ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1436/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. În baza contractului de concesiune nr. 10 din 3 ianuarie 1995, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumelor de: - 81.555 dolari S.U.A. garanție nerestituită, - 1.822 dolari S.U.A. redevență pe luna decembrie 1995, - 81.555 dolari S.U.A. dobândă aferentă garanției nerestituite și - 55 milioane lei cheltuieli arbitrale, în urma sentinței arbitrale nr. 134 din 20 noiembrie 1997. Pârâta R.A. A.Z.L., prin cererea reconvențională din 22 decembrie 1998, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 115.461 dolari S.U.A., reprezentând daune-interese, prin nerestituirea terenului în perioada 2 decembrie 1995 – 20 ianuarie 1998, „provenind din redevența neobținută pe 1996, 1997 și trimestrul I/1998”.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1019 din 24 aprilie 2001, a obligat pârâta la plata sumei de 81.555 dolari S.U.A., reprezentând garanție bancară nerestituită și la 27.885.258 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de acțiune și cererea reconvențională. Prin decizia civilă nr. 935 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, a fost respins recursul pârâtei R.A. A.Z.L., s-a admis apelul reclamantei și i s-a acordat celelalte sume: 1.812 dolari S.U.A., redevență pe decembrie 1995; 10.085,69 dolari S.U.A., dobândă aferentă garanției, precum și 55 milioane lei, reprezentând cheltuieli de judecată arbitrale.

Instanța de apel a reținut, în esență, că pârâta nu a dovedit prejudiciul și daunele-interese pretinse, că dobânda aferentă garanției a fost calculată pe perioada 1 aprilie 1997 - 30 aprilie 1999, conform clauzelor 8.4 și 8.6 din contractul părților, iar suma de 55 milioane lei s-a dovedit că se datorează de pârâta care a căzut în pretenții. 2. Contra deciziei a declarat recurs pârâta, pe temeiurile din art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.: - nu i s-a încuviințat, în apel, efectuarea expertizei financiar-contabile, probă cerută pentru prima dată, pentru a dovedi daunele-interese; - nu se poate cere cota de redevență pe o lună, cât timp ea se „calculează și se datorează pe un an”.

- nu se datorează dobânzi aferente garanției nerestituite, deoarece exigibilitatea creanței se naște la „momentul desocotirii părților și efectuării formalităților de predare – primire a terenului”, conform clauzelor 4.2.8 și 8.4 din contract, iar - în pofida calculului făcut de pârâtă asupra daunelor-interese, pe perioada de la rezilierea contractului și până la primirea terenului, suma determinată, de 107.957,59 dolari S.U.A., nu i-a fost acordată. 3. Recursul este nefondat. 3.1. Contractul de concesiune nr. 10 din 3 ianuarie 1995, pentru suprafața de 3.954,23 mp teren, fără nici-o amenajare, pe o durată de 25 de ani, cu o redevență anuală de 21.748 dolari S.U.A., a fost reziliat de la 2 decembrie 1995, la cererea reclamantei.

Prin sentința arbitrală nr. 134 din 20 noiembrie 1997, s-a constatat, irevocabil, că, potrivit art. 10.4 din contract, acesta a fost valabil reziliat, începând cu data de 2 decembrie 1995, astfel că reclamanta nu datorează redevența, de 135.925 dolari S.U.A., cerută de pârâtă, pe anul 1996, prin acțiunea arbitrală, iar nepredarea cu proces-verbal a terenului nu-i este imputabil concesionarei, fiind „o operație comună și nu exclusivă a acesteia, conform clauzei 10.1.3 din contract”. 3.2. Terenul concesionat nu a fost amenajat, rămânând impropriu folosinței pe toată perioada pentru care pârâta a cerut inițial redevențe (1996) în acțiunea arbitrală, și apoi, în cauza de față, daune-interese (contravaloarea lipsei de folosință).

Pentru a se determina valoarea acesteia printr-o expertiză de specialitate, așa cum a cerut pârâta, ea trebuia să dovedească existența elementelor răspunderii delictuale cerute de art. 998 C. civ., ceea ce, însă, nu a făcut. Or, în speță, nu s-au prezentat înscrisuri din care să rezulte, eventual, efecte de contracte sau alte modalități de exploatare a terenului pe această perioadă, care să facă verosimilă cererea pârâtei pentru daune-interese, ținând seama și de faptul că, pentru anul 1996, prin hotărârea arbitrală, irevocabilă, i s-a respins o asemenea pretenție cu titlu de contravaloarea redevenței. 3.3. Interpretarea clauzei 4.2.8 și a celei din Cap. 10 pct. 10.1.3 din caietul de sarcini, dată de instanța arbitrală prin hotărâre irevocabilă, cu privire la obligația de predare a terenului, are autoritatea de lucru judecat cerută de art. 1201 C. civ.

Aceasta produce efecte juridice atât în privința raportului de cauzalitate cerut în răspunderea delictuală, cât și asupra cererii de dobânda aferentă garanției. Într-adevăr, conform clauzei 8.4, restituirea garanției se face după „deducerea tuturor obligațiilor către cedent”, clauză care, în mod evident, nu vizează obligația de predare a terenului, reglementată distinct prin clauza 4.2.8. Această clauză se referă la „deducerea obligațiilor”, adică la operațiunea desocotirii datoriilor reciproce, cum ar fi redevența și garanția bancară sau alte eventuale datorii. În speță, nu se contestă efectele imediate ale rezilierii, care privesc repunerea părților în situația anterioară, ci momentul de la care devine eficace clauza de restituire a garanției, adică exigibilitatea acelei creanțe și, totodată, cuantumul dobânzilor aferente datorate.

Sub acest aspect, instanța de apel a dat o corectă interpretare clauzelor speciale ale contractului, inserate în art. 8.4 și 8.6, pârâta datorând dobânda aferentă garanției bancare nerestituite începând cu data de 1 ianuarie 1997 și până la 30 aprilie 1999. Este justă, deci, concluzia instanței de apel în interpretarea clauzei 8.6., conform căreia concesionarul avea dreptul de a ridica dobânda aferentă garanției depuse, aceasta neputând trece în contul concedentei, cât timp pârâta s-a aflat în „culpă datorită concesionării unui teren necorespunzător și imposibil de exploatare din cauza viciilor ascunse”. Este, de asemenea, corectă și interpretarea dată de instanța de apel clauzei 10.1.3, în corelație cu celelalte clauze, în sensul că pârâta nu se poate prevala exclusiv de aceste prevederi, cât timp s-a aflat în pasivitate și a manifestat dezinteres pentru preluarea terenului și „organizarea, eventual, a unei noi concesionări”.

Referitor la plata redevenței pe luna decembrie 1995, chiar dacă în contract s-a prevăzut o sumă unică calculată pe an, cu titlu de redevență, cât timp aceasta poate fi divizibilă pe lunile anului și, deci, individualizată și pe ultima lună (decembrie 1995), adică în afara contractului, ea se datorează. În sfârșit, este nefondat și motivul de recurs privind obligarea la plata cheltuielilor de arbitrare pe temeiul faptului că „nu privesc direct litigiul de față”. Într-adevăr, reclamanta a făcut dovada plății sumelor în fața instanței arbitrale și a celor judiciare de control, în total 55 de milioane de lei, care nu i-au fost acordate în acea cauză, în care pârâta a căzut în pretenții, conform art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.A. A.Z.L. Constanța Sud și a A.Z.L. Basarabi Constanța, împotriva deciziei nr. 935/COM din 8 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2003.