ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială maritimă și fluvială sub nr. 378/MF/2002, reclamanta SC R. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâții R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., M.T.L.P.L. – A.Z.L. și M.F.P., solicitând: - constatarea nulității absolute sau rezoluțiunea contractului de concesiune din 3 ianuarie 2005; - obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 106.105,56 dolari S.U.A., reprezentând valoarea redevențelor plătite în executarea contractului, cu titlu de daune interese și a sumei de 1.069.526.960 lei, reactualizată cu indicii de inflație, reprezentând 1/3 din valoarea investiției efectuate; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat: - obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 210/1998, evaluată la suma de 106.105,56 dolari S.U.A.; - recalcularea nivelului redevenței anuale ce urmează să o plătească începând cu data introducerii acțiunii și până la expirarea duratei contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 219/1998. Reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesiune din 3 ianuarie 1995 având ca obiect terenul în suprafață de 2.738,19 m 2 , amplasat în incinta nr. 1 a Z.L.C.S., pentru o perioadă de 50 de ani, cu o valoare inițială de 684.550 dolari S.U.A., avându-se în vedere actele normative privind constituirea zonelor libere și regimul juridic al acestora.

Ori, efectele acestui contract au fost înlăturate prin apariția următoarelor acte normative: Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și Legea nr. 395/2002 privind T.V.A. Reclamanta a precizat că acțiunea în nulitate s-a introdus pentru următoarele considerente: - lipsa calității de a contracta; - eroarea asupra naturii actului juridic; - eroarea asupra calității esențiale ale co-contractantului și ale bunului. Pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa unui obiect determinat al cererii de chemare în judecată și a lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește. Pârâtul M.F.P., prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii pentru lipsă calitate procesuale active, invocând totodată și lipsa calității procesuale pasive în ceea ce o privește.

Pârâtul M.T.L.P.L., prin întâmpinare a invocat inadmisibilitatea acțiunii, întrucât este lipsită de un obiect determinant. Prin încheierea de ședință din 4 iunie 2003, s-a dispus conexarea cu dosarul nr. 144/MF/2003 înregistrat la Tribunalul Constanța, având ca obiect, acțiunea introdusă de reclamanta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., împotriva pârâtei SC R.P.O. SA, solicitând rezilierea contractului de cesiune. În raport de actele și lucrările cauzei, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, prin sentința civilă nr. 190/ MF din 12 iulie 2004 a hotărât: - admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor M.F.P. prin D.G.F.P. și M.T.L.P.L. - respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.; - respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC R. SA împotriva pârâților M.F.P.

și M.T.L.P.L., ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală; - respingerea acțiunii formulate de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. ca nefondată privind toate capetele de cerere. - respingerea acțiunii conexe formulată de pârâta-reclamantă R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC R. SA, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut: În raport de art. 969 C. civ., contractul de cesiune are efecte numai față de reclamanta SC R. SA și R.A.A.Z.L.C.S., situație în care s-a reținut lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâților M.F.P. și M.T.L.P.L. Analizând contractul de concesiune, instanța de fond a apreciat, că acesta nu este afectat de cauzele de nulitate invocate: lipsa capacității de a menține regimul juridic al zonelor libere și eroarea asupra calității esențiale ale co-contractantului și ale bunului.

S-a apreciat că pârâta a avut capacitatea de a contracta, iar reclamanta reprezentarea noțiunii contractului încheiat. Cum contractul nu este lovit de nulitate, pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii redevențelor plătite în lipsa acestuia. Respingerea cererii subsidiare de către instanța de fond s-a fundamentat pe constatarea că pârâtei nu i se poate imputa neexecutarea vreunei obligații contractuale. S-a precizat că menținerea regimului facilităților acordate de legiuitor, zonelor libere, nu a constituit o obligație contractuală a pârâtei, cât timp adoptarea și modificarea legilor sunt atribuții exclusive ale puterii legiuitoare. Instanța a reținut totodată că, în speță, nu se regăsește nici una din cauzele de încetare a contractului de concesiune, astfel că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubirile solicitate pe acest temei legal.

În ceea ce privește cererea conexă formulată de R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., instanța a reținut că prin încasarea redevenței plătită de reclamantă chiar după notificarea contractului de concesiune această atitudine nu exprimă intenția sa de desființare a contractului, astfel că neîntregirea garanției, reprezintă o obligație accesorie, care nu a fost considerată esențială la încheierea contractului și a cărei neexecutare nu a avut consecințe grave și nu lipsește contractul de scopul său nejustificându-se rezilierea contractului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SC R. SA Constanța și C.N.A.P.M. SA Constanța. Reclamanta a criticat soluția sub aspectul rezolvării greșite a calității procesuale pasive a pârâților M.F.P.

