ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Constanța, secția comercială maritimă și fluvială sub nr. 378/MF/2002,

reclamanta SC R. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâții R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.,

M.T.L.P.L. – A.Z.L. și M.F.P., solicitând:

- constatarea nulității absolute sau

rezoluțiunea contractului de concesiune din 3 ianuarie 2005;

- obligarea pârâților, în solidar la

plata sumei de 106.105,56 dolari S.U.A., reprezentând valoarea redevențelor

plătite în executarea contractului, cu titlu de daune interese și a sumei de

1.069.526.960 lei, reactualizată cu indicii de inflație, reprezentând 1/3 din valoarea

investiției efectuate;

- obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat:

- obligarea pârâtelor la plata

despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 210/1998,

evaluată la suma de 106.105,56 dolari S.U.A.;

- recalcularea nivelului redevenței

anuale ce urmează să o plătească începând cu data introducerii acțiunii și până

la expirarea duratei contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din

Legea nr. 219/1998.

Reclamanta a arătat că între părți

s-a încheiat contractul de concesiune din 3 ianuarie 1995 având ca obiect terenul

în suprafață de 2.738,19 m

2

, amplasat în incinta nr. 1 a Z.L.C.S.,

pentru o perioadă de 50 de ani, cu o valoare inițială de 684.550 dolari S.U.A.,

avându-se în vedere actele normative privind constituirea zonelor libere și

regimul juridic al acestora.

Ori, efectele acestui contract au

fost înlăturate prin apariția următoarelor acte normative: Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit și Legea nr. 395/2002 privind T.V.A.

Reclamanta a precizat că acțiunea în

nulitate s-a introdus pentru următoarele considerente:

- lipsa calității de a contracta;

- eroarea asupra naturii actului

juridic;

- eroarea asupra calității esențiale

ale co-contractantului și ale bunului.

Pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii,

pentru lipsa unui obiect determinat al cererii de chemare în judecată și a

lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește.

Pârâtul M.F.P., prin întâmpinare a

solicitat respingerea cererii pentru lipsă calitate procesuale active, invocând

totodată și lipsa calității procesuale pasive în ceea ce o privește.

Pârâtul M.T.L.P.L., prin întâmpinare

a invocat inadmisibilitatea acțiunii, întrucât este lipsită de un obiect

determinant.

Prin încheierea de ședință din 4

iunie 2003, s-a dispus conexarea cu dosarul nr. 144/MF/2003 înregistrat la

Tribunalul Constanța, având ca obiect, acțiunea introdusă de reclamanta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.,

împotriva pârâtei SC R.P.O. SA, solicitând rezilierea contractului de cesiune.

În raport de actele și lucrările

cauzei, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, prin sentința civilă

nr. 190/ MF din 12 iulie 2004 a hotărât:

- admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor M.F.P. prin D.G.F.P. și M.T.L.P.L.

- respingerea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.;

- respingerea acțiunii formulată de

reclamanta SC R. SA împotriva pârâților M.F.P. și M.T.L.P.L., ca fiind

introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală;

- respingerea acțiunii formulate de

reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. ca

nefondată privind toate capetele de cerere.

- respingerea acțiunii conexe

formulată de pârâta-reclamantă R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. în contradictoriu cu

reclamanta pârâtă SC R. SA, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut:

În raport de art. 969 C. civ.,

contractul de cesiune are efecte numai față de reclamanta SC R. SA și R.A.A.Z.L.C.S.,

situație în care s-a reținut lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâților M.F.P.

și M.T.L.P.L.

Analizând contractul de concesiune,

instanța de fond a apreciat, că acesta nu este afectat de cauzele de nulitate

invocate: lipsa capacității de a menține regimul juridic al zonelor libere și

eroarea asupra calității esențiale ale co-contractantului și ale bunului.

S-a apreciat că pârâta a avut

capacitatea de a contracta, iar reclamanta reprezentarea noțiunii contractului

încheiat.

Cum contractul nu este lovit de

nulitate, pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii redevențelor

plătite în lipsa acestuia.

Respingerea cererii subsidiare de

către instanța de fond s-a fundamentat pe constatarea că pârâtei nu i se poate

imputa neexecutarea vreunei obligații contractuale.

