ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 aprilie 2010 Curtea de Apel Suceava, având pe rol judecarea apelurilor declarate de procuror, inculpații P.O., L.L. ș.a. împotriva sentinței penale nr. 41 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Suceava, în baza art. 300 2 C. proc. pen. și art. 160 b C. proc. pen. a dispus menținerea arestării preventive a inculpaților P.O. și L.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a motivat că în cauză există în continuare temeiurile care au determinat arestarea inculpaților. Astfel, există indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată, fiind condamnați prin sentința penală nr. 41/2010 a Tribunalului Suceava la pedepsele de 18 ani închisoare și, respectiv 15 ani închisoare, pentru infracțiuni de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, care în esență solicită revocarea măsurii arestării preventive întrucât lăsarea lor în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Recursurile nu sunt fondate. Astfel, în mod legal instanța de apel a motivat că sunt întrunite condițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. referitoare la temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestora. Se mențin condițiile arestării preventive astfel cum sunt reglementate în art. 143 alin. (1) C. proc.
pen. în sensul că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele. În acest sens este hotărârea de condamnare pronunțată de instanța fondului. Modul în care este descrisă comiterea faptelor, circumstanțele personale ale inculpaților relevă că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Așa fiind, Curtea va respinge recursurile și-i va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.O. și L.L. împotriva încheierii din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6052/86/2009. Obligă recurentul inculpat P.O. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurentul inculpat L.L. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.