și M.T.C.T.

cât și cu privire la rezolvarea fondului cauzei: În esență apelanta a invocat următoarele critici: - instanța în mod greșit nu a reținut că regimul juridic al zonei libere, reprezintă dovada inexistenței la momentul încheierii actului, a unor calități pe care le-a considerat esențiale pentru încheierea contractului, astfel că eroarea obstacol, reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului încheiat; - instanța trebuia să rețină că denunțarea contractului de către concedent s-a făcut fără notificare și fără despăgubirile prevăzute expres de Legea nr. 244/2004 și a Legii nr. 342/2004; - greșit a reținut prima instanță, că menținerea cadrului juridic nu este o obligație contractuală a pârâtei; - instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei în ceea ce privește acțiunea subsidiară; - contractul de concesiune în zona liberă reprezintă un contract de adeziune la regimul juridic prevăzut de Legea nr. 84/1992; - greșit nu s-a reținut că în toată perioada derulării contractului s-au achitat redevențele contractuale fără a putea beneficia de vreun avantaj, fiind evidentă diminuarea contraprestațiilor legale ale concedentului, respectiv creșterea sarcinilor financiare; - greșit nu s-a reținut posibilitatea legală a modificării pe cale judiciară a contractului care este expres prevăzută de Legea nr. 219/1998, Legea nr. 244/2004 și Legea nr. 343/2004.

Prin apelul R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. denumită C.N.A.P.M. SA Constanța s-a criticat hotărârea sub următoarele aspecte: - greșit au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.F.P. și M.L.P.T.L.; - greșit s-a reținut că obligația de reîntregire a garanției contractuale nu este una esențială la încheierea contractului, iar rezilierea acestuia în lipsa unui pact comisoriu de gradul IV, nu putea fi dispusă decât prin intermediul instanței de judecată. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței în raport de criticile formulate instanța de apel, prin decizia nr. 7/ MF din 21 februarie 2005 a respins apelurile ca nefondate. Instanța de apel, a apreciat că starea de fapt reținută prin hotărârea atacată, este corectă, fiind în concordanță cu probele administrate și în raport de aceasta, cauza a fost legal soluționată.

Astfel, s-a apreciat că în mod corect contractul de concesiune s-a încheiat de către o regie autonomă, ce avea drept de administrare asupra terenului, în calitate de titular al acestui drept, situație în care corect s-a stabilit de către prima instanță, că părțile contractante au calitate procesuală în cauză. S-a confirmat și motivarea primei instanțe, în ceea ce privește respingerea pe fond a cererii. Instanța de apel a reținut ca fiind corectă concluzia, în baza căreia, s-a apreciat că la momentul încheierii contractului, ambele părți au avut reprezentarea actului încheiat, respectiv a unui contract de concesiune. În consecință, în mod just, prima instanță a reținut inexistența erorii ca și cauză de nulitate absolută a contractului.

Nu a fost primită nici critica privind denunțarea unilaterală a contractului pe motivul nerespectării contractului de către concedent, deoarece din probe, nu rezultă că în perioada cuprinsă între data încheierii contractului și până la introducerea acțiunii în instanță, concendentul având un astfel de interes s-ar fi manifestat în vreun fel, în acest sens. S-a apreciat ca fiind justă concluzia că, nefiind vorba de o denunțare unilaterală, nici problema justei despăgubiri nu se pune. S-a statuat în apel că în ceea ce privește obligația concendentului de a menține cadrul juridic existent la momentul încheierii contractului, prima instanță a reținut justificat că schimbarea regimului juridic nu este imputabilă concendentului, ea fiind rezultatul unei decizii a autorității legislative.

Ori, avându-se în vedere că prin concesiune, concendentul urmărește satisfacerea unui interes general iar concesionarul obținerea unui profit, acesta din urmă își asumă răspunderea și riscurile activităților desfășurate, iar părțile la momentul încheierii contractului n-au determinat un astfel de caz de impreviziune în raport de care să se poată susține că a operat o reașezare a contractului, în raport de care să se poată susține că a operat o reașezare a acestuia. Instanța de apel, a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada creării unor sarcini suplimentare, ce incumbau concesionarei și, care să fi fost suficient de importante pentru a rupe echilibru financiar, tocmai ca urmare a retragerii facilităților.

Împotriva deciziei, au declarat recurs reclamanta, SC R. SA Constanța și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța. Recurenta reclamantă motivându-și recursul pe baza prevederilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și 19 C. proc. civ., invocă nelegalitatea deciziei pentru următoarele considerente: - rezolvarea dată chestiunii ce privește calitatea procesuală pasivă a intimatelor S.R., M.F.P. și M.T.C.T., este greșită, acestea având această calitate. S.R. prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă pe care și-o menține în temeiul Legii nr. 312/1998, Legea nr. 84/1992, Legea nr. 342/2004, Legea nr. 244/2004. M.T.C.T. are calitate procesuală pasivă și își menține în mod expres această calitate, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 342/2004, art. 12 alin. (1) și art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998.

- instanța de apel, practic nu a răspuns la motivele de apel fapt ce rezultă din considerentele deciziei, astfel că pe fondul cauzei, rezolvarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune și a rezoluțiunii acestuia este greșită. - instanțele au ignorat faptul că încheierea contractului s-a făcut în considerațiunea unor calități esențiale ale bunului, ale regimului său juridic, ale concedentului, precum și în considerațiunea caracterului continuu și perpetum al acestor calități esențiale. - modificările legislative intervenite reprezintă dovada inexistenței, la momentul încheierii actului, a unor calități ce s-au considerat esențiale, situația creată echivalând cu inexistența acordului de voință.