S-a precizat că menținerea regimului

facilităților acordate de legiuitor, zonelor libere, nu a constituit o

obligație contractuală a pârâtei, cât timp adoptarea și modificarea legilor

sunt atribuții exclusive ale puterii legiuitoare.

Instanța a reținut totodată că, în

speță, nu se regăsește nici una din cauzele de încetare a contractului de

concesiune, astfel că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubirile

solicitate pe acest temei legal.

În ceea ce privește cererea conexă

formulată de R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., instanța a reținut că prin încasarea

redevenței plătită de reclamantă chiar după notificarea contractului de

concesiune această atitudine nu exprimă intenția sa de desființare a

contractului, astfel că neîntregirea garanției, reprezintă o obligație

accesorie, care nu a fost considerată esențială la încheierea contractului și a

cărei neexecutare nu a avut consecințe grave și nu lipsește contractul de

scopul său nejustificându-se rezilierea contractului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel SC R. SA Constanța și C.N.A.P.M. SA Constanța.

Reclamanta a criticat soluția sub

aspectul rezolvării greșite a calității procesuale pasive a pârâților M.F.P. și

M.T.C.T. cât și cu privire la rezolvarea fondului cauzei:

În esență apelanta a invocat

următoarele critici:

- instanța în mod greșit nu a

reținut că regimul juridic al zonei libere, reprezintă dovada inexistenței la

momentul încheierii actului, a unor calități pe care le-a considerat esențiale

pentru încheierea contractului, astfel că eroarea obstacol, reprezintă o cauză

de nulitate absolută a contractului încheiat;

- instanța trebuia să rețină că

denunțarea contractului de către concedent s-a făcut fără notificare și fără

despăgubirile prevăzute expres de Legea nr. 244/2004 și a Legii nr. 342/2004;

- greșit a reținut prima instanță,

că menținerea cadrului juridic nu este o obligație contractuală a pârâtei;

- instanța nu s-a pronunțat pe

fondul cauzei în ceea ce privește acțiunea subsidiară;

- contractul de concesiune în zona

liberă reprezintă un contract de adeziune la regimul juridic prevăzut de Legea nr.

84/1992;

- greșit nu s-a reținut că în toată

perioada derulării contractului s-au achitat redevențele contractuale fără a

putea beneficia de vreun avantaj, fiind evidentă diminuarea contraprestațiilor legale

ale concedentului, respectiv creșterea sarcinilor financiare;

- greșit nu s-a reținut

posibilitatea legală a modificării pe cale judiciară a contractului care este

expres prevăzută de Legea nr. 219/1998, Legea nr. 244/2004 și Legea nr. 343/2004.

Prin apelul R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. denumită

C.N.A.P.M. SA Constanța s-a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

- greșit au fost admise excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.F.P. și M.L.P.T.L.;

- greșit s-a reținut că obligația de

reîntregire a garanției contractuale nu este una esențială la încheierea

contractului, iar rezilierea acestuia în lipsa unui pact comisoriu de gradul

IV, nu putea fi dispusă decât prin intermediul instanței de judecată.

Analizând temeinicia și legalitatea sentinței

în raport de criticile formulate instanța de apel, prin decizia nr. 7/ MF din

21 februarie 2005 a respins apelurile ca nefondate.

Instanța de apel, a apreciat că

starea de fapt reținută prin hotărârea atacată, este corectă, fiind în

concordanță cu probele administrate și în raport de aceasta, cauza a fost legal

soluționată.

Astfel, s-a apreciat că în mod

corect contractul de concesiune s-a încheiat de către o regie autonomă, ce avea

drept de administrare asupra terenului, în calitate de titular al acestui

drept, situație în care corect s-a stabilit de către prima instanță, că părțile

contractante au calitate procesuală în cauză.

S-a confirmat și motivarea primei

instanțe, în ceea ce privește respingerea pe fond a cererii.

Instanța de apel a reținut ca fiind

corectă concluzia, în baza căreia, s-a apreciat că la momentul încheierii

contractului, ambele părți au avut reprezentarea actului încheiat, respectiv a

unui contract de concesiune.

În consecință, în mod just, prima

instanță a reținut inexistența erorii ca și cauză de nulitate absolută a

contractului.

