheiate de către R.A.A.Z.L. potrivit Legii nr. 84/1992 cu modificările și completările ulterioare, preluate de C.N.

A.P.M. SA Constanța [(conform art. 4 alin. (1) din aceeași lege)] care se subrogă în toate drepturile și obligațiile regiei ce decurg din aceste contracte. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 26/ MF din 2 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie Sud și pârâta C.N. A.P.M. SA Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că într-adevăr pârâtele nu au calitate procesuală pasivă întrucât sunt terți față de contractul de concesiune, Statul Român nu poate să stea în proces. Potrivit art. 12 alin. (6) coroborate cu alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de concesiune va sta în instanță în nume propriu concedentul și numai în cazul litigiilor privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie arătarea titularului acestui drept, în speță Statul Român.

Instanța de apel a mai reținut că motivele de nulitate a contractului de concesiune invocate de reclamantă sunt nefondate, modificarea regimului juridic al Z.L. nu a fost făcută de către concedent ci a fost stabilită prin lege, dispozițiile legii nr. 244/2004 de modificare a Legii nr. 84/1992, prevăd în mod expres posibilitatea renegocierii directe a contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții. A mai reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezilierea contractului de concesiune întrucât pârâta-reclamantă și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamanta SC I.C.S.S.

SRL și pârâta C.N.A.P.M.C. SA au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. Printr-un prim motiv de recurs reclamanta critică decizia cu privire la modul de soluționare a chestiunii calității procesuale pasive a intimaților: Statul Român prin M.F.P. și M.T.C.T. În contextul acestui motiv, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a analizat această chestiune dar considerentele reținute sunt vădit străine de natura pricinii iar textele de lege invocate de instanța de apel sunt în mod greșit interpretate și aplicate. Recurenta menționează că reglementarea specială și derogatorie din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, H.G. nr. 410/1993 privind înființarea Z.L. Constanța Sud și a R.A.

„A.Z.L. Constanța Sud”, H.G. nr. 682/1994 privind aprobarea metodologiei pentru concesionarea deterenuri și construcții din zonele libere, conțin ele însele temeiul de drept al angajării răspunderii celor două pârâte, astfel cum a explicat pe larg în motivele de apel și notele depuse în cursul judecății. De asemenea, recurenta arată că a argumentat deja existența calității procesuale pasive ale celor două pârâte prin raportare la aceste texte speciale în materia concesiunii (anterioare Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 219/1998) chiar în concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, concluzii ignorate în mod nelegal de către ambele instanțe.

Cu privire la modul de soluționare a fondului acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune și rezoluționea (rezilierea) contractului de concesiune, fie în baza dispozițiilor generale raportate la art. 35 pct. 6 din Legea nr. 219/1998 respectiv încetarea contractului constatându-se denunțarea unilaterală de către concedent, fie în baza dispozițiilor generale raportate la art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, respectiv încetarea contractului pentru nerespectarea culpabilă sau incapacitatea de respectare de către concedent a obligațiilor asumate, recurenta arată că instanța de apel nu a răspuns susținerilor invocate și prin motivele de apel, deci chiar nu a intrat în fondul acestor chestiuni și în aceste condiții solicită soluționarea prezentului recurs prin prisma susținerilor sale din fața instanței de fond și de apel.

Natura actului, arată recurenta, trebuia să fie aceea a unui act perpetuu (de 50 de ani), act special de exploatare în regim juridic și financiar derogatoriu a unui bun proprietate publică a statului, dar a devenit în interpretarea instanțelor un contract comun de concesiune a unui teren oarecare. Faptul că au intervenit modificările respective reprezintă tocmai dovada inexistenței, la momentul încheierii actului, a unor calități și puteri considerate esențiale, echivalent cu inexistența acordului de voință. Recurenta-reclamantă mai arată că, soluția instanțelor cu privire la cererea sa privind denunțarea unilaterală de către concedent a contractului într-o modalitate „de facto” este nelegală în raport de art. 35 pct. b din Legea nr. 218/1998 și art. 69 alin. (2) din H.G.

nr. 216/1999 respectiv fără notificarea intenției și justificarea acesteia și fără despăgubiri juste. Instanța de apel a admis în principiu poziția sa, dar greșit a respins cererea cu o motivare decurgând din caracterul pur declarativ al unor norme juridice noi și nu rezultând din probele administrate. Prin motivele de recurs formulate de pârâta C.N. „A.P.M.” SA Constanța a arătat că admiterea de către instanța de apel a excepțiilor invocate de M.F.P. ca reprezentant al Statului Român și M.T.C.T. este criticabilă deoarece ambele ministere au calitate procesuală pasivă. Cu privire la respingerea acțiunii conexe formulată de fosta R.A.A.Z.L. Constanța Sud și a Z.L. Basarabi a cărei succesoare este prin efectul Legii nr. 342/2004, arată că soluția este criticabilă, fiind în principal rezultatul interpretării eronate a probatoriului de la dosar.

Recurenta-pârâtă arată că în absența unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul instanței, astfel că până la pronunțarea hotărârii judecătorești care să consfințească o asemenea soluție, pârâta concesionară urmează să plătească în continuare redevența, în conformitate cu obligațiile asumate prin contractul nr. 101 din 23 noiembrie 2000 care, în opinia sa, este în vigoare și în prezent. Recurenta-pârâtă mai arată că prin acțiunea conexă a solicitat rezilierea contractului pentru nerespectarea condițiilor impuse prin Programul minimal de lucrări înscris în Caietul de sarcini dacă rezultă că denunțarea unilaterală a contractului este întemeiată iar reclamanta nu poate invoca necunoașterea acestor clauze.

Pentru motivele invocate, pârâta a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului său cu consecința menținerii soluției de respingere a acțiunii principale și de desființare a celei prin care s-a respins acțiunea conexă precum și a celei prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Recursurile declarate în cauză de reclamantă și pârâtă nu sunt fondate și vor fi respinse cu următoarea motivare. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimaților Statul Român prin M.F.P. și M.T.C.T., instanța de apel a pronunțat o soluție legală, corect reținând că sunt terți față de contractul de concesiune încheiat de administratorul Z.L.

și că Statul Român nu poate să stea în proces, față de dispozițiile art. 12 alin. (6) coroborate cu alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 potrivit cu care în litigiile referitoare la dreptul de concesiune va sta în instanță în nume propriu concedentul și doar în litigiile privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie indicarea titularului acestui drept, Statul Român. Intimatul-pârât M.T.C.T. nu are calitate procesuală pasivă potrivit art. 9 din Legea nr. 84/1992 exercită atribuții de coordonare a activității administrațiilor zonelor libere prin A.Z.L. De asemenea, după modificarea Legii nr. 84/1992 prin Legea nr. 244/2004 pârâții nu pot avea calitate procesuală pasivă întrucât și-au păstrat aceleași atribuții de coordonare metodologică a activității administrațiilor zonelor libere.

Nu poate fi primită nici critica privind modul de soluționare a fondului acțiunii având în vedere că nu se poate reține o culpă în sarcina concedentului care să atragă rezilierea contractului de concesiune, în cauză modificarea regimului juridic al Z.L. a fost stabilită prin lege. Corect s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezilierea contractului, întrucât reclamanta SC I.C.S.S. SRL și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract. Așa fiind, decizia recurată este legală, motivele invocate de recurente nu sunt întemeiate, situație în care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL EFORIE SUD și pârâta C.N.A.P.M. SA CONSTANȚA, împotriva deciziei nr. 26/ MF din 2 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.