- instanțele nu au răspuns nici chestiunilor ridicate în apărare, chestiuni care fac parte din prezentele motive de recurs. Recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținând: - instanța de apel a apreciat greșit, că intimatele M.F.P. și M.L.P.T.L. nu au calitate procesuală pasivă. - instanța de apel ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate, a menținut sentința, care este nelegală datorită interpretării date contractului, în raport de care, recurenta SC R. SA Constanța, avea obligația de a-și reîntregi garanția și în lipsa executării acesteia, contractul se poate denunța unilateral. Analizând ambele recursuri în ceea ce privește critica ce vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasivă a M.F.P., ca reprezentant al S.R.

și a M.T.C.T., urmează a se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Contractul de concesiune încheiat de SC D. SA denumită ulterior R.A.A.Z.L.C., cu privire la suprafața de teren situată în incinta Z.L.C.S., a fost analizat de instanțe în raport de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestuia, Legea nr. 15/1990; H.G. nr. 1228/1990, Legea nr. 84/1992; H.G. 682/1994; Legea nr. 213/1998 constituind art. 135; de dispozițiile codului civil și a legislației ulterioare Legii nr. 342/2004. Instanțele au reținut corect că, acest contract își produce efecte, numai între părțile contractante, care aveau capacitatea de a contracta, asumându-și fiecare drepturile și obligațiile ce le revin din acest contract.

Pârâta recurentă R.A.A.Z.L.C., în raport de prevederile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 1228/1990 și Legea nr. 84/1992 în calitatea sa de titular al dreptului de administrare a terenului proprietate publică, avea dreptul legal să încheie contractul de concesiune. Chiar dacă aceasta se află într-un raport de drept administrativ cu titularul dreptului de proprietate, în raport de obiectul litigiului, poate sta singură în proces, nefiind obligată să arate titularul dreptului de proprietate ca acesta să fie introdus în cauză, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998. De, aceea în mod corect, instanțele au reținut că, fiind vorba despre un teren proprietate publică aflat în administrarea unei regii autonome, contractul a fost încheiat justificat, doar de către aceasta în calitate de concedent.

Prin concesionare, o autoritate publică, așa cum este și R.A.A.Z.L.C.S. are dreptul legal de a permite unei persoane fizice sau juridice să posede și să folosească în condițiile legii și în limitele contractului, un bun pe care-l deține în administrare de la stat. Din raportul de drept născut ca urmare a contractului de concesiune încheiat de părțile în litigiu, rezultă că numai între acestea se rezolvă orice chestiune litigioasă. În cauză, argumentul folosit de recurenta reclamantă în sensul că, preluarea redevenței făcută la bugetul de stat, atrage calitatea de parte a M.F. a fost înlăturat justificat de prima instanță, soluție menținută întemeiat în apel, pe temeiul ce se desprinde din art. 973 C. civ.

Pentru aceleași considerente, se impune și respingerea criticii privind admiterea nelegală a excepției calității procesuale pasive a M.T.C.T. Nici celelalte critici formulate de recurente nu sunt fondate. Instanța de apel, așa cum rezultă din considerentele deciziei, a analizat toate criticile formulate. În ceea ce privește respingerea cererii privind constatarea nulității contractului, în apel, s-a menținut modul de soluționare dat de instanța de fond, concluzionându-se corespunzător, în sensul că la momentul încheierii contractului, ambele părți au avut reprezentarea actului încheiat și față de inexistența erorii invocate ca și cauză de nulitate absolută a contractului, cererea a fost respinsă întemeiat.

Instanțele au apreciat justificat și faptul că modificările legislative, ulterioare încheierii contractului, nu sunt imputabile concendentului și noua situație creată nu poate conduce la inexistența acordului de voință, al părților. Concendentului nu i se poate imputa faptul că nu s-au menținut reglementările juridice, din contract rezultând că părțile nu au fost interesate să reglementeze convențional un asemenea caz de impreviziune, situație în care instanța de apel, a reținut corect în raport cu lucrările cauzei, că prin retragerea unor facilități fiscale, nu s-a produs ruperea echilibrului financiar. În cauză, s-a dovedit că redevența a rămas aceeași, că reclamanta nu a beneficiat de facilitățile acordarea dar nici nu a plătit T.V.A.

și impozit conform noilor reglementări fiscale. În ceea ce privește cea de-a doua critică a recurentei pârâte, aceasta urmează a se respinge, în raport de constatările care rezultă din contractul de concesiune și anume că neîntregirea garanției, nu este o clauză esențială în ansamblul celorlalte clauze ale acestuia iar neîndeplinirea ei, așa cum a apreciat instanța de apel, nu a lipsit contractul de scopul său, fapt pentru care întemeiat s-a respins cererea de reziliere a contractului de concesiune. Așa fiind pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC R. SA Constanța și pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 7 din 21 februarie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.