Nu a fost primită nici critica

privind denunțarea unilaterală a contractului pe motivul nerespectării

contractului de către concedent, deoarece din probe, nu rezultă că în perioada cuprinsă

între data încheierii contractului și până la introducerea acțiunii în

instanță, concendentul având un astfel de interes s-ar fi manifestat în vreun

fel, în acest sens.

S-a apreciat ca fiind justă

concluzia că, nefiind vorba de o denunțare unilaterală, nici problema justei

despăgubiri nu se pune.

S-a statuat în apel că în ceea ce

privește obligația concendentului de a menține cadrul juridic existent la

momentul încheierii contractului, prima instanță a reținut justificat că schimbarea

regimului juridic nu este imputabilă concendentului, ea fiind rezultatul unei

decizii a autorității legislative.

Ori, avându-se în vedere că prin

concesiune, concendentul urmărește satisfacerea unui interes general iar

concesionarul obținerea unui profit, acesta din urmă își asumă răspunderea și

riscurile activităților desfășurate, iar părțile la momentul încheierii

contractului n-au determinat un astfel de caz de impreviziune în raport de care

să se poată susține că a operat o reașezare a contractului, în raport de care

să se poată susține că a operat o reașezare a acestuia.

Instanța de apel, a reținut că în

cauză nu s-a făcut dovada creării unor sarcini suplimentare, ce incumbau concesionarei

și, care să fi fost suficient de importante pentru a rupe echilibru financiar,

tocmai ca urmare a retragerii facilităților.

Împotriva deciziei, au declarat

recurs reclamanta, SC R. SA Constanța și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța.

Recurenta reclamantă motivându-și recursul

pe baza prevederilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și 19 C. proc. civ., invocă

nelegalitatea deciziei pentru următoarele considerente:

- rezolvarea dată chestiunii ce

privește calitatea procesuală pasivă a intimatelor S.R., M.F.P. și M.T.C.T.,

este greșită, acestea având această calitate.

S.R. prin M.F.P. are calitate

procesuală pasivă pe care și-o menține în temeiul Legii nr. 312/1998, Legea nr.

84/1992, Legea nr. 342/2004, Legea nr. 244/2004.

M.T.C.T. are calitate procesuală pasivă

și își menține în mod expres această calitate, conform art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 342/2004, art. 12 alin. (1) și art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr.

213/1998.

- instanța de apel, practic nu a răspuns

la motivele de apel fapt ce rezultă din considerentele deciziei, astfel că pe

fondul cauzei, rezolvarea cererii de constatare a nulității absolute a

contractului de concesiune și a rezoluțiunii acestuia este greșită.

- instanțele au ignorat faptul că

încheierea contractului s-a făcut în considerațiunea unor calități esențiale

ale bunului, ale regimului său juridic, ale concedentului, precum și în

considerațiunea caracterului continuu și perpetum al acestor calități

esențiale.

- modificările legislative

intervenite reprezintă dovada inexistenței, la momentul încheierii actului, a

unor calități ce s-au considerat esențiale, situația creată echivalând cu

inexistența acordului de voință.

- instanțele nu au răspuns nici

chestiunilor ridicate în apărare, chestiuni care fac parte din prezentele

motive de recurs.

Recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M.

SA Constanța invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. susținând:

- instanța de apel a apreciat

greșit, că intimatele M.F.P. și M.L.P.T.L. nu au calitate procesuală pasivă.

- instanța de apel ca urmare a

interpretării eronate a probelor administrate, a menținut sentința, care este

nelegală datorită interpretării date contractului, în raport de care, recurenta

SC R. SA Constanța, avea obligația de a-și reîntregi garanția și în lipsa

executării acesteia, contractul se poate denunța unilateral.

Analizând ambele recursuri în ceea

ce privește critica ce vizează greșita admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasivă a M.F.P., ca reprezentant al S.R. și a M.T.C.T., urmează a se

reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Contractul de concesiune încheiat de

SC D. SA denumită ulterior R.A.A.Z.L.C., cu privire la suprafața de teren

situată în incinta Z.L.C.S., a fost analizat de instanțe în raport de

dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestuia, Legea nr. 15/1990;

H.G. nr. 1228/1990, Legea nr. 84/1992; H.G. 682/1994; Legea nr. 213/1998 constituind

art. 135; de dispozițiile codului civil și a legislației ulterioare Legii nr. 342/2004.

