ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1.018 din 11 martie 3009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâta A.N.A.F. și a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B., în sensul că a fost obligată pârâta să reia procedura de soluționare a contestației din 22 decembrie 2004 formulată de recurentă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată întrucât obiectul cauzei deduse judecății vizează constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererilor succesive de reluare a procedurii administrative, iar ultima cerere a reclamantei a fost formulată în interiorul termenului prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (3) (fost art. 183 alin. (3)) din O.G. nr. 92/2003, republicată, pentru reluarea procedurii administrative, întrucât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale precum și pentru considerentul că procedura administrativă suspendată se referă la accesorii aferente perioadei ulterioare deschiderii procedurii falimentului. Instanța a reținut că în această materie există o jurisprudență constatată, care relevă lipsa unei influențe hotărâtoare a cauzei penale asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. De asemenea, instanța a reținut că starea de incertitudine prelungită în care a fost plasată reclamanta, în privința modului de soluționare a contestației sale administrative, în raport cu o plângere penală care a fost soluționată cu o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, echivalează cu privarea de liberul acces la justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.A.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece suspendarea soluționării contestației reclamantei s-a dispus prin decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2005 emisă de A.N.A.F., comunicată la 1 februarie 2005, iar intimata-reclamantă nu a atacat această decizie în termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv 6 luni ori un an de la data comunicării actului; - în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, ori în cauză reclamanta nu a făcut dovada faptului că latura penală a cauzei s-a soluționat definitiv, în sensul că nu a prezentat rezoluția motivată a organelor de cercetare /urmărire penală sau hotărârea judecătorească definitivă pronunțată de instanțele penale. Recurenta și-a întemeiat motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Intimata B.T.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și, totodată, a depus dovada soluționării plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată art. 278 1 C. proc.

pen., plângere depusă de A.N.A.F. la Judecătoria sectorului 5 București. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, în raport de acțiunea modificată a acesteia, prin care s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererilor succesive de reluare a procedurii administrative, ultima fiind formulată la data de 21 mai 2008; pârâta a comunicat refuzul său cu adresa din 26 iunie 2008, iar acțiunea a fost înregistrată la 18 decembrie 2008, deci în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pe fondul cauzei, în mod neîntemeiat susține recurenta că nu s-a făcut dovada soluționării plângerii penale ce a determinat suspendarea procedurii administrative prin decizia nr. 19/2005, în faza recursului depunându-se dovada existenței rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată și a respingerii plângerii A.N.A.F., formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., la Judecătoria sectorului 5 București (atacabilă cu recurs). Față de aceste probe, în mod nejustificat pârâta a susținut că subzistă cauzele suspendării dispuse prin decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2005 în sensul că nu ar fi fost soluționată plângerea penală formulată de A.N.A.F. În consecință, Înalta Curte va menține ca legală și temeinică soluția instanței de fond privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de reluare a procedurii de soluționare a contestației (refuz cenzurat de instanță în baza art. 1, 2 lit. i) și 18 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 214 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003). În același sens Înalta Curte s-a mai pronunțat în dosarele nr. 8.316/2/2008 și nr. 48.910/3/2008. De menționat că decizia contrară pronunțată în dosarul nr. 8.565/2/2007 are la bază o altă situație de fapt decât cea din prezenta cauză, din cuprinsul acelei decizii rezultând că nu au fost depuse dovezi privind soluționarea plângerii penale. Pentru considerentele menționate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 1.018 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.