Instanțele au reținut corect că,

acest contract își produce efecte, numai între părțile contractante, care aveau

capacitatea de a contracta, asumându-și fiecare drepturile și obligațiile ce le

revin din acest contract.

Pârâta recurentă R.A.A.Z.L.C., în

raport de prevederile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 1228/1990 și Legea nr. 84/1992

în calitatea sa de titular al dreptului de administrare a terenului proprietate

publică, avea dreptul legal să încheie contractul de concesiune.

Chiar dacă aceasta se află într-un

raport de drept administrativ cu titularul dreptului de proprietate, în raport de

obiectul litigiului, poate sta singură în proces, nefiind obligată să arate

titularul dreptului de proprietate ca acesta să fie introdus în cauză, nefiind aplicabile

dispozițiile Legii nr. 213/1998.

De, aceea în mod corect, instanțele

au reținut că, fiind vorba despre un teren proprietate publică aflat în

administrarea unei regii autonome, contractul a fost încheiat justificat, doar

de către aceasta în calitate de concedent.

Prin concesionare, o autoritate publică,

așa cum este și R.A.A.Z.L.C.S. are dreptul legal de a permite unei persoane

fizice sau juridice să posede și să folosească în condițiile legii și în limitele

contractului, un bun pe care-l deține în administrare de la stat.

Din raportul de drept născut ca

urmare a contractului de concesiune încheiat de părțile în litigiu, rezultă că

numai între acestea se rezolvă orice chestiune litigioasă.

În cauză, argumentul folosit de

recurenta reclamantă în sensul că, preluarea redevenței făcută la bugetul de

stat, atrage calitatea de parte a M.F. a fost înlăturat justificat de prima

instanță, soluție menținută întemeiat în apel, pe temeiul ce se desprinde din art.

973 C. civ.

Pentru aceleași considerente, se impune

și respingerea criticii privind admiterea nelegală a excepției calității

procesuale pasive a M.T.C.T.

Nici celelalte critici formulate de

recurente nu sunt fondate.

Instanța de apel, așa cum rezultă

din considerentele deciziei, a analizat toate criticile formulate.

În ceea ce privește respingerea

cererii privind constatarea nulității contractului, în apel, s-a menținut modul

de soluționare dat de instanța de fond, concluzionându-se corespunzător, în

sensul că la momentul încheierii contractului, ambele părți au avut

reprezentarea actului încheiat și față de inexistența erorii invocate ca și

cauză de nulitate absolută a contractului, cererea a fost respinsă întemeiat.

Instanțele au apreciat justificat și

faptul că modificările legislative, ulterioare încheierii contractului, nu sunt

imputabile concendentului și noua situație creată nu poate conduce la

inexistența acordului de voință, al părților.

Concendentului nu i se poate imputa

faptul că nu s-au menținut reglementările juridice, din contract rezultând că părțile

nu au fost interesate să reglementeze convențional un asemenea caz de impreviziune,

situație în care instanța de apel, a reținut corect în raport cu lucrările

cauzei, că prin retragerea unor facilități fiscale, nu s-a produs ruperea

echilibrului financiar.

În cauză, s-a dovedit că redevența a

rămas aceeași, că reclamanta nu a beneficiat de facilitățile acordarea dar nici

nu a plătit T.V.A. și impozit conform noilor reglementări fiscale.

În ceea ce privește cea de-a doua

critică a recurentei pârâte, aceasta urmează a se respinge, în raport de

constatările care rezultă din contractul de concesiune și anume că neîntregirea

garanției, nu este o clauză esențială în ansamblul celorlalte clauze ale

acestuia iar neîndeplinirea ei, așa cum a apreciat instanța de apel, nu a

lipsit contractul de scopul său, fapt pentru care întemeiat s-a respins cererea

de reziliere a contractului de concesiune.

Așa fiind pentru cele ce preced, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamanta SC R. SA Constanța și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva

deciziei nr. 7 din 21 februarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială

maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2006.